3,955 matches
-
pământul trist. Norii care plâng neîncetat cu lacrimi de gheață căci adăposteau odată fericirea iernii și îi dădeau drumul peste un platou de bronz, acum fiecare nor își îneacă amarul în sărmanii fulgi... Fericirea stă ascunsă printre umbre și se adâncește din ce în ce mai tare în întuneric până când nu pare a mai fi ceva real. Iarna e asemenea unei cutii blestemate, când o deschizi ies norii melancolici și distrug tot ce le iese în cale și când reușești să închizi cutia îți dai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Edmund înseamnă protector, iar pădurea este refugiul meu. Cum mă plimbam liniștită prin pădure, am auzit un lup. M-am speriat bineînțeles, așa că m-am ascuns într-un tufiș foarte mare. Eram foarte speriată și aveam impresia că mă pot adânci și mai mult în tufiș, însă am preferat să nu fac zgomot. Am așteptat până a plecat lupul, după care am fugit acasă și mi-am deschis jurnalul ca să scriu în el cum o adolescentă a supraviețuit lupului fioros din
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acolo. Dansul era unul extrem de lent, puteam chiar să recunosc compozitorul. Era un vals lent de-al lui Grieg, extrem de bine cântat de orchestra palatului. În timp ce dansam Ed a spus. Ela, vreau să rămâi cu mine. Drept răspuns m-am adâncit în brațele lui. Eram atât de fericită! Nunta am făcut-o la două săptămâni. Am avut parte de cea mai frumoasă viață pe care mi-aș fi putut-o dori: cea mai bună educație, cea mai frumoasă locuință și, cel
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Însă strângerea mea de inimă îl chema încontinuu, crezând cu tărie că s-a pierdut undeva pe drum, iar acum e singur și neajutorat. Am lăsat cartea din mână și am luat alta, în speranța că îl voi găsi cândva, adâncit în întunericul altei odăițe solitare și pline de întrebări. Micșa Ana-Rebeca, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Ramna - Caraș-Severin profesor coordonator Almăjan Gabriela O altă dimensiune (povestire SF) Într-o seară, stăteam pe pat și, deodată, un portal se deschise
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
un animal, e rahatul putrezit al unui animal. A pus de-o parte urciorul cu lapte pe care îl covăsea și s-a îndreptat cu pași hotărâți înspre pășunea unde tata se ocupa de câinii lui. Mama era atât de adâncită în gândurile ei, că nici n-a observat că mă luasem și eu după ea. Obrajii i s-au aprins când s-a apropiat de soțul ei. Apoi a făcut un gest cu totul extraordinar. Lea a îngenucheat în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai mult decât erau turmele în tinerețea noastră. Tu și cu mine am fost apropiați când eram copii și ne știam inimile pe dinafară. Dar asta a fost într-o altă viață. Marea cameră rămăsese tăcută, iar noi doi ne adânciserăm în amintiri. - Mă duc la fiul meu, am spus până la urmă. Și apoi o să plec. - Mergi cu bine, a zis Iosif. Re-mose zăcea cu fața în jos în pat în frumosul lui apartament. Fiul meu nu se mișca, nu vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
atunci el s-a întors brusc spre mine, și s-a uitat la mine, și și-a dat jos pătura de pe el, și atunci i-am zărit fața plină de cicatrici, nu i se distingea nici o trăsătură, pentru că urmele erau adânci, acoperindu-i toată fața, și erau date cu o cremă albicioasă, făcându-i chipul să lucească unsuros, și când a văzut că mă tot uit la el, mi-a zâmbit, iar eu am vrut să-i văd ochii și gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și-a ridicat un deget, spunându-mi în șoaptă să fiu atent, liniște, liniște, și am văzut că și el e foarte atent, într-atât că-și ține respirația, mi-am ținut-o și eu, și în jurul nostru s-a adâncit tăcerea, și atunci, deodată a început să facă triluri o cinteză de pe peretele de vizavi, o alta i-a dat replica, și-atunci o a treia a început să cânte, n-am recunoscut ce pasăre era, și au pornit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Gildas și Loïc Kermeur fuseseră din punct de vedere fizic foarte diferiți. Cei patruzeci de ani care trecuseră peste ei Îl modelaseră pe fiecare după chipul și asemănarea celuilalt, precum două pietre șlefuite de mare. Aceeași privire limpede a ochilor adînciți În orbite, același mod de a se mișca, un rîs identic, iuți la mînie amîndoi. Singura deosebire: părul. Blond Închis, părul lui Gildas Îi venea acestuia pînă la umeri. Loïc, care semăna cu mama lor, Încărunțise foarte repede și avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de lemn, trecîndu-i o curea pe sub umeri, agățînd-o de propriul lui harnașament și ridicînd apoi degetul mare În sus: gata de ridicarea cu scripetele. Lucas n-o scăpă din ochi În timp ce urca spre el. Extrema ei paloare, nările lipite, ochii adînciți În orbite, buzele decolorate, toate Îl făceau să se teamă de ce era mai rău. CÎnd ajunse În dreptul ușii, o prinse pentru a ajuta să fie ridicată la bordul elicopterului și o Întinse ușor pe targa așezată jos. Un medic militar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de vie, atît de penibilă, Încît admise În cele din urmă că Lucas avea dreptate. Se neliniști: oare de ce dovada culpabilității lui Ryan o tulbura atît de profund? O condiționase atît de mult prin hipnoză? Nu avu răgazul de a adînci și mai mult ipoteza, Lucas o prinsese de braț și o trăgea după el: nu aveau timp de pierdut, trebuia să pună cît mai iute mîna pe Stéphane. TÎnărul jandarm Își alesese domiciliul pe o străduță din spatele portului. Închiriase de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mînă, și se sili să-și Întoarcă privirea la fata lui. - L-au găsit pe Christian. 25 Silueta Înaltă se reliefa În partea din față a iahtului sponsorului său. Chipul, marcat de Încercările prin care trecuse, era aproape emaciat, ochii adînciți În orbite părerau mai puțin albaștri, o barbă blondă Îi năpădise obrazul și bărbia, dar totuși zîmbea. Cu zîmbetul acela de lup de mare care o făcuse pe Marie să se topească Încă de cînd era o puștoaică. Acum stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vrei. Trăsăturile Încordate ale skipperului se destinseră imperceptibil. Era oare pe cale să-i spună că nu se terminase totul Între ei? Coborî după ea. - Ceea ce vreau eu este ca tu să fii fericită, Marie, murmură el. Ochii lui albaștri erau adînciți În orbite de cearcăne adînci. Marie simți că i se strînge inima. - Am să trec În cursul serii, făgădui ea. - Te aștept deja. Răsună sirena care anunța plecarea iminentă a bacului. TÎnăra femeie Îi zîmbi scurt, apoi se Îndepărtă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe care i-am cunoscut erau Îngroziți de Îmbătrânire, tot timpul se gândeau la vârsta lor. Această obsesie a vârstei apare foarte devreme - am Întâlnit-o la oameni de douăzeci și cinci de ani - iar după aceea nu face decât să se adâncească. Am hotărât să mă opresc, să ies din joc. Duc o viață liniștită, lipsită de bucurie. Seara citesc, Îmi fac ceaiuri, băuturi calde. În fiecare weekend mă duc la părinți, mă ocup mult de nepotul și de nepoatele mele. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ochi. Oare așa arătam și eu ? Așa de palidă, încordată și chinuită ? — Frumos ! spun politicoasă, uscându-mă pe mâini. Păi, cred că trebuie să mă duc acum. Mai vorbim. Ies de la toaletă și tocmai mă întorc în sala de interviuri, adâncită în gânduri, când aud o voce. — O, Doamne, Samantha ! — Guy ? Ridic ochii șocată și îl văd grăbindu-se pe hol spre mine. Pare în formă și bronzat și zâmbește mai fermecător ca niciodată. Nu mă așteptam ca Guy să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
agent guvernamental secret ? — Poftim ? Nathaniel îmi aruncă o privire interogativă, dar nu reușesc să-i zâmbesc. — Nathaniel... Amuțesc, incapabilă să mai continui. Nathaniel se uită de la unul la altul și pe frunte îi apare o cută de neliniște, ce se adâncește tot mai tare. — Ce se întâmplă ? spune în cele din urmă. În viața mea n-am povestit ceva atât de dezlânat cum îi povestesc lui Nathaniel. Mă bâlbâi, bâigui, mă repet și reiau în buclă aceleași lucruri. Nathaniel mă ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Și nimeni nu-mi poate vedea fața. E camuflajul perfect ! Împing ușa cu umărul, străbat holul și urc scările, toate astea fără să ridic privirea măcar o dată. În timp ce străbat coridorul spre departamentul de marketing, mă simt protejată și În siguranță, adîncită În ziarul meu. Ar trebui să fac asta mai des. Nimeni n-are ce să-mi facă. E un sentiment extrem de liniștitor, de parcă aș fi invizibilă sau... — Au ! Scuze ! M-am izbit de cineva. Shit. Cobor ușor ziarul și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
În anii treizeci. Pe dată a pus să fie Împușcat căpitanul Roehm și alți colegi naziști. A fost o vreme când Rakhmiel și cu mine discutam destul de des asemenea probleme. O sumedenie de fapte amare, prea oribile pentru a fi adâncite de contemporani. Pur și simplu nu le puteam concepe. Sufletele noastre nu sunt Îndeajuns de tari ca să le suporte. Și totuși nu putem Închide ochii. Un om ca Rakhmiel se simțea dator să Înfrunte faptul că ticăloșia e universală. Credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cea mai subtilă... și cea mai perfectă realizare a minții umane... Este o adevărată bijuterie, un lucru fără fisură... E ca o nouă religie, o imensă desfătare și bucurie a spiritului. Este singurul lucru care mai unește inimile oamenilor și adâncește sufletele... Este suprema iluzie, extazul însuși, eternitatea! Da, da! (Verifică lama toporului.) Chiar acum am putea, nu-i așa, să facem o probă... una singură, decisivă... Dumneata ai fost un înger, un băiat atât de bun... Am să-ți dezvălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nor blestemat, care ajunge deasupra stației noastre... și se topește brusc. Ați căzut într-o cursă, da... Trebuie să fugiți. CASIERUL: Noi... am considerat că e de datoria noastră... să... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Deprimat și absent; răspunde mecanic și se adâncește tot mai mult în sine.): Da, da... E foarte bine că mi-ați spus... E atât de bine... HAMALUL: Nu vrem să fim vinovați... de o eventuală... Nu? (Către CASIER.) Cred că avea dreptul să știe... CASIERUL (Realizând șocul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
râpă se ițesc doi plopi, unul mare, celălalt mai mic, amândoi negri; mai departe o macara a înțepenit lângă câteva blocuri neterminate; cerul e verde și adânc; un stol de ciori despică privirea, în lumina trandafiriu-cenușie. Străbătând câmpia care se adâncește în fund de căldare la orizont, pe drumușorul cenușiu de asfalt găurit, autobuzul mititel și roșu ca o vacă a Domnului pufăie prin peisajul nemărginit către capătul liniei. Dar autobuzul merge încet, nu se poate face nimic, chiar dacă șoferul, scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-i mădularul, frământându-l, belindu-l, trăgând de el întărâtată, ciudoasă, ca și cum ar fi vrut să i-l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și tu de mine, ca Irimia“, gemu într-un târziu. „Doctorică ăsta a-nceput să fie gelos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un alt grup de oameni, cu rotițele care se mișcau încet, la început, dar care se antrenau una pe alta, treptat. I-am spus ceva din toate astea lui Hugo - mai mult decât intenționasem să spun - înainte să mă detașez, adâncită în gândurile mele. Lucruri observate din întâmplare, felul în care cineva se mișca, un film pe care-l văzusem, toate acestea îmi pătrundeau în creier și ieșeau apoi la suprafață, în sculptură, într-o formă atât de diferită încât numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ajuta și am de terminat un mobil până mâine. Polițiștii mărșăluiră până în camera personalului să-i interogheze pe nefericiții care bântuiau prin măruntaiele ei. Mi-am pus la loc masca și am început să iau linia de sudură la polizat, adâncită în gânduri. Shirley Lowell era numele fetei pe care o cunoscuse Hazel la școala de teatru, cea care se presupusese că s-a sinucis după modelul lui Richey Edwards de la Manic Streat Preachers. Plonjase de pe Svern Bridge. De ce și-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
luni mai târziu. Chiar și așa, erau prieteni... Erau oare? Îl privi îndelung pe când trăgea guta fără să se grăbească, punea în cârlig ca momeală un vierme pe care îl scotea din nămol și lansa din nou unealta în apă, adâncindu-se mai departe în lectură. Erau oare prieteni? N-ar fi băgat mâna în foc. Relația și chiar conversațiile lor erau ca între prieteni, dar nu poți ști niciodată... Trebuia să-l accepte așa cum era, sau să-l uite. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]