6,508 matches
-
sculptat în fildeș, poemul are forma unui elefant memoria convergența amintirilor, înțepenește într-un prelung țiuit. aici sunt eu, acolo ești tu, noi, unde suntem? priviri confuze... cocoșii din tablă, de pe acoperiș, scârțâie din ce în ce mai tare, în bătăile vântului. numai bostanii adăpostesc lumina, iar jack glumețul se plimbă și astăzi pe aleea dintre rai și iad. femeia taie dovleacul, bărbatul dorește să facă sex, singurul eveniment sigur: poemul a fost ciopârțit de secure. versuri-schije străpung inima haosului; tăcerea sângerează; între noi un
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
zădarnice rănit printre resturi ignorat cu tălpile arse de căutări o să aștept în singurul loc de care moartea nu știe știu totuși că în locul acela a locuit o femeie... un alt fel de iubire în carnea de pe mine s-a adăpostit un criminal și ucide fără zgomot dar cui îi pasă oricâte crime ar avea în fiecare dimineață la amiază și seara îl hrănesc cu iluzii apoi privesc cum își caută prada s-ar cuveni să dau și eu câte puțin
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
căutarea festivalului anunțat... mergea spre o sărbătoare eternă ce s-ar fi sfîrșit doar prin moarte, una care se deosebea precum cerul de pămînt de pseudosărbătorile din fiecare noapte și pe care doar Întunericul și luminile de neon o puteau adăposti. Dacă Întunericul este indispensabil ritualurilor, atunci urma să fie o lume a unei nopți perpetue... S-a alăturat probabil valsului neîntrerupt, fără nici o legătură cu bucățelele de hîrtie purtate pe aripile vîntului, cu tristețea și oboseala ce urmează, firesc, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
despre agenția ilegală care angaja șoferi temporari. — Nu mai atingeți tăieturile. Să schimb apa? — Îmi curge sînge din nas... Astea sînt doar niște zgîrieturi. — Oare de ce s-au purtat atît de brutal? — Bănuiesc că așa trebuia. — Toți cei ce se adăpostesc acolo se tem să nu fie descoperiți. Știai că Tashiro s-a sinucis? — S-a sinucis? — De ce vrea toată lumea să fugă? — Oare de ce? Presupun că avea el un motiv. — Motive... Mai am să ți spun ceva cînd Îmi va permite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
tremura în flori de lumină pepânza neclintită și întunecoasă a apei. Ramurile, împreunându-se, deschideau arcade negre, sub care treceam într-o liniște nețărmurită, lăsând o cărare de solzi de oțel în urma luntrii. Și ne oprirăm între două sălcii scorburoase, adăpostiți de ramuri dese, care curgeau de sus până la luciul bălții. În față aveam o oglindă uriașă, în care soarele se învolbura într-un cuibar de foc, între două ziduri de trestii, ce-și clătinau ușor vârfurile subt o boare de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Grăbii pasul calului prin întunericul adânc. Satul cu moșioare neclintite izvorî deodată aproape de mine. La margine, spre apă, crâșma lui Sandu n-avea nici un fir de lumină. Îmi făcui o mulțime de gânduri. Ce să fac cu calul? unde îl adăpostesc? În ajun, înainte de a pleca spre Sărățeni, mă înțelesesem cu Marin vânătorul să vin a doua zi de cu noapte, ca să avem vreme să intrăm în lunci, dar uitasem să spun lui Sandu să m-aștepte să-mi adăpostească calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îl adăpostesc? În ajun, înainte de a pleca spre Sărățeni, mă înțelesesem cu Marin vânătorul să vin a doua zi de cu noapte, ca să avem vreme să intrăm în lunci, dar uitasem să spun lui Sandu să m-aștepte să-mi adăpostească calul. Acuma ce era de făcut? Până ce se trezește la răcnetele mele, până ce se îmbracă, până ce iese - trece vremea. Vânătorul, iar, văzând ploaia, crede că nu vin și pleacă undeva. Dar dacă contenește până în zori-de-ziuă cernerea stropilor? Atunci să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
inima ei stihuri olimpiene; dar în clădirile împăraților războiului, nimeni n-a ascultat decât tăcerea. Zidurile ce împresură Seraiul au fost clădite din lespezi de marmoră cu inscripții; mâni barbare le-au smuls din locuri sacre, aducându-le aici, ca să adăpostească tirani, haremuri de roabe trimese de pretutindeni și oștime încruntată al cărei vis era prada și măcelul. Neguțătorul meu se opri o clipă bucurându-se de uimirea mea. —Prea stimate domnule, a urmat el, cu vocea puțintel schimbată; te vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
agitație vecină cu nebunia. Primește răspunsuri de dincolo. Am rămas țintuită locului în mijlocul trotuarului, declanșând o miniambuscadă. —O cretină, a zis cineva. —O turistă, a zis altcineva. (O insultă mult mai gravă.) —Scuze, am zis. Îmi pare rău. M-am adăpostit de valul de oameni în pragul unei clădiri, mi-am scos mobilul din geantă și, cu degetele tremurând de speranță, am sunat la acel număr. A răspuns o femeie. —Sunteți Morna? am întrebat. — Da. —Aș vrea să-mi ghiciți. Puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
abătură peste noi. Știind că era vorba de o furtună mai curând decât de un blestem, eram mai puțin înfricoșată și, luându-mă după miile de persoane îngrămădite pe Sabika, am încercat să dau de un loc spre a mă adăposti. Fratele meu mai mare mă ținea de mână, lucru care mă liniștea, dar care mă și silea totodată să alerg pe un drum deja plin de noroi. Brusc, la câțiva pași de noi, niște copii și niște bătrâni se prăbușiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
furniza solilor lui Ferdinand mii de pretexte pentru a întârzia încheierea păcii. Dar ar fi oare acest lucru cu adevărat în interesul musulmanilor? E iarnă, forțele inamicului sunt mai dispersate, iar zăpada l-a silit să-și reducă atacurile. Se adăpostește îndărătul zidurilor din Santa Fe și a fortificațiilor pe care le-a construit, mulțumindu-se să ne interzică accesul pe drumuri. Peste trei luni, va fi primăvară, Ferdinand va avea trupe proaspete, gata să dea atacul decisiv împotriva orașului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu vor atrage hoții. Am urmat întocmai sfaturile acelui om și astfel, după zece zile, am ajuns la destinație, istoviți, dar teferi. Ca să constatăm că rudele noastre refuzau să ne găzduiască. Trebuia să găsim acum un acoperiș pentru a ne adăposti, ceea ce nu era lucru ușor de când pribegii andaluzi, sosiți la Fès în valuri succesive, se înstăpâniseră peste toate casele disponibile. Când debarcase Boabdil, cu trei ani mai înainte, era însoțit, zice-se, de șapte sute de persoane, care-și aveau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
gloata s-a împrăștiat, ne-am reluat și noi preumblarea. Piața Miracolelor era la răscrucea mai multor ulițe foarte umblate. Una dintre ele, înțesată de librari și de scribi publici, se deschidea spre spațiul din fața Marii Moschei; o alta îi adăpostea pe negustorii ce vindeau tot felul de încălțări și de conduri; o a treia era plină de hățuri, șei și chingi; cea de a patra era pentru noi un loc de trecere consacrat. Acolo se găseau lăptarii, ale căror prăvălii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
merge bine. Tot ce se leagă de căsătoria asta, refuz să mă... O palmă. Atât de violentă, că am văzut stele verzi preț de câteva clipe bune. Îndărătul meu, am auzit strigătul înăbușit al Wardei și al lui Mariam care, adăpostite în spatele unei uși, nu scăpaseră nimic din discuție. Tata mi-a apucat falca în mână, strângând cu putere și scuturând-o nervos: — Niciodată să nu-mi mai spui: refuz! Niciodată să nu-mi mai vorbești pe tonul ăsta! Nu știu ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zile și două nopți vântul șuieră necontenit, iar zăpada se îngrămădi, astupând foarte curând intrarea grotei și făcându-ne prizonieri. În a treia zi, niște păstori veniră să degajeze deschizătura, nu cu gând să ne salveze, ci pentru a se adăposti în grotă cât stăteau să mănânce. Nu părură nicidecum bucuroși să dea ochii cu noi, iar eu am aflat foarte curând cumplitul motiv. Surprinse de viscol, gărzile și cămilele pieriseră înghițite de gheață. Când m-am apropiat, mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a castilienilor, observând cu tristețe că soarele islamului se înalță în Orient și apune în Occident Când ne-am luat rămas-bun, Harun m-a condus în propriul său cort, mai puțin larg și mai puțin împodobit, dar care putea totuși adăposti vreo zece persoane și era foarte bine aprovizionat cu răcoritoare și fructe. N-a fost nevoie să pun întrebări pentru ca Iscoditorul să înceapă să răspundă. N-am omorât decât ucigași, n-am jefuit decât hoți. Nici o clipă n-am încetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mâna Hibei de care mă încleștasem. Murmuram necontenit numele frumoasei mele roabe numide, ca și cum nici o femeie nu-i urmase în inima mea. Vântul își sporea violența, iar soldații din escortă au fost nevoiți să descalece pentru a încerca să se adăpostească. Am făcut la fel, ca și Guicciardini, pe care l-am pierdut curând din vedere. Mi se părea că aud țipete, chemări, urlete. Zăream la răstimpuri câte o siluetă fugară după care încercam să mă iau, dar care, de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
propria-i gardă. Dar, în clipa când trecu de poarta Vaticanului, un fulger a brăzdat cerul, urmat de un potop care s-a abătut peste noi cu un vacarm de sfârșit de lume. Surpriza o dată depășită, am fugit să mă adăpostesc sub un portic, curând năpădit de o mare de noroi. Lângă mine, o femeie se jeluia, deplângând acest semn rău. Iar eu, auzind-o, mi-am amintit de potopul de la Granada, pe care-l trăisem prin ochii mamei mele, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ușor. Valerius se străduise mult să-l convingă să se întoarcă - pe alt drum - la Colonia, orașul de unde fugise. Îl asigurase că era ultimul loc în care aveau să-l caute. Valerius cunoștea pădurile acelea și în multe nopți se adăpostiseră în câte-o colibă solitară, unde oameni ciudați, care trăiau singuri și păreau legați de Valerius de o mare solidaritate, îi primeau și le dădeau de mâncare. Poate că-i erau recunoscători pentru vreo vindecare ce li se păruse miraculoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a luat foc. Nu m-am alăturat indignării tovarășilor mei, care îl considerau mândria orașului... urăsc arenele! — Dar voi cum răspundeați atacurilor? — Aruncam de sus bețe cu vârful ascuțit, pietre, ghiulele de plumb și de bronz. Ei încercau să se adăpostească. Construiseră în grabă vineae din lemn. Le-am dat foc. A doua zi, dușmanii au devenit mai îndrăzneți. Au început să se cațăre pe ziduri, să le distrugă, să caute o cale de intrare și să forțeze porțile. Am rostogolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atât de rea încât a adus ploaia și furtuna cea puternică peste „fabrică” și peste munca Zânei. Acea furtună a fost atât de puternică, încât m-am trezit în lumea cea reală și am fugit către casă, pentru a mă adăposti de ploaie. După un timp, am observat că ploaia s-a oprit și că totul era exact ca înainte: calm, liniștit și frumos. Așa am aflat cum se produce basmul verii. Și, ca în orice basm, există un personaj negativ
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
vaccinul antiviperin și antidotul contra săgeților otrăvite. Ia lucrurile în serios. Trebuie să prinzi ceva din șiretenia junglei. Acum mă îndreptam, în cușca mea fierbinte, spre țara pieței de carne de pe maidanul din West Village. Aici magaziile din cărămidă roșie adăpostesc carcasele animalelor tranșate și roiurile de șobolani, fauna din Manhattan fojgăind printre cei vii și cei morți. Aici găsești adevăratele vizuini ale curiștilor, la Spike, la Water Closet, la Mother Load. Nimeni nu știe ce se întâmplă în locurile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ai auzit niciodată de inflație? N-am ce-i face. — Ah, păstrează restul. Trebuie să faci față noii situații. Nu ești realist. Taximetristul își văzu plictisit de drum. Vizavi am văzut niște intrări în pantă într-un pir de garaje, adăpostite de băile unor camioane. Pe una din aripile burtoase ale acestor mașini moarte sau fosilizate se răsfiraseră torsurile bronzate a trei tineri Doi aveau busturile dezgolite, slăbănoage, păroase, în timp ce al treilea era o adunătură chircită din petice de piele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
gorful, va trebui să fie foarte atent. NOUĂSPREZECE Pădure deasă, întunecată ca mormântul. în urma lor: mintea distrusă, izolată, a lui Dolores O’Toole, părăsită de dragoste chiar în momentul când i se dăruise. în fața lor, K și orice-ar fi adăpostit el. între ele două: povârnișurile neprimitoare și Pădurea din Calf. Ce-l mâna pe Vultur-în-Zbor să-și continue drumul era doar fantasma Prepelicarului din mintea lui, plecând de lângă el, mână-n mână cu domnul Sispy cel fără chip. Și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de suprafață. Probabil că îi disprețuiau prețiozitatea. Vultur-în-Zbor se întrebă ce simțea Elfrida. Probabil că pur și simplu îl adora pentru deșteptăciunea lui. Elfrida, Irina: iată cele două mari greutăți care înclinau balanța în favoarea orașului K. Nici un oraș ce le adăpostea nu putea fi lăsat deoparte cu ușurință. Și poate că două zile erau un răgaz prea scurt pentru a se hotărî să-și încalce jurământul făcut față de sine. Da, probabil că da. Dar în timp ce se liniștea singur, chipul Prepelicarului i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]