3,016 matches
-
deja se Închidea Într-un pasaj de cețuri flancat de vechile palate transformate În magazine și ateliere. Litania clopotelor de la biserica Santa María del Mar puncta ecoul pașilor noștri. În scurt timp, o duhoare amară și pătrunzătoare se răspîndi cu adierea rece de iarnă. — Ce-i cu mirosul ăsta? — Am ajuns, anunță Fermín. 30 O poartă din lemn putrezit ne conduse Într-o curte interioară străjuită de lămpi de gaz ce aruncau cîte-o rază peste ornamentațiile și figurile de Îngeri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și cuvintele soțului său ar fi fost profetice, Jacinta Își pierdu pînă și forma de femeie. Slăbise, iar chipul ei aducea cu Înfățișarea rigidă pe care o dau pielea obosită și osul. Pieptul Îi scăzuse pînă se transformase În niște adieri de piele, șoldurile păreau ale unui băiețaș, iar carnea ei, tare și colțuroasă, scăpa pînă și privirii lui don Ricardo Aldaya, căruia Îi era suficient să intuiască o scăpărare de exuberanță ca să izbească furios, cum prea bine știau fetele angajate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de neliniște, căci credeam că o Închisesem atunci cînd ieșisem, În noaptea precedentă. Am examinat broasca, ce nu părea forțată, și am presupus că uitasem s-o Închid. Am Împins-o Încet și am simțit suflarea casei mîngîindu-mi fața, o adiere de lemn ars, de umezeală și de flori moarte. Am scos cutia de chibrituri pe care o luasem Înainte să plec de la librărie și am Îngenuncheat să aprind prima din lumînările lăsate de Bea. Un bulbuc de culoarea aramei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de fum gălbui. Am așteptat cîteva secunde, după care a luat o pavea de piatră dintre bălării și a spart lacătul cu cîteva izbituri. Julián a Împins ușa cu vîrful piciorului. S-a deschis Încet, ca un mormînt, răbufnind o adiere densă și umedă. Dincolo de prag se Întrezărea o beznă catifelată. Julián avea la el o mică lampă cu benzină pe care a aprins-o după ce a făcut cîțiva pași În vestibul. L-am urmat și am tras ușa În spatele nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu albul din răsăritul florilor, cu dulceața din surâsul primăverii, va dărui celor săraci daruri și bucurii, îi va mângâia pe frunte, îi va săruta și îi va mulțumi. Când trece Steluța, parcă trece suflarea gândului neîntinat, creasta urcării, șoapta adierii. Ea știe că lumea trebuie iubită, ascultată și ajutată, că așa cum crângul vrea soare, tot așa și oamenii trebuie să aibă sorii lor. Și Steluța nu știe ce înseamnă ura, minciuna. Când le simte se face mică, parcă se topește
STELUŢA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_724]
-
a dus. Poate s-a evaporat În aer.” Noimann deschise ochii și privi În Întuneric. Deasupra sa ondula o cămașă de noapte albă, apropiindu-se și Îndepărtându-se de trupul lui ca o meduză. Nu-i simțea atingerea, dar o adiere rece Îi Învăluia fața nădușită, mirosind puternic a alcool. „Te pomenești”, gândi medicul, „că stafiile au o anumită sensibilitate față de licorile lui Bachus...” Plutind deasupra sa, cămașa de noapte chicoti, cu un glas schimbat, pe cât de Îmbietor, pe atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
plină de lume. „Eu sunt adevărul ultim și calea ce duce spre lumină”, murmură el ca pentru sine. Bikinski și Oliver, discutând În șoaptă Într-un ungher, Îl ignorară cu desăvărșire. Pentru ei, Satanovski nu era decât un gând, o adiere... O fantasmă oarbă care avea menirea de a semăna sămânța zâzaniei În mintea omenească... Văzând că provocarea nu prinde rădăcini În sufletul convivilor, inginerul Edward Își Îndreptă atacurile Într-o altă direcție. „Sunteți asemenea păsărilor cerului, sunteți asemenea crinilor sălbatici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dispare sufletul, dacă dispare, după moarte În neant. Însuși domeniul meseriei lui Îl Împingea să mediteze la astfel de chestiuni. „N-am ajuns la nici o concluzie”, răspunse celălalt. „De fapt, materia nu există”, adăugă el. „Totul nu-i decât o adiere...” „Profitați de starea mea ca să abuzați?” zise stomatologul, adoptând un limbaj vulgar. „Ce v-ați spus”, adăugă el, „Noimann e mahmur, Într-o stare confuză, ia să-i torn În cap niște baliverne, ca să-i Încețoșez și mai tare creierii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
abundentă nu trebuia expus oricărei priviri. Celălalt continuă: „Tot ne batem capul cu materia... Luând În ecuație spațiul, poate și timpul, am putea trage concluzia că substanța ocupă un loc infim În cosmos. Materia e-o stare. Un vis. O adiere. Golul e totul. Sunteți de-acord?” Într-o oarecare măsură, Întrebarea Îl interesa pe Noimann. Unoeri era pătruns de aceleași frământări. „Cum să vă spun, golul Își are și el importanța sa...” „Păi sigur că da, gândiți-vă numai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se ițea În cale odată ce știa că e la fel de inconsistentă ca o umbră sau ca un gând?! Ce rost avea s-o bruscheze, s-o Înghesuie În ușă, știind că În curând din ea nu va rămâne decât o vagă adiere?! Noimann abia apucă să atingă nasturele când se trezi cu el lipit de mână... Senzația nu era tocmai plăcută. La prima vedere, nasturele părea a fi unul obișnuit... Strălucirea lui metalică era Însă Înșelătoare. Ținându-l acuma Între degete, stomatologul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o oră grijile deoparte...” Dincolo de jeturi, iar apăru salcia pletoasă. Părul imaginar al Oliviei se revărsa peste goliciunea lui... Melcii lui Oliver ieșeau din scorbură, cercetau aerul mișcându-și cornițele... Apăreau și dispăreau, topindu-se-n văzduh. Erau ca o adiere. În timpul săptămânii, Noimann avusese, Într-adevăr, un program supraîncărcat. Abia când ajungea acasă, o vedea pe Mathilda stând pe canapea, Înconjurată de cărți de tarot, și cădea lat. Nu Înainte Însă de a controla atent dulapul și a arunca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sâni: „Acum Înțelegi?”. „Înțeleg, Înțeleg”, țipa aceasta, gata-gata să-și dea duhul de-atâta râs... Noimann nu știa cât timp durase toată această scenă. Ținea minte doar că, la un moment dat, zăcea lungit În dreapta femeii, simțind pe deasupra frunții o adiere rece. Apoi văzuse cum niște degete, mișcându-se lent, ca-n somn, Încercau să-i Închidă pleoapele. Apoi totul se stinsese și În sufletul lui năvălise bezna. Clipele cădeau peste trupul lui obosit, acoperindu-l Încetul cu Încetul. Timpul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
său se revărsa și În afara lui. Totul În jur respira prospețime. PÎnă și umbra ce se ondula În fața lui pe trotuar degaja lumină. Aburi ușori de ceață se ridicau din asfalt. Deasupra sa copacii foșneau din frunziș, cuprinși de o adiere blîndă. Viața merita trăită. Ce rost avea să te lași cuprins de roiul gândurilor negre ce-ți vuiesc deasupra capului?! Noimann scăpase de ele. În locul lor, acum fâlfâiau În jurul lui fluturi de lumină. Bucuria de a trăi ce se revărsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Funigeii Îl culeg și-l poartă În bătaia vântului... Noimann pășește cu grijă. Ochii de pe jos se agață de tălpile sale. Încearcă să-l cîntărească. Dar nu au ce cântări. Cum poți cîntări ceva care nu există decât ca o adiere, decât ca o fantasmă amar de dulce? Mathilda, Mathilda, mîinile mele aleargă după tine. Brațele mele se Întind după fiecare copac, dorind să te cuprindă. De ce ai plecat? Unde te-ai ascuns? Unde ai dispărut? Chipul tău s-a risipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
crenguța unui pom să-și odihnească aripile. Crenguța simți că vrăbiuța este obosită și întristată probabil iarna îndelungată și grea îi cam tăiase pofta de viață și se gândi s o învioreze puțin. Începu să se unduie ușor, ca sub adierea vântului, iar vrăbiuța se simți ca un copil în leagăn. Ușor-ușor se învioră și își deschise larg aripile pornind mai departe în zborul său. A doua zi, vrăbiuța veni din nou, se așeză pe crenguță și-i spuse cu ton
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
scurg în pământ prin tălpi și degetele de la picioare, ducând cu ele toate supărările și gândurile negative. Ne imaginăm că ne aflăm într-o zi frumoasă de vară la poalele unui munte. Percepem căldura soarelui ce ne încălzește plăcut corpul, adierea rocoroasă a vântului. Facem câțiva pași în față și sesizăm în partea dreaptă o cascadă ce lasă să cadă din înalt mii de stropi de apă alb strălucitori. Ne apropiem de stropii de apă ce cad din înalt și pătrundem
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
Înainte s-o ceară În căsătorie pe femeia visurilor lor. Acestea erau În mod evident cuvintele unui bărbat care voia să mă anunțe că era Îndrăgostit - doar că nu de mine. Nu mă credeam În stare să suport nici măcar o adiere de veste proastă. —O, zău? am reușit să spun, Încrucișându-mi brațele pe piept Într-o Încercare inconștientă de a mă pregăti pentru vești. Ce anume? Încă o expresie ciudată Îi străbătu fața, apoi am fost Întrerupți de chelner, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
iau, până când mi-a apărut pe dinainte, întâi depărtată ca un nor, apoi tot mai aproape, via prezență a Ioanei. De ce să n-o rog să-mi fie călăuză, chiar de la primele cuvinte? Numai că ea venea spre mine ca adierea unei muzici, trans formân du-mi frazele în versuri. Am început așa: Zâmbetul tău îmi vine de departe, Ca licărirea stelei de la geam, Și întrevăd în tine ca prin sticlă Paleta unor chipuri de demult. Îmi spui că ești doar
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
Își luase sacul, Închisese cu grijă ușa camerei și ieșise În cea de-a treia curte interioară. Liniștea nopții cădea parcă din Înaltul unui cer plin de stele. Deasupra pădurilor se ivea, Încet, luceafărul de dimineață. Nu se simțea nici o adiere de vânt. Tânărul se dusese la grajduri, legase sacul pe spinarea unuia dintre cai și pusese harnașamentul pe al doilea. Strânsese bine șaua și scările, pusese frâul și mângâiase ușor botul animalului care fornăise, bucuros. Scoase ambii cai În prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
altul, calculând parcă ceva, punându-și Întrebări și scotocind după răspunsuri. După-amiaza scădea spre seară, dar nisipul rămânea cald. Un vânt ușor porni din imensitatea galbenă. Amir ridică mâna În aer, ca și cum ar fi vrut să simtă mai bine ușoara adiere. Părea a fi aflat unul din răspunsuri. Luptătorul necunoscut fusese ajutat de vânt. Deșertul Gobi era vestit prin ucigătoarele furtuni de nisip care Îngropaseră, odinioară, caravane Întregi. Și, Întâmplător, vântul bătuse În ziua aceea. Cuceritorii nu putuseră vedea nimic, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a fi aflat unul din răspunsuri. Luptătorul necunoscut fusese ajutat de vânt. Deșertul Gobi era vestit prin ucigătoarele furtuni de nisip care Îngropaseră, odinioară, caravane Întregi. Și, Întâmplător, vântul bătuse În ziua aceea. Cuceritorii nu putuseră vedea nimic, fiindcă, asemeni adierii care bătea chiar atunci, direcția vântului fusese de la est la vest. Nisipul le intrase În ochi. Dar asta nu explica viteza incredibilă cu care se mișcase luptătorul. La capătul văii, șeful Bordjighin mai descoperi ceva. Scurmă cu vârful cizmei până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Anda Încerca să pună ordine În tot ceea ce se Întâmpla. * Nava se depărtase la treizeci de pași de chei, iar căpitanul Morovan dăduse ordin să fie ridicate și celelalte două catarge. Zece marinari trecuseră la vâsle. Încet, corabia intra sub adierea vântului de seară, luând cap compas strâmtoarea Bosfor. - Patru caice ale poliției vamale se desprind de țărm! strigă marinarul de cart. - Câtă vreme galerele de război rămân nemișcate, spuse Morovan, mai e o șansă, dar una foarte mică. Până la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fluidă, nu se zărea aproape nimic. - Misiunea Istanbul a fost anulată din ordinul lui Ștefan, iar decizia a fost aprobată de mine. Catastrofă În țară este momentul În care tot ce ai construit se poate nărui la cea mai mică adiere. Dispariția tatălui tău este un astfel de moment. Alexandru trase puternic frâul. - Dispariția... cum adică?! Ce s-a Întâmplat? Unde? - Îmi pare rău... Mai rău decât Îți poți imagina. Acum aproape o viață, l-am luat pe tatăl tău și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Unde e? - Speram să nu mă Întrebi... șopti căpitanul. În drum spre casă. Spre Murgeni. Îl duc răzeșii de pe Valea Bârladului, care știu drumurile ascunse prin păduri. -La Murgeni... repetă Erina, cu privirea pierdută. Când?... -Peste trei zile. La apus. Adierea dimineții culcă ușor iarba Înaltă a câmpiei. La o sută de pași, Apărătorii Își pregăteau caii de plecare. Nimeni nu Întreba nimic. Se știa doar că un ultim mesaj venise de la măria sa. Iar acel mesaj era doar pentru căpitan. -Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
neliniște Îi cutreieră pe tânărul care, până atunci, se dovedise un tovarăș plin de voie bună și de inteligență. - Îl vom scăpa, Alexandru... Îi spuse. Ai Încredere. - Știu, măria ta. Dar când? 7 iulie 1476, miezul nopții, Bradu Strâmb Nici o adiere nu Înfiora pădurile. Valea era abruptă, iar trunchiul bătrânului brad căzut cu ani În urmă sub fulgerul unei furtuni veghea, jumătate ridicat, jumătate prăbușit, asupra unei poieni largi, străjuite de ceilalți brazi, drepți, Înalți și veșnici. Era un loc În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]