2,235 matches
-
Știți cum arătam eu în uniformă festivă și cu eghileți? Uitați-vă la mine! Am eu uniformă, am eu eghileți? ARTUR: N-ai... GARDIANUL: Ia mai dați-mi o țigară! ARTUR (I-o întinde, i-o aprinde.): Mai spune... GARDIANUL (Alintându-se.): Ce să mai spun? Nu mai spun nimic! ARTUR: Poftim, ia-le și pe astea... (Îi dă tot pachetul.) GARDIANUL (Bravând.): Ce să spun! Ca să spun! (Cade în transă.) Execuțiile, domnule, erau ceva sfânt! Da, ceva sfânt și înălțător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
e vie. BRUNO: Te-a prostit și pe tine. GRUBI: Ba nu. Mă lipeam de ea și ea zvâcnea. Mă simte. BRUNO: Fugi d-aici! GRUBI: Dacă-ți spun că mă simte? Eu îi vorbeam și ea-ncepea să s-alinte și mârâia ușor, așa... se încolăcea în jurul gleznei, lugurea, se gâdila de mine, fornăia... Mă încolăcea parcă, mă zgândărea ușor, cu un vârf de pană, mă lăsa să dorm și-mi intra în oase, se rotea pe acolo cât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
motivele pentru care Îl abordam, i-am mărturisit că mă incitaseră punctele de suspensie din titlul comunicării lui prezentate cu puțin timp În urmă la un congres de specialitate desfășurat la Amsterdam: Accidente ale istoriei sau...?. L-am simțit zâmbind alintat la capătul firului: - Sper că nu vom vorbi doar despre acest, mă rog, să-i spunem studiu. Interesul pe care l-a stârnit mă cam intrigă... sigur, mă și bucură În același timp, dar n-aș vrea ca el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că sunt o tipă genială; mama ar fi mândră să știe ce fată are. Felicită-mă, te rog, o merit cu prisosință. O-la-la, am reușit, Îți dai seama? Se Învârtea prin cameră Într-un dans dezlănțuit, cânta cuvintele și se alinta eliberată de Încordare și stres. - Nu mai face figura asta acră și solemnă, că-mi strici toată dispoziția. Bucură-te: ai și tu un oarecare merit, poftim... Unul mic și neînsemnat, măi, dragă, dar decât nimic, mai bine ceva, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
condus o firmă acolo și angajații năpăstuiți au vrut să-l împuște. E furioasă mai ales de neputințele ei, boli, privațiuni, frustrări. În autobuz intră în discuție cu un bătrânel amărât, jerpelit. Schimbă între ei vorbe în doi peri. Îl alintă cu „boșorogule“. Mi-l prezintă: coleg de serviciu ieșit la pensie. Pe mine mă recomandă: coleg de liceu care vrea să iasă la pensie. Îi spusesem că nu mai suport nici eu să lucrez așa aiurea și abia aștept să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-adevăr parte a acestei Lumi de himere, pe care abia apropierea Morții mi-o dezvăluie, pe mine redându-mă, prin mine, ei. Abia acum, murind, sunt pe deplin al Lumii. De câtva timp (luni, ani?) unele dimineți îmi sunt alintate de prezența unei frumoase femei. Urcăm din aceeași stație în același autobuz, coborâm în aceeași stație, așteptăm apoi în același loc, ne uităm la același stand cu ziare, privind florile aceleiași țigănci florărese, facem cam aceiași pași ai nerăbdării așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la televizor. M-a privit amuzată. A clătinat din cap. Am auzit. Nu l-am simțit. Dormeam tun. Cred că rămăsesem cu gura căscată. Avea cea mai cavernoasă voce de femeie ce îmi fusese dat să aud vreodată. Tuba mare alintată de micimanul Cantarizescu, de la orchestra regimentului. — Tun, a întărit ea. Descopăr că, de câteva zile, scriu pe niște hârtii - copii dactilo sau xerox - pe care sunt strânse mesajele îndurerate trimise la moartea celui care mi-a fost șef la Arhiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care trec, este în viața pe care o duc. În inima Capitalei, în inima României, la câțiva pași de Primăria Generală, se răsfață împuțeala mizeriei depline. Trec, trecem pe lângă ea cu pași grăbiți, zorind spre himerele unei vieți care ne alintă cu miasme fetide. Nu știu dacă-i neapărat nostalgie. Mai mult mi se pare o părăsire. Sentimentul că, inevitabil, odată cu schimbarea Bulevardului, îmi simt tot mai aproape Moartea. Vârstele se pierd în nimic, dintr-odată. Lumea nouă care începe, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o lăsam să mă răsfețe cu giugiulelile ei materne. Era cu aproape zece ani mai mare decât mine. Divorțase după ce Olimp, bărbatul ei, fugise la Vințu de Sus, unde zicea că erau cele mai gustoase pere. Îi plăcea să mă alinte cu gingășii și griji de soră mai mare, atentă la orice mi se întâmpla. Erau ani destul de grei pentru mine, de sărăcie lucie. Mă îndepărtasem de mare parte dintre cei cunoscuți, nu-i mai frecventam. Nu știu prea bine ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
altfel, mergea în virtutea comodității, a rutinei și a lenei de a imagina. Cu Vichi, într-adevăr, nu trebuia să imaginez nimic. Nu eram gelos, nu mă întrebam ce face când nu eram cu ea, nu-mi păsa că, poate, se alinta cu mușteriii ei, că poate chiar îi făceau avansuri, o pipăiau și multe alte de-astea. Poate chiar mai trecea pe la vreunul. Nu-mi păsa nici măcar că primea bacșișuri, în pofida preceptelor morale comuniste, în ciuda afișului de pe oglinda ei de la unitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sferturi. Îmbrăcată țipător, cu rochii pline de volănașe, cu pălărioare de pai cu multe panglici și dantele, cu eșarfe lungi, vișinii sau roșii, spânzurându-i pe umeri. Fardată gros, tencuită, cu buze intens rujate în tonuri maronii. Vorbea subțire, pisicit, alintându-se parcă, cu multe interjecții și mirări din te miri ce. Venea, de obicei, la „Spicul“, unde, rezemată de perete, în dreptul câte unei măsuțe cu picior, aștepta să i se ofere câte o chiflă și un iaurt. Nu cerea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Șonticăind, Wanda mă purta pe alei, arătându-mi pe câte una de pe vreo bancă: Frosa Milion, Partizanca, Gabipârț, Suzi Claxon, Jujulina Fantezy și alte câteva. Își zâmbeau, dar nu se oprea să le vorbească. Foste matroane și ele, „mămici“, le alinta Wanda, acelea, din umbră, încă mai patronau mici combinații amoroase. „Să nu ajungi pe mâna lor niciodată“, mă avertiza Wanda. „Sunt păguboase, calice și te-alegi cu noduli sau scurgeri. Dacă ai mare nevoie, pui un sutar bine și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
chiar pe aceea și s-a dus la odaie să o aștepte. O odaie la un hotel din preajmă. Când a intrat fata, el era la geam, cu spatele. Aceea s-a dezbrăcat și a venit lângă el, să-l alinte și să-l tragă în pat. N-a mai apucat. A azvârlit-o pe fereastră, de la etajul trei sau patru, așa goală cum era... Voiam să scriu despre altceva. Parcă ieri, coborând pe Bulevard, o simțeam pe Conți zgribulindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
naratorului sau evoluției naturale a textului-narator. Există un centru (mobil, bineînțeles) al romanului: punctul în care naratorul ezită în fața intrării de la „Gambrinus“, după o noapte cruntă de beție. La masa lui obișnuită se află o pereche de orbi care se alintă, într-un limbaj misterios, lingând fiecare celuilalt lobul urechii. Acest centru mobil va reveni, din ce în ce mai des, mai plin de semnificație, până la sfârșitul cărții. Este centrul ce face legătura între toate textele (amintirile) care formează o viață. Ca s-o spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o fire foarte liniștită și blândă. Avea mare dragoste de Dumnezeu și credință, care i-a fost de mult ajutor în viață. Pe noi, ne iubea ca pe ochii din cap. Mama, de multe ori, îi zicea că ne prea alinta. Nu departe de casa noastră, era grădinița de copii. Să fi avut poate vreo patru anișori, când mă duceam și mă așezam lângă gard jos și mă uitam ore întregi cum se jucau copiii. Îi consideram fericiți și nu puteam
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
exprimată atât de elocvent sau de simplu, cu atâta tandrețe sau bucurie directă. În cele mai multe dintre dimineți, M.F.P. stătea așezată între cei doi copii, ținându-i cu câte un braț de după mijloc, în timp ce ei se aplecau rezemându-se de ea, alintându-i și sărutându-i pe rând, sau îi sălta pe genunchi, cuprinzându-i într-o îmbrățișare dublă, un cerc fermecat de îmbrățișări, cântece și râsete. — Trec pe lângă ei cât pot de încet, a continuat Tom. Un spectacol ca ăsta trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Are, adică, tot ce-i trebuie pentru a ne oferi o imagine sintetică a imaginarului nostru mult mai răspîndit : o referință explicită la un trecut de demnitate prin personajul carismatic și ușor misterios al haiducului, un topos neaoș și pitoresc, alintat cu duioșie prin diminutivul fîntîniței și apoi afirmarea fermă și irecuzabilă a unicității : sîntem simply the best ! Cine nu crede este fie măgar, fie american incult (a se vedea o bună parte a comentariilor autohtone la faimoasa emisiune a lui
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
întrebări mirate și confirmări entuziaste. Apogeul este atins de povestea despre „degustarea de pahare”, despre care chiar că nu auzisem, degustare cu același vin băut din pahare de forme diferite pentru a vedea care dintre ele este mai capabil să alinte mai savant papilele noastre gustative și să pună mai mult în valoare calitățile vinului respectiv. Totul îmi aduce aminte de surpriza mea la o primă vizită în Franța, cînd cîțiva colegi s-au încins în jurul unei discuții despre vinuri timp
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în dosul Teatrului Național. Și nea Cercel, care avea să i le transmită, cenzurate și comentate, lui Nicu. Și Costache, la a doua cafea, luată întotdeauna la serviciu, și șeful lui, Prefectul Poliției Caton Lecca, aflat încă acasă, la masă, alintat de planturoasa lui soție. Și Iulia Margulis, care căuta câteva idei ieftine pentru cadourile de Crăciun. Și Luigi Cazzavillan, directorul ziarului, care, împreună cu diplomații de la Legația italiană, sărbătorise deja Anul Nou. Și mulți alții, nenumărați, ale căror nume și preocupări
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ani. Mai înaltă ca noi; o adevărată domnișoară. Pentru noi e o comoară. Are toate calitățile. Învață foarte bine, a trecut în clasa a șaptea. Încă e pionieră. În februarie va împlini paisprezece ani. O cheamă Cernica, noi însă o alintăm cu apelativul Ica. La auzul acestui nume, profesoara tresări puțin și începu să zâmbească uitându-se cu subînțeles la Bidaru. Nu am putut să o luăm cu noi, deoarece acum e într-o tabără la munte împreună cu diriginta ei și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
femeie, dorința de a-i fura măcar un sărut... Din întreg tezaurul de femei ce îi trecuseră, până la vârsta lui, prin viață, nici măcar una singură nu reușise să se apropie de sufletul său, ademenindu-l, înrobindu-l în dragoste și alintându-l cu tot preaplinul de plăceri, ce aceasta, îndeobște, îl creează pentru cei ce iau parte la ea. Iar Victor, constatând asta, ca să-și mai întărească încrederea în el, se întorcea întotdeauna către sine însuși și cugeta intens la toate
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
știi tu însuți. Să fii tu împăcat cu sufletul. Ești irezistibilă, Reli. Și irezistibilă, Gerard corectă ea zâmbind. Femeie fatală. Cel puțin, Gerard. Ori de câte ori voia să fie convingătoare, Relia îmi pronunța numele corect, fără să-l fragmenteze sau să-l alinte. Îl pronunța cu mult suflet. Aproape că, de multe ori, îl cânta. Nu știu - îmi ziceam-să-mi mai fi fost pus vreodată numele pe note muzicale, până s-o întâlnesc pe Relia. Era ca și cum, cu ajutorul acestei melodii, cineva m-ar fi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
în pahare... Dumnezeu să-l ierte... Că bun om a mai fost! Dumnezeu să-l ierte... Prietenii devotați s-au întors repede, aduși de mașini cu girofar. Au venit mai mulți. Pe lângă milițianul nostru de cartier, Burtă Multă, cum îl alintam noi, au mai sosit niște figuri cu genți mari și grele, pălării negre trase la indigo și moace foarte serioase. Devotatul șef s-a uitat nemulțumit către pahare, a făcut ochii roată și a hotărât că în apartament aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
câmpie!... hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea pe după căpițele de fân! - Dar eu mă simt bine, și dacă cer ceva, Doamnele Lumini mă ajută!... nu vreau afară! - Cum asta?! Și norișorul începu să facă giumbușlucuri, să le alinte și deodată se transformă într-o stea ce-i deschise calea. - Vino, frumosule!... lunecă pe pârtia mea și hai afară ca să fii Regele luminii!... - Nu vin!... n-am chef! - Vrei să stai aici, să ai totul de-a gata, trântorule
Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
aceasta sunt eu. Deși am destule defecte, încerc să le îndrept, cât despre calitați, știu că trebuie să le păstrez cu grijă și să mă folosesc de ele. Mă numesc Maria Iftene, dar îmi puteți spune Moni, pentru că așa sunt alintată de familia mea. Eu am 10 ani și sunt în clasa a IV-a, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Sunt o fată frumoasă; am părul scurt, drept și blond, iar ochii sunt de culoarea smaraldului, umbriți de gene
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]