2,942 matches
-
reîncepe deîndată ce numele și imaginea lui Alex îi vin în minte. Legătoria este un pretext... Un pretext pentru a-l revedea cât mai repede. Pentru a se cufunda în privirea lui catifelată care poate să facă să dispară toate angoasele... Dorina se ridică de pe neprimitorul fotoliu gri și, în cadrul unicei ferestre a micii săli de așteptare, se apleacă discret pe minuscula claviatură a portabilului. Visează... Visează cu ochii deschiși. Nu reușește însă să formeze numărul cunoscut căci o voce metalică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
tamponul "mort la datorie", iar pe cel cu al lui Mircea "dispărut". De la părinți, emigrați cu ultimul val de români spre Sud, în patria mamă, nici un cuvânt, nici o veste. De la Simion nici un cuvânt, nici o veste. Timpul zbura, zilele pline de angoasa așteptării se transformau în luni grele ca din plumb. Armata Roșie plecase spre Vest, dar lăsase în urma ei, stăpână pentru totdeauna, hidra roșie ai cărei sclavi deveniserăm fără timp de gândire sau drept de opinie. Și de la Simion nici un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
enorm, să se entuziasmeze ca în pragul unor decizii majore, să i se pară că totul este posibil, că nimic nu-i mai șade în cale. Ah, dacă n-ar fi intervenit, invariabil după fiecare hotărâre de seamă, stările de angoasă, confuzionale, acele psihoze periodice care veneau să distrugă ceea ce conștiința sa construise cu migală, într-o ordine constantă, aparent imbatabilă, milimetru cu milimetru de zone ale creierului său câștigate pentru sine, ca într-o zi oarecare, într-un loc anodin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a clasifica, de-a închide într-un plic un întreg univers, poate dacă nu ar fi fost ei, cu totul altfel ar fi perceput relația ei cu Ovidiu, fără bruma de îndoială ce-i șubrezea temelia, fără acele stări de angoasă ce-o făceau să pună sub semnul întrebării chiar și cele mai sigure sentimente, să le creadă neautentice, direcționate de factori externi. Între timp, pentru că procurarea unui apartament pentru cei doi tineri ar fi durat, ori Sidonia era foarte grăbită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să câștige acest timp din aproape în aproape și nu printr-o lovitură de forță, cum ar fi declanșarea de alegeri anticipate. Deja am început să ne declarăm tablourile și cadourile... NIȘTE CIORI VOPSITE-N ROȘU Pe cine mai interesează angoasele unui om sfârșit? Iliescu le-a bătut obrazul noilor lideri PSD. Hai să zicem chiar că i-a plesnit. Sau că i-a împroșcat în față: ciocoi, aroganți, oportuniști, corupți. Veți spune: ei și? Adresanții au răbdat în tăcere, s-
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
și geografia spirituală a personalităților (cuprinse în această carte) au constituit, pentru semnatarul acestor rînduri, un incitant univers interogativ. La rîndul lor, interlocutorii și-au gândit răspunsurile, recuperând un timp și un spațiu al evocărilor: cu întâmplări spirituale deosebite, cu angoase, cu inevitabilele picanterii, cu trăirile personale unice, cu acea "mizerabilă grămadă de mici secrete" (André Malraux), cu nonsensul existenței. Judecând că acest demers (dialoguri) este asociat cu jocul memoriei, Octavian Paler făcea următoarea remarcă: "O confesiune presupune răbdare, curaj, voință
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
și literaturii române (Basarabia, Nordul Bucovinei, Serbia ș.a.) sunt fermenții ce asigură metabolismul literaturii "vii". În lipsa lor ne-am simți mai inerți, mai enclavizați. V.P.: Crezi în puterea de comunicare a cuvântului scris? La poet, tensiunea căutării e vecină cu angoasa. Care sunt căutarile poetului Arcadie Suceveanu? A.S.: Cuvântul scris dintotdeauna a fost cel mai eficient mijloc de comunicare, forța și energia lui nu vor putea fi nicicând și în nici un fel estimate. Comunicarea poetică, fapt cunoscut, întâmpină mai multe obstacole
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Restul e teorie. V.P.: Comentând volumul amintit mai sus, Cristian Popescu, un remarcabil poet, spunea următoarele: "Personajul care "vorbește" poemele lui Lucian Vasilescu este un Golan trist. O așa-zisă "frondă" a imaginarului său are acoperire în valuta forte a angoasei". Fă-i, te rog, un portret din cuvinte autorului insolitului volum "Arta Popescu". L.V.: Cristi Popescu s-a prăpădit în 1995, cu doar câteva luni înainte de a-mi apărea și mie volumul de debut. "Arta Popescu" este, cred, un prag
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
să păstreze tot ceea ce poate conferi adevăr și durată lucrării sale literare, pentru a inventa un alt „capăt de linie”, spre care îl văd deja înaintând fără grabă, la fel de scrupulos cu fiecare cuvânt scris, zâmbitor (cum îl știu) și în fața angoaselor... existențiale. Drept care îi spun din toată inima: să ne trăiești, Nicule! (revista Cronica veche, nr. 10, 2011) 181 Mihai Drăgan - corespondență Un mic pachet de scrisori trimise de Mihai Drăgan (4 dec. 19371 nov. 1993) în anii 1955 1957 documentează
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
nevoit să „încaseze” destule „contre” din partea celorlalți, diferiți ca fire și caracter și, evident, mult mai adaptabili... Fila de jurnal devine confruntare (în lipsă!) cu aceștia și, nu mai puțin, analiză a propriei conștiințe, ce presupune, desigur, și descrierea unor angoase, visuri, frustrări. „Războiul de șapte ani” cu persoana care i-a „uzurpat” postul de șef este o realitate traumatizantă, cu reflexe vizibile pe multe pagini. Însemnările de moment nu-l arată a gândi precum Iov, încât să-și spună, împăcat
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
să păstreze tot ceea ce poate conferi adevăr și durată lucrării sale literare, pentru a inventa un alt „capăt de linie”, spre care îl văd deja înaintând fără grabă, la fel de scrupulos cu fiecare cuvânt scris, zâmbitor (cum îl știu) și în fața angoaselor... existențiale. Drept care îi spun din toată inima: să ne trăiești, Nicule! (revista Cronica veche, nr. 10, 2011) 181 Mihai Drăgan - corespondență Un mic pachet de scrisori trimise de Mihai Drăgan (4 dec. 19371 nov. 1993) în anii 1955 1957 documentează
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
nevoit să „încaseze” destule „contre” din partea celorlalți, diferiți ca fire și caracter și, evident, mult mai adaptabili... Fila de jurnal devine confruntare (în lipsă!) cu aceștia și, nu mai puțin, analiză a propriei conștiințe, ce presupune, desigur, și descrierea unor angoase, visuri, frustrări. „Războiul de șapte ani” cu persoana care i-a „uzurpat” postul de șef este o realitate traumatizantă, cu reflexe vizibile pe multe pagini. Însemnările de moment nu-l arată a gândi precum Iov, încât să-și spună, împăcat
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
cumpărături, cînd intru în librării sau mă așez pe o terasă ca să beau o cafea, începe să crească în mine un sentiment de risipire și uneori el devine de-a dreptul dezastruos. Iată-mă : avansez pe stradă cu o teribilă angoasă în suflet întrucît din mine cad bucăți de viață. Unele sunt foarte mici, chiar minuscule, doar niște firimituri... Chiar din primul moment, cînd deschid ușa și ies pe palier, simt aproape cum mă înjumătățesc întrucît o bună parte din mine
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
aceste lucruri, dacă ați avea acces la adevăr mă tem că v-ați transforma brusc într-o ființă monotonă și lipsită de imaginație. Iată de ce adevărul nu este o variabilă susceptibilă să figureze în relația dintre noi. ați auzit de angoasa resimțită uneori de oamenii de știință atunci cînd explorează lumea microcosmică ? I se spune sindromul breaking porcelain. Pentru a penetra în lumea microparticulelor știința inventează instrumente din ce în ce mai sofisticate, dar în momentul utilizării lor ele perturbă de fapt lumea explorată. e
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
din momentul ieșirii din bar, de creierul meu aflat în stare de somn profund, ca și cum aș fi comandat revizionarea unui film de scurt metraj. Un fel de remake se derulă în subconștientul meu, dar cu un accent mai puternic pe angoasa molipsirii... Dacă am luat și eu, din aer, respirînd aerul din taxi, acei microbi sau acele minuscule gîngănii care îl torturau pe șofer ? îmi spuneam. Cînd m-am trezit, pe la cinci dimineața, eram atît de afectat de vis încît nu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de futuriști vor fi fost, tot nu puteau concepe frumusețea funcțională a Marianei. (Carlos Anglada i-a relatat această convorbire cu satisfăcătoare fidelitate lui Parodi.) III Vineri, cu noaptea-n cap, Ricardo Sangiácomo stătea la taclale cu don Isidro. Sinceritatea angoasei lui Îți sărea În ochi. Palid, Îndoliat și nebărbierit, a mărturisit că nu dormise toată noaptea, că nu Închisese ochii de vreo alte câteva. — Se petrece o chestie grosolană. Una cât caru. Matale, domne, care ați dus păsemne o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nici supărat, nici furios, pur și simplu îmi cerea să iau mâna de pe el. Am înlemnit alături, în timp ce el și-a lăsat capul în jos liniștit și a continuat să pască. Am încercat din nou și mintea mea buimăcită de angoasa câmpiei s-a limpezit ca și când s-ar fi făcut lumină. Am strigat să-mi aud propriul glas, i-am legat, am încălicat și de astă dată cumințenia și sforăiturile lor de cai m-au liniștit cu totul, am început să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cu mândrie, apăsă clanța și dădu ușa de perete. În fața sobei, vesel, Cazane îndesa două lemne mai groscioare în foc. Multe sentimente o încercară atunci pe bătrână, multe și subtile, pe care ea nu le-ar fi putut defini, spaimă, angoasă, dezolare, gust al înfrângerii, orgoliu rănit, spirit de competiție, toate traduse în mintea ei simplă printr-un singur gând, sfredelitor: «|ista-i necuratulț“. Cu toată ironia, ideea că Ilie s-ar putea să nu fie fără legătură cu necuratul se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
Se încheie încă un an. Ce încet trec zilele și ce repede trec anii! 1 ianuarie Surâd. În viața mea domnește ordinea. Aproape ca în cimitire. 2 ianuarie Când nu faci nimic obosești. Începi să te temi și, gata, vin angoasele, stările proaste, dorința de a te justifica. 3 ianuarie E dreptul meu de a mă purta "ca un fraier", cum își zice probabil Augusta. Am dezamăgit pe mulți, era normal s-o dezamăgesc și pe ea, nerevoltîndu-mă. O las în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
durerea. Nu am reușit să-i dau încă un nume. Dormeam deseori prin trenuri, era cald și bine, o sen zație de pierdere dulce-amăruie mă cuprindea adeseori când îmi visam copilăria, verde și simplă, fără griji, stres, incertitudini, lipsuri și angoase. Voiam să mă refac, mergând din sat în sat, din oraș în oraș, descoperind țara puțin câte puțin, regăsindu-mă, apropiindu-mă de o preferabilă maturitate, îndepăr tându-mă de posibilul plâns. Am avut parte de câteva discuții revigorante, de un
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
despărțire îi era insuportabilă. Se simțea liber pentru moarte, dar nu și pentru despărțire. Și atunci nu ceda, nu voia să cedeze. Știa, numai cu mintea, despre seninătatea stoică a filosofului. Simțirea lui refuza asta. Intuia că ar fi urmat angoasa, dusă la o formă paroxistică. Și atunci nu voia să cedeze. Într-o dimineață, Ioana Sandi i-a spus să înceteze s-o mai aștepte și s-o mai pândească. „Nu te pândesc.“ „Bine. Dar nu vreau să mai vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
căror putere de a semăna groaza și panica vorbea Mallarmé - răzbește cu greu în mintea încă încețoșată de băutură a portarului, făcându-l să se creadă dintr-odată portar al iadului. Shakespeare creează aici efecte de corespondență (ironică, desigur) între angoasa reală a asasinului, gata să vadă răsărindu-i dinainte fantoma victimei sale, și monologul portarului chefliu, monolog zeflemitor, dar nu lipsit de o involuntară și stranie intuiție a adevărului tragic. Căci presupunerile lui fanteziste în legătură cu cei ce bat în poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
nebântuit de spectre, de „apariții”, de duhuri, se poate ghici totuși vechea și adânc înrădăcinata moștenire a reprezentărilor întâlnirii cu fantoma ca semn de netăgăduit al morții. Zgomotele ce se aud în spatele ușii sau la ferestre trădează prezența persistentă a angoasei tragice provocate de loviturile repetate în poarta castelului lui Macbeth, lovituri pe care teroarea de care paznicul este cuprins le face să răsune cu o forță înzecită. O teroare iscată de ceva ce nu are propriu-zis o formă, un trup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se înscriu vizibil în moștenirea lăsată de Schulz și de Maeterlinck. Imagini degradate ale vechilor strigoi, așa cum le propune modernitatea, ele continuă totuși să păstreze ceva din forța acelei „stranietăți” care, deși tratată în registrul derizoriului, trădează o experiență a angoasei și chiar a durerii. „Creatură marcată de moarte”, veritabil „intermediar între un actor mort și un actor viu”, figura de ceară este sursa acelui sentiment de bizar, de straniu, care, crede Kantor, ar trebui să șocheze dureros publicul. Moartea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
poet ocazional al vieții“. Aveam douăzeci și trei de ani... De fapt, nu eu sînt importantă, eu n-am nici un fel de Însemnătate, deci să revenim la Mendel Osipovici. În poezia „Revelație“ din ciclul omonim, „stelele antropofage“ nu semnifică nici „angoase subconștiente“, nici „transpunerea unui vis coșmaresc“, cu atît mai puțin „totemuri“, ci, efectiv, suprapunerea a două imagini: În acea zi Mendel Osipovici citise Într-o revistă de popularizare a științei că ar exista așa-numitele stele canibalice, așadar un canibalism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]