11,066 matches
-
care o luase razna. În interior, chiar În locul pe care urma să se Înalțe viitorul pristol, În centrul geometric al marelui octogon de cărămidă al tamburului cupolei, erau niște scânduri lungi, rezemate pe cavalete. Îl recunoscu de departe pe arhitect, aplecat asupra unei serii de desene. Dante ajunse În spatele lui fără ca omul să Își fi dat seama de prezența lui. Se opri pentru o clipă În tăcere, spre a admira măiestria cu care Iacopo delinea, din câteva trăsături de cretă, amănuntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fugi spre mânerul dăgii. Dar când reuși să o scoată, atacatorul misterios dispăruse deja dincolo de gardul de pari. Rămase nemișcat, Încordându-și auzul pană la chin, spre a Încerca să deslușească vreun zgomot În Întuneric. Parcă nu era nimeni. Se aplecă pe vine, să caute pe pipăite amnarul și lampa, atent la cel mai mic sunet. În cele din urmă, izbuti să le recupereze. Simți sub degete uleiul opaițului care se Împrăștiase pe pardoseală și speră că mai rămăsese Îndeajuns. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
totuși, acea legiune duce cu sine taina binelui și a răului, fructul care ne face să semănăm cu Dumnezeu. Vino și tu În legiune, al cărei nume este numele stăpânului meu - continuând să amestece vorbe și bale Însângerate, bărbatul se aplecase spre el. Apropie-ți urechea de gura mea. Îți voi dezvălui cuvântul care urnește pietrele și care deschide poarta spre tărâmul morților. Ochii Îi scânteiau În semiîntunericul subteranei. Dante se gândise că erau reflexele torței pe perete. Sau că luciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-se cu ceilalți patru care Împărțeau cu el gloria breslei: Buondelmonte, Martino, Giusto da Imola. Și dumneata, messer Iacopo. În cele din urmă, dar cu siguranță nu cel din urmă. Auzindu-și numele pomenit, arhitectul răspunse printr-un zâmbet palid, aplecându-și capul Încetișor În semn de apreciere. — Și că nu a făcut niciodată un secret din faptul că se considera superior tuturor celorlalți, uneori frizând chiar denigrarea. Cred că alegerea de a folosi materiale de valoare diferită În reprezentarea bătrânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îndată adăugă: — Dumneata și toată Comuna florentină. Rosti aceste cuvinte cu o sfidare care spunea multe despre sentimentele zbirilor lui Bonifaciu față de orașul său. Accentul Îi trăda originea Îndepărtată. Trebuie că era unul din mercenarii francezi ai cardinalului. Dante se aplecă Încetișor, Îndoindu-și genunchiul, până când ajunse În dreptul feței sale mari și urâte. — Anunță-mă de Îndată cardinalului dumitale! Prin reaua voință și prin lenea dumitale Întârzii o misiune de care pot atârna triumful justiției și relațiile dintre patrimoniul Sfântului Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sau diseară o să dormi la Stinche. Omul se uită la el așa cum te uiți la un nebun. Apoi păru să Își dea seama, În sfârșit, de straiele lui fastuoase. Zăbovi cu privirea peste Însemnele prioratului, În timp ce unul dintre străjeri se apleca să Îi șoptească ceva la ureche. Poate că Îl recunoscuse, ori poate că observase escorta de polițai aliniați la intrare. Acum, omul era perplex, dar Încă nu părea să aibă intenția de a ceda. Apoi, cuprins parcă de un neașteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dă naștere unor efecte imperfecte. Aceasta e contradicția pe care spiritul nostru o respinge. Ergo, destinul nostru e scris În stele cu o măsură exactă. Dante ridică degetul arătător, din instinct. Nu rosti vorba nego, Însă tot trupul Îi era aplecat spre Înainte, ca și când ar fi fost angajat Într-un duel. — Dar, dacă am admite că efectul cerurilor asupra naturii noastre e necesar, s-ar nărui Întreg eșafodajul etic pe care se sprijină toate legile noastre, obiceiurile și Însuși simțul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ce părea să Îl aștepte. Abia ieșită din adolescență, cu părul lung și despletit pe frunte. Un triumf de cârlionți Întunecați care se Întindea peste umeri, Încadrând o față prelungă, ca aureola unui martir. Îl fixa cu neobrăzare, cu capul aplecat pe o parte și cu buzele strâmbate Într-un zâmbet vulgar. — Așadar, iată-te din nou, messer Alighieri. La urma urmei, tot patul meu Îl cauți, Îl apostrofă ea deznodându-și șireturile rochiei și arătându-i pieptul. Glasul ei ascuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urma urmei, tot patul meu Îl cauți, Îl apostrofă ea deznodându-și șireturile rochiei și arătându-i pieptul. Glasul ei ascuțit tăia ca un pumnal. Dante se oprise dintr-o dată, cu două trepte mai jos. Fata se apropie și se aplecă spre el, atingându-l cu sânul. Poetul simți un miros confuz, suflarea animalică a unei iepe amestecat cu ceva artificial, unul din parfumurile acelea ieftine care se vindeau În piețele din Oltrarno. — Pietra, bâigui el. Tu ești? — Da, eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la ultima cameră și se oprea În prag, din nou pradă amețelilor. Își aminti natura acelui sunet Încă Înainte să vadă. Intră bălăbănindu-se și Își dădu drumul să cadă pe marginea patului, cu ochii ațintiți asupra spectacolului din fața lui. Aplecată pe pardoseală, cu brațele Întinse În față, către un obiect așezat pe jos, lângă genunchii ei, era Antilia. Sunetul pe care Îl auzise era cel produs de plăcuțele din bronz legate de degetele ei, pe care femeia le lovea ritmic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
miasmele coloranților, satura spațiul, făcând aerul imposibil de respirat. Era un uscător, un depozit Încăpător, În care vopsitorii aduceau la uscat pânzele tratate, În urma procesului de colorare. Dante fu cuprins de o bruscă senzație de greață, În timp ce Își recăpăta răsuflarea, aplecat pe vine. Dar mintea lui se străduia să traseze o hartă a locului. În spatele prăvăliei lui Teofilo se deschidea o magazie pe care, dintr-un motiv sau altul, spițerul hotărâse să o mențină În legătură cu spațiul principal. Iar asasinul lui trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se mișcau prea Încet ca să ajungă la timp, Împiedicându-se În lăncile care li se Împleticeau pe culoarele Înguste. Mai curând decât să Îi fie de ajutor, Îl puneau În primejdie, acționând ca niște hăitași Într-o vânătoare stranie. Se aplecă pe vine, Încercând să ia o poziție de apărare, strângând daga din răsputeri, așteptând ciocnirea cu masa care se năpustea asupra sa. Dintr-o dată, orice mișcare se opri la câțiva pași distanță, ca prin farmec. Omul rămăsese nemișcat. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Lagia așa era. Cine știe dacă nu cumva saltimbancii nu Își găsiseră inspirația, pentru reprezentația lor, Într-un popas făcut la curve. Orbitele circulare, cerurile, Mercur, Luna, Soarele, Venus, cerul al treilea... În acea clipă unul dintre Păcate, care se aplecase să Înșface fantoșa, se roti brusc, sărind cu un mârâit spre public. O exclamație de teamă străbătu masa spectatorilor. Omul de lângă Dante țipă și el. Poetul tresări: masca diavolului, cu trăsăturile ei bestiale, amintea, În mod cu totul și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ai dreptate, messer Alighieri, și poate că la asta ne gândim cu toții. Nu numai dumneata ai scrutat printre umbrele acestui mister, ci și conștiințele noastre au fost tulburate de cele Întâmplate, iar mințile noastre, ca și a dumitale, s-au aplecat asupra anevoioasei cercetări a adevărului. Dar, la fel cum inteligența domniei tale s-a vlăguit pe calea spre soluție, nici ale noastre nu au izbutit să ajungă la nici o concluzie, În afară de aceea amară că moartea s-a interpus În drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
repede gândul acela dictat de disperare. După o ultimă cotitură pe Lungarno, larma sporise În intensitate. În depărtare, se zăreau deja torțele celor două tabere care se Înfruntau. Era stranie această confruntare nocturnă, se gândi, În timp ce se oprea o clipă, aplecându-se din pricina efortului. Îi lipsea pe adversari de plăcerea de a se insulta față În față, de a-și alege potrivnicul cel mai urât, de a-și dezlănțui ranchiuna personală sub pretextul rivalității politice. Avea senzația că omul acela ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
stele. Trebuia să se Întoarcă imediat la tavernă și să pună să fie arestat vinovatul, să fie supus torturii ca să mărturisească totul. El era, trebuia să fie el. Se răsuci ca să strige ordinul către gărzi, dar mai apoi se abținu, aplecându-se la loc Îndărătul adăpostului izbit de pietrele care se succedau fără răgaz. Ceva, În sinea lui, Îl oprea. Folosirea torturii drept principală procedură pentru obținerea adevărului Îi repugnase dintotdeauna. Nu ar fi recurs niciodată la așa ceva față de un membru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se Îndepărta fără să se Întoarcă. Ați fi făcut mai bine să beți vinul acela, dumneata și ceilalți priori. Acum ați visa, În loc să trebuiască să vă treziți. Între timp apăruse unul din arcașii mercenari, cu săgeata potrivită În arbaletă. Se aplecă Într-un genunchi țintind cu grijă spre spinarea lui Dante, care se Îndepărta. Mâna lui Cecco Angiolieri Împinse arma În sus, deviind săgeata, care se pierdu peste capul fugarului. — Stai. Și-a făcut deja un mormânt de cuvinte, zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ceva Îl readuse brusc la realitate, dându-i puterea de a se smulge din acea frenezie a iubirii. Auzi un zgomot metalic sec și, la picioare, văzu cum un obiect se rostogoli pe dușumea: era una din brățările Antiliei. Se aplecă să o ridice, lăsând veșmintele să cadă Îndărăt În cufăr. Extraordinara greutate a obiectului Îl impresionă. Femeia aceea trebuie că știa cu adevărat secretul fabricării aurului, dacă Își putea permite să abandoneze o asemenea avere Într-un cufăr nepăzit. Aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi abandonat. Ridică Încă o dată mâna, dar ceva Îl apucă de braț, Încercând să Îl oprească. Se Întoarse din instinct, ca să lovească noul adversar care Îl amenința din spate, În timp ce cu stânga continua să strângă gâtul lui Veniero. Antilia era aplecată asupra lui. Ceva din atitudinea ei Îl reținu: nu părea să privească spre el, ci dincolo de umărul lui, spre Veniero. Părea să nu se teamă de Dante, iar ochii Îi erau plini de lacrimi. Poetul rămase nemișcat, cu arma ridicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
repetă ea. Furia ucigătoare a lui Dante se potolise ca prin farmec. Coborî pumnalul. Sub mâna lui, trupul lui Veniero zvâcnea vlăguit. Slăbi strânsoarea, lăsându-l să respire, iar apoi se ridică, făcând doi pași Înapoi. Ea Îi luă locul, aplecată peste trupul bărbatului, Îndoindu-se din genunchi cu o mișcare sinuoasă, asemenea unui șarpe. Priorul Își aminti ce Îi povestise un călător pe tărâmuri Îndepărtate despre dansul de dragoste al marilor cobre de peste mare, ce poate fi văzut În nopțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
câteva foi. — Sunt hărțile meșterului Teofilo. Și el voia să dea o formă acestui secret, murmură ridicându-și privirea către perete. Desigur, cu mai puțină strălucire. Printre foi era una cu mult mai mare, Împăturită. O desfășură, iar poetul se aplecă cu aviditate peste harta ce i se arăta, pătată cu sângele pe care el Însuși Îl făcuse să curgă. Recunoștea imaginile pe care le studiase cu maestrul său, Brunetto. Forma lumii. Marea lucrare a lui Ptolemeu, transcrisă de o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe acelasi ton ca si când mi s-ar fi deschis apetitul pentru o conversație obișnuită la drum lung. - Pentru treizeci de kilometri e mult, Într-adevăr; pentru patru sute cincizeci Însă, e o medie rezonabilă... Am făcut o mișcare nervoasă, aplecându-mă În față, ca și când aș fi vrut să trec prin sticla care despărțea cabina șoferului de restul mașinii și să-i cer socoteală. L-am simțit Încordându-se, cu toate fibrele În alertă. - Vă rog să vă păstrați calmul. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pentru că n-avea nimic special și, oricum, altceva e mai important. Pe fotoliul rabatabil din spatele mesei plasate În mijlocul Încăperii se afla așezat cineva, un bărbat, din câte am putut să-mi dau seama. Bizareria consta În faptul că insul era aplecat În față, cu fruntea sprijinită pe brațele Îndoite pe masă. Probabil că, În timp ce lucra, obosise, redusese lumina, Își așezase capul pe mâini să se odihnească puțin și adormise În poziția aceea incomodă. Nu știam ce să fac. Era evident că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
vedere, se Îndreptau Împotriva repunerii pe tapet a chestiunii În momentul respectiv sau aveau altă motivație. În acel moment, a intervenit din nou doctorul Wagner... 22 De vreo două minute, băteam zgomotos și ostentativ darabana cu degetele În masă. Mă aplecasem În față, așezându-mi coatele pe genunchi și ca să ajung la lemnul mesei, mai sonor decât brațul capitonat al fotoliului, dar și pentru a semnaliza vizual că vreau să vorbesc. Limbajul corporal, ca să mă exprim intelectual. Ceva nu-mi suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
odată nemișcat, exact În poziția de Întrerupere: cu gura Întredeschisă, ca și când În clipa următoare avea să continue fraza, cu mâna dreaptă atârnând În aer pentru a desena gestul cu care Îi Întinsese acelei Maria a doua cartea de identitate, puțin aplecat În față și cu privirea fixă. O păpușă vorbitoare, căreia i se dereglează subit mecanismul, cred că ar fi arătat Întocmai. M-am temut că vorbirea incoerentă, retezată brutal de acea Înțepeneală cataleptică, prefațează o criză gravă și am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]