4,413 matches
-
recent dedicat interferențelor futuriste italo-române din perioada interbelică, tînăra cercetătoare Emilia Drogoreanu observa avenit - în prelungirea afirmației de mai sus - că „Ar fi extrem de util de cunoscut și de studiat care a fost în realitate frecvența aparițiilor românești în revistele avangardei europene. Din interiorul literaturii române, aceste detalii nu sînt cunoscute în prezent. Însă un studiu aprofundat al revistelor străine citate în Contimporanul ar putea scoate la iveală elemente surprinzătoare” (Drogoreanu, op. cit., p. 99). Ceea ce trebuie însă reținut din textul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
însă reținut din textul lui Vinea este: 1) complexul necunoașterii literaturii române în străinătate; 2) dorința „contimporanilor” de a promova - prin intermediul prietenilor avangardiști din Europa - literatura română în genere (oricum, cea „pe gustul lor”), nu doar cea a literatorilor de avangardă. Chestiunea deprovincializării moderne a culturii române l-a preocupat pe Ion Vinea încă din adolescență; dovadă - numeroasele recenzii severe despre promovarea oficială a literaturii autohtone în Franța, manifestată prin publicarea de scriitori minori, conformiști sau tradiționaliști, în La révue roumaine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
recuperator (și, implicit, datat: criptodadaist) al noii publicații „juvenile”. În plus, observația privind „artele plastice evoluate spre constructivism” vs. „starea retrogradă, sub-dadaistă a literaturii” plasează din nou Contimporanul în pole-position-ul noutății artistice... Oricum: toate discuțiile despre Contimporanul ca publicație de avangardă culturală privesc exclusiv această fază. Este un interval în care latura politico-socială și civică a revistei se estompează, iar cea artistică deține monopolul. „Faza constructivist-militantă” a Contimporanului corespunde — în fapt — perioadei de maxim avînt constructiv și modernizator din România postbelică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din România postbelică, iar începutul ei este direct legat de întoarcerea în țară a artiștilor plastici Hans Mattis-Teutsch, Milița Petrașcu și M.H. Maxy. Abia începînd din acest moment se poate vorbi de existența unui grup constructivist românesc. Practic — toți reprezentanții avangardei autohtone se grupează acum în jurul Contimporanului. Sînt doar cîteva dintre motivele care îl îndreptățeau pe regretatul critic de artă Andrei Pintilie să afirme (cf. „Considerații asupra mișcării de avangardă în plastica românească“, reluat în volumul Ochiul în ureche. Studii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poate vorbi de existența unui grup constructivist românesc. Practic — toți reprezentanții avangardei autohtone se grupează acum în jurul Contimporanului. Sînt doar cîteva dintre motivele care îl îndreptățeau pe regretatul critic de artă Andrei Pintilie să afirme (cf. „Considerații asupra mișcării de avangardă în plastica românească“, reluat în volumul Ochiul în ureche. Studii de artă românească, ediție îngrijită de Ileana Pintilie, prefață de Gheorghe Vida, Editura Meridiane, Colecția „Biblioteca de artă”, București, 2003) că 1924 a fost „anul de maximă importanță al primei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în plastica românească“, reluat în volumul Ochiul în ureche. Studii de artă românească, ediție îngrijită de Ileana Pintilie, prefață de Gheorghe Vida, Editura Meridiane, Colecția „Biblioteca de artă”, București, 2003) că 1924 a fost „anul de maximă importanță al primei avangarde românești”. Adevărat act de naștere al avangardei autohtone, „Manifestul activist pentru tinerime“ din nr. 46, mai 1924 — fără îndoială, un „punct de inflexiune” în evoluția revistei —, are două paliere distincte. Un palier negator al Artei preexistente („Jos Arta/ căci s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în ureche. Studii de artă românească, ediție îngrijită de Ileana Pintilie, prefață de Gheorghe Vida, Editura Meridiane, Colecția „Biblioteca de artă”, București, 2003) că 1924 a fost „anul de maximă importanță al primei avangarde românești”. Adevărat act de naștere al avangardei autohtone, „Manifestul activist pentru tinerime“ din nr. 46, mai 1924 — fără îndoială, un „punct de inflexiune” în evoluția revistei —, are două paliere distincte. Un palier negator al Artei preexistente („Jos Arta/ căci s-a prostituat...”) reia, mai teatral, dezideratele celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în E. Lovinescu. Sburătorul. Agende literare II 1926-1929, ediție îngrijită de Monica Lovinescu și Gabriela Omăt, note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt, Editura Minerva, București, 1996, pp. 302-303). În lucrările sale consacrate fenomenului - Avangardismul poetic românesc, respectiv Avangarda în literatura română -, Ion Pop a spus aproape tot ce era de spus cu privire la afinitățile, dar și la importantele diferențe dintre programul „constructivist” sau mai general avangardist de la Contimporanul și mythos-ul liric al lui Ion Barbu. Abstracționismul, nonfigurativismul, „primitivismul” incantatoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pietriș/Sfinții iar o pornesc pe jos/Curcubeul leagă orașele...”, Stimmung-ul imaginilor elaborate fiind preferat dicteului. Poemele mai radicale formal și tematic sînt postdatate: cel mai „insurgent” (deși doar în aparență) este mult-comentatul „Cosmopolis“, inclus în majoritatea antologiilor noastre de avangardă („...Danț îndîrjit al vremii care moare”), „Subiect“, datat „1916” (anul debutului Dada), pornește de la „pretextul” comentării revistei Cabaret Voltaire: „Emmy Hennings a scris:/«fata pescarului din Batavia»/(Prin vreme de război simplă veste/de la prietenii mei din Svițera/1915 data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și becuri Auer. Modelul pare a fi mai degrabă Zone de Guillaume Apollinaire decît futurismul italian. Un alt reper afin: belgianul Georges Linze, de departe favoritul lui Ion Vinea la Contimporanul. Printre colaboratorii-poeți se numără și moderniști fără legătură cu avangarda: Al. Philippide (prezent, ca și mult mai radicalul B. Fundoianu, cu poeme în franceză - în acord, deci, cu cosmopolitismul grupării), Ion Minulescu și soția sa Claudia Millian, Camil Baltazar, Ion Pillat ș.a. Acesta din urmă publică și o traducere din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cei mai avizați ai fenomenului s-au numărat Ion Pop, Matei Călinescu, Simion Mioc, Marin Mincu, fără a omite contribuțiile teoretice cu valoare mai generală ale lui Adrian Marino. Frecvent citați în acest sens sînt, cu deosebire, teoreticienii italieni ai avangardelor și experimentalismului din anii ’60, Umberto Eco și Angelo Guglielmi. Primul insistă (în Opera deschisă) asupra captivității avangardiștilor în interiorul tradiției pe care o contestă, asupra asimilării ei „în negativ” și a situării în epicentrul crizei pe care o denunță. Celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în Opera deschisă) asupra captivității avangardiștilor în interiorul tradiției pe care o contestă, asupra asimilării ei „în negativ” și a situării în epicentrul crizei pe care o denunță. Celălalt (pe lîngă distincția discutabilă dintre caracterul preponderent negator, militant și revoltat al avangardei și cel pozitiv(ist)-formalizant al experimentalismului) distinge între „înnoitori” (Kafka, Joyce, Faulkner, Musil, Saint-John Perse ș.a.) și „avangardiști”. Contimporanul se situează, ca de obicei, pe o poziție de echilibru. Vinea, bunăoară, poate fi apreciat drept un „înnoitor” cu nostalgia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al experimentalismului) distinge între „înnoitori” (Kafka, Joyce, Faulkner, Musil, Saint-John Perse ș.a.) și „avangardiști”. Contimporanul se situează, ca de obicei, pe o poziție de echilibru. Vinea, bunăoară, poate fi apreciat drept un „înnoitor” cu nostalgia tradiției autentice și cu bovarismul avangardei... Un lucru e cert: viziunea „contimporanilor” este una „puristă”, radical-autonomistă, ducînd modernismul pînă aproape de ultimele consecințe: de aici, predilecția lor pentru poezia pură, arhitectura pură, sculptura și pictura pure, fără „subiect” și fără „anecdotică”. Pentru un istoric conservator al artei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Germania, Polonia, Ungaria, Ceholsovacia) - asta, evident, dacă facem abstracție de piesele de artă asiatică și ceilaneză... Relațiile lui Marcel Iancu și M.H. Maxy cu liderii dadaisto-constructivismului european (Richter, Arp, Segal, Schwitters, Eggeling ș.a.) și prietenia lui Ion Vinea cu corifeii avangardei maghiare și belgiene au avut un cuvînt greu de spus. Scriitorii Breton și Marinetti sînt prezenți și ei cu cîte un text în paginile acestui număr, alături de reproduceri din creația participanților la expoziție și de poeme semnate de belgienii Georges
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și M. Seuphor. Construcții diagonale și spațiale, desene, sculpturi în marmură, lemn și metal, portrete, măști, machete, broderii, colaje, păpuși, mobilier - diversitatea lucrărilor expuse e, cu adevărat, impresionantă... Ecourile publice au fost destul de numeroase, manifestarea contribuind la legitimarea artei de avangardă în România deceniului al treilea. O consemnare expresivă (trucat postdatată...) a atmosferei, cu amestecul ei de extravaganță provocatoare și snobism novator foarte în spiritul „anilor nebuni”, întîlnim și în romanul Patul lui Procust. Naratorul Fred Vasilescu o întîlnește pe doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anilor nebuni”, întîlnim și în romanul Patul lui Procust. Naratorul Fred Vasilescu o întîlnește pe doamna T. (amatoare de mobilă și interioare cubiste, familiară a cercurilor avangardiste...) „la vernisajul unei expoziții colective a unui grup de pictori și sculptori de avangardă... O expoziție foarte frecventată, cel puțin la vernisaj, din pricină că era moda de a fi ostentativ, de a fi neapărat îndreptat împotriva cuiva... Ciudat era că această expoziție era îndreptată chiar împotriva artei (Jos arta!), mai curînd însă împotriva camarazilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru film de Milița Petrașcu și numeroase decoruri avangardiste pentru spectacole de teatru... Numere speciale În perioada 1925-1927, Contimporanul a dedicat numere speciale arhitecturii moderne, teatrului și filmului nou, interiorului nou, suprarealismului francez, sculpturii lui Constantin Brâncuși, alături de grupaje consacrate avangardelor belgiană, poloneză, maghiară. A dezvoltat o întreagă rețea de relații și colaborări cu numeroși reprezentanți ai avangardelor europene și nu numai europene, promovînd creațiile și mișcările artistice înnoitoare din întreaga lume. În ciuda schimbărilor de formulă și a inconstanței aparițiilor, Contimporanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1925-1927, Contimporanul a dedicat numere speciale arhitecturii moderne, teatrului și filmului nou, interiorului nou, suprarealismului francez, sculpturii lui Constantin Brâncuși, alături de grupaje consacrate avangardelor belgiană, poloneză, maghiară. A dezvoltat o întreagă rețea de relații și colaborări cu numeroși reprezentanți ai avangardelor europene și nu numai europene, promovînd creațiile și mișcările artistice înnoitoare din întreaga lume. În ciuda schimbărilor de formulă și a inconstanței aparițiilor, Contimporanul a fost nu numai un seismograf al efervescenței înnoitoare din anii ’20, ci și un diseminator al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semna, în paralel, și la revista Punct articole teoretice semnificative: „Arhitectura“, în nr. 9, sau T.S.F. Dialogue entre le bourgeois mort et l’apôtre de la vie nouvelle, text bilingv (franco-german), apărut în nr. 11 al revistei. (Potrivit lui Ion Pop - apud.. Avangarda în literatura română, 1990, - textul, de un fantezism umoristic aparte, ar fi servit drept model pentru textul-dialog al lui Vinea dintre Hamlet și Polonius, „Promisiuni“, una dintre profesiunile de credință nonfigurativiste din Contimporanul). Un alt text semnificativ este „Stil nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Marcel Iancu își spune, o dată în plus, cuvîntul. Pe prima copertă - schița unui „atelier la țară pentru I. Vinea” de M. Iancu. Construcția va fi ridicată mult mai tîrziu, servind în prezent drept sediu bucureștean al Institutului pentru Studierea Avangardei Românești și Europene (ICARE). Într-un coeditorial vehement, Vinea (semnat Vn.) combate „stilul românesc” al arhitecturii Bucureștiului antebelic: „prunc hibrid al onanismului romantico-historic, împerechere de arcade și coloane bizantine cu turnuri turcești, totul chircit după regula degenerării și a imitației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cele mai diverse: pictură, litografie, gravuri în lemn, sculptură, desen, obiecte de artă decorativă, cristaluri, ceramică modernă ș.a.m.d. Indiferent de modelul asumat (Bauhaus-ul german, realismul și productivismul rus, „purismul” francez al lui Ozenfant și Jeanneret, De Stijl ș.a.), avangarda constructivistă europeană își are cîmpul predilect de manifestare în arhitectură și sculptură (prin Hans Richter, Theo van Doesburg, Piet Mondrian, Wiking Eggeling, Le Corbusier, V. Tatlin, Naum Gabo, A. Pevsner, Gropius, Archipenko, Brâncuși, Marcel Iancu, Milița Petrașcu, Lipschitz ș.a.), nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dau interiorului o intimitate specifică”, „estetica nouă, simplă”, în acord cu „cerințele higienice”, „interiorul, loc de odihnă, cere claritate”, „maximum de simplificare, maximum de confort”. Adevăratele atracții ale acestui număr sînt altele: un grupaj - mult mai bogat - de prezentare a avangardei belgiene, un fragment mai „avangardist” din romanul Tic-Tac al lui Ion Vinea (devenit, la apariția în volum, „Paradisul suspinelor“), primul capitol („Vine domnița!...“) din romanul Excelența Sa I.H.H. Pantelimon dintr-un roman „blasfemiatoriu” al lui N.D. Cocea (însoțit de o notă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tudor Arghezi, casele dumitale sănătoase apar ca premisele sănătoase ale unui viitor sănătos, a cărui activitate viguroasă nu-și va pierde timpul în atitudini de admirație retrospectivă. Fiind un premergător, ai pus în toată activitatea d-tale un fanatism necesar avangardelor. N’am făcut parte din aceeași grupare. Acolo unde d-ta și prietenii d-tale ați ajuns în marș forțat, am ajuns și eu fără grabă, dar cu aceeași sinceritate”. Pentru G.M. Cantacuzino, de la New York pînă la Moscova, „preocupările de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
laitmotivul unei țări în orchestrația generală, dar nu poate fi în nici un caz baza de compunere și principiul creator. Există astăzi un stil modern internațional și chiar intercontinental”. De fapt, la această dată, Constructivismul încetase — practic — să mai fie în „avangardă”. Ca și Futurismul de altfel, academizat și fascizat... Maurul își făcuse datoria, profețiile dintîi fuseseră îndeplinite. Vocile reprezentanților „tinerei generații” își fac tot mai des auzită vocea în paginile revistei, fiind receptate, probabil, ca tendințe „novatoare” de către Vinea & Co, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardiști fasciști, între timp academizați, precum Marinetti (în noul context politic, futurismul italian e respins chiar de foștii săi admiratori de la Integral, St. Roll și M. Cosma), toate acestea vor duce la ruptura - anunțată - dintre Contimporanul și unu. Sfîrșitul primei avangarde va fi parafat însă abia prin ruptura intervenită în interiorul revistei conduse de Sașa Pană, mai precis, prin „excomunicarea” lui Ilarie Voronca și prin victoria opțiunii lui Roll pentru o hardline ideologică bolșevizantă, antimodernistă, bref, pentru o „avangardă politică” în locul celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]