2,921 matches
-
Întrerupse fata care cînta din ce În ce mai tare. Puse timbrul deoparte, ce-o mai fi și asta?, Îl Îmbia să se așeze cîtva timp, să se lase În voia gîndurilor fără a răscoli amintirile, da, da, o fată care cîntă și un băiețel care vine... Uite-l că vine. Îi auzea cum urcă Încet și, pentru prima dată de ani de zile, se bucura că nu are timbre păstrate pentru seara aceea. O să fie destul de obosit seara, foarte agitat după ce-o să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
poate că minciuna asta gogonată nu venea de la ticăloasa asta, dar În orice caz ea era o ticăloasă. Bătrînelul Înțelept avea părerile lui nestrămutate despre Frau Proserpina. — Vecinii ei bineînțeles că o să vină la recital, nu-i așa? — Nu știu, băiețel, nu știu... Dar tu și cu mine o să asistăm negreșit la faimosul recital. Îl rugă să-l aștepte și Julius Îl văzu că-și pune fularul și dispare pe ușa camerei. Crezu că o să aibă timp să se apropie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
numai o simplă impresie, fapt e că a asistat fără prea mult chef la Împărțirea premiilor. Mai bine ar fi fost să nu asiste, fiindcă a văzut trei scene care l-au făcut să sufere foarte tare. Prima, cînd un băiețel cu urechile foarte mici a cîntat My Bony lies over the ocean; a doua, cînd maica stareță și-a citit cuvîntarea de rămas-bun adresată elevilor mai mari care treceau la colegiul Santa Maria și a treia, cînd l-au chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să se simtă bine. Era prea îngrijorată în legătură cu felul în care va decurge momentul lui Ted. Dacă ar fi fost la fel ca numărul celuilalt comic începător, momentul urma să explodeze ca un balon cu heliu. Cel dinainte era un băiețel ciudat și păros al cărui număr era alcătuit aproape în totalitate din imitații din Beavis și Butthead. Audiența fusese neiertătoare. În timp ce urlau „Huo, dă-te jos de pe scenă“ și huiduiau, inima lui Ashling se strângea pentru Ted. Apoi a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
zile întregi plângând din cauza foametei din Africa. Dar când Ashling a venit acasă cu vești glorioase de la mama lui Clodagh, conform cărora alimente urmau să fie livrate acolo, Monica a trecut la altceva și a început să plângă pentru un băiețel găsit într-o cutie de carton. —Sărmanul bebeluș, spunea ea printre hohote. Sărmanul copil, lipsit de apărare. În timp ce mama lor plângea, tatăl lor zâmbea destul pentru amândoi. Zâmbea mereu. Zâmbea generos. Avea o slujbă importantă și solicitantă. Asta îi spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
sugerat: —E, ce zici? Ce zic de ce? — Orice. Ceva de băut? O pungă de chipsuri? Sex sălbatic? — Ceva de băut sună minunat. Și punga de chipsuri la fel. El făcu o scurtă pauză. —Dar sexul sălbatic? întrebă el, ca un băiețel mic și scump. Ashling înghiți în sec și încercă să pară glumeață: —Mai vedem. Dacă sunt cuminte? Dacă ești cuminte. Apoi Ashling a intrat în acțiune, într-o încercare de a se da cu tot felul de chestii pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
înceapă. Pe jumătate dezamăgită, dar veșnic ascultătoare, Ashling era atentă, iar când Marcus a început să râdă, nu s-a putut abține să nu râdă și ea. Apoi el s-a întors către ea și a întrebat-o, ca un băiețel drăgălaș: — Te deranjează, Ashling? —Ce? Dacă te culci cu mine? Dacă ne mai uităm o dată? —A! Nu, deloc. Când bătăile inimii au revenit la normal, ea a luat decizia că era impresionant faptul că Marcus dorea să împartă cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
s-a înțeles. Dar, în ciuda interacțiunii sale regulate cu farmacia și a ritualurilor elaborate ale lui Ashling, lucrurile nu s-au îmbunătățit deloc. Tristețea Monicăi putea fi provocată de orice, de la o calamitate la un act de violență nejustificată. Un băiețel de școală generală care era bătut pentru banii de mâncare putea cauza aceleași crize ca și un cutremur din Iran care omorâse mii de oameni. Dar zilele de plânset tăcut în pat erau întrerupte de accese de furie cu țipete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
o auzi. —Lisa, strigă vocea din nou. Nu era nici o problemă în a o ignora. —Lisaaa! strigă vocea. Și-a dat seama că o recunoaște. Era Beck. Ei bine, nu acesta era numele lui adevărat, însă era unul dintre acei băieței iubăreți de pe stradă, cel cu vocea foarte puternică. —ȘTIU că ești acolo. A sosit un buchet MARE de flori pentru tine, îl vrei? Nu, strigă Lisa încet. —CE? — Nu. — Nu te aud, ai spus da? Furioasă, Lisa s-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
gladiatorul care intră În amfiteatru apărat de cască și de jambiere, dar cu trupul gol și lipsit de apărare, pentru ca să se poată produce rănile mortale, căci asta era de fapt important pentru spectatori. Avusese noroc, la urma urmei. Viața unui băiețel care, botezat cu sînge, se pregătește să străpungă cu un trident gîtul mirmilonilor ce-ar avea de gînd să-l supere, viața asta merită să fie trăită. În școlile religioase pe care le frecventase, camarazii cei mai impresionabili - printre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
păpușilor surorii mele mai mari. Potrivit contextului cu pricina, am trei ani și intervin În momentul În care tata Își spune că, avînd copii de hrănit, nu-și va putea oferi două fotolii de orchestră la Operă. A-și privi băiețelul dansînd face pentru el cît o seară de balet: „CÎnd François descoperă păpușile surorii lui sub un maldăr de foste jucării care nu mai pot avea nume În nici o limbă, și țopăie În cinstea lor un dans caraghios, amestecat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Petrușka. Tata s-ar extazia cu siguranță mai puțin la această toană decît la dansurile caraghioase pe care i le oferisem odinioară acasă. Își Închipuia poate că mă vor interesa toată viața păpușile surorilor mele? Că voi rămîne toată viața băiețelul ascultător căruia Îi explicase În cuvinte simple că hrana euharistică era trupul și sîngele lui Iisus? Își imagina oare că voi fi marcat pe viață de prima comuniune? În cazul ăsta, nu se Înșela prea tare, deoarece Îmi amintesc foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mele. Am scris totul pe foaia asta. O vei arăta farmacistului. Dacă te Întreabă ceva, vei spune că e pentru sora ta mai mare. Cumpără mai Întîi medicamentele, iar din banii care rămîn, vei putea să-ți iei bomboane“. Un băiețel În pantaloni scurți pleca să cumpere calmante pentru bunica lui. „Nu sînt pentru aceeași persoană?“, se mira farmacistul. Imperturbabil, eu ziceam: „O, nu! SÎntem o familie numeroasă“. Mă grăbeam să mă Întorc cu prada. Uitam să-mi mai cumpăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
favorite: „Fetițo, redeveniseși fetița care se știe pe sine mama mamei ei“. Dar mama mea e mama mea, ea nu a fost niciodată mama mamei ei. Ar fi vrut el oare ca la Înmormîntarea lui eu să mă consider un băiețel care se știa pe sine tatăl tatălui lui? Mama Îmi povestea că unul dintre unchii mei, frații bunicii, murise de tînăr ca un sfînt Într-un sat din Ardèche. Se spunea că s-ar fi petrecut niște miracole lîngă patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
au enervat cînd eram mic, aș vrea evident să-i revăd la vîrsta pe care o aveau la momentul faptelor petrecute, și să le cer socoteală. Nu s-ar simți prea bine. Una e să-ți bați joc de un băiețel, și alta să ai de-a face cu mine! Ei bine, doctore Martinon, așa Îți asumi dumneata riscul de a traumatiza pe viață un puștan de unsprezece ani? Aruncîndu-te asupra cocoșelului său precum o caracatiță asupra unui mic homar? Voiai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
dădeam consta mereu În faptul că Îi salvam viața: Îi datoram viața, trebuia ca și el să mi-o datoreze la rîndul lui dacă nu cumva țineam să-i salvez viața În măsura În care visam uneori să i-o iau, ca orice băiețel care se respectă? La nouă sau zece ani, trezit În miez de noapte de un coșmar, mi-am Închipuit adesea că niște bandiți se pregăteau să ucidă Întreaga familie și că se Înverșunau În primul rînd Împotriva tatei. Nimeni În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mei latura lor de „oracol“, de „epifanie“. N-am uitat majoritatea acelor titluri, știu astăzi cine le sînt autorii și cunosc locul important sau secundar pe care-l ocupă ei În istoria literaturii, dar cum l-aș putea trăda pe băiețelul care am fost tratînd acele titluri ca pe niște informații bibliografice, cînd ele mi-au Îngăduit să Întrezăresc faptul că mai era posibilă și o altă viziune asupra lumii decît aceea care Îmi era impusă În clasă și acasă? Cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fobie față de mijloacele de transport“. E ceea ce mi s-a Întîmplat la New York atunci cînd responsabilii cu Departmentului de Film de la Muzeul de Artă Modernă m-au invitat să vin să-mi prezint scurtmetrajele și să țin o conferință. Apoteoza băiețelului care-și Însoțea tatăl În cinecluburile din Vaucluse și din Brabantul vallon! Aș fi vrut să-i văd pe conducătorii acelor cinecluburi care mă trataseră de sus cînd numele meu a figurat pe un afiș la Muzeul de Artă Modernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
a muri“. Am Închis ușa la loc și m-am Întors În cameră. Am avut puterea să-mi pun o pereche de șosete curate și să-mi Înnod șireturile de la pantofi, spunîndu-mi: „E bine, e foarte bine, trebuie ca un băiețel să fie În stare să-și lege singur șireturile de la pantofi“. CÎnd s-a Întors Delphine, m-a găsit așezat pe jos În bucătărie, lîngă un bol cu ceai pe care nu-l băusem. Nici măcar nu-mi aminteam că făcusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
amărâtă, îi arătă prințului un scaun de lângă o masă de joc, se așeză și ea în fața lui, își sprijini în palmă obrazul drept și începu să ofteze în tăcere, privindu-l pe prinț. Trei copii mici, două fetițe și un băiețel, între care Lenocika era cea mai mare, se apropiară de masă, toți trei își puseră mâinile pe masă și toți trei începură să-l privească insistent pe prinț. Din cealaltă cameră își făcu apariția Kolea. — Mă bucur că te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se gândi că îi e aproape imposibil să-și ducă mai departe „ideea subită“. Cu o atenție chinuitor de încordată privea tot ce-i cădea sub ochi, se uita la cer, la Neva. Dădu să intre în vorbă cu un băiețel care venea din direcția opusă. Poate că starea epileptică i se amplifica din ce în ce mai mult. Furtuna părea într-adevăr că se apropie, dar încet. Începeau de-acum să se audă tunete îndepărtate. Se făcea zăpușeală... Cine știe de ce, așa cum îți revine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
făcut o remarcă excelentă, generale! încheie prințul cu înflăcărare, bucurându-se teribil că a izbutit să nu roșească de tot la față. — Nu-i așa? Nu-i așa? strigă generalul și ochii începură chiar să-i strălucească de plăcere. Un băiețel, un copil care nu înțelege primejdia, își face loc prin mulțime ca să vadă pompa, tunicile, suita și, în sfârșit, pe marele om, despre care i se spuseseră atât de multe. Căci, timp de câțiva ani la rând, numai despre acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și el; dar mai binevoitor, mai fermecător și mai simpatic era bătrânelul: îl luă pe prinț de mână și, strângându-i-o ușor, lovindu-i-o cu palma celeilalte mâini, îl îndemna să-și vină în fire, ca pe un băiețel speriat, ceea ce-i plăcu grozav prințului; în sfârșit, îl făcu să se așeze alături de el. Prințul îi fixa cu încântare chipul, încă nefiind în stare să spună nimic, deoarece i se tăia răsuflarea; chipul bătrânului îi plăcea foarte mult. — Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nici o deosebire! Cum se joacă cu băgare de seamă și cu măsură! Câtă râvnă, câtă inteligență în studiile ei... Încruntă brusc din sprâncene. Hmm... Harababura asta nu prea seamănă a școală. Privește în jur. Drusus se lasă purtat de doi băieței, întins pe un fel de pătuț portativ, asemănător unei lectici. Alți copii, cu picioarele încrucișate sub ei, aruncă oscioare sau zaruri. Neron este printre ei. Unul dintre profesori se apropie respectuos de el: — Atenția unui elev nu poate fi atât
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a acoperi orice zgomot de rău augur. Tiberius simte cum îi vâjâie capul, gata să plesnească. Dintr-odată, la câțiva metri de zidul exterior, se opresc din nou. De data aceasta drumul le este barat de un grup compact de băieței și fetițe, în picioarele goale și cu frunțile încununate de coronițe din frunze de laur. Nero zâmbește nostalgic văzându-i pe micuții camilli și camillae cum treapădă de nerăbdare să fie chemați mai repede să-i ajute pe preoți. Grațioși
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]