3,162 matches
-
lui Sludden îl iubesc? — Eu nu. Mă bucur s-aud asta. O, uită-te! Uită-te! — La ce? — Uită-te! Intersecția era locul de întîlnire al mai multor străzi largi și puteau străbate cu privirea două dintre ele, însă, din pricina beznei, cu greu se zărea ceva în depărtare. Acum, cam la o milă depărtare, acolo unde străzile ajungeau în coama unui deal nu prea abrupt, fiecare se profila pe o străvezime perlată. Aproape tot cerul era negru, căci străvezimea nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la cafeneaua de la parter. Arătă cu degetul spre o draperie roșie și groasă despre care Lanark crezuse că acoperă ușa spre cinema. O trase ușor la o parte spunîndu-i: Hai, vino cu noi. Toată gașca e aici. Dincolo de draperie era beznă deplină. Dar nu-i nici o lumină aici, observă Lanark. — Este, dar trebuie să dai răgaz ochilor să se obișnuiască. Rima e aici? Gay lăsă draperia să cadă și-i spuse stînjenită: — Nu cred c-am văzut-o pe Rima de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
slăbi această presiune: timpul, spațiul și gîndirea urmau să se sfîrșească dacă nu se mișca, dar trecuseră eoni de cînd își putuse urni un deget de la picior sau o pleoapă. Apoi se simți ca un vierme fără capăt într-o beznă fără capăt, încordîndu-se întruna, nereușind să dea afară un ghem care îl îneca. După o vreme, nimic nu i se mai părea important. Niște mîini îi atingeau coastele, tamponîndu-l și ștergîndu-l delicat. Lumina era prea puternică pentru a putea deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
izvorau raze strălucitoare, iar silueta părea cuprinsă de convulsii. Ozenfant strigă: — Fără lumină, vă rog! Vom examina doar căldura. Imediat se lăsă un întuneric pătrunzător, iar ochii amețiți ai lui Lanark proiectară stele și cercuri înainte de a se obișnui cu bezna. Dintr-o parte, auzea respirația precipitată și uscată a lui Munro, și din cealaltă pe a lui Ozenfant, care respira pe gură. — Ce se întîmplă? întrebă el. — Din toate organele i se revarsă o lumină strălucitoare- ne-ar orbi. Curînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ca un curent electric. Zumzăitul se topi. I se păru că aude proteste de jos și, rușinat de zgomotul pe care îl iscase, se urcă pe o altă scară. Ajunse la un etaj din șipci de lemn, cufundat total în beznă, cu excepția unui grăunte de lumină care răsărea de sub o ușă. Bîjbîi spre ea, trase zăvorul și ieși pe o platformă bătută de vînt de la baza fleșei luminate. Tărăboiul de la intersecție se auzea din nou, uneori mai puternic, uneori mai slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nimic în avion. Fata continua să-i vorbească: ― Chiar n-ai nici cea mai mică idee despre ce înseamnă toate astea? Nu ți-ai fixat nici un obiectiv, nici un plan care să te scoată la liman? Te mulțumești să bâjbâi în beznă? ― Asta e. Și așteptă reacția ei. Urmă o lungă tăcere. Prea lungă. Iar răspunsul, când veni, nu veni de la fată. Cineva îi sări în spate și îl doborî. Alte siluete țâșniră din tufișuri și-l înșfăcară. Reuși să se ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
se înălță. Urmând un unghi ascuțit, urca spre cerul nocturn. 9 Gosseyn văzu solul întunecat estompându-se sub el. Foarte repede, arborii gigantici și decorul muntos fură totuna cu noaptea. Rapidul aparat de zbor era înconjurat de pretutindeni de o beznă uniformă, desăvârșită. Se mai scurseră trei, până la cinci minute, apoi, pe nesimțite, avionul atinse altitudinea necesară de zbor. Se aprinseră luminile și vocea care-i vorbise mai înainte i se adresă: ― În următoarele zece minute îmi puteți pune toate întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Este vital ca nimeni să nu bănuiască cum de-ați ajuns aici. Fiecare secundă e numărată. Luați-o drept înainte. Supunându-se cu regret, Gosseyn coborî; o clipă mai târziu, era singur în obscuritatea intensă a unei planete necunoscute. 10 Bezna nopții era tăcută. Urmând instrucțiunile robo-planului, Gosseyn abia făcu o sută de metri că și văzu o licărire slabă, undeva, în stânga sa. Mai întâi era o vagă reflecție, dar apoi, pe măsură ce se apropia, intensitatea luminozității se mărea. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
le deschise una după alta. O bucătărie, cu oficiu, camere frigorifice și o mică sală pentru prânz. Apoi alte cinci camere, fiecare cu sală de baie și un mic culoar care dădea într-o încăpere de dimensiuni impresionante aflată în beznă, părând a adăposti o imensă grădină în interiorul arborelui. Când inspectă și ultima cameră fu sigur că Eldred Crang nu era acasă. Fără îndoială, până la urmă trebuia să apară, dar absența lui ridica acum o problemă de ordin psihologic. Deznodământul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
n-a fost avertizată de pericol. Într-un mic hol de trecere situat în fundul apartamentului, găsi două uși față în față. Le deschise pe rînd. Ca și celelalte din casă, nu erau încuiate. Una dădea în bucătărie, iar cealaltă ― în beznă. Lumina din hol nu era prea puternică, dar, când ochii i se obișnuiră cu penumbra, văzu că este vorba de un fel de subterană. Lumina nu bătea mai mult de cincizeci de pași, dar Gosseyn avu impresia că hruba se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
nou să cadă. Și abia dacă-și dădu seama c-o făcuse. Mâinile îi tremurau, iar genunchii înmuiați nu-l puteau duce. De la bun început remarcase că e întuneric în jurul lui. Dar abia acum această constatare căpătă o nouă dimensiune. Bezna! Bezna cea fără umbre și neândură-toare. Îi apăsa ochii, creierul. Simțea contactul veșmintelor pe pielea sa și duritatea solului lemnos sub tălpi. Dar într-un asemenea întuneric copleșitor, păreau a fi simple atingeri materiale percepute de o entitate fără trup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
să cadă. Și abia dacă-și dădu seama c-o făcuse. Mâinile îi tremurau, iar genunchii înmuiați nu-l puteau duce. De la bun început remarcase că e întuneric în jurul lui. Dar abia acum această constatare căpătă o nouă dimensiune. Bezna! Bezna cea fără umbre și neândură-toare. Îi apăsa ochii, creierul. Simțea contactul veșmintelor pe pielea sa și duritatea solului lemnos sub tălpi. Dar într-un asemenea întuneric copleșitor, păreau a fi simple atingeri materiale percepute de o entitate fără trup. Obscuritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
lipsită de vreo semnificație. "Pot să rezist ― își spuse Gosseyn ― două săptămâni fără mâncare, trei zile fără apă." Dar tot el admise, în sinea lui, că situația nu este chiar atât de disperată, în ciuda amintirii kilometrilor de tunele cufundate în beznă. Aceasta deoarece, în mod sigur, tubul distorsorului nu fusese reglat la întâmplare pe un tunel oarecare din arborele venusian. Pe undeva, prin apropiere, trebuia să se afle un Ioc bine definit, la care să poată ajunge fără dificultate. Tocmai voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Zenobia în scobitura digului și am viermuit acolo, nu știu cât timp, fără să ne spunem o vorbă, întinși umăr la umăr, cu fețele sprijinite de pământul umed al alveolei aceleia; era o mare dragoste și ne lipiserăm unul de altul, în beznă, iar dincolo de noi se întindea pelicula care ne cuprinde pe toți, ca o amibă ascunsă în fiecare dintre noi. După un timp, m-am dus cu Zenobia la pădure - noi nu ne-am despărțit niciodată, vă rog să rețineți amănuntul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ca marii orbi; mi s-a părut că apucă o direcție cu totul greșită dar n-aveam de ce să mă amestec și am închis bine ușa în urma lui. 11. Au trecut, după aceea, zile și săptămâni, stăteam cu Zenobia în beznă, mențineam dragostea pe lume, de afară se auzea viscolul, n-am să-l descriu, apoi lupii începură să ne dea târcoale, scheunau jalnic, era, poate, îngrozitor de frig, peste groapa cu apă se așternuse o pânză de gheață, trebuia să o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ronțăiam întruna la ierburi, umărul mi s-a dezlipit de umărul Zenobiei; eram neliniștit, nu mai aveam pic de încredere în mine, în tot ce văzusem, îmi venea să plâng, să-i spun Zenobiei : „Nu vezi ce nenorocit sunt, în bezna asta și în noroiul ăsta ? Unde e dragostea lumii, unde e dragostea ta ? Nu vezi că plasticul ăla împuțit cu care ești îmbrăcată e rece și nici nu mă iubești măcar, dacă m-ai iubi, ai face și tu ceva
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dinăuntru a șoptit : „Ce dorești ?“, am întrebat tot în șoaptă unde e satul, nu i-am spus numele pentru că nu-l știam, glasul din gheretă mi-a răspuns : „Ține-o înainte, că te duce drumul“, se ghicea un drum în beznă, pe lângă gheretă, am mers un timp de-a lungul lui, pe sub copaci răzleți, apoi m-am abătut peste ogoare, începuse o burniță măruntă, auzeam de pe alt drum, poate aproape, poate departe, șoapte de oameni îndemnând vitele și scârțâit de care
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o parte, exista și acolo un pâlc de salcâmi, m-am culcat la umbra lor. Acasă i-am dăruit Zenobiei medalionul de piatră lucioasă șlefuit cu vreo trei mii de ani în urmă și regăsit de mine, pentru ea, în bezna gropii; piatra aceea neagră ea spune că a fost dintotdeauna a ei și o mai poartă și acum, din când în când, prinsă la gât cu o curelușă subțire. * Concursul anual de la Montemesola - pentru cea mai frumoasă mustață - a fost
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
afară nu pătrundea nici un zgomot, nici un fir de lumină, mă întindeam pe sofa. „Zenobia“, spuneam, „am scris niște poheme tâmpite, n-ai vrea să mi le citești tu ? Sunt acolo, pe masă...“. Ea lua hârtiile, se culca lângă mine, în beznă, cred că închidea și ochii, întunericul devenea cald și moale. Zenobia citea cu degetele, cuvintele picurau când limpezi, când tulburi, le intuiam exact pe cele care trecuseră dincolo. Altă dată, când pohemele mele mă plictiseau (simțeam fiecare literă-frână, fiecare cuvânt
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ele printr-un coridor îngust și izolate de restul clădirii, ca și cum ar fi picat acolo singure, din cer. În coliviile acelea, pesemne uitate de proprietarii lor, nu locuia nimeni. Printre ele exista un W.C. a cărui fereastră se deschidea spre bezna umedă și adâncă a unui așa-zis luminator. Alături de el, o odăiță nelocuită, după care o perdea albastră, ciuruită de vreme, încerca să acopere golul de intrare al dușului comun folosit, din fericire, numai de noi. La capătul din fund
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
totala nepăsare activă cuprinsă în solicitările ei cele mai directe : imaginați-vă un far la țărmul mării, noaptea, pe vreme de furtună; pe când nebuna Paznică a farului trimite semne către toate navele, corabia ignorată a fiecăruia se zbate singură în beznă. Secunda de lumină nu mai arată stâncile... O vagă legătură cauzală mă făcea totuși să cred în efectele benefice ale unui anumit comportament asupra căruia n-am să insist ca să las fiecăruia plăcerea de a-l regăsi, între asceză și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cuiva absent, rostea afectat cuvintele altuia, ridica pe rând când o sprânceană, când alta, își țuguia buzele. Nu mai râdea. „Ești dat naibii...“, am spus. „Așa e“, a confirmat Constantin. „Mă uit prin gaura cheii, dintr-o cameră întunecată, în bezna încăperii de alături. Păcat că nu văd mare lucru...“ „Ce să mai vezi ?“ Râdeam cam strâmb. Intrasem în groapa lui. „Nu-ți ajunge și atât ?“ „Stai să-ți explic, domnule !“, s-a încăpățânat Constantin. Ridicase arătătorul de la mâna dreaptă. Părea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
după o ultimă și grațioasă piruetă, ea mi-a făcut un semn, a ridicat o mână, stânga. Simțeam pe pleoape subțirea fluturare a franjurilor de la mânecă, le auzeam și foșnetul. Am închis ochii... Când i-am deschis, era întuneric. În beznă deslușeam ceva nedefinit și negru. O voce de femeie a șoptit : „Maestre, ai un foc ?...“. Apelativul m-a surprins neplăcut. Mi se părea că cineva vrea să glumească pe socoteala mea. Apoi mi-am spus că poate nu e folosit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
răsucit și am deschis-o. M-am aplecat și am privit în gol. Din prima clipă, adâncimea a devenit orizontală. M-am tras înapoi, apoi m-am aplecat din nou peste fereastră. De data asta un reflector albastru a luminat bezna până la capăt. Acolo am văzut, pe placa de ciment mucegăită, un trup de om, zdrobit, însângerat. Nu mai avea nici formă, nici figură. Ceva nedefinit și trist mi-a amintit de Petru... Am vrut să țip, dar am izbutit să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu cineva, cu oricine, despre orice, să restabilesc într-un fel arbitrara legătură comună. M-am gândit să caut portarul, să intrăm împreună în luminator, dar am renunțat. Cum să mă creadă că văzusem de la etajul opt sau nouă, în beznă, până jos ? Pe stradă, primul întâlnit a fost un covrigar. Se trăsese la umbra unui castan, se ascundea de arșiță. Am cumpărat un covrig. Lângă noi au mai venit doi oameni, un bătrân (abia își târa picioarele) și o femeie
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]