2,657 matches
-
amintește că, la publicare, redacția i-a cerut lui Sadoveanu să schimbe titlul nuvelei în Iezerul. Prozatorul, care avea pe atunci 25 de ani, a refuzat. Din notele Profirei Sadoveanu aflăm că neica Marin ar fi existat cu adevărat. Păcat boieresc este și cea mai cunoscută și comentată nuvelă din acest volum. În prefața deja menționatei antologii de pomină Istorisiri vechi și nouă, această povestire ilustra „neomenia boierului exploatator“. În pădurea Petrișoruluitc "În pădurea Petrișorului" Era pe la sfârșitul lui august, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bordeie. Trăiau în ele niște oameni de strânsură, nu puteam pune pe ei nici un temei. Aduceam oameni la lucru de prin Bucovina. O mulțime de rusnaci: toată săptămâna se speteau muncind, iar duminica beau holercă și le cântau lăutarii. Curtea boierească era o căsuță de țară cu patru odăi. Aveam acolo câteva lucruri, numai ce-mi era de trebuință, și armele. Adusesem o femeie bătrână, o slugă veche, care-mi făcea de mâncare. Încolo, afară de argatul care îngrijea de cai, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe cal. Și mă îndreptam spre lanuri. Nu zăream pe nimeni în juru-mi: înaintam la trap prin ierburile pline de rouă. Treceam printr-o vălcică, unde se ridicau abia la fața pământului cele câteva bordeie ale haidăilor și ale feciorilor boierești. Le lăsam pustii, goale, păzite de doi dulăi albi, și, cum dădeam în lumina lanurilor, zăream la stânga, pe un muncel lutos și sterp, morile de vânt. Aveam două mori vechi de vânt în care-mi făceam nutreț pentru vite, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lucirilor de cuțit ale curelei, în mormăitul de zăvod mânios pe care-l scotea fără întrerupere hapca, înghițind snop după snop. Munceam ca un rob; răcneam și înjuram până ce răgușeam, de-a valma cu Neculai Dragoș vătaful și cu feciorii boierești. La amiază mă repezeam acasă și îmbucam în fugă mâncarea; iar sara, trudit, lăsam calul să mă ducă domol, în pas legănat, spre hodină. Pe întinderi nu adia nici cea mai ușoară suflare de vânt, și sus, pe muncelul sterp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puse cu grijă într-un colț, pe o mobilă. Apoi iar se întoarse spre mine, foarte serios, fără să zâmbească. —Ei, spune... Am alungat-o, cucoane Petrache... Mie îmi era dragă, am luat-o din dragoste... Tatăl ei era fecior boieresc, un biet om acolo, da’ ea era fată frumoasă... Și eu dac-am văzut-o așa de frumoasă, m-am amorezat, se chiamă, de dânsa... Ș-am luat-o, cu cununie, cucoane Petrache... M-am dus la târg la Eș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încărcați de jâr. Eram întovărășit uneori de Voinea. Tăceam și eu, tăcea și el, și ne strecuram printre tufișuri, pe poteca umedă, înecată în bogăția de verdeață. Când dădeam la margine, creștea lumina și se auzeau spre câșlărie tălăngile vacilor boierești. Sunau lin cu sunete felurite, unele joase și altele tot mai subțiri, o scară de sunete dulci, care picurau domol și alergau ca un cântec depărtat, șoptit încet, șoptit ușor de clopote melodioase și nevăzute. Într-un timp, pe vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gândeam cu mirare la vorbele-i întrerupte, la povestea ei cu Ileana lui Ion Macovei și simțiri nelămurite, amestecate cu bănuieli vechi, îmi nelinișteau sufletul. Voinea venea pe potecă. Venea întunecat. Îl zării tocmai când începeau a cânta tălăngile vacilor boierești, în poieni și tocmai când din urmă, pe drumul pe care venisem eu, se arătă și boierul Enacache pe calu-i iute, cu cânele-i mare roș care sărea în dreapta și-n stânga și străbătea toate tufișurile adulmecând. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
noiembrie 1906, apoi povestirea a fost reluată și în Viața românească, nr. 10 din decembrie 1906. Fiica poetului, dar și critica literară au observat că Sadoveanu s-a inspirat aici din Pădurea vâjâie a nuvelistului rus Korolenko. „Dacă comparăm Păcat boieresc cu povestirea Codrul, observăm că aceasta din urmă e mai fină, păstrând o anume nesiguranță a faptelor, deși de un dramatism mai redus. E de remarcat că rafinarea povestirii sadoveniene merge paralel cu scăderea dramatismului.“ (N. Manolescu) Povestea cu Petrișortc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
râs de mine și-mi spurci friptura? Ia să-ți cauți de treabă, căci eu nu-s cel cu sfredelul și cu laptele... Hangiul bătu iar cu broasca lui în friptura flăcăului. —De-acu s-a isprăvit! zise îndârjit slujitorul boieresc. De-acuma îți crăp ochii, cum ți se cuvine! Și cum a grăit, și-a încordat brațul și a plesnit scurt peste ochi pe Mogoș. Ticălosul a gemut, a scăpat țigla și și-a pus palmele peste pleoape... Îi picura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a venit la Ilișeni, pe moșia boierului Jorj Avrămeanu, într-o toamnă, singur, numai cu gluga și ciomagul lustruit. De undeva, de peste deal, a urcat la coșere, și acolo s-a oprit privind în vale prin iaz și spre curtea boierească. Pământuri goale se întindeau în toate părțile, în urmă, de unde venea el, și spre răsărit până la apa Prutului. Călcase poște, fără să dea de o așezare omenească; ținuturile de la Jijia și de la Prut pe-atuncea erau niște pustietăți. Niță trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
păduri curg ape, măi... și vâjâie... și vâjâie... cum vâjâie pe aicea vântul iarna... Acolo-i altă lume... He! poate eu tot m-oi întoarce acolo... Tot așa am zis c-am să mă-ntorc, și iaca, am îmbătrânit bouar boieresc și pe unde am fost eu tânăr tot nu m-am întors... Da’ macar să mor m-aș duce acolo... Așa multă vreme Niță Lepădatu și-a ascultat tovarășii vorbind în jurul focului, și din când în când îi venea rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
glasurile parcă se depărtară și slăbiră - de s-auzeau tot așa de ușoare ca și șopotul vântului de toamnă care se strecura prin pămătufurile stufului din perdea. De a doua zi, duminică, Niță Lepădatu și-a început slujba la vitele boierești. Sandu Faliboga l-a dus la ocoale ș-acolo l-a descântat puțin, cu glasul lui aspru: —Iaca, măi băiete, aicea-s vitele. Într-un ocol sunt mulgătoare, dincolo sterpe, mai încolo juncile, juncii; iaca, toate sunt după rânduială așezate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îndată se stârni și se revărsă în valuri în toate părțile. Acu, măi băietane, grăi Faliboga, încalică pe căluțul ista sur. Iaca, ai măciucă și măciucăriță la botul șelei, ai harapnic; - și cu băieții iștia vezi de păzește bine averea boierească și n-o risipi... Încălecară amândoi pe cai și se luară după vite. Cu glasul lui neprietinos, Sandu Faliboga îi dădea toate lămuririle și învățăturile. — Măi Niță! grăi el într-o vreme uitându-se pe sub sprâncene la flăcău, asară erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ești om cu milă și cu durere, cum n-am fost eu! Târziu suiră din căldura bordeiului în noaptea neagră de toamnă. Bătrânii se pregăteau de culcare; numai Gheorghe Barbă ieși învălit în suman, ca să mai vadă ce fac boii boierești și flăcăuașii care dormeau în șoproane cu ei. Niță Lepădatu mergea alăturea de Faliboga și Iana umbla înaintea lor. —Iano, zise vătaful, tu intră și te culcă. Eu mi-oi lua calul să dau un ocol - și mă-ntorc îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oamenii de pază îi răspunseră somnoroși. Tot așa de somnoroși și de înăbușit zăpăiau și dulăii - o dată, de două ori, pe urmă parcă-i apăsa în amorțire negura ploii. Târziu se opriră înaintea curții. —Doarme și călugărița singură în casa boierească... zise cu voce joasă Faliboga. Contabilul e bătrân și se culcă și el odată cu găinile - după ce-și pune comanacul peste chelie... Dinspre partea lor poate să ardă și să se înece toate. Boierul petrece departe cine știe unde... poate s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
descălecă și-și duse surul la adăpost; apoi își căută un cotlon între vitele liniștite. Își puse buzduganul la căpătâi, se învăli în cojoc - și înainte de a adormi se gândi un timp, cu îndoială încă, la purtările și vorbele vătafului boieresc. Pe urmă își îndreptă gândul spre fata lui moș Nastase, și i se păru că-i departe, peste niște ape, îngropată în negurile toamnei și-n vijeliile iernii apropiate. Înainte de a adormi, auzi afară prin văzduh chemări jalnice de paseri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai cojoc de iarnă? Blana groasă a cânelui lucea neagră prin bătaia ninsorii. Flăcăul stătu un timp privind în întuneric și gândindu-se. Din cei mai depărtați ani, de când își aducea aminte și de când își petrecea zilele slujind la vite boierești, fiorurile iernii îi strecurau neliniște în suflet. Simțea ceva aspru - ca un murmur de dușmănie suflat de pe alte tărâmuri. Hai, Sărmanule, la bordeie... vorbi el cătră câne. Cu tohoarca mițoasă în spate și cu cânele după el, Lepădatu trecu prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Altfel aici noi în de noi trăim - și n-avem nici popă, nici primar... Mai vine perceptoru o dată pe an după parale, și gata! Faliboga râdea, privind spre săniuța de scânduri nevopsite, care grăbea ca un pui după mândra sanie boierească. — Măi Niță, mai zise el. Tare ai mai rămas tu cu gura căscată... ca și ieri... Parc-ai văzut o zână din poveste... Pune-ți, măi Niță, căciula în cap... Zurgălăii cu dulce sunet se stânseră în depărtare; curtea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era vorba lui; și-n urmă-i oamenii zâmbeau și-și făceau cu ochiul. Calul pornea la umblet, și când ajungeau aproape de curte, pe-o cărare de dindos, vătaful își ațintea căutătura spre căsuța lui care era în coasta ogrăzii boierești, pe-un dâmb, nu departe de apa Moldovei. Până ce intra pe poartă, Alexa Grecu n-o slăbea din ochi. Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de gard de ostrețe, și parcă voia să pătrundă și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că nu bagă de samă. Ea era o biată fată săracă din oameni de rând, ș-o chema Cristina. Umblase în copilăria ei mai mult cu picioarele desculțe și purtase la păscut în prundurile Moldovei vițeii și gâștele tătucu-său, argat boieresc. Când se ridicase și intrase în joc, oacheșă și cu sprâncene codate, unii și alții începură a se uita la dânsa și a-și spune vorbe la ureche. Venindu-i vremea să-și câștige pânea, tatu-său Gheorghe Jipa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Neliniștile, însă, și pornirile iuți ale muierii lui Alexa se îndreptaseră în altă parte și ele nu știau nimic. Un pădurar din codrii de dincolo de apă venise a treia zi de Paști la curte și se abătuse c-o poruncă boierească pe la Alexa. Acolo nu găsi pe vătaf și-i ieși înainte, întrebându-l ce caută, madama Cristina. Pădurarul acesta era un flăcău voinic și negricios, cu pălărie lată-n boruri, cu baltag în mâna dreaptă și cu tașca înflorită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că vine și bărbatu-meu și i-i spune ce ai de spus... Alexa vătaful intră în adevăr pe poartă și grăbi cătră casă, cum îi era obiceiul. — A venit un om, îi zise Cristina. Te caută pentr-o poruncă boierească... Întorcând spatele cătră pădurar, intră nepăsătoare în casă. Vătaful Alexa o găsi cântând încetișor și privind pe geam la zarzării cei strâmbi și negri plini de horbotă albă de floare. Cum îl simți, se întoarse și-l întrebă dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am mai putut opri. Iar acuma, să-ți spui drept, parcă mă simt mai bine acolo: casa-i casă, nu ți-e bine-n ea, c-adevărat, da’ nu te plouă, nu te ninge, dă mâncare-ți dă, nu ca să boierești, da’ nici să mori dă foame nu te lasă. La anii mei, nu ți dai seama?, ce mai poci face eu? Nimic, sunt un om terminat.” 7. Parcă-i un făcut! De la o vreme, nu dau decât peste chipuri de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
putea, spunea Baby atunci cu părul nevopsit încă, mergeam pe stradă, amândoi cărând pungi cu teniși, vorbeam, bătăiam din mâini periculos, ne opream să râdem și să ne ferim de mașini în ultima clipă, frumoase sunt casele astea în Brăila, boierești, grecești, și uite că toți sunt de acolo și se leagă, la Brăila, cu ritmul lent, încetinit, eu cu ochelarii găsiți și care mi se păreau super, lăsați pe nas mai în jos ca să pot vedea și prin ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
de oameni se extaziau cu totul copleșiți de importanța momentului, ca și de noua formă de comunicare cu împărăția cerurilor. 3. Lumea nu era nici mai bună, nici mai rea. Ci altfel. PAGINĂ NOUĂ 2 Seara, la toate porțile caselor boierești se aprinseră deodată mari făclii. Copiii se porniră în cârduri spre inima Bucureștiului. Era seara lor, seara colindătorilor. Ulițele adormite, cu zăpada împinsă pe margini, se umplură de viață și lumină. Hăuleau flăcăii, râdeau fetișcanele, alergau masalagiii, zburau canafii colorați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]