3,117 matches
-
mai poată roși pentru năzbâtiile scrise. Unele lecturi nu înfrumusețează viața, dar îi adâncesc înțelesurile. Arta trebuie să exploreze și hăurile urât mirositoare. Speranța serafică este zona religiilor și a asistenței sociale. În artă, importante sunt semnificațiile, nu circumstanțele. La cârciumă, scriitorii români se sărută ca rușii. Scriitorul trebuie să ia în calcul și cititorii mai sensibili și mai profunzi decât el. Arta contemporană și - a deschis porțile în fața sexualității și a violenței. Artistului trebuie să - i patineze ochii de neliniști
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
să învingi munți de steril. Prea mulți artiști sunt obedienți față de zurgălăii puterii. Tinerii sunt îmbibați de talent ca buretele de apă. Mai trebuie totuși storși din când în când. Ierarhiile literare, ca și cele politice, se pritocesc tot prin cârciumi. Mesajul artei actuale este tot mai contondent, mai colțuros chiar. Creativitatea transformă ideea în pasiune. Cărțile sunt niște scrisori. Dar nu toate își găsesc destinatarii . Singurătatea - această patrie a creatorilor de artă. În fața capodoperelor, cea mai adâncă formă a elocinței
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cea mai nerentabilă prestație a speciei umane este cultura. O carte poate instiga la colaborare generații întregi. Tinerețe fără bătrânețe - un deziderat pe care omul l - a cucerit deocamdată prin artă. În artă, drumul gloriei este presărat și cu numeroase cârciumi. Epigonul este puiul de cocor care nu poate pleca în țările calde. Creația înseamnă ferment generator de inedit. După acordarea premiilor literare, se dezlănțuie canonada frustraților. Sunt incinerate cărțile periculoase epocii. Niciodată - cele mediocre. Marii artiști sunt bântuiți de obsesii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
care asigură artei durata. Polemica literară trebuie să fie scrimă intelectuală, nu linșaj. Arta autentică trezește în receptor sublimul sentiment al agorei. Mai este arta contemporană un reflex al eternității ? Artistul iradiază lumină fiindcă mâna lui arde în continuarea torței. Cârciuma rămâne locul geometric al consensului artiștilor. Ar trebui să fie considerat artist orice om căruia îi este necesară una dintre arte. Arta este încleștarea dintre artist și meandrele sufletului omenesc. Arta trebuie să fie alături de David, oricât ar fi de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Ci dacă le - a aplaudat sau le - a insultat. Ratează unii alfabetul, nu și contul în bancă. Cultura actuală seamănă tot mai mult cu un câmp de luptă al cauzelor pierdute. Intelectualul român salivează prin librării precum flămândul pe scările cârciumii. Trăim în plină teroare a vizualului. Pe seama culturii se ameliorează silueta multor bugete din lume. Marile puteri economice sunt gata să cadă de pe harta culturală a lumii. În fiecare cultură se scufundă, iremediabil, din când în când, câte un transatlantic
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
televizoarele ? Poeții contemporani se înjură fără să se mai citească unii pe alții. În artă, dacă nu mănânci jar la timp, rămâi definitiv răpciugă. Drumul cuvântului spre poezie este similar cu cel al lutului spre porțelan. În artă încape și cârciuma și altarul. Nimeni nu poate defrișa munții de doine. Poezia poate face dintr-un instinct o aripă de curcubeu. Orice debutant are în barbă firimituri din operele înaintașilor. Capodoperele - aceste creații fără rest. Cel mai râvnit post rămâne cel de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
scris precum rocile dintr-o stâncă detonată. Speranța și disperarea sunt talgerele fundamentale ale condiției umane. La nenorocire, omul descoperă potențialul farmec al vieții, dar și reala ei fragilitate. Există pași înapoi înțelepți, dar și pași înainte imbecili.. Are și cârciuma premianții ei. O scârnăvie de marcă : aurul. Cu timpul, indiferența se transformă în nesimțire. Printre performanțele moralei se află și transformarea impecabilă a binefacerii în măgărie. La unele popoare, bârfa este mai gravă decât incestul. La noi, a devenit o
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
oameni sunt arbitrate mai mult de vicii, decât de calități. Marea voluptate a multor artiști e să simtă un vid valoric în jurul lor. Compromisul este o treaptă spre adaptabilitate. O mare parte din ideile și umorul lumii sunt risipite prin cârciumi. Crește apetitul turmei în efortul ei de a înghiți valorile. Nu toți cei care aleargă cu o cârjă și o frânghie în mână sunt alpiniști. Unii își caută soțiile. Unele păcate trebuie reabilitate. Ele dau piper vieții și fertilizează creația
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
când pentru Iuda, când pentru Iisus. De multe ori, suntem victimele imaginației celorlalți. Poți să fii rupt în fund. Important e să ai papion. Are și calomnia doctorii ei docenți. Când nu poți învinge pe cineva, coboară - l în derizoriu ! Cârciuma este portul în care ancorează aproape toate epavele condiției umane. Să fim realiști. Vodca se va vinde întotdeauna mai repede decât arta. Crisparea poate fi semnul unui deranjament, nu al inteligenței. Bețivii se sprijină de garduri. În semeni nu mai
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
poeți caută stelele doar în coniac. Suntem atât de păcătoși și din vina celor care au populat lumea cu prea multe ispite. Cea mai multă energie o consumăm pentru regizarea aparențelor. S - ar putea scrie oricând un eseu despre rolul cârciumii în literatură. Cel mai rapid liant între oameni rămâne viciul. Și desfrânații și - au bătut joc de plăcere. Dar și asceții. Au existat întotdeauna scriitori mari, mediocri și cei care fac trotuarul literaturii. Mascota haitei este ciolanul. Secretul viciului : știe
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
oameni, drumuri prăfuite și șoseaua ce însoțea o lungă perioadă calea ferată; într-un sat doi puști pe-o bicicletă stârneau colbul în urma lor mergând nesiguri; un bețivan bălăngănindu-se, urina din mers în zig-zag... probabil se grăbea spre altă cârciumă; o pasageră ofensată intră precipitată în compartiment; Laur zâmbi imaginându-și revolta femeii la vederea scenei care o șocase... aerul fierbinte de pe hol ca ieșit dintr-un ajutaj, îl biciuia dându-i senzația de răcoare. Îmbrăcat lejer, cu părul lung
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
pentru asta ai cumpărat cartea, dar dacă nu-ți convine, du-te și cere-ți banii înapoi. Muie. Din acel moment relația noastră s-a transformat în cuplu. Am făcut totul ca să facem rost de bani. Am servit într-o cârciumă, am spălat vase, bineînțeles după ce ne-am mutat din hotelul ăla luxos cu ventilator în tavan în cel în care nu am crezut vreodată că vom locui. Nici o stea. Un pat, un dulap zidit, o măsuță cu un lighean și
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Răspunde-mi repede, din trei încercări, dar nu uita: 1. este înainte de '89, pe vremea "regretatului" - găsești greu pileală fără parai în buzunar; 2. ești pe litoral și totul se închide cam pe la ora pe la care astăzi te duci la cârciumă; 3. tac'tu nu-i ministru și n-ai nici o pilă la Secu'. Este că te-am încurcat? Hai, că se poate și fără, mai gîndește-te... asta-i, bătrîne: un pașaport, da, dom'le, cu un pașaport în buzunar erai
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
nu era voie să se menționeze în rapoarte că, dacă țara ți-o cere, te culci și cu subiectul ca să-i afli intențiile criminale. Pe ea (adică tovarășe locotenent) nu am mai văzut-o decât după mulți ani, într-o cârciumă unde un cadru de nădejde mi-a prezentat-o: "Ea e viitoarea mea soție." Am întins mâna și mi-am zis în gînd: fosta mea iubită. M-am uitat în ochii ei, avea aceeași privire nedumerită, ca atunci când am dispărut
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
arată vreun bec aprins la etaj sau vreo hăinuță întinsă la uscat pe un balcon strâmb. Una dintre ruinele astea spectrale are o scară în spirală, exterioară, înconjurînd un turnuleț cu luminatoare rotunde ca niște lentile. în rest, barurile și cârciumile se țin lanț până la bulevardul Lacul Tei unde, dacă ai ajuns, poți considera că ai ieșit la liman. Urmează locuri civilizate: Circul de Stat, Ștefan cel Mare și, mai departe, Centrul. De obicei însă, când ies după cumpărături, nu ajung
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de care mai bine se lipsesc. Cât despre imaginea poetului, nu cred să fie una mai antipatizată. Nici măcar fetele nu mai pot fi vrăjite cu ea. Ți se spune "poete" întotdeauna ironic, condescendent: ești asociat turmei de deliranți de prin cârciumi, întotdeauna plini de vorbe și goi de integritate umană și de responsabilitate. în anii '80 și '90 cei care scriau profesionist poezie au înțeles dezastrul artei lor, care nu e specific culturii noastre, ci lumii actuale de peste tot. Au putut
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ființa ei și nici știind prea bine încotro se află, Ta Nuter, Pământul din Basme. Singura îndeletnicire mai plăcută a lui Iahuben nu putea fi, până la venirea corăbiilor, decât să se plimbe cu Auta pe țărm sau la marginea pădurii. Cârciumile și alte locuri asemănătoare din orașul Behdet le cerceta tot mai rar. Dar și Auta era acum greu de prins la vorbă, și nu pentru că i-ar fi plăcut din nou muțenia ca în timpul călătoriei prin deșert. Cunoscând bine poporul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu oamenii roșii veniți, după cum se spunea, din țara de necrezut Ta Nuter. Totuși, unul dintre slujbași își întoarse asinul în această seară și se apropie de cei doi străini. Cu lahuben băuse din întîmplare, într-o zi, la aceeași cârciumă din marginea orașului Behdet, iar după aceea se mai căutară unul pe altul de câteva ori, tot acolo. Acum, lahuben îl zări și, privindu-l cu bunăvoință, șopti la urechea lui Auta: - După ce are să plece, să mă întrebi să-ți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ai tăi, Iahuben, așa e? îi spuse Auta, după ce se mai uită câteva clipe la vâslaș. Niciodată nu te-am întrebat câți copii ai... - Patru! răspunse Iahuben cu mândrie. Bine că s-a încheiat cu deșertul acela blestemat și cu cârciumile din Behdet și cu tot! Mai bine-i acasă! Acum ne întoarcem în țara fericită Ta Nuter cum ai spus tu! Vâslașul până atunci nu păruse să asculte ce vorbesc ei. Dar când auzi din gura soldatului străin cuvintele Ta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Preot. Fața bătrânului era netulburată. Îi făcu semn sutașului să plece. Auta privea cutia cu ochii lacomi de dorința de a ști ce era în ea. Niciodată nu văzuse soli, chiar regești, năvălind în casa Marelui Preot ca într-o cârciumă. Ce putea să fie atât de grabnic? La un semn al bătrânului, rupse pecetea și scoase din cutie un sul de papirus subțire. Marele Preot nu-i ceru să i-l citească. Îl luă și depărtîndu-l de ochi citi singur
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta. Spre miazănoapte trebuia să fie vechea cetate atlantă, care de aici nu se vedea. Dar ieșind din luntre, cei patru călători zăriră către miazăzi, destul de aproape, zidurile unui oraș mare și întins. Să fi fost acesta orășelul Behdet, în cârciumile căruia obișnuia să se ducă Iahuben în vremea aceea? Lăsîndu-l pe cârmaci în luntre, într-un loc bun ales de Auta și ferit de orice ochi nepoftiți, ceilalți trei, Nefert, Auta și bărbatul gingașei femei străine porniră spre oraș. Hainele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ai să vii cu noi, Mai-Baka. CAPITOLUL XXIX Părăsindu-și coșul cu pește, Mai-Baka îl urmă pe Auta ca un câine credincios. Numai uneori se uita pe furiș la frumoasa Nefert, dar nu îndrăznea să întrebe nimic. Trecură pe lângă o cârciumă, de unde răzbăteau strigăte amestecate. - Aș spune zeilor prin câte am trecut... Dar zeii știu! zise Mai-Baka în graiul lui de-acasă. - Nu știm nimic, Mai-Baka. Să ne spui tot! făcu Auta uitîndu-se împrejur. Dar să vorbești în limba atlantă, ca să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
clătină din cap. Mai-Baka îl privi rugător și zise și el: - Știi unde e casa negustorului de pește Sohmet? Este pe a doua uliță spre apus de piață, o casă de piatră albă, cu poartă roșie, spre colțul unde-i cârciuma corăbierilor. Acolo este o roabă, Ntombi. Spune-i să vină cu tine la Mai-Baka. - Știu unde-i casa negustorului Sohmet. Dar nu mă duc. Dacă mă prinde, mă bate. De ce să fiu bătut pentru o sclavă neagră!... Sohmet este prieten
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zăpadă și, printre aburii de bere, mă minunez de perfecțiunea lui, Înainte să se dizolve În căldura mâinii mele. Începe să ningă mai puternic pe când duc un Bladesey cam lipsit de chef Într-o bodegă slinoasă din Cowgate, una dintre cârciumile alea cu permis de vânzare a băuturilor alcoolice până târziu, care-i plină de studenți și bețivani. Tropăi cu picioarele În pământ pentru a-mi scutura zăpada de pe ghete și mă fac de Încă două halbe. Găsim niște locuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
sarcastic Înspre noi și a spus: Pui o Întrebare tâmpită. Exersez Încă puțin accentul mancunian al lui Freddie, apoi Îi dau un telefon lui Bladesey să verific dacă Încă e la muncă, și e, Îmi spune că vine direct la cârciumă la nouă. Muncește până târziu confratele nostru Blades. Ăsta-i un semn sigur ori că te fuți cu cine n-ar trebui, ori, În cazul lui Bladesey, că nu te fuți cu cine ar trebui. Apoi Îi dau un telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]