3,719 matches
-
eu trebuie să recunosc că Linda a făcut o treabă splendidă. Așa că vorbim la telefon cu cei doi și, zece minute mai tîrziu, coborîm la ultimul mic dejun În compania lor, Înainte să plecăm În luna de miere. La o ceașcă de cafea și un ultim croasant, Linda Îmi zîmbește. — Într-o zi, zice ea, cînd vei avea o fiică și ea se va mărita, vei avea și tu, cu voia Domnului, o nuntă a ta. — Vrei să spui că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
duc să verific. — Te-ar deranja dacă l-aș trezi eu? Nu, deloc. Bine, mergi. Mă așez pe canapea și-mi examinez unghiile. Doamne, cum de-am ajuns să fim atît de politicoși? Mai am puțin și-i ofer o ceașcă de ceai. După un timp, intru binișor În camera lui Tom. Ușa e Întredeschisă, iar el stă În picioare În pătuț, chicotind și ținînd fața lui Dan Între mînuțele lui plinuțe. — Lui tati Îi e tare dor de tine, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
m-ar crede. Poate că nu-l cunoaște pe Charlie, dar Îi cunoaște anturajul sau măcar genul. Va trebui să-i spun adevărul. — Arăți groaznic! rîde ea, Împingînd căruciorul lui Amy printre mese, către locul În care șed, cu o ceașcă de cafea Între palme, ce mă readuce, Încet, Încet, la condiția de ființă umană. — Mă pot baza pe tine oricînd, nu? zic eu, dîndu-mi ochii peste cap. Scuze, spune ea rînjind, doar că nu te-am mai văzut mahmură niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cărucior și se tîrăște prin cafenea, gîngurindu-le ceva tuturor celor prezenți, deși nimeni nu Înțelege o iotă. Se Împiedică de piciorul unei mese și cade În timp ce maică-sa se repede să o ridice. CÎnd fetița se calmează, Împăcată cu o ceașcă de ciocolată caldă, Lisa Își cere scuze pentru Întrerupere, iar eu dau din umeri că nu contează, căci zilele astea Întreruperile sînt ceva obișnuit. — Deci, reiau cînd lucrurile s-au liniștit complet, sînt Într-adevăr de părere că Charlie e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vorbește cu mine zilele astea, oftez eu. Emma clatină din cap. Cum naiba de v-ați Înstrăinat atît de mult Într-un timp atît de scurt? Adică, ce mama mă-sii se Întîmplă? Ce? Asta e nebunie curată. — Vrei o ceașcă de ceai? — Da. Vreau ceai și să știu ce naiba se petrece, pentru că frate-meu nu discută cu nimeni despre asta, iar maică-mea știe că numai pe ea nu ai chef s-o vezi. Dan e cumplit de nefericit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cînd e cu alți copii și nici nu aude lucrurile haioase pe care le spune. O bombardez cu povești despre nepotul ei și observ că strategia dă roade. Treptat, Începe să se relaxeze și, În vreme ce tragem amîndouă de cîte o ceașcă de cappuccino, Îi mai spun Încă o dată cît de rău Îmi pare și mă apuc să-i explic de ce nu am putut să vorbesc cu ea, de ce am Învinovățit-o, dar mă opresc. Nu a mai rămas nimic de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
pijama. Pe 22 decembrie luau micul dejun pe verandă, ca În toate diminețile de când cumpăraseră acel apartament din Carlo Alberto - cu un credit pe treizeci de ani, Îndatorați până În gât. Emma Întindea marmelada pe biscuiții lui Kevin, Valentina Își Îndulcea ceașca de Orzoro. Cafeaua are gust de cauciuc, spuse dintr-o dată Antonio. Emmei nu i se părea. Kevin mușcă biscuitul. Îi căzu o bucățică prea plină de gem cleios de afine, lipindu-se de uniforma grădiniței particulare. Nu poți fi atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
n-ai schimbat-o? Ce Înseamnă focomelic? Întrebă Kevin. Ți-am spus de zece ori deja, se Încăpățână Antonio, dar tu nimic, vorbesc În vânt. Nu mi-ai zis, spuse Emma. Ba da, ți-a zis, spuse Valentina golindu-și ceașca, eram și eu acolo, am auzit. De ce n-ai cumpărat-o? spuse Antonio. Am uitat, OK? minimiză ea, Încercând să șteargă pata de afine de pe uniforma galben-deschis a lui Kevin. Inutil: chiar În dreptul zonei inghinale se formase o dezgustătoare pată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spuse Antonio. Așa crezi tu? spuse Emma cuprinsă brusc de un calm rece. Știi ceva? Du-te tu la Santa Caterina, eu nu vin. A, da? țipă Antonio. Ce pula mea ai În cap? Unde crezi că mergi? Emma luă ceașca lui Antonio, Încă plină de cafea, și o aruncă, cu cafetieră cu tot, În coșul de gunoi. Antonio o prinse de haina pijamalei și, cum ea nu se Întoarse, mâneca se sfâșie și-i rămase În pumn. Pleacă, ieși, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Își dădu seama că paharul se umpluse. Și orice ar fi spus Antonio, orice ar fi făcut, nu avea să mai poată fi iertat de femeia aceea - căci femeia aceea murise pe veranda din Carlo Alberto. Iar femeia care spăla ceștile la chiuvetă și mătura resturile lipicioase de mâncare de pe gresia casei rămase goale era alta, și nu avea nici dreptul, nici dorința de a-l ierta. Nu ceruse niciodată ajutor de la nimeni. Descurcă-te singură - acesta era motoul Olimpiei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
locurile cele mai faimoase din Roma. În revistele pe care le citea mama, numele acela apărea foarte des, fuseseră fotografiate aici actrițe și prezentatoare de televiziune. Era un local scump. Ospătărițele purtau uniforme, mesele erau acoperite cu dantelă fină, iar ceștile erau din porțelan. Dincolo de plantele care protejau clienții cafenelei, capetele turiștilor pluteau - ca desprinse de trup - rotindu-se fără grabă, de parcă n-ar fi avut unde să meargă, și nici un trup pe care să-l târască după ele. Emma comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
încât nu știi care sunt curate și care sunt murdare. Patul se plângea: Pe mine sta așternutul murdar și plin de firimituri. Nu cred că există vreun pat așa de neîngrijit. Pe birou era o dezordine totală. Erau cărți, reviste, cești murdare, farfurioare cu resturi de mâncare, coji de semințe. În holul de la intrare este depozit de încălțăminte murdară. Nimeni nu se învrednicește să le curețe și să le așeze la locul lor. Această familie nu este singura certată cu curățenia
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mișcat și răsturnat la orice adiere ușoară a vântului. Ești ca un pui de vrăbiuță care este tentat să încerce orice este nou. Liniile magice ale adolescenței te fac să dorești să simți gustul și aroma primei țigări, a primei cești de cafea, a primului pahar de alcool, ba chiar, pentru senzații tari, ai putea încerca drogurile sau etnobotanicele. La fel ca acea vrăbiuță, care în drumul ei în derivă poate găsi niște cereale otrăvitoare și ar putea muri sau ar
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
i-a zis: Se vede că nu ești obișnuit să te scoli atât de devreme. Uite, aici e micul tău dejun. Mulțumesc! Mary, adică pot să-ți spun Mary? Da, de ce nu? Întrebam doar. Îmi poți da și mie o ceașcă de cafea și ziarul? Sigur. Poftim! Mulțumesc!! Oh, Sherlock! Trebuie să plec la fiul meu. Sper să nu te superi. Nu. Poți merge liniștită. Ne mai vedem! Adio! Doamna Mary pleacă, iar Sherlock citește în tihnă ziarul și își bea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aceia, care Îmi erau apropiați, cum se agitau febril pregătind să Îngroape viața de holtei, neștiind nici unul că mîine nimeni nu va mai avea chef de rîs. Și nici de nuntă. Am dat peste cap ce mai rămăsese pe fundul ceștii și mi-am croit drum spre ieșire. Salutul meu adresat tuturor, fără să vizeze pe cineva anume, se pierdu În agitația Înconjurătoare. Am luat-o de-a lungul debarcaderului, am lăsat În urmă primăria situată la capătul extrem al portului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la o parte cu un aer dezgustat albușul vîscos care se Întărea. * * * Sala restaurantului avea aerul Înghețat al unui loc În care trebuia să se țină o sărbătoare care nu s-a mai petrecut. Loïc dădu brusc la o parte ceașca de cafea de pe bar, vizibil pradă unei intense stupefacții, și o privi atent pe Jeanne, care stătea În fața lui. - Nu-mi vine a crede, mamă! Dar de ce nu ne-ai spus niciodată adevărul despre ea? De ce? - Ca să vă ocrotesc, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cînd erai copil, comentă Ryan. Asta ar explica acel val enorm și senzația că ești Înghițită. - Mi-aș aminti. Sau poate că familia mea mi-ar fi spus-o... cel puțin așa cred, adăugă ea, vîrÎndu-și iarăși nasul În ceașca aburindă. Cum putea ea pretinde că știe ce-ar fi zis sau ce-ar fi făcut o familie pe care nu mai izbutea s-o Înțeleagă? Scriitorul păru că citește În ea ca Într-o carte deschisă - Cu toții avem zone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lor ca să-l plîngă pudic departe de priviri pe unul dintre ai lor. În spatele barului unde termina de spălat paharele abandonate, Anne strecură o privire În direcția Mariei, care stătea În stare de prostrație la o masă din colț. O ceașcă plină cu cafea se răcea În fața ei. La aceeași masă, legate de o aceeași lipsă de griji, căzuseră amîndouă de acord că data de 5 iunie era singura posibilă - ținînd seama de calendarul curselor și de anotimp - pentru a deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sectorul ale cărui coordonate le dăduse Christian Înainte de a-și lansa SOS-ul, apelul may-day. Marie se trezi, cu mîna În aceea a lui Lucas, adormit gata Îmbrăcat alături de ea. Se duse să facă niște cafea și Îi Întinse o ceașcă, scuzîndu-se pentru cele Întîmplate În ajun. - Era doar un coșmar, zise el amabil. - Mă refeream la ce s-a petrecut... Înainte, Îngăimă ea. - Vrei să zici: ce nu s-a petrecut. Se făcu roșie, el Îi zîmbi. - Nu-ți face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
adevărat că avea toate calitățile, era frumos ca soarele de pe cer, inteligent, Înzestrat pentru orice, și eu țineam mult la băiatul ăsta, adorabil, sincer, deschis... Corectitudinea lui l-a pierdut, el... Jeanne se Întrerupsese. Turnă cafeaua neagră și parfumată În ceștile din faianță de Lands’en, tăcerea Îi dezvăluia reticența de a vorbi despre intimitatea celorlalți, dar Lucas o liniști. - Tot ce nu este indispensabil anchetei va rămîne Între noi, vă dau cuvîntul meu. Jeanne Îl sondă cu o privire pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mereu ascultare. Bietul copil, nu e de mirare că a fost complet perturbat, avea coșmare, crize de somnambulism, crize de amnezie... Ce puteam eu face? Mă Îmbolnăvește doar cînd mă gîndesc din nou la toate astea. Se ridică și strînse ceștile, arătînd limpede că discuția durase destul. Fersen Îi mulțumi și Își luă rămas-bun. - Aș vrea să-i spun două vorbe fetei mele. Lucas făcu un semn cu capul și ieși. Jeanne așteptă ca el să Închidă ușa ca să se ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zilele Mariei. Fără să se dezlipească de gura ei, Începu să-i desfacă unul cîte unul nasturii bluzei, afundîndu-și nasul Între sînii ei catifelați, cînd Annick intră cu o cafea În mînă. Îi privi cum se despart rapid, apoi așeză ceașca pe birou. - Mă duc s-o aduc și pe a doua. Era gata să iasă cînd Își aminti de ceva. - E un mesaj de la spital pe robotul telefonic, zise ea uitîndu-se În altă parte, În timp ce Marie Își Încheia nasturii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de triskel la gât, evoca de minune o blajină preistorie baba. La cincizeci și cinci de ani trecuți, bătrâna epavă ducea acum o existență pașnică. Se trezea În zori, se plimba pe dealuri, observa păsările. Apoi se așeza În fața unei cești de cafea cu calvados, Își răsucea țigări, netulburat de foiala din jur. Atelierul de acuarelă era abia la ora zece, avea tot timpul să discute. — Ca vechi spațiot... (Bruno râse pentru a stabili o complicitate mai curând fictivă), probabil Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
procedurile de limitare a pierderii. Da. Întâi am să sun la bancă. Cu cât știu mai repede, cu atât mai bine. — Samantha ? — Ce ? Sar efectiv de pe scaun. — Doamne, ce încordată ești ! Maggie râde și se apropie de birou cu o ceașcă de ceai. Îmi închipui că ești în al nouălea cer. Îmi face cu ochiul. Preț de o clipă, pur și simplu nu pricep la ce se referă. Lumea mea s-a redus la mine și la greșeala comisă și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cum de mi-a scăpat... Nici măcar n-am văzut documentul. Nu mi-a captat atenția, nici măcar o secundă. Probabil că mi-a fost pus pe birou, după care a fost acoperit cu altceva. Un dosar, un vraf de dosare, o ceașcă de cafea. O scăpare. O greșeală. Unica greșeală pe care am făcut-o vreodată. Aș vrea să mă trezesc și să descopăr că totul n-a fost decât un coșmar, că s-a întâmplat într-un film, sau altcuiva. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]