4,822 matches
-
cele două bătrâne să-i apară înainte, înveșmîntate doar în chiloți. Țigară. Chibrit. Fosfor mov, gata fosfor. Geantă proiectată de pe umăr pe mozaic. Așteptăm. Fum. Alt fum. Tot e bine. Se spală. O să cânt la lumina unor lumânări făcute din ceara urechilor lor. Ușa se întredeschide, el se așteaptă să apară pe acolo un cap, nu apare, mai zăbovește o țâră, dă ușa de perete, ia geanta cu el și pătrunde în hol. În hol totul bine. Întuneric. Atent să nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pornit grămadă spre casa miresei. Lina nu terminase cu spălatul și dichisitul. În jur, numai fete, prietene de-ale ei, unele cârne, trecute, izbindu-se una de alta și neștiind ce să-i aducă mai degrabă la îndemînă: cununița de ceară albă, cu bobi cât cireașă, sau beteala lungă și foșnitoare. După ce mireasa s-a spălat pe chip și pe mâini, a trecut fiecare și și-a udat fața cu apă călduță. 27 Când s-o încalțe, și-au scris numele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un băiat bălai, blând după priviri. Avea o voce subțire, de fată, parcă nu mânca decât miercurea. Se scărpina într-una în cap și mesteca. Dacă era vorba de-o taină, știa s-o țină, chit că-l picai cu ceară. Dar copiilor putea să le spună. Ce știau ei? Și, pe urmă, era rost de țuică, de câte... Lăsa să treacă o vreme. Ceilalți, numai ochi. - Băi, și mi-adunați chiștoace? Și mi-aduceți bani și țuică? 122 -Aducem. - Bine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
florile sălbatice ale gropii, aduse de nevoiași, crude în lumina subțire, albăstruie a lăcașului. Sub bolțile largi de piatră se auzeau corul și clinchetul cădelniței preotului. Pe preșurile moi, abia călcau pașii dascălului, care stingea luminările arse până la coadă, făcând ceara ghemotoc în palmă. Babele băteau câte trei cruci mari, pravoslavnice, cădeau în genunchi la icoane, rostind îndelung rugăciuni vechi, știute numai de ele, sărutau podoabele altarului și se trăgeau către naos, în umbra stranelor. Ochii lor bătrâni, plini de ape
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și hainele de slujbă ale sfinției-sale, strălucitoare, călcate atunci, cu ciucuri pe margini. Se minuna ăl bătrân. Unde să vinzi bulendrele astea? Le-au împachetat bine și, de la ușă, ucenicul a mai cărăbănit un sfeșnic cu trei picioare, plin de ceară uscată. Sandu scotocise toate ungherele, să dibuiască niscaiva bani de la miruit, dar nu găsise. Înjura în gura mare în sfânta biserică. Până dimineață au fost înapoi la casa starostelui, au îngropat lucrurile și s-au împrăștiat. Gheorghe 1-a luat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
an la liceu și-a fugit. Nici palmele tatălui, nici lacrimile coanei Marioara n-au hotărît-o să se întoarcă. - Ne pune să ne facem coadele, spuse ea într-un suflet acasă, și pe mine mai bine să mă pici cu ceară decât să-mi zbengui părul. - Arde-i-ar focul de neisprăviți cu școala lor, zisese în cele din urmă și domnul Aristică, te dau la croitorie dacă ție nu-ți place. Eu nu-mi chinui copila pentru niște sclifosite de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o odaie și adusese lămpi, din vecini. Se îmbrăcase într-o rochie neagră și pe cap se înfășurase cu un fișiu negru de mătase. Prin ferestrele deschise ieșea fumul de tămu'e. Feștilele galbene de la capul mortului ardeau încet, picurând ceara pe cearșaful întins sub trupul înțepenit. Pe la nouă, sosi și părintele, o dată cu lucrătorii tâmplari, chemați de Aglaia, să ia măsuri de coșciug. Popa își pusese odăjdiile și deschisese cartea. După aia se învoi cu văduva când să vină pentru slujba
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
viața, iar individul teatrul acestei slăbiciuni. În orice durere, absolutul morții gustă devenirea, chinul nostru nefiind decât ispita, degradarea voluntară a întunericului. Și astfel, suferința nu e decât un "minus de absolut" al morții. " Mi s-a făcut inima ca ceara și se topește înlăuntrul meu." (Psalm XXII) Fă, Doamne, ce mai poți până nu-ți trântesc oasele mele în cap! Muzica este timp sonor. Viața și cu mine sîntem două linii paralele ce se întîlnesc în moarte. Fiecare om este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mut până-n ultimul moment, preocupat pare că de a ascunde un secret mare Fructul amorului acestor oameni fu Dionis. Văduvita sa mumă îl crescu pe el cum putu din lucrul mînilor ei - mâni delicate de doamnă - fața ei palidă ca ceara, ochii ei de-o întunecată blîndeță aveau numai pentru el grijă și înțelegere - pentru el - și pentru portret. De copil încă el admira ochii cei frumoși ai portretului ce luceau ca vii în orbitele lor. Ce frumos a fost papa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
n-are să mai vad pe tatăl său. Dar îndată ce ieși Dan, îndată ce coborâse scările cu cartea subsuori și ridicând cu mâna lunga poală a rasei de șiac... casa se prefăcu într-o peșteră cu păreții negri ca cerneala, lumânarea de ceară într-un cărbune plutitor în aer, cărțile în beșici mari de steclă, la gură legate cu pergament, în mijlocul cărora tremurau într-un fluid luminos și vioriu draci mici spânzurați de coarne, care zupăiau din piciorușe. Ruben însuși se zbârci, barba
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a fugi de amorul meu și eu s-o urmăresc... Nu! fără ea ar fi raiul pustiu. Și cine era ea, Maria? Era fiica spătarului Tudor Mesteacăn, un înger blond ca o lacrimă de aur, mlădioasă ca un crin de ceară, cu ochi albaștri și cuvioși precum albastru și cuvios e adâncul cerului și divina sa eternitate. Ades ea privise din cartea de închinăciune la fața adâncită și palidă a călugărului; o văzuse el ades răsărind - o floare în fereastă - și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vioriu și transparent, încît, a lunelor raze pătrunzând prin el, înverzește râul cu miile lui unde. Cu corpul nalt mlădiet, albă ca argintul noaptea, trece Maria peste acel pod, împletindu-și părul a cărui aur se strecură prin mînuțele-i de ceară. Prin hainele argintoase îi transpar membrele ușoare; picioarele-i de omăt abia atingeau podul... Sau adesea, așezați într-o luntre de cedru, coborau pe ascultătoarele valuri ale fluviului. El își răzima fruntea încununată cu flori albastre de genunchiul ei, iar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el, ce acoperea brațul ei, atârnând pe marginea patului, cu sărutări. El adormea în genunchi. Visau amândoi acelaș vis. Ceruri de oglinzi, [îngeri] plutind cu înalțatele aripi albe și cu brâie de curcubeu, portale nalte, galerii de-o marmură ca ceara, straturi de stele albastre pe plafonduri argintoase - toate pline de un aer răcoare și mirositor. Numai o poartă închisă n-au putut-o trece niciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, deasupra ochiului un proverb cu literele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în apropiere. Membrele ei zvelte în bluza de catifea neagră, aceeași pălărie cu margini largi pe părul ei blond și piciorușele cele mai mici din lume în botine bărbătești. Și ea s-- apropia de el. Mînuțele-i albe și transparente ca ceara contrastau cu mînicele moi și negre și astfel se primblau de braț prin semiîntunericul călduros al salei; din când în când își plecau gură pe gură, din când în când stăteau înaintea unei oglinzi, cu capetele răzimate unul de altul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vorbești? întrebă el. Ea-și plecă fruntea-n jos. Văzuse zâmbetul lui și văzuse destul pentru a nu spera nimic. Ah! gândi în sine, ce plăcere poate găsi un om ca el într-o păpușă ușoară, în această mască de ceară a mea? Se înțelege... Alt bărbat s-ar simți măgulit, el... nici măgulit nu-i... Știe că i se cuvine amor și mă-ntreabă numai, precum un dascăl pe eleva lui, amicabil însă destul de rece; "Adevărat vorbești? " O altă femeie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor... și-n palmele-mi întoarse spre izvorul etern al vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci proaspăt să mă dizolve și să mă unească cu întregul naturei, dar să mă ferească de putrejune. Astfel cadavrul meu va sta ani întregi sub torentul curgător, ca un bătrân rege din basme, adormit pe sute
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul ca și barba cu firele lor, și în palmele întinse spre izvorul etern al vieții, Soarele, viespii să-și facă fagurii și cetatea lor de ceară... Râul, curgând în veci proaspăt, să mă dizolve și mă unească cu întregul naturei, dar să mă scutească de a putrezi. Astfel cadavrul meu va sta ani întregi sub torentul curgător, ca un bătrân rege din basme adormit pe sute
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Drept vorbești!? întrebă zâmbind. Ea-și plecă fruntea în jos. Văzuse zâmbetul lui și văzuse destul pentru a nu spera. Ah! gândi în sine, ce plăcere poate găsi un om ca el într-o păpușă ușoară, într - această mască de ceară a mea? Se înțelege... Altul s-ar simți măgulit, el nici măgulit nu-i... O altă femeie, mai mândră de frumuseța ei, ar fi ieșit vânată de mânie și jignită de moarte din casă. Nu se oferă o femeie spre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cascada unui pârâu; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele... în palmele-mi întoarse spre izvorul vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci proaspăt să mă dizolve și să mă unească cu întregul naturei. Astfel cadavrul meu va sta ani întregi sub torentul curgător, ca un bătrân rege din basme, adormit pe sute de ani într-o insulă fermecată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el. [zîmbind ]. Ea-și plecă fruntea-n jos. Văzuse zâmbetul lui și văzuse destul pentru a nu spera nimic. Ah! gândi în sine - ce plăcere poate găsi un om ca el într-o păpușă ușoară, în [într-] această mască de ceară a mea? Se înțelege... Alt bărbat [Altul] s-ar simți măgulit, el nici măgulit nu-i... Știe că i se cuvine amor, și mă-ntreabă numai precum un dascăl pe eleva lui, amicabil însă destul de rece:.. Adevărat vorbești? " O altă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor... și- n palmele-mi întoarse spre izvorul etern al vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci proaspăt să mă dizolve și să mă unească cu întregul naturei, dar să mă ferească de putrejune. Astfel cadavrul meu va sta ani întregi sub torentul curgător, ca un bătrân rege din basme, adormit pe sute
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea că-i aud glasul ei cel dulce și încet, {EminescuOpVII 187} dar pe ea n-o mai vedeam. Cum a înnoptat, m-am dus la biserică... Am văzut o movilă acolo unde pusese pe mama, și o lumânare de ceară galbenă ardea pin noapte, ca o stea de aur prin întunericul norilor. M-am culcat pe groapă, am lipit urechea mea de țărână. Mamă! mamă! am strigat, ieși de-acolo și vino acasă... Casa e pustie, zic, tata n-a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu foi de nestimate, cu flori de lumină, și în loc de mere luceau prin crengile lor mii de stele de foc. Cărările grădinei acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijlocul ei, unde era o masă întinsă, albă, cu lumânări de ceară ce luceau ca aurul, și de jur împrejur sânți în haine albe ca și mama și împregiurul capului lor strălucea de raze. Ei povesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nu era încă lume, neci oameni, și eu îi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
singur, coprins de spasmurile unei viziuni teribile, căci nu vedeam decât coșciugul ce mi se părea plutind pin aer, nu vedeam decât pe ea topită de plâns, alintând după cosciug de brațul unui om. Ochii de foc a lumânărilor de ceară danțau pin aer în noaptea bisericei ca stele murdare și roșii... mortul din cosciugul descoperit părea că se strâmbă la mine și murii cei negri și reci ai bisericei tăiau fețe urâte și crepate pin păreți, cu ochi negri și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
păreau suflate pe pânze de argint, în altar - o masă de marmură cu sfintele Taine... în biserică nu era nimeni jos, ci numai sus în cor cântau călugărițe cântece de mort... Când dintr-o ușă văzui intrând cu lumânări de ceară albă-n mână chipuri palide cu văl lung, alb, ce acoperea și capul, astfel de palide încît fața se confunda cu albul hainelor, ci numai ochii stinși ca de sticlă se mișcau triști în orbitele lor. Ei se mișcau încet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]