3,254 matches
-
urci În avion și pleci liniștită cu soțul tău - bărbatul de condiție socială mult mai bună, lângă care te simți În siguranță. Nu ți-ai mai dori Casablanca dacă ai fi nevoită să sfârșești singură, ca Bogart. — Ba da. Sam clipi din nou des, ca și când ar fi căutat o ieșire din discuția aceea siropoasă despre Casablanca. — De ce ți-e frică? — Am trimis mii de fotografii, am fost la milioane de audiții, totul e atât de umilitor, am Încercat, sincer am Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
se Îndoia de adevărul spuselor sale. Probabil că Încerca doar să o facă pe Desert Rose să-și dorească să producă filmul, pentru a trece el În poziția de control. — Întrebarea e dacă ai produs vreodată vreun lungmetraj. Desert Rose clipi, radiind de fericire, de parcă ar fi fost În stare să mănânce un bărbat ca David la micul dejun. — Bineînțeles că am produs! minți ea nonșalant. Am produs lungmetraje pe toate continentele, În Africa, India și Europa. E genul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și obiective, sunt, în fond, egale ca densitate și greutate specifică cu două lacrimi, deosebirea constă numai în durerea care le-a făcut să țâșnească, să alunece și să cadă. S-a terminat, repetă Cipriano Algor, și Găsit nici măcar nu clipi, știa prea bine că ce se terminase nu era vânzarea farfuriilor către Centru, poveste acum depășită, acum e vorba de vreo femeie, trebuie să fie Isaura Estudiosa pe care o văzuse din furgonetă când stăpânul îi dusese urciorul, o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mă impune în azil. Trebuia, prin urmare, să arăt că am nervi de oțel sau de bivol, ca să nu se discute despre mine în vârful buzelor, ci cu teamă și admirație: „Îl vezi pe ăsta? Am auzit că nici nu clipește când omoară cerbii în mlaștină și că gemetele lor nu-l tulbură mai mult decât purecii”. M-am uitat din nou la Dinu. Părea plictisit. „E mai tare decât mi-am imaginat”, m-am gândit cu oarecare invidie, ferindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o infecție. Poate, în sfârșit, să calce în picioare vechile lui precauții și să-și umple plămânii cu aerul tare al tuturor pericolelor. Nu mai trebuie să asculte de sănătatea lui despotică, poate să acționeze și împotriva lui fără să clipească, să se distrugă fără să șovăie. Pe măsură ce se distruge are mai puține limite. Numai așa poți înțelege că totdeauna o mare creație sau un eșec răsunător au cerut o sămânță de boală; fiindcă numai așa poți săvârși cele mai mărețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ai ajuta și tu acel Ceva să iasă din colțișorul lui Întunecos. Mititelul-mititica... Vezi, acum stă atât de bine pe Întuneric, soarbe sucuri ca o caracatiță, totul pe gratis, și pe urmă hop, o să țâșnească afară, la lumina soarelui, va clipi din ochi și va zice «unde naiba am nimerit?»“ „Mititelul-mititica. Și nici nu l-o fi cunoscând Încă pe domnul Garamond. Haide, să facem proba numărătorii.“ Număram pe Întuneric ținându-ne de mână. Dădeam frâu liber imaginației. Acel Ceva era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe Jacopo Belbo, care abia le ajungea celor doi până la umeri. Bietul meu prieten era pământiu, cu barba nerasă de multe zile, avea mâinile legate la spate și o cămașă descheiată la piept. Intrând În arena aceea plină de fum, clipi. Nu păru să se mire de adunarea aceea de hierofanți pe care-i vedea În fața lui, În ultimele zile se obișnuise probabil să se aștepte la orice. Nu se aștepta Însă să vadă Pendulul, nu În poziția aceea. Dar uriașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Învârtea pe deasupra capului, ca un șurub al Polului Mistic. Sau poate că nu, poate că stătea nemișcat ca un pilon magnetic și făcea să se rotească bolta cerească. Amețeala era aceeași. Ce bine se apără Turnul, Îmi spuneam, de departe clipește afectuos, dar dacă te apropii, dacă Încerci să-i pătrunzi misterul, te ucide, te Îngheață până la os, doar afișându-și nepăsarea Înfricoșătoare din care-i făcut. Acum știu că Belbo e mort și că Planul e adevărat, pentru că Turnul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Îndreaptă către o realitate care va arunca În derizoriu cîrcotelile lui de acum. Viitorul, apropiat, cum e Întotdeauna, nu poate fi cunoscut, dar Wakefield, ascultînd cu urechea ciulită În așteptarea de start al Diavolului, Îi poate auzi șoapta. Luminile pistei clipeau palid În preeria vastă, Întunecată. Avionul ateriză lîngă un lac Înghețat. Wakefield ajunsese În Typical, la sediul Companiei, cel mai mare furnizor de software de pe planetă. Este Întîmpinat În aeroport de Maggie, o reprezentantă a Companiei, care va fi Însoțitoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și mari aripi albe traversează strada și se sprijină neglijent de Marilyn. Wakefield nu a mai văzut-o pe-aici; nu este una dintre „statuile“ obișnuite care Își cîștigă existența stînd Încremenite În timp ce turiștii se chinuie să le facă să clipească. Se uită țintă la Wakefield, o privire de gheață. Nu ar fi surprins să afle că noul Înger are și o a doua slujbă, ca prostituată, dar privirea ei nu este mercantilă. O invită să vină la masa lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
obișnuită de discreție absolută. Lucrează de mult În industria hotelieră. I-ar putea spune fetei că apartamentul lui, o oază de refugiu și solitudine, a fost distrus de un ciumec cu un Împrumut la bancă și ea nici măcar n-ar clipi. Dar pe Wakefield nu Îl interesează să fraternizeze. El are un plan. Ia un apartament de două ori mai mare decît apartamentul lui și foarte bine plasat pentru scopurile lui. În spatele obloanelor, fereastra dă spre fațadele ambelor clădiri, a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tocmai genul pe care l-ar folosi un băiat adolescent sau tatăl lui. Se așeză pe marginea căzii, simțind că îi piere bucuria, asemenea apei care se scurgea clipocind din cadă. Probabil că face asta frecvent. Fiul lui nici măcar nu clipise la vederea unei femei străine, goale pușcă, tocmai ieșită din patul tatălui său. Ce vârstă avea? Paisprezece? Cincisprezece ani? Vârsta la care cei mai mulți băieți ar muri de rușine auzind doar cuvântul „sân“, darămite să mai fie în stare să înfrunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
unei femei străine, goale pușcă, tocmai ieșită din patul tatălui său. Ce vârstă avea? Paisprezece? Cincisprezece ani? Vârsta la care cei mai mulți băieți ar muri de rușine auzind doar cuvântul „sân“, darămite să mai fie în stare să înfrunte, fără a clipi măcar, realitatea pe care o denumea. Cum putea Jack să fie atât de iresponsabil? Să aducă femei acasă și să le lase să umble bine mersi în pielea goală când avea un fiu adolescent? Jack Allen era probabil exact cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
după nuntă, mai ales ținând cont de rezervele lui în privința copiilor. Va trebui să pregătească delicat terenul. — De fapt, m-am hotărât să-mi pun diafragmă. Henrietta rămase interzisă. — Ce-i aia diafragmă, mami? Lottie părea fascinată. Henrietta nici măcar nu clipi. Ea și Simon aveau o politică în privința întrebărilor de genul ăsta: sinceritate absolută și stânjenitoare. — E un mic dispozitiv, făcut de obicei din cupru, pe care femeia îl introduce în vagin și care împiedică fixarea ovulului în uter, astfel încât sperma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
farmacia cu autoservire cu mult mai mare de lângă piață, unde personalul părea recrutat întotdeauna din rândul celor care să lăsau de școală și era în stare să-ți vândă un kilogram de insecticid și un ferăstrău cu lanț fără să clipească. Fata nici măcar nu ridică privirea în timp ce scana codul de bare la casă. Chiar și așa, Fran se simți obligată să dea o explicație. — Îmi trebuie doar în scopuri de cercetare. Sunt ziaristă, înțelegeți. De data asta fata ridică ochii, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
foarte abătut, ceea ce nu se întâmpla prea des. — Ce s-a întâmplat, Takamori? îl întrebă ea încet. Privirile îi scăpărau de curiozitate. — Gas ne părăsește, răspunse Takamori, cu mâinile în brâul chimonoului. 4 Singur — Zice că ne părăsește? — Da. Takamori clipea din ochi ca să se abțină din plâns. — Deci nu-i place la noi. După tot ce-am făcut ca să-l primim cum se cuvine. Nu-i frumos din partea lui. — Nu, nu-i vorba de asta. — Probabil a fost prea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vii cu mine? Vocea venea dinspre un gang întunecat dintre cinema și magazin. Privind într-acolo, a zărit în gang silueta fantomatică a unei femei. Era femeia cu bandajul în jurul gâtului. — Sfinte Dumnezeule! strigă ea, surprinsă. Ame-chan de la hotel! Gaston clipi trist. Deși fusese dat afară din hotel, în toiul nopții, din cauza acestei femei, nu-i purta deloc pică. În inima pură a lui Gaton era imposibil să găsești vreo urmă de indignare sau ură față de semeni. Și copil fiind, indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
încetat brusc. Femeile au îndreptat lanterna spre Gaston, care stătea ghemuit. Parcă se uitau la o pisică abandonată. 5 Pustnicul Orientului — Ăsta e? întrebă una din femei cu o voce pițigăiată. I-a băgat lanterna în față, făcându-l să clipească. Purta un pulover decolorat, pantaloni bărbătești și o pereche de pantofi roșii, cu toc. Cea de-a treia, rotunjoară ca un pepene, avea pe ea un costumaș jerpelit și niște saboți din lemn. S-a așezat lângă Gaston și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
explică bătrânul lui Gaston că ghicitul era de fapt, în esență, arta de a-ți manipula clientul. — Și tu când erai tânăr... scuză-mă, ești încă tânăr... ai încercat să cucerești fete. Cititul în palmă e o artă asemănătoare. Gaston clipi. Chiar dacă înțelegea ce-i spunea bătrânul, din păcate, toată viața lui, fetele nu i-au arătat decât dispreț, din pricina feței sale lungi, de cal. Nu fusese iubit nici măcar o dată. Mai mult decât atât, papă-lapte cum era, nici prin cap nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
seama dacă o iei spre ieșire. Gaston a dat din cap și a ieșit încet pe coridor. Endō nu mințise. Exista o singură scară spre parter. În plus, toaleta, judecând după miros, era tocmai în capătul celălalt al holului. Gaston clipi. Își trecu mâinile-i uriașe peste fața de cal, ștergându-și lacrimile. Erau uși glisante de ambele părți ale coridorului, uși de pe care fusese smulsă hârtia pe alocuri. Printr-una din crăpături se auzea un sforăit sănătos. Și pe aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu cinci-șase case mai încolo. Când au ajuns la locul indicat, s-au ciocnit chiar de bătrân. Se întorcea de la WC-ul public, încheindu-se la pantaloni. — A, ce surpriză! Higurashitei îl salută pe Takamori și apoi își întoarse privirile, clipind, spre Tomoe, care era îmbrăcată europenește. Soarele de dimineață era prea puternic pentru ochii lui. — Ea e sora mea, zise Takamori prezentând-o pe Tomoe. Am venit să ne interesăm de Gaston. — Tocmai voiam să vă telefonez. Le-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Îl priviră lung pe Gaston ca și cum el ar fi fost persoana în cauză. — Ai fost vreodată la război? Gaston a clătinat din cap. — Ei bine, eu am fost! Fratele meu a fost ucis în război. Endō continuă să-i vorbească, clipind mereu din ochi, ca și cum amintirea era prea dureroasă pentru el. A început iar să plouă mărunt, dar nici măcar nu s-a sinchisit să-și ridice gulerul pelerinei. Muncitorii zilieri, în căutare de lucru, treceau pe lângă ei. Nu s-au arătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
strige, dar i-a zburat pe dinaintea ochilor imaginea jalnică a lui Endō, chinuit de accesele de tuse. „Bietul Endō“, gândi el. „Nu pot să-l părăsesc.“ Polițistul a călcat pe accelerație și a dispărut. Endō apăru în cele din urmă, clipind din ochi din cauza soarelui puternic. — Cum a mers? — Mi-am schimbat vocea la telefon și a căzut în cursă. Vine la cafeneaua aceea de acolo la ora unsprezece. Nu-mi rămâne decât să-l aduc pe șantier și să apăs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Funcționăm ca un club particular. Tocmai de aceea acest domn Sade... Endō și bărbatul cel grăsan, față-n față la masă, au început să discute în șoaptă ca să nu-i audă chelnerițele. Între timp, Gaston dădea din cap disperat și clipea din ochi, străduindu-se din răsputeri să-l facă pe om să priceapă că-l paște un mare pericol. Dar bărbatul nu-l băga în seamă. — Europence? De care aveți? Endō învârti cu mâna paharul cu apă, pe jumătate plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
câinele în urma lui, se mai întorcea din când în când ca să le facă cu mâna. Nici acum nu înțelegea Takamori prea bine motivul pentru care a plecat de la ei, dar pe chipul lui de nătăfleț se citise atunci limpede hotărârea. Clipind din ochi, Gaston i-a privit trist și a încercat să le explice, în japoneza lui bâlbâită, că pleacă. În clipa în care a rostit cuvântul „plec“, chipul lui a căpătat o expresie atât de frumoasă, încât Takamori a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]