3,539 matches
-
ordinei. Nelimitatul nu duce la pierderea identității. Undeva, departe, există un hotar peste care imaginația nu trece pentru a nu „desfigura”, „des-mădula” obiectul liric. Heliade este mai cu seamă un poet al grandioasului ordonat. Aspirația (obsesia) lui este templul impunător. Cosmosul este văzut ca o suită de ierarhii. Se pune Întrebarea dacă un spirit care vede lumea prin sticla unei asemenea retorici are preferință sau nu pentru o realitate determinabilă, specifică. În orice poezie autentică există o fizică, o biologie, o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și alegorizant, lipsii de aripi onirice (Bachelard), publicat În 1836, anunță cea mai profundă, poate, temă a lirismului heliadesc: tema ascensiunii, tema Înfrîngerii limitelor. Ea este prefigurată de motivul, mai restrîns, al zborului și se pierde În viziunea vastă a cosmosului, a ordinei din tăriile cerului. Să reținem, Întîi, În versurile lui Heliade tendința de a nălța lucrurile, indiferent de natura lor, de a construi poemele sale pe un ax al verticalității. În elegia La moartea lui CÎrlova dăm peste această
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
drepte și Înalte” Își află ușor expresia trebuitoare. Înălțarea, mărirea obiectului poetic presupun o lepădare a lui de culoarea și densitatea materială. Sensibil la latura morală, Alexandrescu este opac (o opacitate programatică) la viața ascunsă a universului. N-are simțul cosmosului, cum n-are nici simțul elementelor. Imaginația lui nu coboară decît rar și superficial În lumina concretului, fapt curios la un spirit care vrea să Îndrepte răul social. Poemul este, de regulă, o lungă demonstrație, o acumulare orizontală de abstracțiuni
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
niște „dragi gradine”... Se observă la Bolintineanu efortul de a implica Într-un chip mai direct sensibilitatea proprie În poezie și de a lărgi aria de referințe În sfera materiei. Bosforul său este un ținut În care se simte viața cosmosului, omul - „fiu al piericiunii”, „mizeră țărîna” - are, aici, partea lui de desfătare. Clima este „prefumată” cadrul vieții - „superb, desfătător”, cerul comunică În mod misterios cu apa și pămîntul Într-o Îmbătătoare simbioză: „cer, aer, valul mării, e-o palidă coloră
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
A blestema pe cineva să calce, veșnic, pe un trup În putrefacție arată o subtilitate a cruzimii. În scena cavalcadei, și ea vestită, imaginația merge mai departe. Deschide larg porțile universului infernal și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
duios”. Este una din puținele imagini ale zborului la Alecsandri, spirit sănătos terestru. Zborul nu este propriu-zis o temă și nu angajează o mitologie lirică din care să deducem un simț uranic, o dorință mai adîncă de pierdere În spațiile cosmosului. Cerul este și pentru Alecsandri un fastuos decor pentru delicate gesturi intime. Sprijinită de pieptul răpitorului, Trestiana zîmbește, din văzduhuri, „ca un vesel meteor”, iar Făt-Frumos, Într-o beatitudine totală, „duce raiului din stele al pămîntului odor”. Răpire simbolică, voiaj
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dramatic, prin semne premonitorii: fulgerul, trăsnetul etc ... Semnele caroului nu se văd Însă În această vale a plîngerii sentimentale. Conachi nu-i propriu-zis om al spiritului, modelul lui nu-i anahoretul, gustul cunoașterii nu trece mai departe de „ibovnica slăvită”, cosmosul nu-i grija lui cea mai mare. Deși vorbește de firea Îngerească, ochiul caută lacom bucuriile pămîntești ale iubirii. Senzualitatea lui funciară corupe conceptele spiritului. Poziția lui Conachi față de aceste categorii nu este singulară. Mai toți poeții erotici din epocă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
încordare a voinței tipic balzaciană, dar reținem îndeosebi paginile de rară poezie a străzilor, a clădirilor, ori inefabilul interioarelor. Din notarea detaliilor arhitectonice, din descrierea mobilierului, a culorii, și indicarea așezării lui, salonul lui Saferian Manigomian se transformă într-un cosmos, sugerând un anume prezent și trecut: "Era o încăpere foarte mare și înaltă, de tavanul căreia atârna un gigantic lustru de alamă, autentic bisericesc, cu douăzeci și patru lumini electrice. Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (sofaua lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
profanului. Chiar dacă miturile se degradează, simbolurile se laicizează, ele nu dispar niciodată, pentru că: „vin de mult prea departe: ele nu fac parte din ființa umană și este cu neputință să nu le găsim În oricare ipostază existențială a omului În cosmos”. (/31-32). II. 2. Arhetipul Omul societății primitive, arhaice, dorește, prin Întregul mecanism sociocultural, să realizeze un echilibru psihic și În acest efort constant un loc privilegiat Îl ocupă trăirea arhetipului, ca modalitate de accedere la sacru. În acest sens, M.
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
193). Este de fapt o multivalență, o polisemie sau polivalență ce ține de Însăși natura sa, just sesizată de Eliade ceea ce nu-l Împiedică să accepte o logică a simbolului, alături de coerența lor, ambele Însușiri contribuind la integrarea omului În Cosmos, astfel Încât aceasta să nu rămână un fragment impermeabil și opac ci „un cosmos viu, deschis către toate celelalte cosmosuri vii care-l Înconjoară” (/415). O hermeneutică atât de „simbolic” elaborată precum a lui M. Eliade nu putea să nu configureze
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Însăși natura sa, just sesizată de Eliade ceea ce nu-l Împiedică să accepte o logică a simbolului, alături de coerența lor, ambele Însușiri contribuind la integrarea omului În Cosmos, astfel Încât aceasta să nu rămână un fragment impermeabil și opac ci „un cosmos viu, deschis către toate celelalte cosmosuri vii care-l Înconjoară” (/415). O hermeneutică atât de „simbolic” elaborată precum a lui M. Eliade nu putea să nu configureze și o teorie a simbolului artistic. Aceasta nu constituie decât un aspect particular
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Eliade ceea ce nu-l Împiedică să accepte o logică a simbolului, alături de coerența lor, ambele Însușiri contribuind la integrarea omului În Cosmos, astfel Încât aceasta să nu rămână un fragment impermeabil și opac ci „un cosmos viu, deschis către toate celelalte cosmosuri vii care-l Înconjoară” (/415). O hermeneutică atât de „simbolic” elaborată precum a lui M. Eliade nu putea să nu configureze și o teorie a simbolului artistic. Aceasta nu constituie decât un aspect particular al fenomenului general al simbolismului. Multivalența
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și infecunde, ei nu vor să-și „cosmicizeze” opțiunile, intuițiile, să facă - altfel spusfilosofie. M Eliade propune ca soluție „cosmicizarea Înțelegerii noastre”, adică „ a găsi axa În jurul căreia toate se vor armoniza În sufletul nostru, după cum totul se armonizează În Cosmos În jurul unei axe ideale” (). În roman indivizii au păreri moderne, sunt la curent cu progresele din științele umanistice, dar În psihologia lor au rămas sentimentali, incoerenți și, deci, inautentici. Romanul trebuie să noteze „această autenticitate a inauntenticității” (). După M. Eliade
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Înceta nici o clipă să evidențiem, alături de acesta, biografia sa tulburătoare, care face din el o paradigmă culturală specifică spiritualității românești. ÎNCHEIERE Lucrarea de față nu este o analiză exhaustivă asupra creației (filosofice și artistice) eliadești. „Exhaustivitate” ar Însemna descifrarea Întregului cosmos de semnificații, și ar mai Însemna, pe de altă parte, „Închidere”, „oprire”, „sfârșit”. Or, această lucrare sperăm a nu fi decât Început, deschidere. În fața marilor valori ale filosofiei și literaturii române, credem că responsabilitatea noastră trebuie să fie cel puțin
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
unul din cele mai bogate și mai răspândite teme simbolice. El a fost pe rând în cultura omenirii: simbol al vieții în continuă evoluție, ascensiune către cer, evocând întregul simbolism al verticalității; mijlocitor al comunicării între cele trei niveluri ale cosmosului; cel subteran, prin rădăcini, suprafața pământului, prin trunchi și crengile de jos și înaltul, prin ramurile dintre vârf, atrase de lumina cerului. El adună toate elementele: apa circulă cu seva lui, pământul i se încorporează prin rădăcini, frunzele se hrănesc
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
sa a fost decisivă pentru anumiți sociologi (de exemplu, Jean Duvignaud, autor al volumului Sociologie de l'art, PUF, Paris, 1967). • Weber și fondarea sociologiei comprehensive Max Weber (1864-1920) a considerat întotdeauna sociologia drept o interogație asupra culturii ca un "cosmos de sens", înțeleasă ca un complex religios, politic, economic, juridic, educativ, estetic... Obiectivul este de a caracteriza cultura noastră modernă și "tipul de om" care-i corespunde, înțeles ca produs și manifestare ale acestei culturi (Wilhelm Hennis, La Problématique de
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
Ca atare, expresia "limita universului" (peras kosmou) survine apoi în legătură cu Empedocle 1, și imaginea aceasta ne apare ca definitiv constituită în cadrul viziunii cosmologice eline într-un text mai târziu, aparținând lui Epicur, în care limita este elementul fundamental al definiției cosmosului.2 Era desigur firesc ca în vocabularul filozofic peras să ajungă să desemneze limita corpurilor în general. Aristotel relatează că la pitagoricieni se vorbește despre "limitele corpului" (ta tou somatos perata), alcătuite din suprafață, linie și punct 3, iar în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de la ontologie la etică și la reflecția în marginea divinului, de la presocratici la lumea tragicilor și a platonismului cu toate deschiderile lui. Deși în limba greacă peras a fost preponderent invocat ca limită a corpurilor, a pământului, a aștrilor, a cosmosului etc.; deși o evoluție a acestui cuvânt în înțelesul de limită pe care omul o resimte în raport cu propria sa ființă nu apare nici în vocabularul tragicilor, nici în cel stoic (unde problematica gândirii ar fi înlesnit oricând o asemenea evoluție
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
marcate. Voința de limitare, mergând până la înscrierea fiecărui gest în timp sau până la demarcarea spațiului în care îți propui să te așezi, este un principiu de sănătate spirituală, un chip de a aduce ordine în lume, de a crea un cosmos, Iată de ce prăpastia întunecată, abyssos sau chaos, devine simbolul nevrozei dinaintea Facerii, melancolia fundamentală a divinului care nu și-a dat încă o determinare. Un Dumnezeu care nu s-ar elibera în actul Facerii trebuie imaginat ca devenind duh rău
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu eroul eponim căruia i se reproduc, ritualic, faptele (gesta). Însă cum isprava strămoșului filozof este tocmai codul pe care el l-a inventat, ritualul repetitiv este unul esențialmente lingvistic. Pitacismul comentatorilor constă tocmai în această repetiție cu valoare simbolic-ontogenetică: cosmosul originar al gândirii gânditorului este creat din nou cu fiecare colocviu care reproduce codul recitîndu-l. Filozoful este ținut în viață prin periodica lui reproducere și recreare. În aceste repetate cosmogeneze ale gândirii, participanții la acest scenariu mitic recită pur și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
recreare. În aceste repetate cosmogeneze ale gândirii, participanții la acest scenariu mitic recită pur și simplu textul sacru și întemeietor. Recitarea periodică a codului ca text sacru, în colocvii, în reviste de specialitate și în prelegeri universitare face să țină cosmosul filozofiei. Fără acestea, el s-ar prăbuși în neant. O cultură este cu atât mai puternică cu cât gesturile de reiterare ale codurilor întemeietoare sânt mai frecvente. La noi, de pildă, "cosmosul Noica" este amenințat să se destrame pentru că el
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
specialitate și în prelegeri universitare face să țină cosmosul filozofiei. Fără acestea, el s-ar prăbuși în neant. O cultură este cu atât mai puternică cu cât gesturile de reiterare ale codurilor întemeietoare sânt mai frecvente. La noi, de pildă, "cosmosul Noica" este amenințat să se destrame pentru că el nu este susținut prin recitări periodice, pentru că nu există comentatorii meniți să reproducă simbolic și ritualic gestul-cod al strămoșului eponim. Cultura noastră e slabă pentru că ― la nivel filozofic cel puțin ― nu poate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
execute ritualurile de perpetuare. În filozofie cel puțin, românii nu-și onorează zeul și, pentru că îl ignoră, fapta acestuia cade în desuetudine înainte de a fi apucat să dea roade. În filozofie noi nu am cunoscut decadența culturală, care presupune un cosmos uzat și obosit de prea lunga lui istorie, pentru că noi nu am atins niciodată punctul ce apare la capătul unui traseu și de unde se poate cădea. Filozofii mor la noi din lipsă de posteritate, din neglijență și nesimțire ritualică, din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Dacă există o astfel de alegorie trebuie să remarcăm că lumea în care tinerii își găsesc loc mai apoi, din turnul lor de fildeș pe aripile propriei lor fantezii, nu este o utopie sau un tărâm de basm, ci un cosmos natural, încântător. Așadar arta părăsește realitatea numai pentru a se întoarce la ea.”138 Tinerii alcătuiesc o lume aparte: „Intenția inițială de a portretiza o societate măcinată de ciumă, care și-a pierdut ordinea civică și morală, plasează acest mic
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Faimoasa „digresiune despre pluralitatea lumilor”, ce precedă expunerea de care ne ocupăm, confirmă, la rându-i, sub multe aspecte, această orientare a spiritului lui Lamprias. F. Brenk descoperă În „digresiune” mai multe „urme platoniciene”, și anume: 1. Considerațiile asupra naturii cosmosului și instaurării ordinii (e vorba despre o interpretare pe care Plutarh o face la Timaios, interpretare dezvoltată În De animae procreatione in Timaeo: crearea „temporală” a lumii echivalează cu momentul precis În care logos-ul se instaurează În sufletul precosmic
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]