3,198 matches
-
se năzare ei cine știe ce. Parcă se face întuneric în casă! Și mie nu-mi place. Trebuie să cedez? Cedez, dom' profesor, înaintea muierii, voința mea e anihilată." "Bine, zic, dar cum i-ai câștigat încrederea de îți înnoadă ea singură cravata la gât ca să te duci s-o înșeli? Nu te simte?" "Ba mă simte, dar și eu știu s-o desmint. Numai o dată, reluă el visător, era s-o pățesc..." Nici acuma nu uită olteanca și mă întreabă câteodată, așa
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și, era așa (că acum nu mai e, s-a îngrășat și a chelit, nu mai dai pe el nici o ceapă degerată) suplu, costum negru cu batistă în buzunarul din stânga, care ieșea ușor afară, așa discret, cu vârful ei triunghiular, cravată în culori, și blond cum era, și cu ochii albaștri, ziceai că e actoru-ăla Rudolf Valentino, și cum sta cu țigarea în colțul gurii! Și în fața lui, cu o blană pe umeri dar cu coatele goale și cu jumătate din
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
-i mut fălcile. Ceea ce se și petrecu, mă pomenii cu o ploaie de pumni în cap, niște măciuci moi, care mă năuciră. Săriră toți și ne despărțiră, nu înainte să ne apucăm de gulere și să ni le rupem, cu cravate cu tot. Dar în timp ce eu mă reașezam gâfâind la masă, individul părea să fi uitat cu totul de sine, se vedea că nu mai știe ce i se întîmplă, atât de beat era. "Ce e asta, dragă, zise doamna Olimpia
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
celor din fund începu iar să scandeze, nu mai mi-aduc aminte ce fel de lozincă. Somnambulă parcă, fata o luă încet spre ușă. Bineînțeles că fu oprită cu râsete sarcastice. Șuta își scoase haina și își slăbi gulerul și cravata. Se încălzise? Îi plăcea? Savura execuția asta publică? Fiindcă asta era, nu discuție și nici condamnare, îmi dădeam seama (cum ți-am spus, condamnarea fusese hotărâtă dinainte), asta vroiau, execuție publică și ea abia începuse. Se dădu cuvântul celor care
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cămașă maron, șosete și pantofi, se trezi întrebându-se ce s-o fi întâmplat cu costumul pe care-l purta în momentul când a fost transportat în capsula de la bordul navei străine. Oare să se afle un veston, pantaloni, cămașă, cravată, șosete și pantofi, aruncate grămadă, în holul exterior al biroului lui Gorrold? Aceasta era prima posibilitate. Greu de crezut că senzația de vârtej, care precedase momentul transferului afectase și altceva în afară de corpul său. În procesul de similarizare dodecimală al super-creierului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
că era un magazin cu haine și pantofi pentru bărbați care purtau numere mari. Acum, văzu numele pe o firmă de plastic, lucioasă, instalată pe un perete, lângă intrare: CAPAORZYBSKI - haine și pantofi bărbătești, ... Probabil că vindea costume, pantofi, cămăși, cravate, pijamale, șosete, papuci și lenjerie intimă, toate după moda semantică. Era puțin ridicol, dar se potrivea cu firea umană de pretutindeni. ...Mersese la bordul navei Dzan; acolo se înfiripa o revoltă împotriva unui copil-Împărat, care vedea că trebuia să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
În consecință, mergeam la serviciu în blugi și-adidași, somnoros, indiferent, nebărbierit. Mulți credeau că port doliu. Cum să fim la fel? Ajunsesem coleg cu profesorii mei din vremea comunismului; cu 30 de ani mai bătrâni, în rest neschimbați: aceleași cravate colosale, aceleași cursuri scrise de mână pe foi gălbejite, aceleași povești de seminar despre teiul lui Eminescu sau plugul lui Goga. Prin grija decanatului, primisem un calculator în catedră; trona neatins, pus deoparte, cineva avusese chiar grijă să-i confecționeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îmbrăcat în material textil. Dreptunghiul se plia la mijloc, niciodată perfect: marginile depășeau, colțurile cădeau într-o parte. Relicva arăta ciudat. Dacă o despătureai și-o țineai cu dosul în sus, puteai crede că e, după caz, o bucată de cravată sau de cămașă apretată. Pe interior, cravata avea lipite două bucăți de hârtie albă. Pe stânga, se bălăcea poza mea alb-negru, apoasă, lângă un rând reconfortant, completat cu pixul: D-l ...ROBE ALEXANDRU... îndeplinește funcția de ...LECTOR DR... la ...FACULTATEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la mijloc, niciodată perfect: marginile depășeau, colțurile cădeau într-o parte. Relicva arăta ciudat. Dacă o despătureai și-o țineai cu dosul în sus, puteai crede că e, după caz, o bucată de cravată sau de cămașă apretată. Pe interior, cravata avea lipite două bucăți de hârtie albă. Pe stânga, se bălăcea poza mea alb-negru, apoasă, lângă un rând reconfortant, completat cu pixul: D-l ...ROBE ALEXANDRU... îndeplinește funcția de ...LECTOR DR... la ...FACULTATEA DE LITERE... (punctele de suspensie arătau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ROBE ALEXANDRU... îndeplinește funcția de ...LECTOR DR... la ...FACULTATEA DE LITERE... (punctele de suspensie arătau că, la o adică, putea fi vorba și de-altcineva). Pe bucata din dreapta, cloceau niște ștampile pătrățoase, morfolite în cerneală violet peste vreo trei semnături. Cravata era fabricată de „MINISTERUL ÎNVĂȚĂMÎNTULUI. UNIVERSITATEA BUCUREȘTI. 2005“. Studenții fumau liniștit pe coridoare. Câțiva îmi împrumutau cărți sau căutau să stea de vorbă cu mine în pauze, în speranța unui 10 la examen. Îi ascultam pe toți, cu-atenție, zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prin clase. Era o lume curată, zglobie, îngrozitoare. Fetele purtau cordeluță, bluză cu mânecă lungă și sarafan albastru; iarna, îmbrăcau pantaloni de lână pe dedesubt. Cămășile noastre se zăreau de departe, în carouri bleu cu bleumarin; peste ele fâlfâia mândră cravata de pionier, brodată cu tricolorul (și pe-ăsta trebuia să-l iubim). Ți se-apleca de-atâta armonie. Tot cu ce vroiau ei s-a întrerupt brusc, fără avertisment: într-o zi, m-am hotărât să nu mai pună nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să mai fie vreodată. Mihnea patrona un întreg balamuc de vârste și gesturi. Abia când se striga catalogul, îți dădeai seama de-amploarea dezastrului. Nu te puneai cu „Zoia Kosmodemianskaia“. Liceul domina sectorul 2. Sub uniformele de tergal, strangulate de cravate bleu din material sintetic, zăceau cele mai mari pramatii din istoria învățământului românesc. Tăcute, inconștiente, așteptând doar un impuls ca să-și scoată la lumină talentele nedezvăluite. Mihnea aflase totul, încă din primul trimestru: fusese simpatic, dăduse de băut, schimbase sandwichuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urcau, coborau, urcau la loc, vorbeau tare la telefoane mobile (uneori la două deodată), făceau mereu câte-un gest, ceva din întinderea corpului se deplasa întotdeauna, o mână, un fir, niște hârtii, o bucată de pizza împinsă-n gură, pantoful, cravata, tot ce putea folosi la obținerea și declanșarea mișcării era ocupat, pus în relație cu un obiect sau un nou set de mișcări aparținând altcuiva, miliarde de gesturi de neoprit, învârtindu-se în jurul câtorva mii de indivizi ocupați, te întrebai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sepia, ca pe vremea bunicilor. Doar tricolorul lipsea de pe revere: nu te verifica nimeni, în afara orelor de serviciu. Nu sufeream costumele, dar, la ocazii, scoteam ce trebuie din dulap: Maria se îngrijise să-mi completeze garderoba. Mă sufocam în ele, cravata mă strangula, iar umerii apăsau ca niște epoleți de fontă. Nu spun că n-arătam bine, n-aveam mutră nici de papițoi, nici de activist, dar parcă nu eram eu. Fără blugi și col-roulé, mă simțeam ca pe Marte. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îmbrăcat totul repede, mental, ca să scap de corvoadă. Repede nu însemna și neglijent. Eram atent la detalii, învățasem de la taică-meu mecanica nemțească a ansamblării vestimentare (deviza lui: „Haina-i ca ceasul!“): cămașa să nu facă pliuri și cute; nodul cravatei să fie plat și drept (nu gros cât pumnul, ca la partid); dunga șlițului să vină în prelungirea liniei nasturilor cămășii; ciorapii să se asorteze la curea (nu la cămașă!); pantofii să iasă cu botul lucios, proaspăt lustruit. Îl și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se dea de gol. Acum puteam să trecem la chestii serioase. Adică la afaceri. „Ai adus aparatul?“ Întrebarea era directă, clară, nepoliticoasă. Așa și trebuia să fie. Andrei a scos capul din pahar și s-a grăbit să-și aranjeze cravata. Încerca să tragă de timp. „Acuma, dom’ profesor, nici nu se știe dacă el există cu-adevărat. Ați citit capitolul din roman cu scrisorile lui Ladima...“ „Într-o după-amiază din august, da.“ „Și n-ați observat nimic neobișnuit?“ „Ba da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ea. Cu ceva matematică și puțin noroc, întâlneai clienții potriviți. E-o părere greșită că profesorii sunt niște inși cumsecade, care se culcă seara devreme, cu Istoria lui Călinescu într-o mână și brațul nevestei în cealaltă. Dincolo de sacoul și cravata aranjate onorabil pe scaun, pândesc dorințe, frustrări și resentimente cum nici în cărți nu întâlnești. Nu-i bine să te pui cu ele. Și totuși, dacă îi iei la bani mărunți, oamenii ăștia sobri și importanți, de care ne temem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de haine sau scule. Cuvintele ne apropiau, ridicându-ne corpurile acolo unde viețile, teama sau reținerile noastre nu puteau ajunge. Îmi imaginam că eu sunt inspector, iar Maria, o funcționară de la Poștă. Purtam amândoi uniforme bleu, eu sacou drept și cravată groasă de tergal, ea șepcuță neagră pe cap și reverele cămășii desfăcute peste taior. În piept îi strălucea o siglă cu numele și funcția, prinsă cu un ac de siguranță de cămașă, chiar deasupra sânului: când respira, numele i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
litera R. Bănuiam ce scrie pe el, rămăsesem, la 38 de ani, unul din puținii lectori: restul colegilor promovaseră între timp, pe fișele lor era tipărit „CONF.“ sau „PROF.“ - genul de titlu care se scrie cu litere mari, îți aduce cravată, admiratoare și-un plus de cinci milioane la salariu, cu care poți mânca liniștit de câteva ori pe lună la „Casa Universitarilor“ sau la „Restaurantul Oamenilor de Știință“. Nu era nici o problemă. (Se înțelege că doar mimam nepăsarea și calmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
douăzeci de ani? Atunci eu voi fi soțul devotat al unei Adine cu fire de păr pe-obraz și glezne umflate, posesorul victorios al unui trofeu ofilit. Vom avea doi copi și-un motan. Colegii ne vor aduce flori, bomboane, cravate, cărți de joc. La facultate, vom ține cursuri despre drepturile femeii și ale roboților. Acasă ne vom povesti cum era-n Olanda, Italia, America. Vom petrece niște nopți grozave. Peste încă douăzeci de ani, vom fi scrum. Semnătura: ss indescifrabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rămâneam dator. Îmi modulam înfățișarea în funcție de public și de locul unde trebuia să ajungem. Nu purtam curea vișinie la pantaloni bleumarin, și nici șosete negre la pantofi maro. Nici măcar nu foloseam cămășile alea bleu-oficial, de birou, peste care funcționarii trânteau cravate galbene sau roz; primisem vreo trei și zăceau toate în dulap. Duminica mă îmbrăcam frumos, de sărbătoare, cu perechea bună de blugi. Explicațiile veneau din altă parte. Rămăsesem blocat într-o vârstă care nu-mi mai aparținea, dar pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
stație.“ Cezar a început să râdă sau a continuat, nici eu nu-mi dădeam seama. Ne asculta sau doar se uita la o emisiune pe televizor, „Week-end-ul criminalilor“. Un fel de talk-show cu borfași în studio, îmbrăcați la costum și cravată, să nu sperie publicul. „Totul pare OK.“, a continuat Mihnea, „Te crezi în Ghica. Dar ceva nu e-n ordine.“ „Ce?“, m-am interesat. „Scrisoarea V, ultima. E datată 29.02.1999.“ „Și ce-i cu asta?“ „Pune mâna pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din priviri, o fracțiune de secundă. Apoi am fugit spre Universitate, unul după celălalt, prin beznă. Ne-am oprit abia după fântână, între Cazino și restaurantul pescăresc. Suflam greu, trecusem de prima tinerețe. De vizavi, Caragiale ne privea milostiv, cu cravata lui de sectorist. Mihnea a scos capul pe lângă zid și m-a liniștit: „Nu vine nimeni.“ Mă simțeam viu, culpabil, cu prietenul meu cel mai bun alături. I-aș fi mulțumit, nu știu de ce. L-aș fi sărutat și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
este vorba. Eu sunt și mic de statură, și îmbrăcat ca un slugoi, și mă holbez la ea fără să zic o vorbă, pentru că mi-i rușine, iar el e îmbrăcat după toate regulile modei, pomădat și cârlionțat, rumen, cu cravata în carouri, se gudură și n-ar fi de-a mirării ca ea să fi crezut că el sunt eu! „Vezi, îi zic eu de îndată ce-am ieșit, de-acuma nici să nu-ndrăznești măcar să calci pe-aici, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de partea mea și o îndrăgiseră. Iată cum s-a întâmplat. Am vrut să fac ceva pentru Marie; de bani ar fi avut ea nevoie, dar acolo nici eu n-aveam nici o lețcaie în buzunar. Aveam un mic ac de cravată cu briliant și l-am vândut unui precupeț care umbla prin sate și făcea negustorie cu haine vechi. Mi-a dat opt franci, deși acul făcea cel puțin patruzeci. Mult timp am încercat s-o întâlnesc pe Marie singură, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]