3,585 matches
-
e acasă ? spune Lissy stresată la culme. Urmează un moment de tăcere, după care, ca prin farmec, ușa se deschide cu un clic. O, Doamne. Mă simt ca În peștera lui Aladin. Privind cu ușoară teamă una la alta, ne croim drum pe un coridor luminat, În care pulsează ritmul muzicii. Ajungem la o ușă simplă de oțel, iar Lissy Își caută cheia. Îmi Îndrept rapid bluza și-mi rearanjez părul. — OK, murmură Lissy. Nu te uita. Nu te holba. Fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
nu pot face asta. În primul rînd, pentru că, după maximum o săptămînă, m-aș urca pe pereți de plictiseală. În al doilea rînd... pentru că trebuie să-i Înfrunt. Trebuie neapărat să fac asta. Cu pumnii Încordați pe lîngă mine, Îmi croiesc Încet drum pe scări, apoi pe hol. Toți cei pe lîngă care trec fie se uită la mine ca la expoziție, fie se fac că nu se uită deloc și cel puțin cinci conversații sînt Întrerupte brusc În clipa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
lovesc drept În moalele capului, lucru pe care mă străduiesc din greu să-l ascund. — Nu mă interesează absolut deloc ce căutai În Scoția ! reușesc să Îngaim. Îmi smulg brațul din Încleștarea lui furioasă și pornesc În fugă spre mulțime, croindu-mi loc cu greu prin marea de avocați care vorbesc la mobile. — Emma, vreau neapărat să-ți spun. Jack m-a ajuns din urmă. Chiar vreau să-ți spun. Ei bine, poate că eu nu am chef să aflu ! răspund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
-au venit doar acum, la spartul tîrgului. Chelnerii se vîntură Încoace și-ncolo cu băuturi, iar vacarmul e asurzitor. În clipa În care intru, Îmi dau seama că nu cunosc absolut pe nimeni. Iau un pahar de vin și Îmi croiesc drum prin mulțime, prinzînd din zbor frînturi de conversație. — ... costume superbe... — ... timp pentru repetiții ? — ... judecătorul a fost incredibil de intransigent... Și, brusc, o zăresc pe Lissy, Îmbujorată și radioasă, Înconjurată de o groază de tipi cu fețe de avocați, dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
stare nici să mă duc la petrecere și să fac conversație - dar nici să rămîn uitîndu-mă la cei patru pereți ai dormitorului meu. Nu Încă. În loc de asta, traversez zona cu pietriș, spre sala goală. Ușa e descuiată și intru. Îmi croiesc drum În Întuneric către un scaun din mijloc și mă așez sfîrșită pe plușul moale, purpuriu. Și, cum stau așa privind spre sala goală, mută și Întunecată, două lacrimi mari și grele Încep să-mi șiroaiască pe obraji. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Îți sunt credincios. Mai ales dacă o să mă Înveți să spun pe gură cuvinte din acelea pe care tu le spui doar În minte. - O să vedem, i-am spus eu mai mult ca să câștig timp, lucru pentru care cuvintele sunt croite dinadins. Am câștigat timp, dar am Început să mă Îndoiesc. Și dacă Enkim... Dacă Enkim era unul dintre cei ce-mi luaseră urma? Dacă era trimis de ceilalți Vindecători doar ca să mă aibă sub ochi până ce grosul lor mă prindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care creșteau prin băltoace. Pădurea se Îndesise Într-atât, Încât abia dacă reușeam să-l urmăm pe cel ce deschidea drumul - de cum făcea doi-trei pași, crengile și florile grele se coborau Îndărătul său până deasupra potecii, de trebuia să ne croim și noi drum, cu sulița și cu piatra de mână. Într-una din zile, pe când treceam peste un fir de apă și puteam să vedem mai departe de jur-Împrejur, zărirăm pe malul din față o nemaipomenită foială. Frunzele grele ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
curent cu ce se petrece În Downing Street sau la Kremlin, cum fusese pentru Virginia Woolf să cunoască rapoartele particulare ale lui Keynes În legătură cu reparațiile de război impuse nemților. E posibil ca vederile sau părerile lui Ravelstein să‑și fi croit uneori drum În deciziile politice statale, dar nu asta avea importanță. Important pentru el era să continue a se implica În educația politică a vechilor lui studenți. Și la Paris avea o suită. Oameni care Îi urmaseră cursurile predate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
coșari. Ravelstein, care era la fel de masiv ca oricare dintre bodyguarzi - chiar mai masiv, dar cu certitudine nu mai puternic - părea entuziasmat de acest scurt moment de contact. Așa era el - se consuma În plăcerea clipei. La parter, bodyguarzii i‑au croit drum lui Michael Jackson, desfăcându‑și brațele de parcă ar fi Înotat. Holul era Înțesat de oameni. Dar marea mulțime se Îmbulzea afară, dincolo de bariera polițiștilor. Și noi eram Înghesuiți și reținuți Îndărătul unor corzi Împletite, aurite. Starul a Înaintat delicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
faimos pentru campaniile lui „Ecrasez l'infame!”, Îi ura violent pe evrei. Mai putea fi observată și o altă discordanță fizică. Trupul culcat al lui Ravelstein era uriaș, el măsura doi metri și ceva, iar halatul pe care‑l purta, croit să le ajungă celorlalți pacienți până la glezne, abia de‑i atingea genunchii. Buza lui de jos, mare și cărnoasă, avea o curbură afectuoasă, dar nasul trona sever. Respira pe gură. Pielea avea o textură de griș fiert. Îmi dădeam seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
zise el. De asta am și spus că n-o să-mi dai astăzi răspunsul definitiv. Îți vei trăi răspunsul. Dacă te hotărăști să te angajezi la treaba asta, te descurci strict pe cont propriu printre naziști, străduindu-te să-ți croiești drum cât mai sus cu putință. — Fermecător, am zis eu. — Ei bine... un farmec există, zise el, vei fi un veritabil erou, cam de o sută de ori mai viteaz decât oricare om obișnuit. Un general din Wermacht, subțire ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Fuehrer-ul negru mi-a dat o canadiană portocalie mică de tot, care mă făcea să arăt ca maimuțele flașnetarilor. Iar Resi Noth și George Kraft îmi țineau companie plini de afecțiune - nu se mulțumeau doar să mă îngrijească, ci îmi croiau și planurile și visele. Visul cel mare era să plecăm din America, și cât de repede cu putință. Discuțiile, la care participam foarte puțin, erau un fel de joc la o ruletă cu numele unor locuri din zone calde, pretinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
nici nu sunt copaci, și poluarea... mă gândeam la prostii, ca să-mi iau cumva avânt pentru lucrurile serioase, căci știam că de la o vreme nu aveam să mă gândesc decât la ea. La sânii pe care îi uitasem și îi croiam din închipuire, mici și cu un fel de crater între ei, la fundul ei mare pe care îmi plăcea să mă sprijin când i-o dădeam pe la spate și să-i simt moliciunea în oasele bazinului și în degete, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că erau printre ei și niște matahale, cu cămăși descheiate, expunându-și petele și părul alb de pe piept). Am încercat să tac și să nu spun nimic. Mi-a sunat telefonul și am vrut să răspund. Dar, când să-mi croiesc puțin loc cu cotul ca să pot răspunde, printre pardon pardon și mă scuzați (spuse pe un ton foarte decent și respectuos, așa cum aș vrea să mi se adreseze mie tinerii dacă aș fi bătrân), un tataie a plescăit din limbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
tavă înainte să-i dea drumul - și, odată clientul servit, melodia reîncepea. Cumpărătorii întorc spatele și caută o masă. Ascultă radioul, poate vor să citească ziarul; atâtea muzici se îngrămădesc în capul lor. Prin ușa mereu deschisă și închisă își croiesc drum vuietele străzii. Oamenii vorbesc, stârniți de foamea și setea ce li se vor astâmpăra. Nu au nici o disciplină. E așa de obositor, nici măcar nu-și dau seama. Ei nu știu că restaurantul a învățat să-și pună ordine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ca foșnetul să crească, și atunci se desfăcea în sunete mai mici: huruitul unui motor, schimbarea unei viteze, scrâșnetul unor frâne. Prin frunzele vișinului se distingea o pată vioaie, care se transforma de regulă într-o Dacie albă ce-și croia drum prin covorul fin de apă împroșcând stropi, lăsând în urmă casa și trăgând după ea tot calabalâcul de sunete cu care venise. Mai plutea după trecerea ei un bâzâit fin, aproape imposibil de descris, apoi locurile reîncepeau să cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ideea lui. — Le înălțăm pentru scenele de la curte, ca pe niște lampadari 1, o întrerupse Sally plin de entuziasm. Cum zici - lumini atârnătoare? —Candelabre. —Candelabre. Poate scoatem câteva, văd eu. După aia, la scenele din pădure le coborâm, îndrăgostiții își croiesc drum printre ele, se pierd - poate coboară Puck pe unul dintre ele. Cu luminile o să fie o atmosferă magică. Pentru piesa asta avem un buget bunicel, îmi explică Melanie Marsh. Un vechi binefăcător al teatrului le-a lăsat o moștenire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din grup. Sally, care era mai bun la desen liber decât mine, adăugase câteva schițe, una care arăta cum ar fi venit mobilele atârnate ca niște candelabre în scena de deschidere, de la curte, și încă una, în care îndrăgostiții își croiau drum printre ele, ca printr-un desiș, în pădure. La un moment dat m-am gândit să punem niște coloane pe care să se sprijine, să le transformăm în copaci. Ma dopo1 m-am gândit că o să ne fie prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-i spun, acesta fiind înlocuit de o serie de sunete ciudate de înghițit în sec. În cele din urmă, îmi spuse că va vorbi cu MM și că mă va suna. După ceea, am sunat la spital și mi-am croit drum printre obișnuita serie de voci tensionate și ocupate, până dădui de una care-mi spuse că, practic, Marie nu avea nimic, dar că era sub sedative din cauza șocului. Urma să rămână la spital peste noapte, ca să fie ținută sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
jumătate în stare de comă, m-am gândit că suna ca un titlu bun pentru un roman fantastic. Volumul III din seria Prin cețurile Introspecției: Zak trebuie să-i înfrunte pe războinicii sângeroși din tribul Relativiștilor empirici înainte să-și croiască drum către Culmile Sănătății Comparate... —Trebuie să termin cu chestia asta, zisei eu cu glas tare, scuturând din cap pentru a-mi limpezi mintea înainte ca subconștientul meu să mă bage cu adevărat în bucluc. Momentele exact de dinainte de trezire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nici nu prea poți să faci mare lucru în cazul acela. Una dintre cele mai mari provocări în sala de gimnastică e un tip fără pulpe, care încearcă să-și construiască o pereche. În California, toată lumea își pune implanturi. — Excelent croiți de Tariq, din Brick Lane, zise Hugo, după cum am menționat anterior. Te duc și pe tine odată. — Când o să mă hotărăsc să-mi îngrop pe bune vechea pereche. — Îi arzi pe rug? Mă gândeam mai degrabă la ceva în genul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Hugo, cuprinzând camera dintr-o privire cu nobila demnitate a unuia care are cel puțin doi metri și un nas lung din vârful căruia să se uite la ceilalți, m-a zărit, în cele din urmă, lângă scară. Și-a croit drum prin mulțime până la mine. O tipă i-a trecut pe după gât un boa de pene, pe drum, chicotind către el, cu cochetărie. N-ai cum să sugrumi pe cineva cu un boa de pene; s-ar rupe. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
urmare a foamei sale. Dar apoi se gândi la femeile de jos de la Ufficio Stranieri; ele aveau de obicei ceva să-i dea dacă mergea să cerșească de mâncare. Își părăsi biroul și coborî pe scările din spate până la parter, croindu-și drum În birou prin masivele uși duble. Sylvia, scundă și tuciurie, și Anita, Înaltă, blondă și răpitoare, ședeau la mesele lor față În față, frunzărind hârtiile ce nu părea niciodată să le dispară de pe pupitre. — Buona sera, ziseră amândouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și-și clăti gura cu un pumn de apă, apoi cu Încă unul. Când termină, Îngrijitorul Îi dădu Înapoi prosopul, Închise ambele robinete și părăsi Încăperea prin ușa din cealaltă parte. Femeia Împături prosopul și-l așeză pe marginea chiuvetei. Croindu-și drum Înapoi la Brunetti, evită să se uită În stânga, unde cadavrul Încă mai zăcea pe targa cu rotile, acum acoperit. Când ajunse lângă el, Brunetti se Întoarse și o luă Înainte spre ușă, o ținu deschisă pentru ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
voi duce la ei. Paola Îl prinse de mână și-l strânse tare, Împiedicându-l să spună că știau drumul. În schimb, toți trei se Înghesuită În cușca minusculă a liftului și-și oferiră reciproc zâmbete afabile În vreme ce acesta Își croi drum Încet spre ultimul etaj al clădirii. Liftul se opri brusc, directorul adjunct deschise ușile duble și le ținu cât timp Brunetti și Paola coborâră, apoi Îi conduse În restaurantul puternic luminat. Brunetti se uită În jur când intră, căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]