2,937 matches
-
către sine a lui Mihail Sadoveanu, București, 1978; Mircea Tomuș, Mihail Sadoveanu. Universul artistic și concepția fundamentală a operei, Cluj-Napoca, 1978; Râpeanu, Cultură, I, 141-162; G. I. Tohăneanu, Arta evocării la Sadoveanu, Timișoara, 1979; Rodica Șuiu, Mihail Sadoveanu și toposul dacic, CRC, 1980, 8, 9; Ilie Dan, Confluențe, București, 1980, 52-79; Doina Iliasa-Frigură, Stilistica sinonimelor în opera lui Mihail Sadoveanu, București, 1980; Manolescu, Arca, I, 197-223, III, 110-125; Sângeorzan, Conversații, 137-152; Const. Ciopraga, Mihail Sadoveanu. Fascinația tiparelor originare, București, 1981; Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
spațiului prin intermediul cărora se construiesc geografiile simbolice: a) etnicizarea spațiului (cazul În care un teritoriu este legat În mod indisolubil de o anumită etnie sau națiune; de exemplu, „spațiul carpato-dunărean” sau Transilvania sunt considerate „românești”, chiar dacă este vorba despre Epoca Dacică sau Neolitic, despre Podișul Hârtibaciului sau despre județul Covasna); b) esențializarea și naturalizarea unor trăsături (Balcanii ar fi caracterizați de instabilitate, de conflicte interioare și fărâmițare politică, prin Însăși natura lor internă și prin istorie; ei sunt așa dintotdeauna și
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
mijlocul secolului al XIX-lea, Încep să proiecteze o lumină diferită și asupra sărbătorilor românești. Acum, ele vor fi privite ca niște expresii exotice, dar pline de naturalețe, ale geniului popular românesc, În același timp mărturii ale unor tradiții străvechi, dacice sau romane, care au supraviețuit prin intermediul acestor manifestări originale. În fine, problema caracterului inoportun al sărbătorilor tradiționale, care i-ar Împiedica pe români să muncească suficient și reprezintă o cauză a Înapoierii lor culturale și religioase, a fost dezbătută și
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
mai ales prin curajul și rezistența lor În fața invadatorilor. Istoricul maghiar aprecia noblețea sufletească a dacilor, manifestată, de pildă, prin faptul că „preferă să bea otravă, decât să ajungă sclavii străinilor”. Această atitudine de egală prețuire a celor două civilizații, dacică și romană, nu era o noutate În rândurile intelectualilor maghiari ai vremii, fascinați de trecutul istoric al Transilvaniei. În termeni similari se exprima, de exemplu, și marele romancier Jókai Mór XE "Jókai Mór" , În operele sale literare din această perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
a accentua trăsăturile distinctive ale românilor față de popoarele slave, pentru prevenirea unei coalizări a lor Împotriva sistemului politic În vigoare. Totodată, opinia lui Kőváry, după care În formarea poporului și a limbii române a jucat un rol important și elementul dacic, poate fi considerată o idee originală și interesantă În contextul epocii, dacă ținem cont de faptul că, până după jumătatea secolului al XIX-lea, istoricii români ardeleni, de la Petru Maior XE "Maior" , Damaschin Bojincă XE "Bojincă" și Eftimie Murgu XE
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
a rămas credincioasă limbii latine strămoșești”. Aceeași problemă este discutată mai amplu În Istoria Ardealului. Kőváry analizează aici nu numai componenta romanică, de bază, ci și fondul lingvistic ne-latin, trecând În revistă opiniile referitoare la influența sau prezența elementului dacic, slav sau bulgar În limba română. Istoricul maghiar considera că româna este o limbă „moale”, având o sonoritate plăcută, deplângând numai faptul că ea fusese „blestemată cu scrierea chirilică”. Kőváry crede că Înainte de Conciliul de la Florența, din 1439, românii scriau
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
poeme în care sentimentul naturii, mai ales marine, asociat erosului hieratic, melancolic, luminos, izbucnește cu forță, pentru prima și ultima oară. Volumul postum Nebunul regelui (1976), eclectic, nu se distinge printr-o formulă inovatoare, pentru ca textul editat în De bello dacico (1989) să continue experiența clasicizantă din Țărmul singuratic într-o amplă epopee despre războiul daco-roman și cucerirea Daciei, interesantă ca idee și prin construcția de tip puzzle, care alternează perspectivele asupra evenimentelor, dar greoaie ca lectură. SCRIERI: Cleștar, București, 1936
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
Zburătorul de larg, București, 1965; Pădurea de cleștar, București, 1967; Țărmul singuratic, București, 1968; Versuri, I-II, București, 1969; Platoșa duratei, București, 1973; Poezii pentru copii, pref. Radu Boureanu, București, 1975; Nebunul regelui, pref. Mihai Gafița, București, 1976; De bello dacico, îngr. Coralia C. Theodorescu, postfață Al. Balaci, București, 1989. Ediții: Izvoare fermecate, București, 1958. Traduceri: Năpârstoc și alte povestiri pentru copiii noștri, cu ilustrații de Florica Cordescu, București, 1946; Vladimir Maiakovski, În gura mare, cu ilustrații de Perahim, București, 1947
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
cu implicații nesemnificative în ecosistemele locale. Pe lângă resursele naturale de excepție, România dispune și de însemnate resurse turistice antropice care, fiind răspândite pe tot cuprinsul țării, favorizează în mare măsură turismul rural. Multe din resursele antropice sunt considerate unicate: cetățile dacice și romane din munții Orăștiei, Banat și Dobrogea; mănăstirile din Bucovina, Moldova și nordul Olteniei; bisericile de lemn din Maramureș; creațiile lui Eminescu, Brâncuși, Enescu; arhitectura și arta populară, reflectate în rețeaua de muzee răspândite pe tot teritoriul țării. La
CALITATEA PRODUSULUI TURISTIC RURAL by Ilie NI?? () [Corola-publishinghouse/Science/83093_a_84418]
-
revista Secolul XX, și în care sunt reînviate discuțiile unor Eminescu ori Kogălniceanu, care deplângeau slaba vizibilitate a românilor, indiferent de valoarea lor, adesea superioară unor occidentali mai puțin merituoși, însă recunoscuți; în scurt timp, ideologii partidului au decretat originea dacică pură a poporului român, continuitatea culturală, istorică și politică împlinită de către Ceaușescu însuși, la pachet cu o "mentalitate de asediu" opusă celei tradiționale, pentru care cucerirea romană oferise beneficiile unei civilizații superioare, și superioritatea românească în orice domeniu.904 Haiducul
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
966-976. 864 Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească, pp. 67-68. 865 Ibidem, p. 108. S-au "descoperit" chiar răscoale conjugate cu atacurile dacilor liberi, în reale "lupte de partizani" purtate de latrones, "haiduci" ai vremii, în instituția tipic dacică latricinia, adaugă istoricul român. 866 Ibid., p. 261. 867 Ibid., p. 265. 868 Ibid., p. 264. 869 Mădălina Nițelea, Sub semnul cravatei roșii: copilăria omului nou, în Lucian Boia (ed), Miturile comunismului românesc II, p. 97. 870 Ibidem, p. 98
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
p. 77. Nu specialiștii, ci diletanții în istorie au fost influenți, atrage atenția Boia, articole ca "Începuturile istoriei poporului român" (în Analele de istorie, nesemnat), sau cele ale lui Ioan Horațiu Crișan, în care se avansa ipoteza existenței unei "filozofii dacice", sau cele prin care Corneliu Belcin susținea prezența în acest teritoriu a strămoșilor românilor încă de acum 100 000 de ani, și mai ales revista Noi, tracii a lui Iosif Constantin Drăgan oferind "argumente" tuturor elucubrațiilor patriotarde, ducând, regretabil, și
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
lui George Gh. Pâslaru. Programul revistei e explicit: „Caracterul revistei noastre este strict literar. Pe linia creațiilor literare noi cinstim: credința, aprinzând lumini peste umbletul lui Hristos în țara noastră; românismul, pe care-l vedem slujit mai mult pe tăria dacică decât pe pompoasa fală latină.” Semnează versuri Margareta Isbășoiu, Dem. Iliescu și Ion Caraion; proză - N. Niculescu, Clemența Beșchea, N. Alexandrescu-Toscani, N. Bucuroiu, Geo Dobrescu, Lya Huțu; traduceri - Dem. Iliescu (din lirica italiană), Traian Mărculescu. Cronică literară fac N. Niculescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285161_a_286490]
-
aventuros, teribilist, emfatic, dar și marea febrilitate și dezinvoltură intelectuală. Îndrumat de tatăl său care, în cultul nobleții cărturărești a familiei, îi propune lecturi dificile și lucrul neîntrerupt la masa de scris, citește enorm și proiectează îndrăzneț lucrări despre mitologia dacică, despre limba și literatura populară română, culege folclor. I se înrădăcinează, de pe acum, sentimentul că e purtătorul unei zestre spirituale unice, ca reprezentant al unei dinastii de cărturari și literați ce trebuia, prin strălucire intelectuală, să-și ia revanșa asupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
să fie infirmat de studii ulterioare. În Istoria critică a românilor, demersul ambiționa să refacă istoria spiritualității românești. După o prezentare a formării statelor medievale românești, cercetarea se concentrează, dar se și oprește la vârstele dintâi ale neamului, circumscriind perioada dacică. La dimensiunile proiectate, lucrarea, din care au apărut numai două volume, nu putea fi terminată cu puterile unui singur om. Însă înzestrarea lui H., „uvrier” și „artist”, se armonizează aici, ca și în alte scrieri istorice, biografii ori studii în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
indoeuropean și în relații cu limbile popoarelor învecinate. De un studiu comparativ au parte toate compartimentele limbii, de la lexic la fonetică, morfologie și sintaxă. Filologul aduce contribuții în istoria limbii, îndeosebi în luminarea unei zone puțin cunoscute, privind elementele autohtone, dacice, de „substrat”, sesizate încă de D. Cantemir și care intră în atenția a numeroși lingviști străini (J.B. Kopitar, P.J. Šafařik, Fr. Miklosich, H. Schuchardt ș.a.). Deopotrivă romanist, slavist, orientalist, indoeuropenist, cunoscut și în medii științifice din Europa, H. deține atuuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
încercat redobândirea demnității domniei și a Țării. Astfel, Constantin Ipsilanti (1802-1806) duce o politică de eliberare de sub dominația otomană, având contacte strânse cu Rusia și cu mișcarea de eliberare balcanică. El a resuscitat proiectul politic de constituire a unui regat dacic prin unirea țărilor române întrun stat tampon între cele trei mari imperii, cu armată proprie și frontiere garantate și cu o domnie ereditară, care urma a fi asumată, firește, de familia sa. Un alt exemplu este ultimul domnitor fanariot din
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
la Bran, Turnu Severin, Timișoara, etc36. În calitate de președinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, Lapedatu a alocat fonduri pentru cercetarea și conservarea moumentelor istorice, trimițând și specialiști pentru a-l informa despre starea acestora. Mergând pe această linie, a susținut cercetarea cetăților dacice din Munții Orăștiei, pentru care a obținut un fond special de 3 milioane lei, în ideea demonstrării continuității prezenței românești în Transilvania 37. În același timp, Alexandru Lapedatu a condus lucrările de reorganizare a arhivelor și muzeelor din Transilvania și
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3042]
-
vizualizarea unei sulițe de lemn de brad), despre care scriu T.T. Burada sau Simion Fl. Marian. O apreciere originală privind configurația acestui monument aparține poetului Nichita Stănescu: „Coloana infinitului ne dezechilibrează total sentimentul geografic... Ea pare o înșirare de sicrie dacice puse unele peste altele până la nesfârșit... Coloana infinitului nu este alegorie, nici simbol, nici idee, ceva ce nu se poate defini, e sculptura, un trup al artei, o ființă vie”. Ansamblul arhitectural de la Tg. Jiu va fi inaugurat la 27
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
fără a încerca datarea apariției sale. Având în vedere prezența sa în spații îndepărtate, fără posibilități de interinfluență, muzicologii propun o poligeneză independentă. Gh. Vrabie, referindu-se numai la materialul poetic al d., fixează apariția sa în Evul Mediu. Originea dacică a fost susținută, în afară de B. P. Hasdeu, V. Alecsandri, B. Delavrancea, și de Lucian Blaga, care invocă necesitatea primă de cunoaștere poetică. O teorie originală creează D. Caracostea, care este convins că d. a fost izvodită de femeile înstrăinate prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]
-
obiect arătat spatelui obiectului reflectant) și e greu de spus dacă e vorba de o eroare sau de altceva. 3. Blânda bovidee desenată de Rabier era un "logo" al unității de aprovizionare cu carne proaspătă, ceea ce duce spre universul reprezentărilor dacice: patrupedul râdea deși era dus la sacrificare. Or Master X ignoră tocmai acest aspect, gomat de faptul că imaginea cunoscută după război este a furnizoarei de materie primă pentru brânzeturi. Astfel de neglijențe (dacă doar despre asta e vorba) ne
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
des dako-romanischen Elementes in Norden der Donau, "Acta Historica" (Societas Academica Dacoromana) 5, Monachii, 1966, pp. 5-31. La o sută cincizeci de ani de la moartea lui Gheorghe Șincai, "Bună Vestire" (Roma), nr. 3, 1966, pp. 1-13. Latinita iberica e latinita dacica: aspetti convergenti e divergenti, "Acta Philologica" (Societas Academica Dacoromana) 5, Romae, 1966, pp. 95-105. 1967 Bibliography of the "Essay on the Sublime (Περι ϋψους)", printed private by for the Autor, in the Netherlands (Leiden), 1967, pp. X-101. Prefazione a Panait
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
iscrizione di "Duenos"; V. Il foedus romano con Callatis; VI. Postilla; VII. I provinciales ritirati dalla Dacia sotto Aureliano; VIII. La continuita dell' elemento dacoromano in un libro recente: IX. Il retaggio romano in Romania; X. Latinita iberica e latinita dacica: aspetti convergenti e divergenti; XI. Dionisio di Alicarnasso e il latino; XII. Grammatica e storia nella carriera di C. Iulius Celsus Maximianus; XIII. L'epigrafe latino-greca di Lavello (Lucania); XVI. Lucrece vu par M.T. Cicéron; XV. Una inavvertenza di A
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
cu Thales și Anaximandru. S-a putut preciza că era mai tânăr decât Thales cu 21 de ani33. În patria natală, Samos, pare să fi studiat cu Policrates. Nu este clar dacă sclavul său Zalmoxes era aceeași persoană cu zeul dacic, dar este certă preocuparea acestuia pentru athanasie și metempsihoză, pe care fie i-a transmis-o lui Pitagora, fie și-a însușit-o de la el. Este mai probabil că sirianul Pherekides, venit din Ciclade, l-a convertit pe Pitagora la
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
un cadru care nu se va schimba multă vreme. Principalele sale lucrări, concepute inițial în dimensiuni uriașe, au rămas, din păcate, neterminate. Cu toate acestea Hașdeu poate fi considerat părintele filologiei românești moderne. El este cel care formulează teoria substratului dacic, proiectează și realizează primele trei volume din Etymologicum Magnum Romaniae (dicționar al limbii române rămas la cuvântul bărbat). În lucrarea Principii de lingvistică B.P. Hașdeu include teoria privitoare la circulația cuvintelor, criteriu de apreciere a individualității unei limbi. Din vastă
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Diana Munteanu, Claudia Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1724]