3,498 matches
-
îl situează printre fidelii zeului. Bunăoară, el este deseori asimilat unui soi de „bacant” (variantă masculină a bacantei, preoteasă sau însoțitoare a zeului Bachus). În Oreste a lui Euripide, corul, ca și Oreste însuși, folosește termenul baccheuein pentru a evoca delirul eroului, delir născut în mijlocul tenebrelor și asociat obsesiei crimei și a sângelui. Oare n-ar putea fi și Oreste un fel de „bacant al lui Hades”? S-ar asemăna astfel cu roabele troiene posedate de o furie demențială, distrugătoare, din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
printre fidelii zeului. Bunăoară, el este deseori asimilat unui soi de „bacant” (variantă masculină a bacantei, preoteasă sau însoțitoare a zeului Bachus). În Oreste a lui Euripide, corul, ca și Oreste însuși, folosește termenul baccheuein pentru a evoca delirul eroului, delir născut în mijlocul tenebrelor și asociat obsesiei crimei și a sângelui. Oare n-ar putea fi și Oreste un fel de „bacant al lui Hades”? S-ar asemăna astfel cu roabele troiene posedate de o furie demențială, distrugătoare, din finalul Hecubei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Hades” (termen reluat în Heracles pentru a desemna orice femeie stăpânită de dorința de a ucide). Tot în Hecuba, Casandra este considerată o „bacantă profetică”. Așa se face că, în una și aceeași tragedie, figura bacantei se vede asociată deopotrivă delirului divinatoriu și celui ca dezlănțuire criminală, delirului cu valoare de adevăr și celui ca rătăcire a minții. Privind lucrurile din această perspectivă, n-am fi oare îndreptățiți să înscriem în reflecția noastră și o piesă ca Bacantele de Euripide, unde
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
desemna orice femeie stăpânită de dorința de a ucide). Tot în Hecuba, Casandra este considerată o „bacantă profetică”. Așa se face că, în una și aceeași tragedie, figura bacantei se vede asociată deopotrivă delirului divinatoriu și celui ca dezlănțuire criminală, delirului cu valoare de adevăr și celui ca rătăcire a minții. Privind lucrurile din această perspectivă, n-am fi oare îndreptățiți să înscriem în reflecția noastră și o piesă ca Bacantele de Euripide, unde dubla valoare a maniei dionisiace constituie miezul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fiicele lui Cadmus, Lussa care înseamnă pierderea rațiunii, nebunia ce împinge la crimă. O nebunie strâns legată de vânătoarea sălbatică din păduri și din munți. O Lussa care, precum cea a lui Heracles, este o gravă maladie. Ea culminează cu delirul lui Agave, delir al unei vânători de oameni necruțătoare și sângeroase, când omul este luat drept vânat, când trupul fiului ei, Pentheu, e sfâșiat în bucăți ca acela al unei fiare sălbatice cu care Agave îl confundă, mai înainte ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Lussa care înseamnă pierderea rațiunii, nebunia ce împinge la crimă. O nebunie strâns legată de vânătoarea sălbatică din păduri și din munți. O Lussa care, precum cea a lui Heracles, este o gravă maladie. Ea culminează cu delirul lui Agave, delir al unei vânători de oameni necruțătoare și sângeroase, când omul este luat drept vânat, când trupul fiului ei, Pentheu, e sfâșiat în bucăți ca acela al unei fiare sălbatice cu care Agave îl confundă, mai înainte ca recăpătarea lucidității, revenirea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
oare nu e vorba despre aceeași Lussa cu care Dionysos îl va ademeni pe Pentheu pentru a-l face să se travestească, pentru a-l atrage în capcana alterității și a metamorfozei? În aceeași piesă însă, Dionysos este și zeul delirului inițiatic, al unei mania cu valoare divinatorie. Dar chiar și acest delir nu e lipsit de o anumită violență, de asocierea cu Ares. Dionysos al unei frenezii semnificând inițiere și înțelepciune se vede el însuși asociat vânătorii, solitudinii și întunericului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ademeni pe Pentheu pentru a-l face să se travestească, pentru a-l atrage în capcana alterității și a metamorfozei? În aceeași piesă însă, Dionysos este și zeul delirului inițiatic, al unei mania cu valoare divinatorie. Dar chiar și acest delir nu e lipsit de o anumită violență, de asocierea cu Ares. Dionysos al unei frenezii semnificând inițiere și înțelepciune se vede el însuși asociat vânătorii, solitudinii și întunericului pădurilor. El este și un Dionysos nocturn. Nici la o „bacantă profetică
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
puțin o vedenie nocturnă (o halucinație a nopții, o năzărire de vis), dar Menelau nu poate fi convins, el se îndoiește de propria percepție și se întreabă dacă nu cumva și-a pierdut mințile. Să fi căzut oare într-un delir halucinatoriu, sursă a unor năluciri amăgitoare? Pe Menelau îl înfioară, îl înspăimântă existența acestei duble Elene, a acestor două trupuri (soma) neînchipuit de asemănătoare. În ciuda încercărilor Elenei de a sublinia deosebirile dintre femeia reală și eidolon-ul ei, fantoma trimisă în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
răsfrântă în apă, s-a speriat de chipul ei devenit dintr-odată hidos și a azvârlit cât colo flautul, recuperat îndată de satirul Marsyas. Chipul flautistului aduce mult cu masca lui Gorgo, iar flautul este prin excelență instrumentul transei, al delirului, al posedării. El este asociat „bacantului” lui Dionysos, satirilor și menadelor acestuia, dar și unui bacant de-al lui Hades. Se întâmplă, într-adevăr, ca uneori bacantul lui Dionysos să devină, cum am mai arătat, un veritabil bacant al lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înrudește astfel cu posedarea de către Gorgo. Eroul intră în câmpul dublei fascinații de a vedea și de a fi văzut, în confruntarea directă, frontală cu masca. Trăiește o revelație, dar riscă în același timp să se distrugă, să cadă pradă delirului nebuniei sau morții. Omul dă piept cu zeul și cu moartea și încetează atunci, prin posedare, să mai fie el însuși, devine întruchiparea unei puteri de pe cealaltă lume, putere care a pus cu totul stăpânire pe el. Cu Gorgo, omul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
culoare o aduce pe mamă în pragul nebuniei, o transformă într-o siluetă fantomatică pe care cu greu o mai poți distinge, o umbră obsedată de imaginea fiului mort, imagine tulbure, încețoșată de brumă și de păienjenișul lacrimilor. Oare, în delirul ei, femeia nu este și ea un fel de fantomă rătăcitoare, pornită pe urmele altei fantome? Ca și cum am avea de-a face aici cu un dublu raport al nebuniei și al delirului cu fantoma: nebunia, ea însăși populată de năluciri
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de brumă și de păienjenișul lacrimilor. Oare, în delirul ei, femeia nu este și ea un fel de fantomă rătăcitoare, pornită pe urmele altei fantome? Ca și cum am avea de-a face aici cu un dublu raport al nebuniei și al delirului cu fantoma: nebunia, ea însăși populată de năluciri, de vedenii, îl face pe cel ce delirează să devină, la rândul lui, un soi de vedenie. O nebunie însemnând rătăcire, călătorie spre moarte. Experiența nebuniei ca experiență a unei viziuni delirante
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și-o amintească, tot așa cum în zadar încearcă să prindă în mâini imaginea lunii oglindită în apă. Câtă frumusețe sfâșietoare e în această neputință, în această singurătate în care fantomele rămân mute, insesizabile, în vreme ce forța lor atrage, împinge mintea spre delir! Și câtă frumusețe sfâșietoare descoperim și în dansul delirant al femeii, în sufletul căreia e vie prezența unei fantome absente! Mai mult decât atât, ca și cum ar vrea să cristalizeze într-o metaforă poetică tragismul fantomei rămase inaccesibile și tăcute, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cumpliți ai judecății!1 Noapte amintind-o întru totul pe cea de la începutul lui Hamlet, când fantomele pot să-ți apară dinainte la tot pasul, chiar dacă aici nu se ivește nici un spectru. Una dintre acele nopți ce te lasă pradă delirului și nebuniei și în care, așa cum spune Bufonul, „se prăpădesc și înțelepții, și smintiții”. Noapte a tuturor primejdiilor, a tuturor temerilor, căci se află sub stăpânirea unor puteri de altundeva. Și atunci, de ce ne-am mira că întrebarea din Hamlet
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și al falselor trădări (de altfel, nu sunt pomeniți aici Troilus și Cresida, Thisbe și leul, nefericitele Didona și Medeea?). Există întotdeauna în nopțile shakespeariene un fel de amintire secretă, ecoul disimulat al unei nopți cumplite, în care confuzia și delirul își revelează adevărata dimensiune de experiențe tragice. E vorba despre acea „nebunie de vară” (midsummer madness) din Noaptea regilor sau, și mai evident, din Visul... Desigur, Visul unei nopți de vară începe sub semnul excluderii oricărei prezențe a morții ori
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
obiect rămâne însă nedefinit. „Is this a dagger?” („Să fie oare acesta un pumnal?”) N-ar putea fi doar o năzărire, o vedenie, o creație pur mentală („a dagger in the mind”), înșelătoare, zămislită de un creier aflat în plin delir, bântuit de halucinații? Și totuși ea are o formă, ca tot ceea ce este consistent, tangibil: „in form as palpable”. Cât de real îi pare, așadar, acest pumnal închipuit, pe care Macbeth sfârșește prin a-l compara cu un pumnal adevărat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spectrul acesta, așadar, va fi interpretat de către Lady Macbeth ca efect al unei teribile spaime (tot așa cum, în scena iatacului reginei din Hamlet, fantoma tatălui, pe care doar Hamlet o vede, va fi interpretată de mamă ca rod al unui delir provocat de cumplita suferință a fiului ei). Pentru Macbeth însă spectrul este altceva: un duh în stare să îngrozească zeii și care îl îndeamnă la o veritabilă reflecție asupra bizareriilor istoriei. Căci: S-au mai făcut și-n vechi vărsări
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
trăiește: „the pleasure of that madness”, nebunie din care refuză să se smulgă, nebunia iluziei că în forma fără viață palpită o inimă vie. Operația magică de „animare a statuii”, cu care culminează scena, se va sprijini tocmai pe acest delir al imaginației. Minunea „învierii” statuii este rezultatul unei magii despre care Paulina n-ar vrea să se creadă că e vreo „lucrare drăcească”, vreo vrăjitorie dintre cele înfăptuite cu ajutorul unei forțe malefice (wicked powers). Miracolul statuii de piatră care se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
celui mai hidos. Imaginația, așadar, îți îngăduie să vezi ceea ce nu există: astfel, Tezeu va defini poetul ca fiind cel ce dă un trup real irealității, cel ce dă o înfățișare lucrurilor inexistente. Oare nu e poetul ființa care, în delirul ei, croiește forma („turns them to shapes”) unor lucruri neștiute, găsește un loc și un nume pentru închipuiri lipsite de consistență („to airy nothing/ A local habitation and a name”)? Într-adevăr, asta este ceea ce face mai ales poetul teatrului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
plăsmuirilor minții, o noapte când spaima te poate cuprinde în orice clipă, făcându-te „să iei un tufiș drept un urs”. Interpretând semnificația piesei, Tezeu interpretează, de fapt, realitatea teatrală în substanța ei: iluzii, amăgiri, fantasme preschimbate în forme de către delirul imaginației poetice. Iată însă că Hipolita se arată dispusă să-i dea replica: în toate aceste „pățanii” ale nopții a existat totuși „ceva extrem de consistent” („something of great constancy”). Prezența, în spusele ei, a cuvântului witness trimite la ideea de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dintre apariție și viziunea interioară (acea fantomă pe care o vede „ochiul minții”, cum spune Hamlet) a fost prezentă în marile forme teatrale istorice, manifestându-se prin asocierea permanentă a fantomelor din vis cu aparițiile efective, a halucinației și a delirului cu morții întorși printre cei vii. Când scriitorul japonez contemporan Mishima reia, în piesele sale de no modern 2, referința la modelul antic, scopul său este acela de a afirma importanța fantomalului ca revelator al esenței teatrului și de a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și imaginea din vis 25 Invocarea morților sau scena tragediei ca loc al aparițiilor 29 Cel mort trăiește în cel viu 33 Cadavrul tragic naște fantome 38 Eroul tragic, un mort viu 41 Teritoriile alterității sălbatice: moartea și nebunia 43 Delirul tragic: rătăcire și cunoaștere 48 Fantoma sau jocul amăgirii și al adevărului 51 Oedip și mormântul invizibil 56 Statuia și fantoma 59 Moartea privită în față sau eroul mascat 65 II Scena teatrului no, răscruce a memoriilor și a aparițiilor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
episod depresiv vor evolua spre o tulburare timică bipolară. În afara antecedentelor de bipolaritate familială, autorii consideră că factorii defavorabili predictivi sunt brutalitatea cu care s-a instalat episodul inițial, însoțit de lentoarea psihomotorie cât și asocierea cu elemente psihotice, halucinații, delir. Kovacs și colab. (1984) insistă asupra modalității principale de recidivă sub forma unui episod depresiv major la subiecții care au prezentat deja accese depresive sau tulburări timice. Rao și colab. (1995) constată un risc similar de 19,2% de evoluții
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
diagnostic de schizofrenie sau de psihoză la această categorie de vârstă (între 15-25 ani), cu implicațiile terapeutice pe care le antrenează. Acest risc este cu atât mai mare cu cât episodul depresiv este însoțit de simptoame numite „psihotice” (mai ales delir și halucinații), congruente sau nu dispoziției. Din acest punct de vedere diagnosticul de criză delirantă acută, foarte caracteristic nosografiei franceze, reprezintă exemplul ambiguităților semantice ce pot conduce la ipoteze cvasi semantice de „psihoze”, cadru diagnostic cu implicații care sunt adesea
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]