4,078 matches
-
senzație relativă de pace. Cel puțin asta simți până când o pasăre albă uriașă - extrem de mare, gigantică - se repezi pe tăcute spre el, trecu în viteză pe lângă și creă un vârtej care îl dezechilibră. Când Gerard reveni pe traseu, pasărea se depărtase, planând pe aripile ei uriașe și plate. Avea un singur ochi, în centrul capului. Sclipea în soare. Iar aripile nu i se mișcau. Rămâneau drepte și plate. Gerard era mulțumit că nu era un cârd de astfel de păsări, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
încercând să treacă mai departe, iar în clipa următoare auzi o explozie și tufele din fața lui, de pe cărare, săriră în aer într-un nor verde de petale, frunze și pământ. Așa că se opri. Imediat. Și se întoarse, încet, cu mâinile depărtate de corp. — Ai auzit ce am spus? zise ea. — Da, doamnă. Întotdeauna să fii politicos cu o doamnă care are o armă. Mai ales dacă e supărată. Acum, mulțimea era uriașă. Erau pe trei sau patru rânduri, pălăvrăgind ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
se înroșea. Mânie, umilință, furie. Poți pleca acum, zise ea, mișcând foarte puțin țeava. Știa ce făcea. Un avocat care mergea la tir. Cel mai rău tip. Vasco înclină din cap și plecă, cât de repede putea. Voia să se depărteze de ea și să nu mai fie în văzul acelor femei. Era ca un coșmar, toate acele femei în halat uitându-se la el cum înghițea rahat. După o clipă, începu practic să fugă. Spre Hummer, departe de locul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
cu ghemotocuri de alge; spectacol care se joacă zilnic pe toate țărmurile din lume dar care atunci mă umplea de o încântare copilărească; am luat chiar o scoică enormă, înlăuntrul căreia vuia stins marea și m-am jucat multă vreme depărtând scoica și lipind-o apoi din nou de ureche, cum fac copiii. În cele din urmă, toropit de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit de stâncile de marmură și m-am mirat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Laura ar fi putut exista o legătură. În timp ce Moașa mă privea languros devenind din ce în ce mai nerăbdătoare, i-am luat mâna, întinsă spre mine ca să-mi stârnească dorința, și i-am înlăturat-o, după care, cu un nou efort, m-am retras, depărtându-mă. Mulțumit de această victorie parțială asupra mea, m-am grăbit s-o desăvârșesc cât nu era prea târziu și să trec Rubiconul, făcând pe prostul. M-am ridicat în picioare și m-am plâns că aveam o migrenă îngrozitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult de azil fiindcă nimic nu mai era previzibil. Și toți se întrebau de unde putea să vină pericolul, dinspre bălării? sau dinspre cătun? Nu mai aveau încredere decât în mare, de aceea o priveau cu o dragoste pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
posterioare. Dumnezeu ca aspirație etern frustrată către divinitate. Trebuie să depindă de Spargerea Vaselor“. „N-o fi Spargerea Tobei de Eșapament?“ „Asta În Cosmosurile Avortate, În care suflarea otrăvitoare a Arhonților se răspândește În Eterul Cosmic. Dar să nu ne depărtăm de drum. După Motor și cele două Roți, vine Ambreiajul, sefirot al Grației, care stabilește sau Întrerupe curentul de Iubire ce leagă restul Arborelui de Energia Supremă. Un Disc, o mandala care mângâie o altă mandala. De aici apoi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de trei parale. — Măcar dați-mi foița de hârtie, imploră Rabbi Allevi. — Ce foiță? Întrebă Dee cu o diabolică ingenuitate. — Blestemat să fii, doctore Dee, zise rabinul. Și adevăr Îți zic că n-o să vezi zorii noului secol. Și se depărtă În noapte, murmurând niște consoane obscure și fără nici o vocală. O, Limbă Diabolică și Sfântă! Dee stătea sprijinit cu spatele de zidul umed din pasaj, pământiu la față, cu părul ridicat măciucă pe cap, ca creasta șarpelui. — Îl cunosc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mergem, Kelley, zise el. De-acum omul ăsta e al nostru. Iar tu, Khunrath, să-ți ții departe de noi Golemul până la Întoarcerea noastră la Londra. Iar după aceea, Praga să nu mai fie decât un rug. Dădu să se depărteze. Khunrath, târându-se, Îl apucă de pulpana mantiei: — Se poate ca Într-o zi să vină la tine un om. O să vrea să scrie despre tine. Să-i fii prieten. — Dă-mi Puterea, zise Dee cu o expresie de nedescris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Libertății. Înainte ca Ei să sosească, cine știe de unde, și câți, pe același drum. Am stat ghemuit mult timp, urmărind licăririle felinarelor În biserică, alternarea periodică a luminilor, momentele de intensitate mai mare sau mai mică. Calculam cu cât se depărtau de statuia Libertății și cât putea ea să rămână În umbră. La un moment dat am riscat, am lunecat prin partea stângă a lui Gramme, strivindu-mă cu greutate de perete și contractându-mi mușchii abdominali. Noroc că eram slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
puțin or să apară vechile măcelării kosher, ce legătură au evreii cu Templierii acum, când am stabilit că locul lor În Plan le revenea Asasinilor din Alamuth? De ce sunt aici? Caut un răspuns? Nu, poate că vreau doar să mă depărtez de Conservatoire. Sau poate că mă Îndrept confuz către un loc; știu că nu poate fi aici, dar caut numai să-mi amintesc unde e, ca Belbo, care căuta Într-un vis o adresă uitată. Întâlnesc un grup obscen. Râd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Într-adevăr, Compania este menționată printre principalii sponsori. Simte un fior de nostalgie pentru Typical, ca și cum vizita lui acolo s-ar fi Întîmplat cu mulți ani În urmă. Se gîndește la Maggie și simte o nevoie imediată de a se depărta de Mariana. Mariana este ferm hotărîtă să meargă mai departe către viitor, dar nu este ușor să scapi de trecut. În căutarea altor organizatori de expoziții, poate chiar un al ministru al Culturii, dau peste pavilionul rusesc, o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nu mai au nimic comun. În teatru - actorul, în cinematograf - mișcarea este dominantă. Cinematograful este drama mișcării. În tabloul fotogenic, actorul, decorul, înscenările lilipute, suprapunerea de tablouri sînt numai mijloace, căci filmul este prima artă care prin natura ei se depărtează de imitație, creează fantasticul. Căderi de forme, urcare ritmică de lumină, sacadări, crispații și destinderi de forme, leșinuri de materie nu pot fi emotive și fără literatură?” „Purificarea” artelor nu exclude însă - dimpotrivă! - colaborarea lor. Pe această linie este recomandată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și, prin extensie, cultural) ne-a condamnat: „Pentru gînditorul adevărat care vrea să participe la viața intelectuală a secolului, limba lui diferită e, deci, un exil și o osîndă. Situația lui, aci, față de capitalele continentului, e aceeași cu a tracului depărtat de Roma și Atena. Există, știm, argumentul Rusiei, triumfătoare în literatură. Dar Rusia e o mare putere politică, și știm repercusiunea rangului unui stat asupra literaturei sale”. Om de stînga, adept al „democratismului” în politică, Vinea - artist cu complexe aristocratice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
articol elogios de prezentare a lui Leo Frobenius, părintele morfologiei culturale și al teoriei orbitelor civilizației (care l-a influențat, după cum se știe, și pe Lucian Blaga), fiind apreciat îndeosebi pe linia valorizării artei primitive și „negre”, chiar dacă filozofia lui „depărtată de materialism și raționalism” este „discutabilă, firește”. În finalul articolului este citată o „exclamație” a lui Ion Vinea: „Mă! Toți artiștii Europei sînt niște ratați în fața primitivilor arcași africani!”. Fascinația postromantică a avangardiștilor (dadaiști, constructiviști, expresioniști sau suprarealiști) pentru spiritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
opera scriitorilor novatori, adică revoluționari, partea care îi leagă de ideea comună și oficială a epocei. Profesorii și gazetarii, direct sau indirect aserviți statului, se îndeletnicesc, astfel, cu descoperirea naționalismului și a tradiției chiar în acei gînditori cari s-au depărtat de accepțiunea interesată a acestor cuvinte mai mult”. Printre recuperații abuziv sînt menționați „anarhicul Mirabeau”, apoi „Rémy de Gourmont, arătare bizară și doctă de artist și om de știință, de cugetare conservatoare și, totuși, paradoxală și dizolvantă”, socialistul Jean Jaurés
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rupă crengi și coarne de cerbi. Clopote sau poate sicriile cântă subt iarbă cu miile. [1925] * ASFINȚIT Peste-aceleași arătări și-aceleași case clopot de sear-aud. Și stau în cruce cu o zi sub cer pierdută. Prin ani subt poduri se depărtează ce focuri vechi? ce nouă plută? Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă. Se desface - care poartă? Se deschide - care ușă? Ies vârstele și-mi pun pe cap aureolă de cenușă. Întârziind subt vremi schimbate, îmi taie drumul - care prieten? Îmi
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
cântarea nu se întrerupea deloc, devenind tot mai iute, ca o roată care se rostogolește pe o pantă. Cei care stăteau în picioare în mijlocul naosului, la început încet, și apoi tot mai repede, după cum era cântarea, se învârteau cu brațele depărtate de corp până ce păreau să devină niște moriști descriind o spirală invizibilă. După o asemenea învârtită, corul se întrerupea brusc și respectivii oficianți cădeau la pământ, cu răsuflarea tăiată și leoarcă de sudoare. Fiecare dintre ei a făcut profeții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
s-o sărute, se simțea împins de o forță care venea din miezul creierului, dar îi era totodată și teamă. I-ar fi plăcut să-i atingă dantela albă a rochiei, dar fata îi punea întrebare după întrebare. Pampu se depărtase puțin, uitându-se la fel de uluit și fermecat la fețișoara ei albă, cu pomeții bombați și rotunjiți, iar ea prinsese momentul să-l întrebe, încă o dată, cine este. - Acum nu mai ești Pampu, nu-i așa? Cine ești, de fapt? Întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fi plâns. Era ceva suspect cu el. Liniștea acesta nu era normală. - Bine. Uite cum o să facem: trimit eu după popa Barbu să-ți citească Blestemele Sfântului Vasile cel Mare. Până atunci, stai pe-aici prin curte, să nu te depărtezi. Mai bine te-așezi pe banca de la gropanul de apă și stai liniștit. Îi părea rău de el, iar gând se mai gândea că are și sângele lui în vine, simțea cum i se zdrențuiește sufletul. Popa Barbu era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mână din mâneca hainei, dar își dăduse imediat seama că se afla la o înălțime prea mare ca să sară. Nu putea să se prindă cu nici un chip de vreo ramură, căci ciotul în care stătea agățat era destul de lung și depărtat de trunchi. De aceea se bucurase sincer când apăruseră în cărare tâlharii. Era o ceată mică de derbedei, foste slugi boierești alungate ori urmărite pentru cine știe ce mic furtișag. Trăiau de azi pe mâine, jumulind câte un trecător ori coborând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
zone, nu era vorba despre români, ci în general despre oamenii conectați la spațiul care îl născuse și pe el, în special zona nașterii lui, de la Comoșteni la București. Doar aici putea să simtă fiorul și plăcerea vieții. Cum se depărta, îl cuprindea apatia, devenea slab, iar dacă trecea Dunărea, cădea stors în pulberea drumului și de-acolo în miezul cald al pământului său. Toate aceste lucruri le aflase cu multă cheltuială de timp, împiedicându-se de tot felul de obstacole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lui Ianache și amintirea omului negru adunate una peste alta o făcuseră să izbucnească în plâns și să se lase pe pieptul bărbatului care o aștepta cu brațele întinse. Arnăutul trăsese capul de la fereastră și trăsura a pornit spre Cotroceni, depărtându-se încet de firul Dâmboviței. Pe un drumeag de pulbere, niște bivoli negri se îmbulzeau spre apă, într-un nor alburiu de praf. Cum au ajuns, Zoe a intrat pe poartă, iar Ianache l-a căutat din priviri pe Gligore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Giulia Colceru și îl caut pe Andrei Ionescu. - E ieșit puțin, dar se întoarce în câteva minute. Luați loc și așteptați-l. Ancuța zâmbea și ea tot așa cald, pentru că nu știa cu cine are de-a face. Băiatul se depărtase puțin de birou, ca s-o poată vedea și pe Giulia, care abia se abținea să nu râdă de papițoi. În schimb, Ancuța era foarte încântată; în sfârșit, apăruse un băiat cu cămașă! Aproape că era ca și angajat. Scoseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]