4,161 matches
-
soluție: să rumege fraza valetului, până când va reuși să-i prindă sensul. ― Acum aș putea să mă retrag, monsieur le comte? Sau doriți cumva... mai multă luminație... În politețea lui, în felul în care pusese accentul pe ultimul cuvânt, consulul descifră o undă de ironie. Valetul îi citise deja nepriceperea. ― Ce luminație, pentru numele lui Dumnezeu! țipă el exasperat, țâșnind ca din pușcă pe ușă. De câte ori vrei să-ți mai spun că mă grăbesc? După ce aruncă voalul și mantila din nurci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
retrăgea la mazilirea domnilor. Îl întrebă pe Babic. Răspunsul veni prompt și sec: ― Amândoi sunt necruțători. Un răspuns pe măsura emițătorului. Babic nu purta barbă și avea părul de pe cap complet ras. Dincolo de imobilismul lui statuar, Marioritza nu reuși să descifreze nimic altceva. Totuși, o intuiție de moment o avertiză că el se referise și la prinț. Râse, apoi aruncă provocarea: ― Și eu! Între timp, în sala mare de la parterul casei se adunaseră aproape toți participanții la vânătoarea cu șoimi. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
chipul Marioritzei. Portretul, un veritabil tablou, pe care prințul apucase deja să-l vadă, recunoscând până și eșarfa primită de la el ca dar de Crăciun, ocupa aproape tot peretele din fund al atelierului - ...și un ascet, continuă pictorul, încercând să descifreze ceva în ochii prințului, dar nu descoperi nimic. Se spune că se hrănea doar cu fiertură rece de orez, pe care și-o prepara singur, o dată pe săptămână. Arderile lui interioare trebuie să fi fost teribile. Dacă v-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Plutea trecând de la un dansator la altul și de la cadril la pyrrhica, vals, galop, mazurcă și mult îndrăgitul lancier, recent adoptat în saloane. O urmărea fermecat și, ori de câte ori trecea pe lângă el, unda de senzualitate îl lăsa fără respirație. Încerca să descifreze enigma privirii care fulgera din umbra coifului, mai ales atunci când bătea din palme, așa cum cerea una din figurile dansului. Savura beția pe care zâmbetul și râsul ei o infuzau în sângele lui. „Da, este cu adevărat liberă. Poate că asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai sunt. Sunt și încă mai sper. Florile de iasomie sunt la mine, ca să zic așa. Înțelegeți? Dar, în ceea ce vă privește, mă voi strădui să găsesc un alt mesaj, la fel de cuceritor ca și acesta pe care tocmai l-ați descifrat. Toinette era pentru a doua oară dezamăgită. Bărbatul i se fofila printre degete. Procurarea unui amant se dovedea a fi o treabă cu mult mai complicată decât își imaginase citind cărțile maestrului preferat. Disperată, aruncă o privire spre ucenicul pictorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu o trenă la fel de colorată pe podele. Roșu viu, albastru transparent, galben și verde auriu, într-o feerică îmbinare, ca o veritabilă mantie de magician sau ca pelerina unui prinț fermecat. Și el stătea aplecat peste secrétaire, în dreptul ferestrei, și descifra niște desene ciudate. Poate că acolo, în acele desene, se aflau ascunse tainele unor vrăji sau complicatele trasee până la palatul vreunui zmeu înspăimântător care o răpise pe fata împăratului... În lumina soarelui care trecea prin vitraliul ferestrei, Manuc cerceta desenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
îl părăsise fizic pe Dante Negro, îi lăsase în schimb imaginea. Recunoscu imediat cerceii pe care ea și-i alesese din tava cu darurile oferite invitaților, în seara de Ajun. Recunoscu și eșarfa roșie. Însă... era mai mult de atât. Descifra un limbaj deosebit de grăitor, un mesaj transmis privitorului. Nu șalul în sine, cât mai ales unduirea molatecă a acelui șal în jurul Marioritzei o tulbura. Descifra tandrețea unei îmbrățișări, dar și așteptarea. Speranța, dar și reținerea melancolică. O subtilă invitație, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
invitaților, în seara de Ajun. Recunoscu și eșarfa roșie. Însă... era mai mult de atât. Descifra un limbaj deosebit de grăitor, un mesaj transmis privitorului. Nu șalul în sine, cât mai ales unduirea molatecă a acelui șal în jurul Marioritzei o tulbura. Descifra tandrețea unei îmbrățișări, dar și așteptarea. Speranța, dar și reținerea melancolică. O subtilă invitație, în fond. Dacă o adresase pictorului, de ce îl părăsise? Plecarea ei semăna mai mult cu o fugă. De ce fugise Marioritza? Sau... de cine? Privirile lui Mariam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lor de oameni de la oraș, de straiele lor atât de nepotrivite ca să străbați deșertul și de frazele de neînțeles pe care le rosteau în somn într-o arabă atât de curată și cultivată, încât targuí-ul de-abia reușea să le descifreze. în sfârșit, a treia zi, pe înserat, l-a găsit treaz pe cel mai tânăr, care imediat a vrut să știe dacă sunt încă departe de graniță. Gacel l-a privit mirat: — Graniță? repetă. Ce graniță? Deșertul nu are granițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
bea apă proaspătă din puțul cel mai adânc și îi cântă la ureche așa cum îi cântase în noaptea de ahal a tinerilor necăsătoriți, când desenase în palma lui semnele ciudate pe care doar cei din neamul lui știau să le descifreze. Laila! Laila! Se opri din măcinatul porumbului și-și ridică imenșii ochi negri spre chipul scofâlcit al lui Suilem, care arăta cu mâna spre vârful stâncii ce domina guelta. — Soldații - doar atât spuse. într-adevăr, erau soldați și coborau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
implor, nu-mi vorbiți de adevăr! A tăcut o clipă, dar iată-l că deja continuă: — Mi s-a Întâmplat să mă plimb prin Împrejurimile Samarkandului, am văzut acolo ruine cu inscripții pe care nimeni nu mai știe să le descifreze, și m-am Întrebat: ce a rămas din orașul care se Înălța cândva aici? Să nu vorbim de oameni, ei sunt cele mai trecătoare dintre creaturi, dar ce rămâne din civilizația lor? Ce regat a dăinuit, ce știință, ce lege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fiecare, cronicile bibliotecarilor de la Alamut, tată, fiu și nepot, care povesteau neobișnuitul destin al Manuscrisului după răpirea lui de la Merv, influența asupra Asasinilor și istoria prescurtată a acestora până la năvălirea mongolă. Șirin Îmi citi ultimele rânduri, al căror scris Îl descifrai cu greu: „A trebuit să fug din Alamut În ajunul nimicirii sale, spre Kirman, ținutul meu de baștină, luând cu mine manuscrisul neasemuitului Khayyam din Nishapur, pe care am hotărât să-l ascund chiar În acea zi, nădăjduind să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să mai aparțină lumii, au devenit Împrumutați unul alteia pentru opt zile, nu mai mult de opt zile, o spune această scrisoare de culoare violetă pe care tocmai a deschis-o cu resemnare, ochii Încețoșați de lacrimi abia reușesc să descifreze ce scrie În ea, Dragă domnule, cu regret vă comunic că viața dumneavoastră se va termina În termenul, irevocabil și fără posibilitatea de prelungire, de o săptămână, folosiți cât de bine puteți timpul pe care-l mai aveți, servitoarea dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
pentru a face un comentariu și a da un ordin, cere ca În partea aceasta violoncelele, exact violoncelele, să se audă fără să pară că scot vreun sunet, un fel de șaradă acustică pe care muzicienii dau semne că au descifrat-o fără greutate, așa e arta, are chestii care par total imposibile unui profan și până la urmă nu erau așa. Moartea, bineînțeles, umple Întregul teatru până sus, până la picturile alegorice de pe tavan și la candelabrul imens acum stins, dar perspectiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
copil devine din ce în ce mai blând în timp ce se apropie de mine, scoate din plic trei radiografii, pe care le studiază ținându-le în lumină, mie îmi este frică și să respir, ochii mei s-au înfipt pe fața lui, încercând să-i descifreze fiecare expresie, să ghicească verdictul pe care îl va da, apoi pleacă spre o altă cameră, iar eu mă târăsc în urma lui, lipește radiografiile de o tabletă luminată, examinând cu mare atenție trupul lui Udi așa cum era el pe dinăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
el și eu nu, tot ceea ce s-a întâmplat în camera aceasta începând de ieri după-amiază și mie mi-a fost ascuns se citește pe chipul său gol de expresie, străin. Privesc plină de resentimente către perdeaua subțire, încerc să descifrez vreun cuvânt-cheie, ce secrete își spun ei acolo, cum este posibil ca dintr-odată să nu mai am acces la lumea lui, toți ceilalți știu mai multe despre el decât știu eu, deja nu îmi mai aparține, aparține bolii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
bun, dar picioarele mele nu sunt bine, iar eu îmi amintesc imaginea acelui spate pătrat, inflexibil, pașii aceia aroganți, nu îl voi lăsa acolo, îl voi scoate de aici, personalitatea lui este un mecanism complex, nu am reușit să îl descifrez într-o viață întreagă, cum ar putea ei să facă asta într-o singură zi, trebuie să îl iau de aici înainte să mi-l distrugă. Ce îți mai fac mâinile, îl întreb eu, iar el își mișcă încet degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mănâncă nimic, știi, abia am reușit să o conving de dimineață să bea o ciocolată cu lapte, dar el este deja cufundat în paginile cărții, va fi bine, o zi de post nu îi strică, figura lui se relaxează pe măsură ce descifrează versetele antice. Cobor să beau o cafea, spun eu repede și ies din salon, dar nu merg la bufet, ci mă îndrept spre mașina parcată la depărtare, la poalele muntelui. Nu-și va da seama că am fugit până la serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nebunește, de îmi tresaltă întreg trupul. Printre brațele noastre plutesc nori violeți, ascunzând de ochii noștri peisajul, ici și colo se mai poate zări câte o rază sclipitoare de lumină, trimițându-mi mici semnale, pe care nu știu să le descifrez, Udi mă trage de păr către el, mă sărută pe gât, pe buze, iar eu murmur, încetează, uite că vine o femeie, și el spune, minunat, ni se poate alătura, femeia își dezvelește sfioasă un picior și zâmbește, are părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
că tocmai a născut, eu sunt aceea care pare a fi lăuză, îmbrăcată neglijent și cu grăsimile atârnând, dar nu am chef de asta acum, dovada este în brațele ei, copila aceea luminoasă care se dezvăluie asemenea unei scrieri antice descifrate cu mare dificultate, spun din nou, mulțumesc mult pentru că ai venit, eu nu mi-aș fi scos fetița pe o asemenea căldură pentru nimic în lume, iar în tot acest timp mă chinuie îndoiala, de ce ne este atât de devotată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dragoste cu ușurință, este evident faptul că numai un copil străin poți crește cu ușurință, dar ce se întâmplă cu toți anii aceia în care am crezut contrariul, cine le va șterge jignirea. Cu un sânge rece rar întâlnit, îi descifrez cuvintele, niciodată nu putusem să fac acest lucru, întotdeauna fusesem mult prea ocupată să mă apăr de loviturile vorbelor sale aruncate spre mine, dar iată că deodată pot, mai târziu cu doar câteva luni, când nimic nu mai poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mulți ani înaintea lui, o renunțare cel puțin la fel de crudă, care o anunțase pe a lui, privesc gura aceea deschisă, dinții albi, ridurile dintre ochi, orientate pe o diagonală perfectă, ca scrierea ebraică veche, niciodată nu voi încerca să îmi descifrez destinul înăuntrul lor, vibrațiile vieții mele, în valurile de plăcere care se ascund înăuntrul lor, capcana aceasta nu îmi este destinată mie. Sunt nevoit să te las înfometată, râde el, ca să te întorci la mine, mă ridică dintr-o mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ușor. A îngenuncheat lângă perna mea, fixându-mă cu privirile. Am privit-o și eu, dar ochii ei nu-mi spuneau nimic. Ciudat de transparenți, arătau ca două ferestre spre lumea de dincolo. Am pătruns în adânc, dar n-am descifrat nimic. Fețele noastre se aflau la o distanță de doar trei centimetri, dar ea mi se părea la o distanță de ani-lumină. Am întins mâna și am încercat să o ating, dar Naoko s-a retras brusc. Am perceput un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cu talente deosebite, dar care nu sunt în stare de eforturi pentru a și le pune în valoare și se irosesc în cele din urmă. Am văzut foarte mulți. La început ți se par uluitori, pentru că sunt în stare să descifreze la prima vedere o piesă grea și o interpretează binișor până la capăt, dar nu pot mai mult de atât. De ce? Pentru că nu fac nici un efort în sensul acesta, nu sunt capabili să se autodisciplineze. Le-a intrat în cap, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
puști indieni care se uitau la uneltele pentru pescuit așezate În primele vitrine de pe stînga. Știa și medicamentele din vitrina următoare și-i cunoștea și pe cei care le cumpărau. Servise În magazinul Ăla Într-o vară și știa să descifreze codurile scrise cu stiloul pe cutiile de carton În care erau pantofi, pîslari de iarnă, șosete de lînĂ, mănuși, șepci și pulovere. Știa cît fac coșurile alea aduse de indieni și era prea tîrziu să le mai poată da la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]