2,244 matches
-
În decursul timpului, biserica a fost reparată de mai multe ori. Ea a suferit unele transformări înaintea anului 1814, apoi a fost reparată prin 1863, 1869, 1880, 1906 și 1970. La 26 decembrie 1859, Ion Creangă a fost hirotonit ca diacon în Biserica „Cuvioasa Parascheva“ din Târgu Frumos de către arhiereul Ghenadie Șendrea de Tripoleos („Aghie Tripolese”), din ordinul mitropolitului Sofronie Miclescu. Criticul literar George Călinescu, autor al unei biografii a scriitorului Ion Creangă, a descris astfel această ceremonie: "„Ceremonia se făcu
Biserica Cuvioasa Parascheva din Târgu Frumos () [Corola-website/Science/323876_a_325205]
-
ziua a doua de Crăciun în biserica Sfânta Paraschiva din Târgul-Frumos, sub ochii târgoveților bucuroși de priveliște, precum ne putem închipui. Creangă se va fi dus cu căruța ori cu trăsura și se va fi întors așijderi, de astă dată diacon, drept care, cunoscându-i obiceiul, va fi încheiat sărbătoarea în petrecere cu băutură.”" Iconomul Neculai Dărângă, preot paroh între anii 1908-1944, este autorul primei (și până acum singurei) monografii a localității, "Monografia comunei Târgu-Frumos" (Tipografia Națională I. S. Ionescu & M. M.
Biserica Cuvioasa Parascheva din Târgu Frumos () [Corola-website/Science/323876_a_325205]
-
Vultureștii de Jos, zona Muscelului. Inscripția din dosul ușii de la intrare stă mărturie prețioasă asupra vechimii lăcașului. Inscripția se păstrează în întregime iar textul în română, scris cu chirilice, se poate citi astfel: "„ Anul 7317 luna martie ziua 18, de diaconul Constandin i Vasile, sub înalta cârmuire a preasfințitului mitropolit Dosoftei”". Anul erei bizantine 7317 corespunde anului 1809 după nașterea lui Christos, în anul păstoriei mitropolitului Dositei Filitti. Inscripția de la 1809 nu pare a fi cea de la ridicarea lăcașului, consemnând mai
Biserica de lemn din Merișani () [Corola-website/Science/323073_a_324402]
-
pentru această biserică mult înaintea inscripției de pe ușă. Preotul Damaschin sin Bârzescu, 40 de ani, era sfințit în anul 1795 pentru această biserică, preotul și cântărețul Constantin sin popa Nicolae, 41 de ani, fusese sfințit pentru biserică în anul 1797, diaconul Ioan sin Marin, 50 de ani, era sfințit pentru aceeași biserică în anul 1790. Constantin sin popa Nicolae se poate identifica cu diaconul Constantin, cel care s-a semnat pe dosul ușii în anul 1809. Așadar, inscripția din dosul intrării
Biserica de lemn din Merișani () [Corola-website/Science/323073_a_324402]
-
preotul și cântărețul Constantin sin popa Nicolae, 41 de ani, fusese sfințit pentru biserică în anul 1797, diaconul Ioan sin Marin, 50 de ani, era sfințit pentru aceeași biserică în anul 1790. Constantin sin popa Nicolae se poate identifica cu diaconul Constantin, cel care s-a semnat pe dosul ușii în anul 1809. Așadar, inscripția din dosul intrării foarte probabil doar antedatează construcția, aceasta fiind mult mai veche. Spre aceeași concluzie trimite și starea de uzură a grinzilor de stejar din
Biserica de lemn din Merișani () [Corola-website/Science/323073_a_324402]
-
(în ), născut Gheworghios Vlahos (în ) (n. 1945, Ioannina, Grecia) este un teolog grec. S-a născut la Ioannina (Grecia) în 1945. A absolvit Școala Teologică din cadrul Universității din Salonic și a fost hirotonit diacon în 1971 și preot în 1972. A activat în Arhiepiscopia Atenei ca preot și director al Secției pentru Tineret în perioada 1987-1995. A predat limba greacă și a ținut cursuri de etică ortodoxă la Școala Teologică Sf. Ioan Damaschinul a
Hierotheos Vlachos () [Corola-website/Science/324047_a_325376]
-
stareța Mănăstirii Vladimirești, venită acolo în căutarea unui duhovnic. Părintele Arsenie, care fusese câteva luni, duhovnicul Mănăstirii Vladimirești, i-a spus Măicuței: "“Ți-am pregătit un “munte”, dar lasă-l să mai crească!”" Pe 26 mai 1948 a fost hirotonit diacon, de către P.S.Nicolaie Popovici, episcopul Oradiei Mari - singurul episcop martir al Bisericii Ortodoxe de sub regimul comunist. Slujba de hirotonire a avut loc și în prezența episcopului locului, cu aprobarea Sf.Sinod, la Sfânta Mănăstire Vladimirești, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului
Ioan Iovan () [Corola-website/Science/326558_a_327887]
-
regimul comunist. Slujba de hirotonire a avut loc și în prezența episcopului locului, cu aprobarea Sf.Sinod, la Sfânta Mănăstire Vladimirești, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, din loc. Tudor Vladimirescu, situată între Tecuci și Galați. Pe 7 noiembrie 1949 tânărul diacon Silviu Iovan a fost tuns în monahism, de către P.S. Antim Nica, Episcopul Galațiului, la Mănăstirea de călugări Sihastru de lângă Adjud, primind numele de IOAN. Între 1948 și 1955 Părintele Ioan a slujit la Mănăstirea Vladimirești. La sugestia Măicuței Veronica, a
Ioan Iovan () [Corola-website/Science/326558_a_327887]
-
2004: . Momentul ridicării bisericii de lemn din Bărbălani se poate aproxima în al doilea deceniu al secolului 19. În catagrafia Argeșului de la 1824, în Bărbălani este menționată o biserică de lemn cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”, "„pe moșiea Cotmenii, făcută de diaconul Ioan [Schițean] i Drăghici ..., epistații moșiei”", alternativ "„Drăguț ot Cotmeana”". Într-un anuar al Mitropoliei din 1909 este notată o renovare la anul 1859. În Anuarul Eparhiei Argeșului de la anul 1934 biserica era în stare de ruină. În lipsa unor inscripții
Biserica de lemn din Bărbălani () [Corola-website/Science/326570_a_327899]
-
el l-a ucis în luptă pe Turismod (Thurismond), fiul regelui gepid Thurisind. Victoria asupra gepizilor a avut drept rezultat intervenția împăratului Iustinian pentru menținerea echilibrului dintre cele două puteri regionale rivale. După bătălie, conform tradiției consemnate de cronicarul Paul Diaconul, pentru a i se permite să stea la masa tatălui său, Alboin trebuia să ceară ospitalitatea unui rege străin și să îi doneze armele. Ceea ce a și făcut, plecând la curtea lui Thurisind, unde regele gepid i-a înmânat armele
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
după tradiție, alegeau ca suveran pe un membru din clanul suveranului decedat. În 565 a izbucnit un nou război împotriva gepizilor, conduși de Cunimund (Kunimund), fiul lui Thurisind. Cauza conflictului a rămas necunoscută, iar izvoarele se contrazic: cronicarul longobard Paul Diaconul îi acuză pe gepizi, iar istoricul bizantin Menander Protector dă vina pe Alboin, versiunea cronicarului bizantin fiind preluată de istoricul Walter Pohl. Cronicarul bizantin Theofilact din Simocatta considera că acest război își avea originea în înfumurarea lui Alboin și în
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
rigoare; Wilfried Menghen, în lucrarea sa "Die Langobarden" estimează între 150.000 și 200.000; iar Stefano Gasparri îi situează între 100.000 și 300.000. Ca măsură de prevenție, Alboin și-a întărit alianța cu avarii, semnând ceea ce Paul Diaconul numește un "foedus perpetuum" („tratat veșnic”) și ceea ce în secolul al IX-lea "Historia Langobardorum codicis Gothani" s-a referit la un "pactum et foedus amicitiae" ("pact și tratat de amiciție"), adăugând că tratatul a fost pus pe hârtie. Tratatul
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
limitanei", formațiuni grănicerești). Resursele militare bizantine aflate la dispoziție era mult reduse și de loialitate dubioasă, iar forturile de graniță fuseseră abandonate fără luptă. Săpăturile arheologice din regiune nu au detectat urme de confruntări violente, ceea ce confirmă narațiunea lui Paul Diaconul, care relatează despre preluarea provinciei Friuli "fără nicio piedică". Primul oraș important căzut în mâinile longobarzilor a fost "Forum Iulii" (Cividale del Friuli), sediul unui "magister militum" local. Alboin a ales acest oraș împrejmuit de ziduri pentru a fi capitala
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
devastator, în special în combinație cu războiul împotriva ostrogoților; acesta din urmă se încheiase în nordul Italia abia în 562, când ultimul punct de rezistență ostrogot, Verona, a capitulat în fața oștirii bizantine. Mulți înstăriți ("possessores", cum i-a numit Paul Diaconul) și-au pierdut dacă nu viețile, cel puțin averile, însă nivelul exact al pierderii de proprietăți reprezintă încă obiect de dispută. Clerul a fost și el afectat puternic. Majoritatea longobardă continua să fie păgână și nu avea niciun respect față de
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
regal construit acolo de Theodoric cel Mare. Alegerea palatului ar putea fi interpretată că o altă încercare de a stabili conexiuni cu regele ostrogot. În acest palat, Alboin a fost asasinat la 28 iunie 572. În descrierea făcută de Paul Diaconul, cea mai detaliată asupra morții regelui, faptul istoric și epicul se întrepătrund. Mult mai timpurie și totodată mai scurtă este istoria prezentată de Marius Aventicensis în a sa "Chronica", scrisă la circa un deceniu după eveniment. Potrivit acestuia, regele a
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
este istoria prezentată de Marius Aventicensis în a sa "Chronica", scrisă la circa un deceniu după eveniment. Potrivit acestuia, regele a fost asasinat în urma unei conspirații puse la cale de un apropiat al său, Helmichis sau "Hilmegis" ("Helmechis" la Paul Diaconul), cu complicitatea reginei. Helmichis s-a căsătorit apoi cu regina văduvă, însă cei doi au fost nevoiți să fugă în Ravenna bizantină, luând cu ei tezaurul regal și parte din armată, ceea ce lasă să se întrevadă și un amestec al
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
anul 652 până în 653. Rodoald a succedat tatălui său Rothari pe tronul Regatului longobard. Se spune că avea o fire de afemeiat și a murit asasinat după numai șase luni de la preluarea domniei de către soțul uneia dintre amantele sale. Paul Diaconul scrie în cronica sa că Rodoald "a domnit 5 ani și 7 zile", însă istoricii moderni consideră că această durată este eronată. În locul lui Rodoald, tronul de la Pavia a fost preluat de către Aripert I, cu sprijinul catolicilor, care se opuneau
Rodoald al longobarzilor () [Corola-website/Science/325032_a_326361]
-
duce longobard de Trento, începând din anul 569 și pe parcursul perioadei de interregnum al Regatului longobard (575-585), până la 595. Pe parcursul lungii sale domnii, Euin a participat la mai multe războaie. Sursa primară pentru cariera sa o constituie cronica lui Paul Diaconul, "Historia Langobardorum". În anul 584, regii franci Guntram de Burgundia și Childebert al II-lea de Austrasia au invadat partea nord-vestică a Italiei. Fortăreața Anagnis, situată la nord de Trento, li s-a predat, după care a fost devastată de către
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
o ambuscadă, în urma căreia Chramnichis a fost la rândul său ucis. El a capturat întreaga pradă de la franci, alături de cea preluată anterior de la Ragilo. În cele din urmă, a reușit să îi alunge pe franci din Ducatul de Trento. Paul Diaconul notează că în perioada în care regele Sigebert I de Austrasia a fost asasinat de către Chilperic I de Neustria (584), Euin s-a căsătorit cu una dintre fiicele ducelui Garibald I de Bavaria, pe care cronicarul îl numește ca "rege
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
tridentini capturați în timpul războiului, ceea ce a și făcut. De asemenea, Euin a reușit la rîndul lui să negocieze încheierea păcii cu francii. Euin a murit înainte de ianuarie 595, când este deja înlocuit la conducerea ducatului de către Gaidoald, descris de Paul Diaconul ca fiind "un om bun și catolic ca religie".
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
principe de sânge regal amestecat ostrogot și thuringian. Logodna a fost pusă la cale de către împăratul bizantin Iustinian I la o dată undeva între 540 și 552, iar această nenumită soție ar putea fi acea Rodelinda amintită de către cronicarul longobard Paul Diaconul. Această teorie a întâmpinat obiecții, care merg pe ideea că respectiva căsătorie a avut loc în anii '30 ai acelui secol. Alți savanți tind să accepte identificarea, sesizând importanța legăturii pe care regii longobarzi căutau să o stabilească cu Regalitatea
Rodelinda a longobarzilor () [Corola-website/Science/325063_a_326392]
-
a intenționat să conducă o expediție punitivă împotriva Ducatului de Roma, unde papa Grigore al II-lea și cetățenii romani uzurpaseră prerogativele imperiale și îl depuseseră pe duce, el a recrutat trupe din Ravenna și din Pentapolis. Istoricul longobard Paul Diaconul informează că exarhul ar fi întâmpinat multe dificultăți în atragerea trupelor necesare, motiv pentru care expediția sa ar fi fost în cele din urmă un eșec. În anul 726, iconoclasmul promovat de împăratul Leon al III-lea Isaurianul a devenit
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
deja la avantajele pe care le presupune prezența unui expert în geologie la bord, și a căutat un naturalist care l-ar putea însoți în timp ce vasul este pe mare. Tânărul absolvent Charles Darwin spera să vadă tropicele înainte de a deveni diacon, și a acceptat ocazia oferită. Până la sfârșitul expediției, el deja își construise un nume de geolog și colecționar de fosile, iar publicarea lucrării sale științifice intitulată "Călătoria lui Beagle" l-a făcut celebru ca scriitor. "Beagle" a traversat Oceanul Atlantic, și
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
numita "Renaștere carolingiană". În anul 787, Paul a revenit în Italia și la Montecassino, unde a încetat din viață în data de 13 aprilie într-unul dintre anii cuprinși în perioada 796-799. Supranumele de "Diaconus" arată că ar fi fost diacon. Principala operă a lui Paul Diaconul o constituie "Historia Langobardorum". Este vorba de o istorie incompletă împărțită în șase cărți, care a fost redactată după 787 și oricum, nu înainte de 795/796, probabil în mediul monastic de la Montecassino. Istoria acoperă
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
Paul a revenit în Italia și la Montecassino, unde a încetat din viață în data de 13 aprilie într-unul dintre anii cuprinși în perioada 796-799. Supranumele de "Diaconus" arată că ar fi fost diacon. Principala operă a lui Paul Diaconul o constituie "Historia Langobardorum". Este vorba de o istorie incompletă împărțită în șase cărți, care a fost redactată după 787 și oricum, nu înainte de 795/796, probabil în mediul monastic de la Montecassino. Istoria acoperă istoria longobarzilor de la originile legendare ale
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]