5,416 matches
-
lor vecinătate. Qumranul este o mărturie în plus care arată că până și într-o societate închisă, predominau mai multe tradiții textuale. Cea mai potrivită concluzie ar fi aceea că manuscrisele de la Qumran reflectă, într-o uimitoare imagine, statutul „textului” ebraic al Vechiului Testament înainte de perioada tanaimilor și amoraimilor. Câteva fragmente de texte biblice s-au descoperit și la Masada. Întrucât se cunoaște cu precizie data exactă a distrugerii comunității, și anume anul 73 d.Hr., aceste texte sunt deosebit de importante
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
procesul de standardizare trebuie să se fi încheiat devreme, la începutul primului secol creștin. Acest lucru este întru totul posibil, însă nu putem risca să tragem astfel de concluzii bazându-ne doar pe câteva fragmente textuale. Coborând data standardizării textului ebraic la începutul erei creștine, ajungem să suprapunem tradiția comunității de la Masada peste cea a comunității de la Qumran, ceea ce face ca relația comunității de la Masada cu iudaismul oficial să fie mult mai complexă; și mai mult, în acest caz „teoria textelor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
concomitent, în comunități diferite, tipuri textuale diferite și că prevalența tipului masoretic era un rezultat al poziției dobândite de mișcarea fariseică după căderea Ierusalimului, în anul 70 d.Hr. 6tc "6" Principalele ediții ale Bibliei ebraicetc "Principalele ediții ale Bibliei ebraice" 6.1. Primele ediții ale Biblieitc "6.1. Primele ediții ale Bibliei" Descoperirea tiparului a înlocuit imediat vechea metodă de copiere de mână a manuscriselor, în acest fel îndepărtându-se posibilitatea comiterii acelor greșeli în transmiterea textului biblic, cunoscute până
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
numele de „greșelile copiștilor”; au apărut atunci „greșelile de tipar”, care sunt reproduse și multiplicate în mai multe ediții succesive. Prima carte tipărită este Biblia Latină de la Gutenburg. În 1477, apare la Bologna prima ediție (editio princeps) a Psalmilor în ebraică, iar în 1482, apare, în același oraș, prima ediție a Pentateuhului; cărțile Profeților văd lumina tiparului pentru prima dată în 1485-1486, la Soncino, celelalte cărți, Ketubim, apar în 1486-1487 la Napoli, iar textul complet al Vechiului Testament, cu vocale și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lui Iacob ben Chayyim (1524-1525). 6.1.1. Biblia complutensianătc "6.1.1. Biblia complutensiană" A fost alcătuită de către cardinalul Francis Ximénez, arhiepiscop de Toledo. Primele patru volume ale acestei lucrări cuprind textul Vechiului Testament, iar primul volum conține textul ebraic, aramaic (Targumul Onqelos), latin și grecesc al Pentateuhului. Întrucât era opera unor învățați creștini, Vulgata ocupă o poziție centrală, alături de textul în greacă și latină, iar ordinea cărților biblice este aceeași cu cea întâlnită în Vulgata. De asemenea, împărțirea masoretică
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
biblice este aceeași cu cea întâlnită în Vulgata. De asemenea, împărțirea masoretică a textului biblic în mai multe părți este înlocuită cu împărțirea în capitole, introdusă în bibliile latine de către Stephan Langton, în secolul al XIII-lea. Deși accentele textului ebraic lipsesc în majoritatea cazurilor, iar vocalele nu sunt puse corect de cele mai multe ori, textul consonantic este redat cu foarte multă grijă. Se pare că textul de bază folosit pentru această ediție a Bibliei a fost codexul 1, de la Ginsburg, datat
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
anexă, Targumul ierusalimitean, Targumul Șenith la cartea Estera și lucrarea masoretică intitulată Diqduqe ha-Te’amim. Deși în prezent această lucrare se păstrează numai în muzee, Kahle a demonstrat importanța studierii ei în vederea unei mai bune înțelegeri a istoriei textului ebraic al Vechiului Testament 1. Mult mai cunoscută este însă cea de-a doua ediție a Bibliei rabinice, prevăzută cu semne masoretice, ediție îngrijită de către Iacob ben Chayyim, între 1524-1525, la Veneția, și publicată de către același tipograf, Daniel Bomberg. Apărea astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Iacob ben Chayyim, între 1524-1525, la Veneția, și publicată de către același tipograf, Daniel Bomberg. Apărea astfel prima ediție care arăta mare atenție față de semnele masoretice și față de accente, această ediție fiind considerată, până în secolul XX, drept textus receptus al Bibliei ebraice. A primit numele de Biblia rabinică întrucât pe lângă textul ebraic conținea: Targumul Onqelos și comentarii ale lui Rași și Ibn Ezra la Pentateuh (vol 1); Targumul Jonathan și comentarii ale lui Kimchi și Ralbag la primii profeți (vol 2); targum
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
același tipograf, Daniel Bomberg. Apărea astfel prima ediție care arăta mare atenție față de semnele masoretice și față de accente, această ediție fiind considerată, până în secolul XX, drept textus receptus al Bibliei ebraice. A primit numele de Biblia rabinică întrucât pe lângă textul ebraic conținea: Targumul Onqelos și comentarii ale lui Rași și Ibn Ezra la Pentateuh (vol 1); Targumul Jonathan și comentarii ale lui Kimchi și Ralbag la primii profeți (vol 2); targum și comentarii ale lui Kimchi la Ieremia și Iezechiel și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în marginile de sus sau de jos ale textului. De asemenea, este prima ediție care notează pe margine atât consoanele qere, cât și așa-numitele sebirim (forme textuale neprevăzute). Interesat atât de ansamblul de note masoretice, cât și de textul ebraic propriu-zis, Iacob ben Chayyim a consultat în prealabil un mare număr de manuscrise ebraice, rezultatul muncii sale fiind socotit editio princeps a Bibliei ebraice. Potrivit lui Ginsburg, Iacob ben Chayyim, evreu ortodox, nu vedea cu ochi buni prima ediție rabinică a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care notează pe margine atât consoanele qere, cât și așa-numitele sebirim (forme textuale neprevăzute). Interesat atât de ansamblul de note masoretice, cât și de textul ebraic propriu-zis, Iacob ben Chayyim a consultat în prealabil un mare număr de manuscrise ebraice, rezultatul muncii sale fiind socotit editio princeps a Bibliei ebraice. Potrivit lui Ginsburg, Iacob ben Chayyim, evreu ortodox, nu vedea cu ochi buni prima ediție rabinică a Bibliei, editată de către un neofit (Felix Pratensis) și dedicată papei Leon al X-lea1. Ben
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
numitele sebirim (forme textuale neprevăzute). Interesat atât de ansamblul de note masoretice, cât și de textul ebraic propriu-zis, Iacob ben Chayyim a consultat în prealabil un mare număr de manuscrise ebraice, rezultatul muncii sale fiind socotit editio princeps a Bibliei ebraice. Potrivit lui Ginsburg, Iacob ben Chayyim, evreu ortodox, nu vedea cu ochi buni prima ediție rabinică a Bibliei, editată de către un neofit (Felix Pratensis) și dedicată papei Leon al X-lea1. Ben Chayyim este recunoscut drept un cercetător prodigios, întrucât în timpul celor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lucrării lui Ben Chayyim constă nu numai în studierea atentă a ansamblului de note masoretice, ci și în introducerea lor pe marginile textului și în revizuirea textului în funcție de aceste note3. Ben Chayyim își propusese să facă din ediția Bibliei sale ebraice versiunea standard a textului masoretic. Întrucât această a doua ediție a Bibliei rabinice nu urmează cu strictețe un manuscris anume, putem spune că avem de-a face cu un text eclectic. Bibliștii au demonstrat că, deși se bazează în principal
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Regia (Biblia regală), din moment ce a fost tipărită cu banii donați de către regele Filip al II-lea, a fost îngrijită de către Benito Arias Montano și tipărită de către Christophe Plantin în 1569-1572, în opt volume, primele patru fiind dedicate Vechiului Testament. Textul ebraic și cel aramaic folosesc vocalizarea tiberiană, cu toate că nu sunt menționate notele masoretice. Textul ebraic este identic cu cel al Bibliei complutensiene, ținând cont de primele două Biblii rabinice ale lui Felix de Prato (1516-1517) și Iacob ben Chayyim (1524-1525)1
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
II-lea, a fost îngrijită de către Benito Arias Montano și tipărită de către Christophe Plantin în 1569-1572, în opt volume, primele patru fiind dedicate Vechiului Testament. Textul ebraic și cel aramaic folosesc vocalizarea tiberiană, cu toate că nu sunt menționate notele masoretice. Textul ebraic este identic cu cel al Bibliei complutensiene, ținând cont de primele două Biblii rabinice ale lui Felix de Prato (1516-1517) și Iacob ben Chayyim (1524-1525)1. 6.1.4. Biblia poliglotă de la Paristc "6.1.4. Biblia poliglotă de la Paris
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
volume, reproduce integral textul Vechiului Testament din Biblia de la Anvers, la care se adaugă Pentateuhul samaritean și targumul său, textul siriac și o versiune arabă a Vechiului Testament. Pentateuhul samaritean, publicat pentru prima dată, se baza în principal pe manuscrisul ebraic 2 datat în secolul al XIV-lea, care se găsește la Biblioteca Națională din Paris. Targumul Pentateuhului samaritean se baza pe un manuscris de la Vatican, datând din secolul al XVI-lea. Peșitta se baza pe un manuscris din secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ulterior păstrat în cadrul aceleiași biblioteci din Paris 2. 6.1.5. Biblia poliglotă de la Londratc "6.1.5. Biblia poliglotă de la Londra" În șase volume, opera lui Brian Walton și Edmund Castell depășește edițiile anterioare în ceea ce privește îngrijirea textului. Pe lângă textul ebraic al Pentateuhului samaritean și Targumul samaritean, această ediție a Bibliei cuprinde și textul grecesc al Septuagintei 1, fragmente din Vetus Latina, targumuri și părți din versiunile etiopiene și persane. Această ediție a Bibliei este înzestrată cu un apparatus criticus textual
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
noastre, această întrebare devine mai presantă, cu atât mai mult cu cât manuscrisele de la Marea Moartă oferă noi informații despre pluralitatea textelor existente încă înainte de fixarea textului consonantic, întreprinsă la începutul perioadei mișnaice 1. În diferitele sale faze, istoria textului ebraic cuprinde încercări succesive de a uni diversitatea formelor textuale; până în prezent, istoria textului tipărit al Bibliei nu este altceva decât istoria stabilirii progresive a unui anumit text, începând cu cele trei recenzii tipărite în perioada Renașterii: ediția Soncino, din 1494
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pe care a folosit-o și Martin Luther atunci când a tradus Biblia în germană; Biblia poliglotă complutensiană (1514-1517) și Biblia rabinică a lui Iacob ben Chayyim (1524-1525). 6.2. Ediții moderne ale Bibliei ebraicetc "6.2. Ediții moderne ale Bibliei ebraice" 6.2.1. Ediția Baer-Delitzschtc "6.2.1. Ediția Baer‑Delitzsch" Conține separat toate cărțile Vechiului Testament, cu excepția Exodului și a Deuteronomului. Această ediție, apărută între 1869-1895, se vroia o încercare de reconstituire a textului ebraic, pe baza notelor masoretice
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Ediții moderne ale Bibliei ebraice" 6.2.1. Ediția Baer-Delitzschtc "6.2.1. Ediția Baer‑Delitzsch" Conține separat toate cărțile Vechiului Testament, cu excepția Exodului și a Deuteronomului. Această ediție, apărută între 1869-1895, se vroia o încercare de reconstituire a textului ebraic, pe baza notelor masoretice; din nefericire, modalitatea neștiințifică de abordare a ansamblului de note masoretice a condus la un text ebraic care practic nu a existat niciodată. 6.2.2. Ediția The Sacred Books of the Old Testamenttc "6.2
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Testament, cu excepția Exodului și a Deuteronomului. Această ediție, apărută între 1869-1895, se vroia o încercare de reconstituire a textului ebraic, pe baza notelor masoretice; din nefericire, modalitatea neștiințifică de abordare a ansamblului de note masoretice a condus la un text ebraic care practic nu a existat niciodată. 6.2.2. Ediția The Sacred Books of the Old Testamenttc "6.2.2. Ediția The Sacred Books of the Old Testament" Îngrijită de către Paul Haupt, apare în America, între 1894-1904. Această ediție, rămasă
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
codex nu împarte propozițiile în stihuri: părțile poetice apar sub aceeași formă ca și cele în proză. Împărțirea propozițiilor în stihuri sau unități metrice a fost întreprinsă de către cei ce au îngrijit această ediție și reflectă o teorie specifică poeziei ebraice și metricii poetice, teorie ce s-a aplicat textului mult mai târziu. Unitățile metrice stabilite în acest fel nu coincid întotdeauna cu unitățile indicate de către masoreți. Este important de reținut că împărțirea în versete a Bibliei Hebraica Stuttgartensia este opera
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
BHS reflectă o nouă tendință a criticismului textual contemporan, deși nu abandonează întru totul practica sugerării de corecturi textuale bazate pe criterii literare. Rămâne o problemă deschisă dacă aparatul critic al BHS poate fi folosit în vederea reconstituirii unui text „original” ebraic, din moment ce este incomplet, inconsistent și eclectic. În zilele noastre, Biblia Hebraica Stuttgartensia constituie ediția cea mai larg răspîndită a Vechiului Testament și se numără printre Bibliile cele mai des folosite, grație aparatului său critic, citat adeseori. Ca și Biblia Hebraica
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
text critic. Dacă Rudolph Kittel alesese textul Ben Chayyim 1 pentru primele două ediții, Paul Kahle, în cea de-a treia ediție la Biblia Hebraica Kittel, din anul 1937, a optat pentru redarea celui mai vechi manuscris complet al Bibliei ebraice: Codex Leningradensis (L), datat în jurul anului 1008. Această cale a fost urmată și de către editorii Bibliei Hebraica Stuttgartensia, deși mai mulți bibliști 2 ai zilelor noastre contestă această opinie pe considerentul că scopul principal al criticii textuale îl reprezintă descoperirea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a treia) și cel al BHS redau conținutul Codexului Leningradensis, aranjarea formelor poetice (și pe alocuri, chiar și a textelor în proză) este rodul muncii editorilor 2. 6.2.6. Hebrew University Bibletc "6.2.6. Hebrew University Bible" Universitatea Ebraică din Ierusalim pregătește o nouă ediție a textului biblic ebraic, bazat în principal pe Codexul Aleppo, datat din prima jumătate a secolului al X-lea. Acest codex reprezintă un text „Ben Așer” de o calitate mult mai bună decât codexul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]