2,779 matches
-
aici însă, spre deosebire de cea precedentă, asemenea procese nu se declanșează prin intermediul simplei intuiții intelectuale, ci printr-o mare varietate de imagini și simboluri sensibile. întîi sînt explicate simbolurile privitoare la riturile inițierii creștine (iluminarea, adică botezul), la sinaxă (slujba și euharistia), la miruirea cu ulei sfințit, la hirotonirea episcopilor, a preoților și a ajutoarelor lor. în acest context este expusă ierarhia ecleziastică, repartizată în șase ordine și două grade. Primul grad este acela al inițiatorilor și se compune, în ordine descendentă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trei ori în Cartea lui Daniel (9,27; 11,31; 12,11) și o singură dată în 1Mac. 1,54. La Sfinții Părinți, Anticristul apare adesea ca un al doilea Antiochos, anume ca un profanator al „templului”, care împiedică săvârșirea euharistiei și aduce „urâciunea pustiirii” (ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ ) în mijlocul Bisericilor. Ca și Antiochos, el va stăpâni lumea pentru o săptămână de ani. Prima jumătate a acestei perioade aparține profeților eshatologici, iar ultima, lui Anticrist. Ultimele trei capitole ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
I, 13, 1). Farmecele ereticului acționează în primul rând asupra femeilor din înalta societate, „cele mai elegante și mai bogate, cele a căror rochie este împodobită cu franjuri purpurii” (I, 13, 1). Minunile pe care le săvârșește sunt legate de euharistie și de darul profeției. Rostind o lungă formulă, minuțios elaborată, deasupra potirului de vin amestecat, magul pretindea că reușește să provoace venirea harului divin, vizibilă în schimbarea culorii lichidului (purpureum et rubicandum apparere facit). Ritualul cel mai interesant avea drept
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
culorii lichidului (purpureum et rubicandum apparere facit). Ritualul cel mai interesant avea drept scop să confere unor femei darul „vorbirii în limbi” (glosolalia). „Inițiata” primea de la Marcu un potir mic plin cu vin. Acesta îi cerea să împlinească ea însăși euharistia (agere gratias), după care vărsa conținutul potirului într‑un altul, mai mare, pronunțând formula următoare: „Fie ca cel ce este înainte de toate lucrurile, incomprehensibilul și inexprimabilul Har, să umple Omul din tine și să înmulțească în tine cunoașterea lui, semănând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dimpotrivă, dacă uităm astăzi învățăturile pe care le primim treptat în renașterea noastră prin botez, oare când le vom mai desăvârși?”. În întreaga săptămână a Patimilor, cei botezați participau la o altă serie de cateheze, consacrate explicării tainelor botezului și euharistiei. S‑au păstrat sub numele lui Chiril cinci omilii de acest gen, numite „mistagogice” pe care însă critica modernă înclină să le atribuie mai curând discipolului și succesorului său, Ioan. Acestea nu prezintă interes direct pentru subiectul de care ne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
depărtat de Dumnezeul cel sfânt, care au crezut în Amăgitor și au acceptat pecetea Vrăjmașului lui Dumnezeu, a Necuratului, în locul crucii de viață făcătoare a Mântuitorului nostru. Bisericile vor fi și ele în mare doliu, căci nu va mai fi euharistie, nici jertfă, nici cultul plăcut lui Dumnezeu, ci locurile sfinte vor fi făcute grânare (cf. Is. 1,8) iar scumpul trup și sângele lui Cristos nu se vor mai arăta în acele zile. Liturghia va înceta, cântarea psalmilor va înceta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lângă țeposul ananas/sau tic-tacul șopârlei în noapte/dialogul păsării, cioc roșu/[...]/ toaca de la Cozia,/atârnând soarele/ în fiecare picătură de roua...”. Cum nimic nu a dispărut din memorie, lumea este metamorfozata acum - remarcă Horia Stamatu - „într-un fel de «euharistie cosmică»”. Sentimentul nostalgiei, profund, si suferințele exilatului, relevate și în pagini de jurnal (Călcând pe urmele lui Nerval și Verlaine), trezesc stări sfâșietoare și presimțiri încărcate de neliniște care, în ciuda aparentei frenezii, erau vizibile chiar si in versurile primului volum
SIMIAN-BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289679_a_291008]
-
specii jurnalistice, Galați, 2003. Repere bibliografice: Ioan Holban, Hergheliile întunericului, CRC, 1990, 19; Nicolae Diaconescu, „Utopia posesiunii”, R, 1990, 7; Vasile Spiridon, Elegia sudurii fisurate, LCF, 1991, 14; Traian T. Coșovei, „Utopia posesiunii”, CNT, 1991, 20; Mihai Iacob, Actualitate și euharistie, RL, 1992, 34; Romanița Constantinescu, Tentativă de seducere, RL, 1992, 44; Ioan Holban, Poezia ca o rană deschisă: Dorin Popa, CNT, 1993, 39; Teodor Georgescu, Salvarea prin iubire, „Timpul”, 1994, 3; Cristian Tamaș, „... pe viață și pe moarte, cu patimă
POPA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288905_a_290234]
-
Cununa anului - Vinok roku, ed. bilingvă, tr. edit., București, 2002. Traduceri: Maria Prihara, Cazacul Holota, București, 1968; Vsevolod Nestaiko, Necunoscutul din apartamentul treisprezece, București, 1969; Ostap Vișnia, Luceafărul meu de seară, cu ilustrații de Tia Peltz, București, 1974; Sofronie Poceaski, Euharistie sau Recunoștință, Ivan Velicikovski, Dedal, în Antologie de poezie slavă premodernă (sec.IX-XVIII), îngr. Corneliu Barborică și Octavia Nedelcu, București, 2003, 93-105. Repere bibliografice: Bârlea, Ist. folc., 560-561; Sonia Burlașova, „Vidhomony vikiv”, „Slovensky narodopis”, 1975, 4; Sonia Burlașova, „Narodjennia symvolu
REBUSAPCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289162_a_290491]
-
cu relativismul nominalist al modernității. Filozofii au renunțat la căutarea înțelepciunii, pariind faustic pe cunoașterea orizontală. De aceea suntem astăzi entuziasmați de aporiile intersubiectivității în opera lui Husserl fără a înțelege o boabă din fenomenologia donației, recapitulată duminical în fiecare Euharistie. Compătimesc aici nu patima bibliofilă, ci doar neputința livrescului de a indica nordul justei noastre orientări existențiale. Logocentrismul își deploră condiția profană și orfană, dar se întoarce mereu printre semeni cu ambiția secretă de a înfrunta disprețuitor orice anonimat. Vorbind
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Cu doar câteva excepții, am subscris cu toții la comandamentul privatizării credinței, al cosmetizării limbajului confesiunii și al domesticirii adevărului. Botezul este o slujbă de familie, spovedania pare înțeleasă de tot mai mulți (preoți și laici) ca o ședință de psihoterapie, Euharistia se primește sporadic; cât despre predică, aceasta poate vorbi despre orice, dar nu despre complexele audienței... Preoții își vor binele, iar noi ne cerem dezlegarea prin cauțiune. Pe de altă parte, privatizarea religiei este visul ateu al liberalilor dintotdeauna. Adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în pericol! Tu spui că noi - „cărturarii” - trăim credința din „cuvinte”, dar- te-aș întreba provocator - cu ce altceva? La început n-a fost oare Cuvântul, iar nu fapta (și etica protestantă)? Ce ne-am face fără Cuvânt? Poți primi Euharistia fără mărturisire? Poți primi Botezul în absența Crezului? Poți lua ungerea din Taina Sfântului Maslu fără citirea Evangheliilor? De când mărturisirea „în cuvinte” reprezintă defectul „elitei”? Cum s-au mântuit tâlharul și desfrânata, dacă nu prin cuvinte? Cum și-a dovedit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
jos, la critica gnosticismului 2 Patapievici adaugă o apologie aparent dochetistă a Duhului. Este un text ce respiră un aer non-confesional și care sugerează posibilitatea unei relații cu Dumnezeu în absența materialității sacramentale 3. În afara unei referințe infrapaginale la taina Euharistiei 4 - menționată ca argument al prezenței egale a lui Dumnezeu în istorie -, creștinismul înfățișat de H.-R. Patapievici are puține contururi sau este chiar desubstanțializat 5. Ne putem întreba atunci: de ce, pentru ca modernitatea să fie realizată într-un sens secular
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și de monahi se centra pe celebrarea euharistică a morții și învierii lui Hristos. În obscuritatea unor neștiute catacombe sau în inima deșertului, sfârșitul istoriei putea fi proclamat fără nici o prezumție. Ziua a opta venea în inimile oamenilor la fiecare Euharistie. O primă sentință din judecata universală a lumii fusese deja pronunțată prin moartea și învierea lui Hristos. Până la a doua venire a Domnului, lumea rămăsese obiectul unui litigiu de proprietate: creștinii se roagă și își dăruiesc viețile slujind lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
inculcă o infinită datorie. Experiența holistică a condiției tragice a umanității, de la Adam până la ultimii fii risipitori ai veacului, este rezervată, în ascuns, doar sfinților. Liturghia sfinților cuprinde, prin definiție, rugăciunea de pocăință și de mijlocire pentru întreaga lume, alături de euharistie și doxologie. Sfinții își interiorizează soarta lumii întregi. Precum Avraam, sfinții Îl întreabă pe Dumnezeu: „Pierde-vei, oare, pe cel drept ca și pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit?” (Facerea 18, 23
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
adeveresc: „De ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos” (I Corinteni 4, 15). În spiritul interpretării arhimandritului Zaharia, putem spune că botezul, spovedania, euharistia sunt taine care fac dintr-un individ credincios un ipostas al Bisericii universale - un loc unde regulile politeții, atât de necesare în lume, sunt abrogate pentru a lăsa iubirii autoritatea supremă. Pe scurt, durerosul proces de trecere de la pocăința psihologică-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se ascunde și se revelează în contemplarea rațiunii făpturilor și a sfintelor Scripturi. Primii teologi ai tradiției creștine au văzut în Sfintele Scripturi unul dintre multiplele aspecte ale Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu (care se recapitulează și se consumă definitiv în Euharistie). Hippolit al Romei socotea Biserica drept matrice funciară a Scripturii. În relația cu Scripturile, rolul Fecioarei este preluat de Biserică (Despre Hristos și Antihrist, 61). Știm apoi că stabilirea canonului Scripturii s-a făcut în comunitățile de tradiție apostolică: fără
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai ales al ei, problema interpretării pe care exegetul vrea s-o rezolve are câteva aspre contururi. Relația dintre text și Cuvânt a fost soluționată de tradiția patristică prin recursul la tema teologică fundamentală a Întrupării. Atât Scriptura, cât și Euharistia surprind slăbiciunea amfibolică a umanității noastre: nevoia de a fi hrăniți. Lectura ca asimilare organică a Scripturii (Iezechiel 3, 2), interpretarea ca cină euharistică, înțelegerea ca interiorizare și absorbție a sinelui în viața veșnică a Cuvântului; pentru a înțelege însă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în inimile noastre, Hristoase Dumnezeule, lumina cea neînserată a cunoștinței Dumnezeirii Tale, și deschide ochii noștri spre cunoașterea evanghelicelor Tale propovăduiri...” Prezența Cuvântului veșnic în cuvintele Scripturii revelează adâncimi imemoriale. Actul împărtășirii constă în această consumație a Cuvântului întrupat. În Euharistie, Cuvântul este prezent în chip substanțial și de aceea cuminecarea se însoțește cu tăcerea. Cuvântul din Scripturi are o prezență iconică, precedând și urmând evenimentului comuniunii euharistice. Atât în actul ruminației, cât și în taina Euharistiei, fără invocarea Duhului - adică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a Cuvântului întrupat. În Euharistie, Cuvântul este prezent în chip substanțial și de aceea cuminecarea se însoțește cu tăcerea. Cuvântul din Scripturi are o prezență iconică, precedând și urmând evenimentului comuniunii euharistice. Atât în actul ruminației, cât și în taina Euharistiei, fără invocarea Duhului - adică în absența epiclezei - nu se poate vorbi despre prefacere. Conversația nevăzută cu Logosul presărat în câmpul creației și pământul Scripturilor seamănă cu arta grădinăritului. Euharistia este primăvara parfumată a grădinarului, care, precum trandafirul lui Angelus Silesius
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
evenimentului comuniunii euharistice. Atât în actul ruminației, cât și în taina Euharistiei, fără invocarea Duhului - adică în absența epiclezei - nu se poate vorbi despre prefacere. Conversația nevăzută cu Logosul presărat în câmpul creației și pământul Scripturilor seamănă cu arta grădinăritului. Euharistia este primăvara parfumată a grădinarului, care, precum trandafirul lui Angelus Silesius, crește și înflorește ohne warum... Grădinarul tâlcuitor de înțelesuri va fi fericit să adoarmă sub lumina lină de apus, a veșnicului „Soare al dreptății” (Maleahi 3, 20). Precum parfumul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fi gazdă Domnului, care i-a mișcat inima spre dragoste și pocăință. În Hristos, Zaheu primește hrană fără ocară, haine de nuntă neprihănite și bucuria netrecătoare a împărtășirii. Zaheu se învrednicește de chemarea apostolilor, frângând pâinea cu Domnul. După această euharistie, în inima lui domnește pacea. Promisiunea făcută celor nedreptățiți îl va feri de judecată. „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni.” (Ioan 5, 24) Primindu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
catolicității. Participarea sau comuniunea eclezială este probabil cheia teologiei lui Yannaras, Marion și Zizioulas. Pentru aceștia, viața liturgică și euharistică întrupează toate exigențele teologiei trinitare. Economia divină se manifestă și este recapitulată în cadrul Liturghiei într-un act de supremă donație (Euharistia) oferită regelui creației (omul). Comuniunea eclezială, care gravitează în jurul evenimentului euharistic, are ca scop „realizare istorică a modului de existență al lui Hristos”6. Însușirea atributelor divino-umane ale Cuvântului întrupat reprezintă premisa cunoașterii teologice a Dumnezeirii. Or, modul de existență
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ne descoperă iubirea ca vehicul de realizare a comuniunii intratrinitare a Dumnezeirii. Trupul lui Hristos nu face decât să reflecte, mai cu seamă în Liturghie, acest mod divin de existență. Din acest punct de vedere, suntem obligați să vedem în Euharistie centrul cardiac al organismului eclezial. Concluziitc "Concluzii" Angajarea gândirii teologice contemporane - de la școala greacă reprezentată de Christos Yannaras, Ioan Zizioulas sau alți teologi mai tineri, cum ar fi Nikolaos Ludovikos, până la școala franceză reprezentată de Jean-Luc Marion sau Michel Henry
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
predica uneori ascuțită și curajoasă, dar adeseori senilă și obedientă, a „popimii”. La fel ca în lumea protestantă, universul simbolic și sacramental al liturghiei Bisericii i-a lăsat pe mulți intelectuali autohtoni complet indiferenți, aceasta poate tocmai pentru că rugăciunile și Euharistia erau săvârșite pe limba tuturor. Critica teologică de care avem astăzi nevoie nu se poate complăcea în suficiența unei savante dezbateri care nutrește vanitatea, disprețul sau aroganța. Cuvintele teologiei Părinților erau călite în rugul aprins al liturghiei Bisericii, fapt pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]