KorAP: Find »[drukola/base=evreiesc & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...85 86 87 ...457 >

11,414 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

generația 1948, dacă nu chiar 1908... Doi bărbați de vârste apropiate, ambii scormonind Pământul Sfânt ca să demonstreze că le aparținea lor, triburilor lor. Era o întâmplare, își zise Maggie. Dar în același timp era ciudat. Una din crime stârnise dreapta evreiască, cealaltă îi iritase pe naționaliștii palestinieni și acum ambele tabere amenințau să spulbere cea mai importantă șansă de pace pe care probabil o vor avea cele două state într-o epocă întreagă. Maggie își aruncă privirea peste minibar, gândindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
sindrom Ierusalim. Expresia se referea la o problemă de sănătate recunoscută, fiind folosită de psihiatri pentru a-i descrie pe acei oameni cărora orașul sfânt le luase mințile. Puteai să-i vezi de pe Via Dolorosa până pe străzile dosnice ale Cartierului Evreiesc, de obicei bărbați tineri - cu bărbile, sandalele și ochii sălbatici, scrutători, ai celor convinși că pot auzi vocile îngerilor. Ben-Ari nu luă în seamă această remarcă; nu era momentul să apere fanatismul religios. Pot să mă uit și eu? îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
fără susținerea Iranului. Dacă atacau acum, era pentru că Teheranul își dorea un război în regiune. Și asta cât mai repede. Făcură un înconjur după care trecură printr-un loc mai sus de Ramallah, iar acum intrau în Psagot, o așezare evreiască cocoțată pe un deal, care se zărea deasupra orașului palestinian. Pe Maggie o surprinse simplitatea tuturor locurilor acestora. Era aproape medievală. Fortărețe pe vârfuri de dealuri, ca și cum ar fi fost pline de arcași gata să trimită o ploaie de săgeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
cu patul înfășurat cu bandă adezivă neagră. Maggie nu putu să se hotărască dacă firescul scenei o făcea mai mult sau mai puțin sinistră. Imediat ce se dădu jos din mașină, Maggie încercă să se orienteze. La prima vedere, aceste așezăminte evreiești chiar arătau ca niște suburbii americane transpuse în mijlocul Arabiei prăfuite, toate casele având acoperișurile roșii și gazoanele bine cunoscute. La un capăt de stradă, câteva adolescente jucau baschet, deși toate purtau fuste de blugi lungi până la glezne. Privea în continuare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
inima pământului nostru? Vorbești serios? Maggie știa că și cuvintele astea erau tot pentru ea. Shapira abia se uita la Uri. Știa că acesta e un act al oamenilor care și-au pierdut identitatea colectivă. O reluare a marii greșeli evreiești. De la Faraon la Adolf însuși, istețul Evreu a crezut întotdeauna că poate alunga lupul. Și care e această armă secretă a evreilor? Îți spun eu, Uri. Capitularea! Așa e! Asta e marea genialitate a evreilor, nația lui Marx, Freud și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
lasă să-l vedem, desigur. Ne dă câte o frântură, pe ici-pe colo, în texte, în surse. E doar o frântură. Dar face minuni, Uri. Probabil că și credința dumneavoastră vă învață lucrul ăsta, domnișoară Costello. Minuni. Iar istoria poporului evreiesc e o istorie a minunilor. Suferim cea mai mare tragedie din istoria omenirii. Holocaustul. Și cât trebuie să așteptăm eliberarea? Trei ani! Atât! Naziștii cad în 1945 și în ’48 avem un stat al nostru. După două mii de ani de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
pentru un bărbat de vârsta lui era foarte modern. Tatăl meu era un militant. Genul ăsta de oameni trăiesc pe internet. Asta îi dădu o idee. Închise e-mailul și căută browser-ul. Îl deschise și intră direct la favorite. Câteva ziare evreiești; BBC-ul; New York Times; eBay; Muzeul Britanic; Fox News. La naiba. Bănuiala ei dăduse greș. Închise browser-ul și începu să se holbeze la desktop, care, în momentul acela, îi părea un zid electronic de cărămidă. Se uită insistent la icoanele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Uri. Căsuța pare să ceară zece caractere: Vladimir nu are decât opt. Întotdeauna a pus Vladimir, peste tot. — Deci ne mai trebuie încă două litere. Deschise o nouă fereastră, îl căută pe Google pe Jabotinski și descoperi alternativa, numle lui evreiesc: Ze’ev. —OK, spuse ea, tastând VladimirZJ. Nimic. VladimirJ 1. Tot nimic. VZJabotins. VZJabotin 1. Încercă cel puțin douăsprezece variante. —Dar un număr? Dacă a pus Vladimir 12 sau Vladimir 99? Există vreun număr de două cifre care ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
o nuanță mai aspră, precum cărămida roșiatică, însoțită de negru intens, alb și multe feluri de gri. După cum i se spusese, podeaua era împărțită în trei panouri distincte. Cel mai îndepărtat părea a fi schița unei sinagogi, incluzând două candelabre evreiești tradiționale, menora-ul. La bază, se afla un tablou primitiv, aproape copilăros, cu Avraam sacrificându-l pe fiul său, Isaac. Dar privirea îi sări imediat la panoul cel mare din mijloc. Înfățișa un cerc, împărțit în douăsprezece segmente, câte unul pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
avea bagaje de ridicat, așa că se duse direct la controlul imigrației. —De ce vă aflați în Israel? îl întrebă fata care nu putea avea mai mult de optsprezece ani. Îmi vizitez nepotul care învață aici. Și unde anume învață? —La Universitatea Evreiască. În Ierusalim. Henry avea doi prieteni pe care îi sunase săptămâna trecută: pe tonul cel mai banal posibil, îi întrebase de fiii lor, ambii fiind de vârsta potrivită și își notase repede detaliile, după care le memorase. Mai era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
îi spuneau israelienii, cu un ușor ș acolo unde arabii pronunțau s. Nu că israelienii ar fi venit vreodată pe aici. De la prima intifada de la sfârșitul anilor ’80, puțini israelieni evrei aveau curajul să calce în Orașul Vechi cu excepția Cartierului Evreiesc, desigur, și a Kotel-ului, Zidul de Vest. Devenise o zonă de nefrecventat; o suită de înjunghieri mortale dusese la această stare de lucruri. Dar lui Guttman nu îi era teamă. Credea din principiu că evreii ar trebui să aibă acces

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
cu un imperiu: într-un puseu de inconștiență. Astfel că Shimon Guttman și-a făcut o datorie personală din a se plimba în special prin partea estică, preponderent arabă, a orașului la fel de liber cum ar fi hoinărit prin vestul predominant evreiesc. Adevărat, nu venea aici la fel de des pe cât ar fi trebuit din punct de vedere ideologic. Era de asemenea adevărat că se uita peste umăr la fiecare cinci sau șase pași și că inima îi bătea iute în secunda în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
aici la fel de des pe cât ar fi trebuit din punct de vedere ideologic. Era de asemenea adevărat că se uita peste umăr la fiecare cinci sau șase pași și că inima îi bătea iute în secunda în care părăsea străzile Cartierului Evreiesc pentru praful și zgomotul din cartierele arabe. Totuși încerca să meargă cât putea de relaxat, având în vedere acele constrângeri, ca un om care colinda pur și simplu orașul său natal. Ca și cum ar fi fost proprietarul locului. Ceea ce, din principiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
sfeșnice, printre care multe exemplare din cele cu opt brațe, menora tradițională folosită de evrei în timpul sărbătorii Hanuka. Întotdeauna l-a izbit pe Guttman, ca ultimul nivel de pragmatism în comerț, această silință a negustorilor arabi de a vinde fleacuri evreiești. Inspectă rafturile aproape sperând să nu găsească nimic demn de văzut, ca să se poată întoarce mai repede la programul lui. Bună ziua, profesore. Ce plăcere să te revăd. Era proprietarul, Afif Aweida, ieșind din spatele tejghelei bijutierului, care se afla în partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
mai valoroase cărți din domeniu. Avea să lucreze pe text toată noaptea. Gândul îi dădea fiori. Nu se mai simțise așa de... de când? De când lucrase la situl Bet Alpha și descoperise casele din jurul sinaogii, care dovedeau existența unui întreg sat evreiesc în perioada bizantină? De când lucrase ca student al lui Yigal Yadin în Masada? Nu. Entuziasmul pe care îl simțea acum era de o cu totul altă intensitate. Cea mai potrivită comparație, îi era rușine să admită, ar fi fost cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
poză. Era făcută prin presarea pe lut a nodurilor de la franjurile unui tip de îmbrăcăminte masculină, purtată de mesopotamieni chiar în vremea lui Avraam. Astfel de haine cu franjuri au dispărut din istorie, cu o singură excepție: șalul de rugăciune evreiesc. Shimon trebuia doar să iasă din casă pentru a putea vedea un evreu ultraortodox așteptând în stația de autobuz sau cumpărând un ziar, purtând exact aceeași haină acum, cu aproape patru mii de ani mai târziu. Iar aici se afla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
îl fascina pe Shimon Guttman era parcursul ei mai îndepărtat. Tăblița fusese inscripționată la Hebron, locul unde era îngropat Avraam, un loc atât de sfânt pentru iudaism încât, după 1967, Guttman și colegii lui extremiști se hotărâseră să restabilească prezența evreiască acolo cât mai repede. Însemna asta că Avraam își trăise ultimele zile ale vieții în Hebron? Cei doi fii ai săi participaseră la înmormântarea lui, dar însemna această descoperire că existase o scenă finală pe patul de moarte, în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
din vremurile antice și-au construit templele aici și, când au fost distruse de babilonieni, le-au ridicat din nou. Nu a mai rămas acum decât Zidul de Vest, dar acest loc a continuat să fie centrul spiritual al credinței evreiești. Însă Muntele Moriah era sfânt și pentru musulmani, care declarau că originile lor mergeau până la Ismael. Pentru ei, Haram al-Sharif, Sanctuarul Sfânt, era locul de unde Mahomed se ridicase la ceruri pe calul lui înaripat. După Mecca și Medina, Haram era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
aici. A fost în Nablus! Ce legătură are asta cu Bet Alpha? —E același lucru. O încercare, în timp ce decidem ce primește fiecare, de a slăbi pretențiile celeilalte părți. Să înclinăm balanța de partea noastră. „Uite, nu mai e nici o așezare evreiască aici. Poate n-a existat niciodată.“ — Asta e o nebunie. —E o nebunie. Dar cred că un palestinian s-a gândit că ne face o favoare. Că ne dă o mână de ajutor. Nu cred. —Ai o explicație mai bună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Ierusalimului Unit. —Colonialiști? — Poate. Al-Shafi își freca bărbia, scărpinându-și tuleiele. — În acest caz, Yariv tremură acum. Toubi interveni și el. — Întotdeauna s-a crezut că Machteret va ieși din nou la suprafață în cele din urmă. Machteret, organizația secretă evreiască. Ca și Al-Shafi, învățase ebraica într-o închisoare evreiască. Dacă ar fi așa, ar omorî dintre ai noștri. Dar pe el vor să-l submineze. Ce vreți să facem, domnule Al-Shafi? întrebă Amiry, întrerupând această dezbatere ideologică și rămânând extrem de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-și tuleiele. — În acest caz, Yariv tremură acum. Toubi interveni și el. — Întotdeauna s-a crezut că Machteret va ieși din nou la suprafață în cele din urmă. Machteret, organizația secretă evreiască. Ca și Al-Shafi, învățase ebraica într-o închisoare evreiască. Dacă ar fi așa, ar omorî dintre ai noștri. Dar pe el vor să-l submineze. Ce vreți să facem, domnule Al-Shafi? întrebă Amiry, întrerupând această dezbatere ideologică și rămânând extrem de practic. —Vreau să aflați tot ce puteți despre incidentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
asta m-aș fi așteptat. Ridică mâna, semn că nu a terminat încă. Chiar și din partea Machteret-ului m-aș fi așteptat să primesc vești. Urmară murmure de aprobare, câțiva clătinară din cap. Cu toții presupuseseră că un reviriment al organizațiilor extremiste evreiești era de așteptat. În anii ’80, un grup de colonialiști și de fanatici religioși trimisese bombe prin poștă sau le plasase sub mașini, schilodind câțiva politicieni palestinieni. Multe dintre victime erau încă active, apărând la televizor în scaune cu rotile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
că nu va fi niciodată ca ei. Era prea târziu acum, bineînțeles. La cincizeci și doi de ani și cântărind peste o sută de kilograme, Akiva Shapira n-ar fi putut niciodată să se alăture acestei eroice armate a rezistenței evreiești, nu într-un mod activ. Nu îl îndurera faptul că îi trecuse vremea, ci sentimentul că aceasta nu sosise niciodată. Ca american, a crescut într-o suburbie confortabilă, lipsită de exigențe, din New York. Mai exact, în Riverdale. În timp ce acești tineri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
era asistentul personal al nimeni altuia decât Yossi Ben-Ari, ministrul apărării naționale din Israel. Ne aflăm aici, după cum știți, ca să vorbim despre Operațiunea Bar-Kohba, începu șeful intendenței. Lui Shapira îi plăcu numele. La urma urmei, el sugerase ca această revoluție evreiască de secol XXI să fie numită după cel care condusese echivalentul ei din secolul II. (Acea revoltă a lui Bar Kohba împotriva romanilor s-a sfârșit cu un dezastru și un exil pentru evreii din Palestina; dar Shapira a hotărât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
părți nu încearcă să fure vreun hotar de la cealaltă. Nici o conversație la cină între mediatori nu se încheia fără să se trezească cineva să povestească ce făcuse Menachem Begin la Camp Davis, cum prim-ministrul israelian reușise să facă versiunea evreiască a acordului cu Egiptul mai puțin strictă pentru țara sa decât textul englezesc cu care Jimmy Carter a plecat acasă, la Washington. Deci felul în care îl trăgea acum de mânecă pe Uri nu era o premieră. Deși n-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]