2,256 matches
-
implicarea lui Ovidiu în acest eveniment politic. I. K. Horvarth 25 crede că Livia ar fi vrut să-și otrăvească nepotul și că Ovidiu cunoștea acest plan. Prin exilarea lui Ovidiu, Livia ar fi scăpat de un martor incomod. Alți exegeți îl consideră pe Ovidiu conspirator 26, întrucât știa despre planul de eliberare a lui Agrippa Postumus, în speță despre vizita lui Augustus și a lui Fabius Maximus în Planasia, și pentru că fusese implicat într-un plan de eliberare a lui
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Augustus și a lui Fabius Maximus în Planasia, și pentru că fusese implicat într-un plan de eliberare a lui Agrippa, proba că vizitase insula Elba, apropiată de Planasia unde se afla nepotul împăratului (cf. Pontica 2, 3, 83-84). Dar alți exegeți 27 neagă faptul că Ovidiu ar fi cunoscut planul de salvare a lui Agrippa. Chiar și prin această formă, ipoteza se opune mărturiei poetului care declară că vina sa constă în aliquid vidi, involuntar și întâmplător, fapt care a rămas
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
războinice și, mai ales, de criza necomunicării în limba latină. Evident, toate sunt hiperbole într-un univers imaginar conceput de un spirit mediteranean 33. Istoria receptării poeziei de exil a lui Ovidiu, cunoaște, în exegeza academică, judecăți de valoare inadecvate. Exegeți celebri, în frunte cu R. Pichon 34, au analizat poezia lui Ovidiu prin criterii etice sau retorice, nu estetice. Critica modernă din ultima jumătate de secol, disociind universul literar de referentul său istoric, a respins însă acest mod de lectură
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
relațiile strânse dintre Fabia și Marcia vezi: Tristia 3, 6, 25; Pontica 1, 3, 138 și 3, 1, 75-80. 20 Cf. V. G. Nemetry, Comentarius exegeticus ad Ovidii Tristia. Excurs I. De tertia Ovidii uxore, Budapest, 1913, pp. 129-132. Acest exeget neagă însă pertinența ipotezei. Fabius Maximus a fost orator, poet, om politic, consul în anul 11, an în care Ovidiu îi dedică un epitalam (Pontica 1, 2, 133). 21 "Introduction" la Ovidius, Tristia, Oxford, 1924, p. 33. 22 S. D
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
studenției, B. colaborează la „Scânteia tineretului”, „Viața studențească”, „Informația Bucureștiului”. Activitatea de critic literar și-o începe cu o cronică la cartea lui Nicolae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu, publicată în revista „Tomis” (1971). S-a impus în primul rând ca exeget și editor al operei lui Mihail Sadoveanu. Împreună cu Cornel Simionescu, elaborează ediția critică a Operelor lui Mihail Sadoveanu, însoțită de un aparat critic, bazat pe o documentare exhaustivă, privind receptarea operei sadoveniene de-a lungul timpului. După antologia Mihail Sadoveanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285552_a_286881]
-
de imaginație devine expresia voinței de creație și a "bovarismului" criticului modernist. Și totuși, în ciuda precizărilor mai mult decât lămuritoare, romanul nu s-a bucurat de o receptare favorabilă nici în epocă, și nici după aceea, pentru simplul motiv că exegeții l-au raportat mereu (am spus-o de nenumărate ori) la formula total inadecvată a literaturii mimetic-autenticiste. Mihail Sebastian, spre exemplu, reproșa cărții stilul de "eseu psihologic" și construcția "total defectuoasă", iar criticului-prozator "neputința de a crea oameni"10 (de parcă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
biografist-individualistă (cultivat de prozatorii noștri declarați "proustieni") în favoarea descrierii fenomenologice a sufletului (entitate generică, transindividuală). Pe de altă parte, înțelegerea bergsoniană a realității ca devenire și a temporalității ca "flux", "durată", și nu succesiune mecanică de momente (reclamată de majoritatea exegeților drept emblematică pentru romanul proustian) ar fi avut drept consecință inevitabilă nu doar disoluția narațiunii de tip silogistic-cauzal, ci și alterarea identității "eului", abolirea distanței dintre "subiect" și "obiect". În treacăt fie spus, pentru Bergson, conjuncția dintre "materie" și "spirit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
consecință, din dorința de a fi consecvent cu propriile teorii, atunci când s-a referit la literatură în genere (și nu numai la categoria comicului) Bergson a evidențiat aproape exclusiv latura ei formală, de mecanică goală, ceea ce i-a determinat pe exegeții operei sale să vorbească despre un "pesimism lingvistic radical"22, trădând o neîncredere fără precedent în cuvânt (considerat un mijloc inadecvat nu doar de cunoaștere, ci și de reprezentare). Prin urmare, neputând transpune în pagină bogăția concretului fenomenal la fel de fidel
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
doar "memoriei voluntare", noul roman se revendică în schimb de la procedeul "muzical" al memoriei involuntare și de la o structură deschisă, dinamică, modelată de "imaginea ascunsă" a timpului îngropat în pagina scrisă. Trebuie precizat acum că, deși se numără printre primii exegeți care au semnalat amestecul de elemente bergsoniene și husserliene în romanul lui Proust 24, Camil Petrescu îl interpretează pe scriitorul francez numai prin grila filosofiei lui Bergson și a "noii structuri", fără alte nuanțe (atât de necesare totuși, dată fiind
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
momentul de grație. Din acest motiv, atunci când își propune să exploreze inconștientul (deziderat comun al scriitorilor moderni), Lovinescu recurge la niște mijloace inadecvate, tributare mai curând vechilor formule artistice de unde și impresia de "hibridizare", cum și "inconsecvențele" semnalate de majoritatea exegeților. Până una alta, trebuie să reținem că excluderea simțurilor minore din orizontul trăirilor afective și al proceselor psihice (conștiente și inconștiente) indică o deviație simptomatică în raport cu proustianismul, ce relevă caracterul raționalist-artificial ("analitic" în sensul cel mai îngust) al "metodei" lovinesciene
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
digerabil, ca un actor slab: "-Diano, Diano, se apropie el iluminat de dânsa, simt în mine adevăratul traumatism, nu cel pe care l-am resimțit în momentul refuzului... Mă simt altul, limpezit, generos, renăscut". Nereceptivi la asemenea tip de discurs, exegeții au sancționat unanim "episodul-cheie"56, îndelung pregătit pentru a produce un efect de șoc, o spectaculoasă și, de bună seamă, neverosimilă răsturnare de situație. Lovinescu știa însă foarte bine ce face atunci când își punea eroul într-o postură ridicolă. Bizu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în alte interpretări (inclusiv, chiar dacă nu explicit, în comentariile lui Călinescu), într-un context (anii '30) în care opera eminesciană devenise pretextul major al disputelor ideologice de tot soiul. Or, cum ideologiile constituie, la rândul lor, "traducerea politică a mitului", exegeții au depistat "trei trăsături definitorii ale funcționării mitului eminescian în perioada interbelică": 1. "utilizarea politică a acestuia"; 2. "asocierea definitivă a problemei Eminescu aceleia a identității naționale românești"; 3. "retorica religioasă utilizată pentru a invoca mitul"103. Însă lectura lovinesciană
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
comun, lipsit de "personalitate". Cât privește interpretarea călinesciană, pe care Lovinescu voia s-o combată, trebuie precizat că nici ea nu demitizează figura poetului, cum s-a afirmat uneori, în totală necunoștință de cauză. Dimpotrivă, departe de a fi un exeget obiectiv și rece, Călinescu s-a dovedit un veritabil creator de mit (un "mythmaker"115, s-a spus), înclinat și el, asemeni lui Lovinescu (în ciuda diferențelor, procedeul e, vom vedea, similar), către romanțarea, subiectivă, a documentului. Ioana Bot, spre exemplu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
care-și găsește satisfacția numai în suferință ("Poezia lirică fără durere nu se poate"; "neputința de a fi fericit forma, negreșit, elementul esențial al conștiinței lui"). Iar concepția aceasta "doloristă" nu-i o "invenție" lovinesciană. O regăsim și la alți exegeți, care invocă nu doar "realitatea" operei, ci și unele mărturii ale poetului însuși, precum următoarea: "[...] ca să scrii mare poezie trebuie să-ți fie greu pe lume și amar, să pătimești, să te chinuie doruri, amintiri și deznădejdi, să le accepți
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
planul rememorării fiind un procedeu predilect de construcție narativă, articulat ca expresie nemijlocită a unei psihologii "schizoide" invariabile, schițată de Lovinescu încă din primele texte literare. Plecând de la observația că memoria are rolul de a anula "opoziția suflet/ trup", un exeget subtil precum Caius Dobrescu considera poetica eminesciană o poetică a memoriei par excellence, deoarece "prin puterea ei de a crea, prin repetiții continue, un câmp al disipării, al indeterminării, opus cauzalității și fatalității", memoria "este învestită în același timp cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să-i citească în suflet și, edificată, știe și cum să preia inițiativa erotică (femeia "cu inițiativă" răspunzând "unei necesități sufletești" caracteristice individului contemplativ, cufundat "în nori și-n ceruri nalte"). Nu întâmplător, confirmând parcă "sugestiile" oferite de interpretarea lovinesciană, exegeții operei eminesciene au subliniat faptul că experiența sufletească din care a crescut Luceafărul și, în genere, lirica erotică eminesciană, se regăsește în mitul lui Amor și Psyche, după cum reiese și din următorul fragment epistolar: "până a nu te cunoaște numai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dorită. Într-unul dintre studiile sale de tinerețe 167, Ioan Petru Culianu a explicat într-o manieră asemănătoare rostul inversării rolurilor în cuplul erotic eminescian. Plecând de la observația comună că, la Eminescu, de obicei, femeia se exhibă iar bărbatul privește, exegetul atribuia "iubirii" (mai precis: îndrăgostirii, "cristalizării" amoroase) o formă de privire "furișată", care surprinde numai o parte din intimitatea feminină dar tocmai această "frustrare" intensifică, de fapt, pasiunea erotică. Voyeurismul (și, implicit, fetișismul: ochiul bărbatului nu vede niciodată "întregul") desemnează
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
negru sau Lunatecii", ilustrând deci, am spus, un gen de proză deja existent 226). Oricum, originalitatea prozatorului, atâta câtă este, e de găsit tot în formula romanului-melodramă, cu rădăcini în autobiografie. Lipsiți de înțelegere pentru o poetică de acest gen, exegeții literaturii lui Lovinescu au sancționat aceleași "defecte" și în romanele eminesciene, și în cele de inspirație așa-zis "autobiografică": ca operă memorialistică, un roman precum Bizu dezamăgește din cauza clișeelor "sămănătoriste" și a pauperității informațiilor legate de viața spirituală a protagonistului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
n-a confirmat această pretenție. G. Călinescu, exprimând consensul generației sale, va reduce romanele lovinesciene la interesul lor biografic, legat de personalitatea criticului, pentru că, susținea el, "romanțarea biografiei duce la modele perimate", de "nuvelă veche". Verdictul zdrobitor a rămas, iar exegeții de mai târziu s-au aplecat asupra romanelor lui Lovinescu doar pentru a elucida misterul care face din îndrăznețul purtător de stindard al modernismului la noi un literator desuet, cu mult în urma criticului și teoreticianului cu același nume. Dar pentru
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
manifestă aici în forma amintirii-obsesie", astfel că "vocea autorului exprimă bucuria de a se regăsi în spațiul trecutului", iar "bucuria de a se regăsi în trecut devine obsesie a trecutului" (p. 88). Ciclul Bizu conține de fapt, cum bine observă exegetul, "întreaga tematică și suma tuturor procedeelor narative", romanele lovinesciene ilustrând, în genere, un scenariu narativ stereotip în trei "trepte": 1. "textul ca viață"; 2. "textul ca provocare a textului"; 3. "textul ca reper al lecturii sale". Justificată într-o anumită
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pe plac tocmai în Ispania, un târtan, jidov spaniol, și l-au luat de bărbat, cu carele pe la 1844, venind aice, și-au vândut toate moșiile și țiganii și s-au dus la praznicul dracului". 68 Potrivit celor mai avizați exegeți (ca Michael R. Booth ș.a.), în melodramă nelegiuitul e reperabil scenic prin mustața pe care o poartă element vizual menit să codifice distribuția "triunghiulară" a personajelor. 69 Frecventarea cinematografului reprezintă un simptom caracteristic stilului de viață modern, sugerând emanciparea femeii
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lui Gheorghe Râpeanu, învățători, și soțul traducătoarei Sanda Râpeanu. Urmează Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești (1942-1950) și Facultatea de Filologie a Universității din București (1950-1954), secția limba și literatura română. Și-a susținut doctoratul cu teza N. Iorga - exeget al literaturii universale. A fost redactor la „Gazeta literară” (1954- 1959), unde a și debutat în 1954, și la „Luceafărul” (1959-1962), redactor și redactor-șef adjunct al ziarului „Scânteia” (1962-1969), vicepreședinte al Radio-Televiziunii Române (1970-1972), director al Editurii Eminescu (1972-1990
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289135_a_290464]
-
afectivă (subconștientul) și gândirea critică (conștientul)"49. O asemenea perspectivă de interpretare trece în secundaritate mulțimea de alte date (religioase, sociale, politice, economice etc.) care dintotdeauna au condiționat faptul cultural. Mai mult, așa cum au demonstrat până acum o serie de exegeți, cultura - ca de altfel și religia - se cere înțeleasă după propriile sale criterii, prin chiar natura sa specifică. Astăzi pare deseori neconvingător să explici un fapt cultural prin altul economic, sau unul religios prin ,,paricidul primordial", de exemplu. Le poți
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
schimb, sunniții sunt categoric împotriva reprezentării și manipulării figurilor sacre din Islam. 2. Despre interdicția reprezentării Profetului Mohamed Cu toate acestea, nu există în Coran nicio referință explicit formulată la interdicția reprezentării lui Mohamed sau a altor profeți. Există, totuși, exegeți musulmani care trimit la un verset din Coran în care profetul Abraham interzice credincioșilor să venereze idolii. Așadar, interdicția reprezentării lui Mohamed se leagă direct de anularea credințelor religioase străvechi, preislamice, de tip animist și politeist. Mai există un punct
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
și scoaterea la iveală a muncii academicienilor progresiști din generațiile următoare lui”. Ion Vitner. „Exegeza eminesciană de după Gherea suferă În cea mai mare parte de un viciu fundamental: stă pe cap, În loc să se sprijine, cum e firesc, pe picioare (Ă). Exegeții burghezi au plecat invariabil de la conștiința nefericită a poetului și de aici au căutat să-i determine existența, să-l explice ca om și ca poet. Personal nu cred În rolul determinant al lui Schopenhauer, sau al lui Fichte, Schelling
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]