3,956 matches
-
Și ne-a dat și nouă, / Și l-a rupt în trii / Și-a dat la copii, / Și l-a rupt în patru / Și-a hrănit tot satu, / Și l-a rupt în cinci / Și-a dat la voinici, / La feciori cu opinci; / Iar cât a mai rămas / Înapoi că mi l-a tras, / Și l-a pus în cuiu din dos / Ca să fie-ndemânos / Pentru alți plugari de scos..." 405 Colacul ritualic reprezintă sacrificiul spiritului grâului, jertfa divinității care moare și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
glie verde, iar a treia zi, se ia, se usucă și se afumă bolnavii de junghiare.412 În ziua de Sfântul Gheorghe, cele mai multe fete din Bucovina iau câte o brazdă pe care o pun în drum ca să fie călcate de feciori, crezând că "Dacă N. N. va călca / Atunci mă va lua!" După ce a trecut lumea peste acele brazde, se iau și se păstrează pentru a fi întrebuințate ca leac împotriva unor boli, mai ales la "sclintitură":413 Într-o legendă bucovineană
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sărbătorilor de iarnă, focul, alături de apă, capătă valențe profetice. În ajunul Anului Nou, fetele își caută ursitul și în vatra focului cu ajutorul perilor de porc: fiecare fată ia, pe rând, câte doi peri de porc, îi botează cu numele unor feciori și îi pun în vatra focului, care a fost curățată de cărbuni și cenușă, zicând: "C um nu stau perii de porc pe foc, / Așa să nu steie ursitul meu pe loc!" Dacă perii de porc se întâlnesc în "fierbințeala
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Așa să nu steie ursitul meu pe loc!" Dacă perii de porc se întâlnesc în "fierbințeala focului", atunci se spune că tinerii respectivi se vor căsători, iar dacă perii se îndepărtează unul de altul, fata nu va avea parte de feciorul pe care "a pus ochii".420 Cărbunii de pa foc au rolul și de a prevesti rodnicia pământului dintr-un an. Astfel, în Ajunul Sfântului Vasile, cărbunii, obținuți dintr-un singur fel de lemn, se denumesc după rod (ovăz, porumb
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Să cate numai la mine, / Numai mie să se închine, / Iar dușmancele mele, / Cele spurcate și rele, / Să rămâie înglodate, / Cloște înclocșnate, / De găini găinățate, / În pod aruncate. Da, eu să fiu păuniță, / Podoghiță, / De la munte scoborâtă, / De toată lumea iubită, / Feciorii ce m-or vedea / În brațe că m-or lua, / În frunte m-or săruta, / În fruntea jocului m-or purta!"434 Interferența dintre sacru și profan transformă valențele focului într-o reminiscență anistorică a unui illo tempore în care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
somnului" copilului ei, femeia ia copilul în brațe, merge la o casă cu copii mici, aruncă pâine și sare spre geamul luminat și rostește: "Bună vremea, focușor / Arzător / Și-ncălzitor! / Am venit să-mi încălzesc /Mânuțele / Și picioruțele /Fetei mele N. (Feciorului meu N.); / Să iau cina și hodina / De la casa / De la masa / Lui N. N. / Și de la toți căsenii / S-o dau fetei mele N. (S-o dau feciorului meu N. )."73 Tot pentru a-l scăpa de "plânsori", femeile din Bucovina
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Arzător / Și-ncălzitor! / Am venit să-mi încălzesc /Mânuțele / Și picioruțele /Fetei mele N. (Feciorului meu N.); / Să iau cina și hodina / De la casa / De la masa / Lui N. N. / Și de la toți căsenii / S-o dau fetei mele N. (S-o dau feciorului meu N. )."73 Tot pentru a-l scăpa de "plânsori", femeile din Bucovina iau copilul în brațe, aruncă cu pâine și cu sare spre o pădure sau spre un arbore, zicând: "Bună vremea, pădure! / Dumneata ai fete / Și eu am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din Bucovina iau copilul în brațe, aruncă cu pâine și cu sare spre o pădure sau spre un arbore, zicând: "Bună vremea, pădure! / Dumneata ai fete / Și eu am feciori / Hai, ne-om încuscri / Și ne-om nemuri. / Ia de la feciorul meu / Plânsorile / Strânsorile / Întinsorile / Durerile / Și toate chinurile / Și neodihna / Și dă odihna / Și creșterea / Copacilor tăi / Feciorului meu!"74 Dacă noul-născut plânge prea mult, atunci se spune că-i "luat de lună" (în Macedonia, dar și în Bucovina, mama
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
arbore, zicând: "Bună vremea, pădure! / Dumneata ai fete / Și eu am feciori / Hai, ne-om încuscri / Și ne-om nemuri. / Ia de la feciorul meu / Plânsorile / Strânsorile / Întinsorile / Durerile / Și toate chinurile / Și neodihna / Și dă odihna / Și creșterea / Copacilor tăi / Feciorului meu!"74 Dacă noul-născut plânge prea mult, atunci se spune că-i "luat de lună" (în Macedonia, dar și în Bucovina, mama copilului se împrietenește cu luna, pentru a-l feri de strălucirea ei nefastă): "Lună, lună, / Gărgăună / Ce-nserezi / În
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În mare-i cădea / Și te-i îneca...(...) / Hai, brade, hai, / Mult mă mai rugai / O rugare mare, / Cu multă răbdare. / Brade, brade / Am și eu un frate / Un frumos păcurărel / Și are un toporel. / Și are verișori / Doi voinici feciori, / Ei te vor tăia / Și te-or răsturna. / Maistări vor veni / Și te vor ciopli / Și din tine-or face, / Ca să fie pace, / Punte peste mare / S-aibă trecătoare, / Suflete ostenite / Cătră rai pornite! / Bradu-atunci se gândea / Și trupinele-ntindea / Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Punte peste mare / S-aibă trecătoare, / Suflete ostenite / Cătră rai pornite! / Bradu-atunci se gândea / Și trupinele-ntindea / Iar mortul îmi trecea / Unde dorul îl ducea / Marea fără nume / L-aialaltă lume."86 Moartea-nuntă înveșnicește legătura de sânge dintre om și cosmos: "Vasile, fecior mare" / Amu-i nunta dumitale. Scoală-te, nu sta scârbit / Că nuntașii ți-au sosit! Da cine te-a cununa? / --Popa cu cădelnița! / Și oare cine te-a boci? / Grădina cu florile (...) / Față albă ca spuma / Sprâncene negre ca mura
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
destinul: "Lângă curtea aceea se afla un măr nalt și frumos, carele înflorea îndată ce sosia ficiorul babei acasă; și când se ducea de acasă, pica floarea. Mărul acesta era așadară sămnul cel mai bun de știa baba când îi vine feciorul acasă."92 Umanizată, natura poate fi un spațiu de trecere înspre altă lume a fantasticului narativ: pentru a aduce "cheia raiului și lumina soarelui", trebuie de trecut prin "câmpul cu somnul" unde "îndată au și început florile, care din care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tremurat, / El o plâns și o oftat: / " Duce-m-aș și-s îngropat, / Aș sta ici și-s blestemat...""98 Echilibrul existențial se realizează prin harul pământului care are puterea și datoria de a drămui destinul: "Fii, pământe, blestemat, / Că feciorii mi-ai luat / Și singură m-ai lăsat. / Să sfârșească n-o apucat, / Pământu s-o tremurat / Și-n două s-o despicat / Și de vie-o îngropat, / Că prea mult o blestemat."99 Alegoria "pământului păcătos" este dezvoltată în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Eu aștept să vie-acasă, / Șapte rădăcini nu-i lasă. / Pământule păcătos, / Mult ai fost nesățios, / Că doi ani o tot plouat / Și nu te-ai mai săturat, / Eu știu cin` te-o blestemat.../ Cu sânge te-ai adăpat, / Sânge din feciorii mei, / Tinerei / Și frumușei. Că de-ar fi-ngropați în țară, / Aș lua lut și țărnioară, / Le-aș lipi la inimioară, / Mi-ar mai trece jale-amare; / Lut de pe mormântul lor, / Și mi-ar mai trece de dor, / Da mie doi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pleca ramul frumos / Cât oi sta cu mândra jos. / Eu, băiete, te-aș lăsa, / Da ți-i mândra tinerea / Ș-ai să faci păcat cu ea; Pentru un băiat ș-o fată / Rămâne frunza uscată, / Pentr-o fată ș-un fecior / Îmi rămâne ramul gol."120 Paralelismul negativ simbolizează înstrăinarea, uneori declarată, a omului de lumea cosmică, anadiploza "pentru mine" singularizează destinul, suferința rămânând neîmpărtășită: "Pădure, verde pădure, / Frumos cântă cucu-n tine,, / Da nu cântă pentru mine. Pentru mine de-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
bătute / Că-i frumos cu neamuri multe; / Și-i frumos și cu puține / Cine de cuvânt se ține!"133 sau "Foaie verde mărăcine, / Ia-ți, copchilă, iertăciune, / De la strat de lămâiță, / De la fete din uliță; / De la strat cu busuioc, / De la feciorii din joc. Ia-ți, mireasă, ziua bună, / De la soare, de la lună, / De la maica ta cea bună; / De la soare, de la nori, / De la cele mici surori. / Veniți, frați, veniți, surori, / Să mă-mpodobiți cu flori!"134 II.3.2. RELAȚIA OM-COSMOS Domesticind
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pentru a re-semantiza planul conținutului, în timp ce singularizarea rezultată din opoziția masculin / feminin ilustrată în planul expresiei de opoziția singular / plural redefinește, cu ajutorul comparațiilor, plenitudinea înțelesurilor: "Vai, sărace fetele, / Îs toate ca florile / Aici cresc, / Colea-nfloresc, / Dincolo se veștejesc. Dar feciorul săracul / Este ca grădinarul, / Când se plimbă prin grădină, / Toate florile-i se-nchină. / Și el se plimbă și tace. Rupe floarea care-i place. Uită-te, bădiță, uite, / Uită-te din deal în șes, / Ce-ai lăsat și ce-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
canafi de mătasă. / Sculați, gazde, nu dormiți, / Că vă vin colindători / Noaptea pe la cântători. / Streșină de busuioc / Să fii gazdă cu noroc; Streșina-i de mintă creață, / Să fii gazdă cu viață; / Streșina-i de căprior, / Să ai parte de fecior; Streșina-i de iarbă lată, / Să ai parte și la fată; C-o sticlă de vin pe masă, / Lângă sticlă păhărele, / Să cinstim și noi cu ele."164 Soarta omului este " norocită" numai atunci când se înfățișează ca destin cosmic, umanul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ai dat crenguță / Și omului dă-i mândruță."182 Discursul dialogic, construit pe baza repetițiilor ("cununa") evocatoare și a notațiilor descriptive, pune în act liantul ontologic dintre eul individual și eul cosmic: " Cununița grâului / De pe-ntinsul câmpului, / Fetele au secerat / Feciorii clăi a-nșirat. / De unde cununa vine / Mult mi-i drag și-mi pare bine, / Cununa-i de sânziene, / Cu Ilene-Cosânzene, / Cu Mării și Mărioare, / Flori de lăcrămioare. / De unde cununa pleacă / Multe cară se încarcă / Și fac drum belșugului, / Pân-la casa omului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
îmbinarea structurii narative cu elemente descriptive: " Acolo-n vale-n poieniță, / Doarme-o mândră copiliță, / Trece un voinic în grabă, / Mi-o sărută și-o întreabă: Ești fată sau măritată / Sau zână din cer picată, / Da sunt floarea-florilor, măi! Dragostea feciorilor, măi! Tu, voinice, cine ești, măi? Nu-s fecior, nici însurat, măi! Nici frumos din cer picat, măi! Sunt luceafărul din zori, măi! / Ce iau roua de pe flori!"184 Spațiul poetic găzduiește umanul în întregul său, trăirea însăși devenind metaforă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-n poieniță, / Doarme-o mândră copiliță, / Trece un voinic în grabă, / Mi-o sărută și-o întreabă: Ești fată sau măritată / Sau zână din cer picată, / Da sunt floarea-florilor, măi! Dragostea feciorilor, măi! Tu, voinice, cine ești, măi? Nu-s fecior, nici însurat, măi! Nici frumos din cer picat, măi! Sunt luceafărul din zori, măi! / Ce iau roua de pe flori!"184 Spațiul poetic găzduiește umanul în întregul său, trăirea însăși devenind metaforă a universului: "Foaie verde de sulfină, / La mândruța în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca destin cosmic: Fost-a-n lume doi iubiți, / De părinți n-au fost voiți; Ei de mână s-au luat, / S-au dus și s-au înecat / Părinții cum au aflat, / S-au dus de i-au îngropat: / Pe fecior chiar lângă drum, / Iar pe fată peste drum. / Din fecior a răsărit / Un brad mândru aurit, / Iar din fată-a răsărit / Poamă verde aurită. / Poama tot în sus creștea, / Pe brăduț îl cuprindea. Cine pe-acolo trecea / Poamă vie tot
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
părinți n-au fost voiți; Ei de mână s-au luat, / S-au dus și s-au înecat / Părinții cum au aflat, / S-au dus de i-au îngropat: / Pe fecior chiar lângă drum, / Iar pe fată peste drum. / Din fecior a răsărit / Un brad mândru aurit, / Iar din fată-a răsărit / Poamă verde aurită. / Poama tot în sus creștea, / Pe brăduț îl cuprindea. Cine pe-acolo trecea / Poamă vie tot mânca, / Iar din gură blestema: Ardă-i focul de părinți
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
găoază, din rogoz / O ieșit ist făt frumos. / Și cere scufă și salbă / Să se ducă-n lumea albă. Cere cal de călărie / Și o stea la pălărie, / Ca să treacă de pustie; / Și mai cere un cal breaz, / Că-i fecior de om viteaz; Dă-i măicuț-un oboroc, / Ca să-și cate de noroc. Și mai dă-i măicuț-o sită, / Ca să-și cate de ursită; Și mai fă maic-o plăcintă, / S-o mâncăm până la nuntă. / Ca grâul N. N. să crească / Și-ntru mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
crească dreptatea / Cum crește-n codru frunza."223 Personificarea momentelor esențiale ale vieții constituie o modalitate de sublimare a destinului tragic: "Cu dor m-oi duce-n mormânt, / C-a mei feciori nu mai sunt. / Cui nu i-o murit fecior, / N-are jale, n-are dor, / Da mie doi mi-o murit, / Cu dor mă duc în mormânt / Că mi-i arsă inima, / Nici în lut nu i-oi uita / Și moartea oi blestema, / Moartea și războaieli, / Că mi-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]