KorAP: Find »[drukola/base=fugi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...85 86 87 ...1026 >

25,640 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781

cine? DĂNILĂ: Ia poftim și-o ia pe-aici înainte, și ți-oi arăta eu cu cine. Ia poftim! (Codârlic o ia, ezitant, în direcția arătată.) DĂNILĂ (aparte): Oi găsi eu pe-aici, prin tufe, vreun iepure. După acela să fugi, drace! (lui Codârlic) Ei, jupâne, stăi așa! CODÂRLIC: Am stat. DĂNILĂ: Și cată de vorbește ușurel. CODÂRLIC: Da' ce s-a-ntâmplat? DĂNILĂ: Pricepi tu acuși. Iaca, vezi colo, în tufăriș, ceva mititel, ghemuit jos? CODÂRLIC: Văd. Și ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
colo, în tufăriș, ceva mititel, ghemuit jos? CODÂRLIC: Văd. Și ce-i cu asta? DĂNILĂ: Acolo-i copilul meu cel mai mititel. Acuma doarme, că i-a dat maică-sa să sugă. Da-l trezesc eu și-l îndemn să fugă. Tu, după el; și după ce li-i ajunge, întoarce-te să-mi povestești cum a fost. CODÂRLIC: Cum, bre omule, cu scârba aceea mică să mă-ntrec eu la fugă? DĂNILĂ: Las' c-o să-ți placă... Ațin-te numai. (chiuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
să plec în baltă... (încearcă să se dezlege.) DĂNILĂ (aruncă ciomagul): Ia să te ajut. (îl dezleagă) Să-ți fie de bine petrecerea! CODÂRLIC: Lumeee, mi s-au detunat de tot rădăcinile coarnelor din cap! Nu mai stau nicio clipită! (fuge, dispare în baltă) DĂNILĂ: Ei, am făcut-o și pe asta! S-o luăm acuma de unde am lăsat-o. Cum sărăcia să aburc burduful cu bani pe iapă? Ia să vedem, greu îi? (încearcă să ridice sacul, abia îl poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
asta? SMARANDA (iese din casă, se uită în sus): Iaca, numai pozna asta n-o mai văzusem! Intră iute-n casă, dragu' mamei, să nu te vateme cumva... Și stăpânește-i înăuntru și pe ceilalți. VASILICĂ: Alei, iaca vine-ncoace! (fuge în casă. Efect descendent) DĂNILĂ (din culise): Nu vă temeți, dragii tatei! Nu te speria, Smarandă, că eu îs! Intră urmat de Codârlic, acesta pune sacul jos.) SMARANDA: Da' ce plocon se mai cheamă ș-aista, Dănilă? De unde-ai agonisit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
vreme de povestit. Unde-s copiii? SMARANDA: În casă, unde-ai vrea să fie? DĂNILĂ: Tare bine! (strigă spre casă) Ei, măi gloată, stați pe loc. Numai suflecați-vă și scuipați în palmă, că vă dau de treabă. Tu, Smarandă, fugi în podul șurii și adă blăstămurile părințești ragila și pieptenii de tras câlți. Că de mult nu le-am mai folosit. Eu intru înăuntru cu oaspetele ista ales. Cată de adă degrabă ce-am spus. Hai, Codârlic, să te blastăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
bine, așa ca să-i placă și dumnisale. Cu nădejde, ați priceput? (larmă mare în casă, chiote, se aud strigătele înspăimântate ale lui Codârlic și vocea lui Dănilă care-i îndeamnă pe copii. Ușa este izbită dinăuntru, Codârlic iese total răvășit. Fuge spre culise, dă, din fugă, peste Smaranda, gest galant de scuză, efect ascendent, se pierde. Dănilă apare în ușă) Aha, ca din pușcă s-a dus pe urlați, la cei de-o samă cu dânsul! Din ușă, către cei din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
ochii de cei doi sprijiniți în toiege în fața colibei lui Sisoe. Se oprește, speriat, căutând din ochi un loc în care să se ascundă. Sisoe face un pas înainte, își umflă obrajii și ridică toiagul. Novicele începe să zbiere și fuge înspăimântat după confrați, arătând cu degetul către Sisoe. Sfântul Terentie oprește grupul și se întoarce.) TERENTIE: Da' ce ți-a făcut cuviosul, Sfinte Sisoe, de sari la el și dai să-l muști? SISOE: Ei, Sfinte Terentie, iacătă cum se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
la cap de tot babele! Șarpe zici, mătușă Saftă? BABA SAFTA: Șarpe, de bună seamă! Ce altceva putea să fie așa de lung?? Iaca, să-ți spună și Luța... BABA LUȚA: Vezi bine! Și pe Floarea lui Trâmboașcă, a' de fugise mai acu' doi ani cu Ionică, feciorul lui Nastase Pârlogea din Căpățâneni... care n-a mai vrut soacră-sa s-o primească pe urmă în casă, de zicea c-a asmuțit câinii după ea și-au apucat-o cu dinții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
să fie mulțumiți. MICUL PRINȚ: Dar n-au să înțeleagă nimic din farmecul apusurilor de soare. Uite, acuși se face seară. La mine acasă, de câte ori eram trist, căutam amurgurile. Aici, pe Pământ, trebuie să aștepți Soarele să asfințească, nu poți fugi dintr-un loc în altul, odată cu apusul lui. La mine, trebuia doar să mut cu câțiva pași scaunul pe care stăteam și, ori de câte ori aș fi vrut, priveam apusul soarelui. Într-o zi am văzut cum asfințește soarele de 43 de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179

muncitorii, muncim, dar mai și glumim“. Probabil interviurile aveau o bază reală, plecau de la niște conversații absolut autentice, după care Monciu le îmbunătățea, adăuga câte o perlă de gândire schimonosită și ceea ce rezulta era absolut superb. După asta, Monciu a fugit prin Suedia și, la fel ca despre Salinger, de pildă, nimeni n-a mai auzit nimic despre el. Nu există în evidențele birocratice ale niciunei instituții. Michi e pompierul instituției unde lucrez în momentul de față. Michi l-a cunoscut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
atâtea calități față de alți copii de seama ei. De ce acest tratament? Vine aici și explicația celor scrise pe coperta caietului de jurnal: „A fost prima mare deziluzie. Să poți face ceva și să nu ți se dea voie. Gândul îi fuge foarte des la acest prim eșec“. Să fi dus acest eșec la călugărirea de mai târziu a Eugeniei Ionescu? La fel ca la criminalii care-și justifică pornirea prin faptul că în fragedă pruncie niște părinți ceva mai încuiați nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
nu mai venea, afurisenia, și ăla mă toca la cap. După care a venit argumentul suprem al bivolarului. Bă, tu știi ce sculă am io acum? Că înainte să mă duc la Cratimă Yoga asta, aveam o sculă mai așa... Fugeau cuvintele de el, nu-i venea să zică mai prizărită, mai nașparlie, cât un ac de gămălie. Da’ acuma, a continuat, m-a învățat Cratimă Yoga să-mi controlez niște centri nervoși. Și se înțelegea că e dotat cum nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
hi, hi. Și scheleți, și fantome. Să te strângă de gât. Cu vrăjitoare zburând. Tot nu sunteți convinși? Acum ajungem în focul iadului. A început să ne zgâlțâie, făceau scaunele cu noi ca toate alea. Fi-miu’ chiar se speriase, fugi, mă, tu nu vezi că sunt prinse cu sfoară. Pe el l-a înspăimântat treaba că într-adevăr s-a văzut chiar pe el. Nu că râdeau dracii... I-am spus, păi, râzi și tu la ei... Făcea: Hi, hi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876

s-o ițit colea în prag. Bun găsit, jupâne - a deschis vorba moș Dumitru, când hangiul i-a deschis poarta. Bună să fie, după cum ți-i cătătura. Da’ care-i baiul de ai venit așa de dimineață? Că doar nu fugi de război. Numai polonezii, săracii, lasă casă, lasă masă și fug în lumea largă de răul nemților. Ce vorbești acolo, jupâne? Ce război? Ce polonezi și nemți? Doar nu... Ba bine că nu. Da’ ce, dumneata nici atâta lucru nu

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
vorba moș Dumitru, când hangiul i-a deschis poarta. Bună să fie, după cum ți-i cătătura. Da’ care-i baiul de ai venit așa de dimineață? Că doar nu fugi de război. Numai polonezii, săracii, lasă casă, lasă masă și fug în lumea largă de răul nemților. Ce vorbești acolo, jupâne? Ce război? Ce polonezi și nemți? Doar nu... Ba bine că nu. Da’ ce, dumneata nici atâta lucru nu ai aflat? Ce să aflu, jupâne Froim? Tălmăcește-mi ce ai

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
însuși... O întrebare îi sfredelea creierul „Sunt cu adevărat liber? Nu mă mai paște nici o primejdie?” Din această stare l-a smuls Petrache: Ce-i cu tine, Costăchele? De ce ai rămas așa pierdut, fără să scoți o vorbă? Tu, Didină! Fugi după Măriuca! Ba nu! Dezham eu calul și trag o fugă călare. Tu rămâi cu Costăchel! Înainte de a deschide poarta - din reflex - Costăchel a privit în toate părțile. A făcut apoi câțiva pași și, gemând, s-a lăsat să cadă

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
de la Mesteacăn! - a pus Petrache piciorul în prag. Când îi ordin, cu plăcere. Parcă așa se răspunde în armată. Nu? Cum necum, dar vreau să te văd odată că intri în rând cu oamenii, Costache! Parcă te-ai sălbăticit. Tot fugi de lume. Costăchel a tăcut. Un oftat adânc i-a scăpat fără voie. Gândul însă n-a putut să-l rostească... „Ce crezi, Petrache? Eu sunt bucuros de asta?”... Petrache cu Didina s-au ținut de cuvânt. În jurul mesei îmbelșugate

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
nostru și... Tașmău a lăsat anume amenințarea să plutească în aer, așteptând să vadă efectul... Și a fixat doar privirea zgrunțuroasă asupra lui Petrache și Costăchel. Chersân ar fi vrut să mai spună ceva, dar n-avea curaj. Milițianului îi fugeau ochii în toate părțile, așteptând parcă o poruncă... Daurel ședea în zloată, ca un câine de pripas. Noi nu am spus că ne opunem liniei partidului dumneavoastră. Nu oprim pe nimeni să intre în întovărășire. Am spus doar că noi

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
Am fost dus în captivitate după ce s-o încheiat armistițiul cu rușii. Nu am fost luat de pe câmpul de luptă. Ai evadat din lagăr. Cu cine erai în acel moment? Singur! Poți fi judecat pentru fuga de sub escortă. Nu am fugit de sub escortă. Mă deplasam singur din lagăr la un punct de lucru. Aveam un document care îmi dădea acest drept. Să fugi sau să te deplasezi? Să mă deplasez, dar și să încerc să evadez. Aveam acest drept. Singura condiție

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
din lagăr. Cu cine erai în acel moment? Singur! Poți fi judecat pentru fuga de sub escortă. Nu am fugit de sub escortă. Mă deplasam singur din lagăr la un punct de lucru. Aveam un document care îmi dădea acest drept. Să fugi sau să te deplasezi? Să mă deplasez, dar și să încerc să evadez. Aveam acest drept. Singura condiție era să reușesc. Și am reușit. Vom mai vedea!... Remarc totuși că vorbești cu multă siguranță. Câte clase ai? Am patru clase

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848

și erau nevoiți să plece acasă cu sacoșa goală. Circula ideea că fericiții cumpărători își petrecuseră toată noaptea în preajma magazinului cu pricina. Nu trebuia să fii psiholog ca să deslușești pe fețele triste, obosite, ridate, că zâmbetul și bucuria de plinătate fugiseră pe alte meleaguri, dincolo de fruntariile orașului și chiar ale țării. În școală domnea o atmosferă de bună-ziua, fără a fi sesizată cimentarea unor relații care să depășească preocupările didactice obișnuite. Încă de la începutul anului școlar, la această unitate de învățământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
o asistentă se entuziasmă: Aveți un copil foarte frumos! Nu vă temeți, nu deochi. O să fie mândru de el tatăl său. Ajunsă în oficiu, aceeași asistentă îi mărturisi colegei sale: Tu nu ai impresia că băiatul profesoarei seamănă cu cineva? Fugi tu de-aici! Are câteva trăsături care îmi amintește de cineva cunoscut... insistă ea. Toți copiii seamănă între ei la naștere. Ce idee la tine!? Niciuna dintre ele însă nu-și putea imagina că de fapt vorbeau de șeful lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
În câteva minute se adună o mulțime de oameni. Toți se întrebau între ei care este numele copilului, al cui este, cum îl cheamă? Nu se găsea nimeni să le dea răspuns la întrebare. Copiii cu care se jucase Răducu fugiseră speriați, care încotro. Unul singur, Georgel, cel mai bun prieten al lui Răducu se reîntoarse la locul accidentului. Tremura ca o vargă, plângea și spunea mereu: E Răducu, colegul meu... E Răducu!..." Auzindu-l, mai mulți oameni din preajma sa începură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940

De fapt, el nici nu și dorea prea tare să vadă acel chip, dar nici nu putea pleca, căci ceva îl ținea în loc. Chiar oglinda îl oprea, pentru că ea îi era unicul său prieten, pe altcineva nu mai avea. Să fugă de acolo, pur și simplu? Putea, dar atunci nu s-ar fi purtat deloc corect față de dânsa. Și, chiar dacă și-ar fi repetat în cap de mii de ori că n-are nevoie de ea, sar fi mințit singur și

Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron (2013) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
i se frânse. Subit, rămânând cu ideea neîncheiată, se prăbuși ca secerată la pământ, scoțând neputincioasă un ultim zgomot gâfâit. Sunetul fu sfâșietor. În sfârșit, inevitabilul se produse! Văzând asta, Șerban rămase o clipă fără reacție, ca înmărmurit. Parcă îi fugea pământul de sub picioare. Un întreg iureș de emoții teribile îi trecură prin inimă atunci, ca un ghimpe înțepându-l și făcându-l să tresară puternic. Parcă presimțise, încă de la pornirea scandalului, că exact asta are să se întâmple și, totuși, nici

Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron (2013) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]