KorAP: Find »[drukola/base=furios & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...85 86 87 ...141 >

3,503 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411

nesigur. Apoi a făcut o pauză care a părut că durează o veșnicie. — Sincer să fiu, nu sunt sigur cum mă simt, a scăpat-o Hugo. —Nu ești sigur? Hugo a prins privirea disprețuitoare a lui Jake și pe aceea furioasă a Amandei. Lotti își așeza mai bine ochelarii și se uita la el ca și cum ar fi fost un specimen dintr-un laborator. Frica l-a cutremurat. De ce Dumnezeu spusese chestia asta? — Vreau să spun că nu sunt sigur într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
rău, bine? a spus Hugo îndreptându-se spre Toyota și apăsând pe butonul de deschidere automată cu mai multă putere decât ar fi fost necesar. N-am vrut să sune în felul ăla. — Dar a sunat, l-a anunțat Amanda furioasă. De ce dracu’ ai zis așa ceva? Hugo s-a uitat la ea. Empatia nu se aflase niciodată în topul virtuților Amandei. Însă, așa cum presupunea Hugo, în meseria ei nici nu se putea. Capacitatea de a-ți imagina cum se simt alți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
zbierând la muncitorii care îi instalau noua și luxoasa bucătărie, când au apucat-o junghiurile. Imediat ce au devenit mai profunde și mai de durată, transformându-se în crampe, Amanda a alergat la telefon și l-a sunat pe Hugo. Când, furioasă până la apoplexie, a constatat că mobilul lui Hugo nu mergea, a telefonat la Cavendish. Toți operatorii erau ocupați. După ce a ascultat de la cap la coadă cele Patru Anotimpuri ale lui Vivaldi, care păreau a fi interpretate la un soi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
cuvintele „Sala de Nașteri Jane Austen“ înscrise pe o plăcuță plasată deasupra unei uși duble. Repezindu-se către respectiva ușă, Hugo spera cu disperare că nu ratase momentul. Dar asta numai pentru că, dacă ajunsese prea târziu, Amanda avea să fie furioasă pe el. În adâncul inimii lui, Hugo nu avea deloc chef să fie martor la naștere. Cu atât mai puțin în zona carnagiului, așa cum Neil insista s-o numească. —Tu rămâi în zona burții. Ăsta e sfatul meu, urlase el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
dulce. Ei, și ce-i cu asta? a sărit Amanda. Să știi că am noroc că sunt aici. A trebuit să duc multă muncă de convingere până să-mi deschidă salonul ăsta. Amanda era departe de a fi mulțumită. Era furioasă fiindcă Hugo nu ajunsese la timp ca să asiste la naștere. Sincer vorbind, să naști singură era o chestie jenantă. Ca și când ai fi o mamă singură sau ceva în genul ăsta. Pe de altă parte, însă, s-a gândit Amanda cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
acceptat un post oferit de... și-a coborât vocea ca să rostească numele unuia dintre membrii familiei regale. Doamnă Fine, eu sunt o femeie tolerantă... Va trebui să fiți dacă tot ceea ce se spune despre ei e adevărat, a sărit Amanda furioasă. Apoi s-a întors amenințătoare către Hugo. — Uite și tu ce-ai făcut acum, a răcnit ea. E numai vina ta. —Și oricum, a continuat asistenta Harris uitându-se prin bucătărie cu o privire disprețuitoare, ăsta nu e deloc genul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
ei fusese anulată și în locul ei le fusese rezervată o cameră mai mică și mai ieftină. Se descoperise că Jake fusese cel care se ocupase de noua rezervare. —Dar de ce, Jake? protestase Alice cu urechea încă în flăcări în urma telefonului furios primit de la mama ei. Nu aveau nevoie de o cameră așa de mare, a spus Jake fără nici o urmă de remușcare. Iar diferența de preț am dat-o unui amărât fără adăpost. Alice a oftat. —Jake, înțeleg de ce ai făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
Patru piese de rahat despre gospodine invizibile și submarine scoțiene în timp ce-l hrănesc pe Django ore și ore și ore întregi. Mă îndop cu ciocolate rămase de la Crăciun și intru în panică atunci când pierd cartea Ginei Ford. Sunt tot timpul furioasă. În concluzie, înnebunesc. Laura a băgat mâna în buzunarul de la spate al pantalonilor și a scos un pachet de țigări. —Dar Fergus? a întrebat-o Hugo. Laura a început să chicotească. —Ce-i cu el? Acum am o campanie mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
și obișnuit să obțină tot ceea ce dorea. Laura a inhalat cu nesaț fumul țigării. —La ce campanii lucrează? Cu cât mai repede reveneau la discuțiile generale, mai superficiale, cu atât mai repede putea să scape. Laura a expirat grăbită și furioasă. —Produse împotriva rahatului de câine, produse pentru grădină. Toată ziua stă în birou și născocește denumiri ca Doo Nu, Viața e... cu rahat sau Udă-mi grădina. Fără să vrea, Hugo a lăsat să-i scape o pufnitură. Laura l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
o poată întreba pe Alice. Oare nu era în stare să născocească nici o metodă prin care s-o poată revedea? Erau atâtea lucruri pe care nu le știa. Privirea aruncată asupra ceasului de la bordul mașinii a fost urmată de apăsarea furioasă a pedalei de accelerație. Avea să întârzie mai mult decât crezuse la nenorocita aia de întâlnire. Au început acum cinci minute, i-a raportat Shauna plină de satisfacție când a trecut prin fața biroului ei. Hugo a ignorat-o, a bătut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
de gunoi. Curând după asta, soții Pinchett au trecut pe lângă biroul lui. Nici unul nu s-a uitat la el. Erau urmați de un Neil implorator, care continua să-și ceară scuze și care i-a aruncat lui Hugo o privire furioasă înainte să iasă el însuși din birou, probabil ca să se ducă să-și înece necazul într-o cârciumă. La douăsprezece și jumătate, Hugo s-a uitat la ceas. Neil nu se întorsese încă, ceea ce era bine. Hugo trebuia să facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
timpul. Alice se cam enervase, dar a încercat să-și păstreze calmul. —Ai fi surprinsă. Sinceră să fiu, nu mai am timp să fac nimic altceva. Jessamy a ridicat bărbia. — Probabil e o chestie de proastă organizare. Alice fixa podeaua furioasă. Cum de-și permitea femeia asta să-i vorbească așa? Oare era conștientă că avea o slujbă doar datorită subvențiilor ei? Dacă n-ar fi fost banii obținuți de Alice în urma vânzării apartamentului din New York, venit care acum era erodat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
Nu sunt atrăgătoare? Hugo a oftat. Încă o fundătură tactică din care trebuia să se extragă. Nu se poate ca Fergus să vorbească serios, a răspuns el evaziv. Probabil că așa înțelege el să glumească. Să glumească! a exclamat Laura furioasă. Știi ce mi-a spus seara trecută? Hugo a observat că paharul ei de șampanie era deja aproape gol. — Eram întinși în pat, iar el făcea ce face el de obicei... —Ei, vezi, a întrerupt-o Hugo triumfător. Făcea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
urlat ea. Ce s-a întâmplat cu mine? Ce-am făcut cu viața mea? Hugo și-a spus că toanele Laurei erau mai variate decât parcul de joacă preferat de Theo. Lacrimile femeii începuseră deja să se usuce, iar expresia furioasă de pe chip să se îndulcească. Știi, uneori îmi vine să-l omor, a spus ea cu o voce scăzută, adresându-se podelei din marmură a bucătăriei. După care a izbucnit din nou în lacrimi și, trăgându-și nasul, s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
pe ea, mi-am dat seama că era imposibil! Adică, tu ești căsătorit cu Amanda. Doamna cea mai aranjată și mai strălucitoare din 2005. Nu ai aventuri cu vagaboande. —Vagaboande! Dacă cineva era vagaboandă... Hugo și-a reprimat un discurs furios în apărarea lui Alice și și-a scos carnețelul. Cu cât mai repede făcea evaluarea, cu atât mai repede putea să plece. Ce faci? a șuierat Laura mângâindu-i linia obrazului cu degetul. Iau notițe pentru detaliile legate de casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
copilului s-a revelat instantaneu, în toată hidoșenia sa. Petele de un roșu pal care erupseseră pe pieptul și pe stomacul lui Theo își schimbaseră aspectul. Se multiplicaseră de câteva sute de ori, căpătaseră o culoare purpurie bătând în negru furios și ieșiseră în relief. Hugo s-a gândit că arătau ca un tapet cu modele pufoase. Posterul cu meningita din cabinetul medical i-a răsărit în minte îngrozindu-l. Preț de câteva secunde, Hugo a fost mult prea speriat ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
și folosite ca piedică de ușă, așezate pe șemineu pe post de pușculițe sau pline cu dopuri și bucățele de hârtie. —Al, îți pierzi timpul cu el! a mârâit Jake. Dintr-odată, bărbatul s-a repezit să-i înșface telefonul. Furioasă, Alice i-a dat o palmă și l-a îndepărtat. Nu m-ai auzit? a mimat ea cu buzele. Copilul e bolnav. Jake s-a uitat la ea neîncrezător. —Tușește? a zis el în zeflemea. De ce nu-și cheamă escadronul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
mai erau. Și-a adus aminte de el și de Theo în ambulanță. De Theo cu erupția lui, de el într-o stare de panică isterică. Dar despre astea ce știa Amanda? Sau despre scenariile cotidiene - de pildă, Theo urlând, furios și plictisit, cocoțat într-un cărucior de supermarket. Fără îndoială că, pentru Amanda, a merge să faci cumpărături cu un copil însemna să te plimbi prin Harvey Nichols cu progenitura îmbrăcată în piele de leopard, cu un asistent personal și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
a exultat Amanda. Ești de acord! Sunt de acord că asta e clasica dilemă a mamelor care și muncesc, i-a explicat Hugo. Dar nu sunt de acord că dilema asta te privește și pe tine. —Tipic, a pufnit Amanda furioasă. Femeile ca mine, pur și simplu, nu pot să câștige. —Îm? — Exact asta i-am spus și redactorului de la revista asta ieri, la masă la Gary Rhodes. Apropo, e un loc grozav. Da? Hugo s-a gândit supărat la prânzurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
la o ședință despre gonadele aricilor-de-mare. —Ce? —E un ingredient crucial pentru cremele de corp. Doamne, Hugo! Tu chiar nu știi nimic? La încheierea convorbirii, Hugo s-a trezit uitându-se nu la trăsăturile rânjite ale Shaunei, ci la cele furioase ale lui Neil. Habar nu avea de când stătea șeful lui acolo. —Ascultă, Fine, a zbierat el. Îți mai dau o ultimă șansă. Vreau să te duci, în după-amiaza asta, să faci o prezentare pentru un apartament dintr-un proiect urban

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
că-l aștepta lângă leagăne de ore întregi. Numai Dumnezeu putea să știe unde-și închipuia fata că umblă el. * * * În parc, Alice continua să scruteze depărtarea din ce în ce mai întunecată, încă luptându-se să creadă că bărbatul nu mai venea. Era furioasă. Știa că era cazul să înceapă să ridice scara de acostare. Îi dăduse lui Hugo un centimetru de deget - deși, datorită câinelui de jucărie, nu centimetrul pe care l-ar fi vrut el. Și, asemenea tuturor reprezentanților sexului lui, el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
zgomot venit de-afară i-a distras atenția. Amanda s-a dus la fereastră și a deschis-o ca să vadă ce s-a întâmplat. — Fir-ar al dracului! Sunt nenorociții ăia de ziariști! —Ziariști? Amanda i-a întors o privire furioasă și nerăbdătoare. —Ți-am spus la telefon, prostule. Vin pentru interviul ăla. Vor să discute cu mine despre cum îmbin eu o carieră de renume cu un mariaj fericit și cu rolul de mamă de succes. Draaaaaaaaaaguleeeeeeeee! a exclamat ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
ca să-i cumpere tăcerea și complicitatea pe parcursul mult iubitei piese în scop de publicitate personală. Hugo s-a uitat la Amanda cu ură. Așadar, asta era situația. Se declanșase războiul. Așteaptă tu, a spus el cu o voce scăzută, dar furioasă. O să mă lupt pentru Theo până la capăt. Ei, mult noroc în cazul ăsta, i-a spus Amanda trăgându-și haina pe umeri. O să ai nevoie. Tocmai ai declarat pentru o revistă cu circulație națională că sunt o soție și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
soluția lui Hugo era, într-adevăr, cea mai bună pentru toți cei implicați. Alice aproape că adormise în noaptea în care a auzit ușa de la intrarea în căsuță trântindu-se cu putere. Și, imediat după asta, niște pași grei și furioși care urcau scările. Rosa a început să scâncească și să se foiască în pat. Alice a înghețat sub plapumă. Chiar mai mult decât înghețase până atunci, dată fiind temperatura mereu nepotrivită din casă. Ușa de la dormitor s-a deschis, lăsând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
care nu-și mai credea urechilor. Ochii nemachiați ai Laurei au clipit sinceri către el. —De asta am vrut să-ți mulțumesc. Ai fost singura persoană care mi-a sugerat că terapia ar putea fi soluția. La început am fost furioasă, dar dup-aceea m-am gândit la vorbele tale și am realizat că ai dreptate. Probabil că mi-ai salvat viața. Hugo n-a avut nici o reacție. Ce se aștepta Laura să facă? S-o aplaude? — Nu merg de multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]