11,568 matches
-
suspiciuni asupra importanței și semnificației locației, ceea ce, pe de altă parte, n-ar fi un fapt atât de grav, se muta providențial, s.a. în alt loc și situația se rezolva. Această concluzie nouă și negativă aruncă din nou umbre de furtună peste însuflețirea comisarului, dar concluzia următoare, chiar dacă nu liniștitoare în toate aspectele sale, folosi, cel puțin, la rezolvarea gravei probleme a locuinței sau, cu alte cuvinte, chestiunea de a ști unde avea să doarmă în noaptea asta. Situația se explică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de când plecasem din Wellington, Noua Zeelandă păreau extraordinare și cu totul ieșite din comun. Wellington e un oraș curățel, cochet, englezesc. Îți amintește de un port de pe coasta de sud a Angliei. Iar trei zile mai târziu s-a stârnit o furtună pe mare. Pe cer alergau unul după altul nori cenușii. Apoi vântul s-a mai potolit și apa era domoală și albastră. Pacificul are un aer mai dezolant decât alte oceane. Spațiul pare mai vast și călătoria cea mai banală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lucruri petrecute Înainte să te fi născut, pe când erai doar o nesemnificativă posibilitate În mintea insondabilă a lui Dumnezeu? Ce știi dumneata despre ceea ce, peste veacuri, Sfânta Biserică hotărăște? Frederic a murit În violență și În furie, târât de Însăși furtuna lui Satan, din care a ieșit atunci când târfa din Altavilla l-a născut la Jesi. Dante Îi azvârli o privire disprețuitoare. - Dacă asta crezi, ar trebui să mă simt onorat. Un om mărunt ca mine, În centrul unui plan atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
drumul. Masa de păr Îi alunecă printre degete ca un mănunchi de șerpi morți, apoi se deschise Într-un evantai, În timp ce trupul se prăbușea. Dante Își acoperi fața cu un braț ca să nu vadă, tremurând amarnic. Vuietul unei mări În furtună Îi urcă În tâmple. Fu nevoit să se sprijine de grinda din tavan ca să se mențină În picioare. Lângă dânsul, Cecco Angiolieri izbucni Într-un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
voise să Îi spună Arrigo lângă zidurile Baptisteriului, prețios numai pentru bezna Închisă sub bolta sa. Un lac de beznă de care filosoful avea nevoie pentru a transpune În faptă vechiul vis al tatălui său. Nu renașterea imperiului, naufragiat În furtuna vremurilor. Acesta era planul celor de la miazănoapte, de la Veneția, al templierilor. Arrigo luase doar parte la el. Cu generozitate, pusese inimă În această Încercare. Însă mintea sa era altundeva, pierdută În urma unui alt vis. Un vis pe care acum Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sau vermut. Către amiază, sfârșea rezemat de peretele toaletei, ținând discursuri politice, apoi adormea sforăind, cu geanta lângă el. Iar Castelul era cam la sfârșitul drumului său, când mergea deja de parcă ar fi pășit pe puntea unui vas zgâlțâit de furtună. — Scrisori, bineînțeles că erau scrisori pentru Castel, eu mă uitam la adresă, nu la nume, când scria că-i pentru Castel, le duceam la Castel, simplu! Că erau pentru procuror sau pentru tânăra domniță, nu mai știu. Îi dădeam corespondența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
M-am gândit la Clămence. Mi s-a părut deodată că aș fi putut adăuga o a patra fotografie, pentru ca cercul să se închidă. Simțeam că înnebunesc. Am închis carnetul. Mă durea prea tare capul. Prea multe gânduri. Prea multe furtuni. Și toate astea din cauza a trei fotografii micuțe, lipite una lângă alta de către un bătrân singur și plictisit. Am fost pe punctul de a le arde pe toate. Dar nu am făcut-o. Obișnuința meseriei. Probele nu se distrug. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o răcnești, așa cum fac mulți dintre actorii ăștia, mai bine îl pun pe crainicul orașului să-mi recite versurile. Nici nu despica văzduhul cu mâinile, așa, de parcă ai tăia lemne, ci fii în totul domol: căci, chiar în mijlocul torentului, al furtunii și - ca să zic așa - al vârtejului pasiunii, trebuie să dobândești și să arăți o cumpătare care să-i dea moliciune. O, mă doare în suflet când aud câte un gură-spartă cu căpățâna împerucată sfâșiind pasiunea în bucăți, făcând-o zdrențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
se gândise demult: actualizarea textului, a spectacolului. Vorbește cu zeii. Apoi, bufonul. E la fel, același lucru. Actul II. Fetele cu priviri de scorpie. Maestrul se uită la cele două actrițe care joacă Goneril și Regan. Actul III. O pârloagă, furtuna. Lear, în scenă. Bufonul. Lear: Acum, zeii ce răstoarnă lumea!/ Pe capetele noastre pot s-aleagă! Nebunia regelui. Bufonul. Transferul. Bufonul-Lear. Maestrul, îmbăcat în costumul de epocă. Zeii mei, apoi tata: zeii judecă, să nu trădezi, să nu te întorci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
stafia din el îl ia la braț: de-acum, chiar că vei fi eu!!!!, iubirea își arată puterea numai când o pierzi! Cele douăsprezece plăci tectonice care plutesc peste magma Pământului s-au așezat, s-au liniștit și ele. Nici o furtună care să aibă sensul invers acelor de ceasornic. VII. PAHARUL CU APĂ 2005 a fost anul apelor și al căldurilor. În aprilie, România trecuse prin inundațiile din Timiș, peste două luni urmaseră cele din Moldova, cineva spusese că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de mulțumire de sine zâmbăreață. Într-o după-amiază a parcurs câțiva kilometri pe un drum nou pentru el și apoi, urmând sfatul greșit al unei femei de culoare, a tăiat-o printr-o pădurice... și s-a rătăcit definitiv. O furtună care trecea pe acolo s-a hotărât să izbucnească și, spre marea lui supărare, cerul s-a smolit dintr-o dată, iar ploaia a Început să șiroiască printre copacii deveniți brusc fantomatici și amăgitori. Tunetul se rostogolea cu bubuituri amenințătoare de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
În nopți ca aceasta. Posed curajul social de a urca pe scenă, dar nu și energia necesară. N-am răbdare să scriu cărți și Încă n-am Întâlnit bărbatul cu care m-aș mărita. Oricum, n-am decât optsprezece ani. Furtuna murea blând și numai vântul mai continua să sufle fantomatic, făcând căpița să se Încline cu gravitate când pe o parte, când pe alta, și să se stabilizeze din nou. Amory era În transă. Simțea că orice moment era prețios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
strecurat mâna Într-a lui Amory și au străbătut pășunile În vârful picioarelor, sărind și schimbându-și direcția de la un petic de pământ uscat la altul. În fiecare ochi de apă scânteia, parcă, o lumină transcendentă, căci răsărise luna, iar furtuna se refugiase În partea de vest a statului Maryland. Când brațul lui Eleanor l-a atins pe al său, Amory a simțit cum Îi Îngheață palmele de frica mortală că ar putea pierde penelul de umbră cu care imaginația sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fiica securității, Acum suntem fețe și voci... prea curând și asta o să apună, Șoptind vorbe de-alint peste susurul eternității... Tinerețea fiind banul cu care am cumpărat Încântare din lună.“ O POEZIE TRIMISĂ DE AMORY LUI ELEANOR, INTITULATĂ DE EL FURTUNĂ DE VARĂ „Vânturi subțiri, un cântec pierit și frunze căzând, Vânturi subțiri și, departe, un râset pierit... Și ploaia, și peste câmpii o voce chemând... Norul nostru gri s-a umflat, grăbit se ridică, Alunecă agitat peste soare, surorile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o voce chemând... Norul nostru gri s-a umflat, grăbit se ridică, Alunecă agitat peste soare, surorile pe aripi purtând. Umbra unei porumbițe pică Jos, pe hulubărie; crengile de aripi gemând; Iar jos În vale, prin crângul ce plânge, Zboar-al furtunii mai negre trup fără piept; În aerul nou, răsuflarea mării secate o strânge Și firavul, subțirele tunet... Dar eu aștept. Aștept cețuri și ploaia mai neagră, cerească, Vânturi mai tari, care velele sorții să umfle, Vânturi mai fericite, ce părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
eu aștept. Aștept cețuri și ploaia mai neagră, cerească, Vânturi mai tari, care velele sorții să umfle, Vânturi mai fericite, ce părul să-i Îngrămădească. Și iară Mă rup, mă Învață, aruncă aerul greu Vânturile pe care le știu, și furtuna, peste trupul meu. A fost cândva o vară cu ploaie subțire; Orice vânt era cald În acel anotimp... Iar acum tu treci pe lângă mine prin ceață, o năzărire Cu părul răsfirat de ploaie, cu buzele ude-arcuite În timp, În ironia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
moară de râs de halul în care a ajuns, să moară de ciudă, să-și dea foc în fața Muzeului de Artă, să cadă cu liftul într-un bloc vechi din Cișmigiu, să-și pună un colier de fier în timpul unei furtuni, să-și cumpere motocicletă, să se lege de o mașină, să deschidă ușa avionului, să se culce cu un bolnav de SIDA, să se culce cu doi bolnavi de SIDA, să se culce cu trei bolnavi de SIDA, să lucreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și‑i înghite pe cei doi cu tot cu găleată. Să sperăm că n‑o să înghită și afișele care sunt din hârtie și, ca atare, vulnerabile la umezeală. O folie de plastic le protejează, dar nu suficient. Oricum, s‑a mai domolit furtuna; pereții caselor s‑au udat și ies în evidență, iar asfaltul strălucește din nou ca asfaltul ud dintr‑un film. Colegul acestui asfalt a jucat și el în film. Mama spune: dacă ar ști tatăl tău, care s‑a jertfit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cheile multor camere în care pot să intru când vreau. Rainer își arată colții ca un câine turbat. Mântuitorul de pe crucea rustică de lemn, produsă în serie, se holbează îngrijorat. Coroana de spini îl apasă foarte tare, fiindcă barometrul indică furtună, iar barometrul stărilor de spirit la fel. Fărădelegile noastre vor fi însoțite de violență, Anni, nu crezi? Dar nu trebuie să le comitem într‑o stare de surescitare, ideea nu e să‑ți descarci nervii, ci trebuie să te dăruiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
apoi să se răspândească În tot corpul. — Încearcă niște bere, Îmi spuse Monkey râzând. Am dat pe gât Corona. Berea rece mi s-a scurs pe gâtul parcă uns cu unt, bulele de dioxid de carbon au explodat precum o furtună violentă abătându-se asupra unui teren arid și am simțit mici Înțepături iritându-mi esofagul. Amăreala hameiului s-a schimbat Într-o senzație de plăcere de Îndată ce mi-a ajuns În gură, scurgându-se apoi spre stomac. — Ei, cum e? mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
voce destul de Înaltă, probabil că femeia avea Între treizeci și patruzeci de ani. M-am gândit Îndelung ca să-mi dau seama ce anume Îmi evoca această voce. Un vânt rece, un taifun traversând jungla, pala de vânt care anunță sosirea furtunii. Junglă! Este prea mult spus, dar un taifun, da, ca acela pe care l-am simțit În Okinawa, când mă aflam pe o mică insulă. Nori mari și grei, cenușii, se rostogoliseră pe deasupra oceanului și acoperiseră insula În câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
gigantică invadase plaja, alungând soarele orbitor de până atunci. Alergasem să mă adăpostesc sub niște copaci și atunci am simțit În spate acel vânt rece care străbătea vegetația tropicală. Un vânt rece, senzual. Un vânt sec care aducea cu el furtuna, potopul. Picături de ploaie cât palma Începuseră să cadă, spărgându-se la atingerea cu solul. Asta este! Vocea femeii era un avertisment, am gândit. Mă Întrebam cum era posibil ca acea femeie să aibă o astfel de voce. Am Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Am oprit mașina și m-am uitat în jur. Kindermann moțăia ușor. Mi-am aprins o țigară cu mâna tremurândă și am coborât. Bătea acum un vânt puternic și cerul negru, zguduit de tunete, era brăzdat de fulgerele argintii ale furtunii. Poate că erau pentru Kindermann. După câteva minute, m-am aplecat înăuntru peste scaunul din față și mi-am luat arma. Apoi am deschis portiera din spate și l-am zgâlțâit pe Kindermann de umăr. — Haide, i-am zis, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
imens soldat prusac. Am oprit lângă o bisericuță aflată la mică distanță de câteva camioane militare și mașini de ofițeri, care erau parcate în fața a ceea ce părea să fie ghereta de pază a castelului de pe latura estică. Pentru o clipă, furtuna aprinse tot cerul și am avut o priveliște spectrală în alb și negru asupra întregului castel. După orice standarde, era un loc cu o înfățișare impresionantă, cu un aer de film horror care nu i-ar fi fost indiferent unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ci de a observa mersul lumii și a ne convinge că, într-o zi, sigur vom păți și noi ce-au pățit ceilalți. Dar, în așteptarea catastrofei, dacă tot întârzie, să știm să ne bucurăm de pace, de calmul dinaintea furtunii. Hipparh ne furnizează așadar un veritabil vademecum al gândirii hedoniste: să iubim ce ni se întâmplă; să nu ne pierdem în trecut sau în viitor; să ne bucurăm de clipa de față; să transformăm negativul în ocazie a pozitivității; să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]