6,593 matches
-
cale, Nu-l voiau prieten și nici’cum, Nu și-l doreau... tovarăș de drum! Că nu se ținea de cuvânt, Ataca fără discrnământ, Lovea cu amândouă picioare, Colți de sfâșiat, dinți de fiară mare, Coamă inpunnătoare, Aripi mari cu gheare, Înfricoșătoare! Nici n-o descriu Mai departe, Vorba bunicii:,, Ducă-se pe pustiu"! Din oricare parte, Nu te puteai apăra! Și din tată în fiu, Prolifică cum era, A tot... proliferat! Din pădure în sat, Din sat în zăvoi, Și
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
am râs cu lacrimi o viață întreagă înecându-i încetul cu încetul 30 aprilie 2011 Numai unii oameni sunt atinși de îngeri unii oameni sunt atinși de îngeri încă de la naștere ei nu mor niciodată uneori se înalță umbra unei gheare deasupra mulțimilor răsună împușcături iar carnea lor este sfințită prin plumbi oamenii aceștia iartă de dincolo de moarte iar ultimul lor drum înseamnă de fapt doar reîntoarcerea în veșnicia din care au venit pentru a ne binecuvânta 1 mai 2011 La
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
din pachet un obiect mic, plat, argintiu, pe care-l lustrui de rever Înainte de a mi-l pune În palmă. Era un disc oval cam de mărimea unei cutii de chibrituri. Pe o parte era omniprezentul vultur german ținând În gheare coroana de laur În jurul svasticii; pe cealaltă față erau cuvintele „Poliția Secretă a Statului“ și o serie alcătuită din numere. Sus era o mică gaură care-i oferea posibilitatea celui care o purta să o atașeze pe partea interioară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Din ce-am auzit despre el, Mutschmann e un adevărat artist. E În stare să desfacă și picioarele unei călugărițe cu rigor mortis. Dar curcanii nu știu de el pentru că, vedeți dumneavoastră, a ajuns la pârnaie fiindcă și-a băgat ghearele Într-o mașină. Ceva ce nu are nici o legătură cu specialitatea lui. Ei, și el e membru În „Puterea Germană“, și când a ieșit de la mititica frăția a fost acolo ca să aibă grijă de el. După o vreme, l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
reieși din afirmația lui Inge, ci În 1889. . Joc de cuvinte În limba engleză: big cats este termenul generic pentru felinele sălbatice, dar cat Înseamnă și pisică domestică. . Animal mamifer din America de Sud, cu un corp robust, cu membre prevăzute cu gheare puternice și arcuite, care se mișcă Încet și stă zile Întregi agățat pe aceeași creangă. . Primul aeroport din Londra, construit În 1915, dar care a fost Închis În 1959, după darea În folosință a aeroportului Heathrow. . Zonă creată printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
tăiate și din inimi. Fusta de șerpi, dispusă într-o rețea romboidală, simbolizând pământul, e prinsă cu o centură închisă cu un cap de mort și cu doi șerpi înnodați în față. În locul brațelor, alți doi șerpi. Iar în loc de picioare, gheare de acvilă. Văzînd-o, oricât de conchistadori vor fi fost spaniolii, zeița le va fi dat insomnii. Piatra era afumată cu esență de nopal în templul din Tenochtitlan și stropită cu sânge. Nu le-am putea reproșa oamenilor lui Cortes că
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Artistul din vechiul Mexic a căutat oroarea, rânjetul crud, gura care devoră. Dar a făcut-o, poate, din credința că toate au un revers. Dacă viața este o floare, brațul care o rupe se termină în mod normal cu o gheară. Nicăieri florile, păsările, vântul n-au fost atât de insistent chemate să murmure melancolia în fața morții, în timp ce o umbră de spaimă trece chiar pe figurile zeilor. victoria artei Aproape tot ce-a rămas din vechiul Mexic, ca și din vechiul
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
prudent. Mă opresc în fața unui bazalt ciuruit de ploi, reprezentând un jaguar, animalul favorit al olmecilor, aici semiumanizat. Capul statuii e întors spre cer, într-o atitudine de extaz sau de uimire parcă. Animalul se transformă în om. Își pierde ghearele și capătă mâini. Fața pe care o întoarce spre cer e o față omenească. De câtă vreme privește oare jaguarul acesta stelele? El este, cu siguranță, mult mai tânăr decât Sfinxul care păzește piramidele egiptene și chiar decât Minotaurul din
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
buștean. Niciodată n-am auzit cum se exprimă un șacal adevărat. Afară e o dimineață fără nici o umbră. Stau lângă tufele de bambus și simt cum, în lumina care năvălește la fel de violentă ca și ploaia de aseară, jungla, prinsă cu ghearele de piatra Yucatanului*, Când spaniolii au debarcat prima oară pe țărmul peninsulei Yucatan, i-au întrebat pe indieni cum se numește ținutul. Ei au răspuns Ciu than, ceea ce înseamnă "nu te înțeleg". Spaniolii au început să numească peninsula Ciuthan, denumire
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
visat că eu și sora mea găsiserăm într-un sertar niște filme vechi, cu imagini în negativ, și ea le lungise ca pe niște bastoane lucioase, de vreo jumătate de metru, le pusese în degetele unei mâini și, cu aceste gheare semitransparente, spiralate, mă amenința, zgîriin-du-mi ușor fața. Am fugit, umplut brusc 42 pe dinăuntru de o teroare uscată, deschis ușa camerei atât de bine cunoscute, dar în locul micului hol am dat de un culoar cu pereții coșcoviți, plini de apă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
îmbrăcat în faianță de lângă cadă. Am intrat acolo și m-am regăsit în aceeași mizeră cabină de closet, strâmtă de abia îmi încăpeau umerii, din visul anterior. Atunci mi-am amintit că sânt urmărit de sora mea, cu teribilele ei gheare de filme, și i-am văzut și umbra pe gemuleț. M-am cățărat cât am putut de repede pe fereastra 63 de aerisire, înțesată de plase de păianjen pe care le-am sfâșiat cu capul, chinuindu-mă să trec prin
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
la fel de nesfârșite. Zăceam acolo, golit de voință, doar ochi de care atârna ca o zdreanță restul corpului, un singur ochi mare și străveziu, înfipt în ocelii fiarei, fascinat și iluminat de sălbaticul soare cu opt raze, de soarele criminal, cu gheare de sarcopt.Veneam încet, cu mișcări somnambulice, tot mai aproape de acei cheliceri din care pica dulcele și parfumatul venin omorâtor. înaintam prin culoarul plin de gelatină, mă zbăteam să înot printre corpusculi grețoși, printre mucilagii filiforme, către globul acela din
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Tunelul vibra tot mai mult, ca de un tors de pisică. Acum știam ce se află în centru. înaintam prudent, pas cu pas, iar când drumul a luat-o în sus m-am cățărat încet până la marginea cuibului, de unde doar ghearele din față ale păianjenului, cu căngi înspăimîntătoare, păroase, dar colorate floral, se puteau zări. Am rămas acolo, pe buza cuibului, adâncit într-un strat alb ca laptele de pânză proaspătă de păianjen. Animalul colosal fremăta, mormăia, își agita labele, făcând
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
am deschis. Pe scaunul de faianță, dreaptă, supradimensionată, hieratică asemeni unei regine pe tron, stătea sora mea. Pereții înguști ai cabinei erau neîncăpători pentru teribila statuie vie. O rochie simplă, albă îi acoperea corpul, iar pe toate degetele, ca niște gheare de jumătate de metru lungime, avea filme răsucite, negre-violete-lucioase, într-o continuă fremătare. Pe jos, pe mozaic, mai erau câteva filme buclate, developate, în cadrele cărora puteai distinge oameni cu fața neagră și părul alb, în costume albe și cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
eu să trec concluzii greșite, mor de foame, părinte, ce concluzii să trag? Părintele Ioan era o fire mai contemplativă, s-a dezinteresat de bunurile mănăstirești, nici eu n-am crezut până n-am ajuns stareț că birocrația își întinde ghearele și în acest Ioc care prin definiție ar trebui să fie rupt de tot ce-i lumesc dar, îmi umplu farfuria cu un strat de mămăligă aburindă, și pe deasupra presar carnea de pui friptă într-un sos, Eu sunt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
o să fie o sarcină cu normă Întreagă, nu-i așa? Logan ciocni halba de sticla ei cu bere. — Beau pentru asta! 10 Ora șase fix și sunetul insistent al ceasului Îl smulse pe Logan din pat și Îl aruncă În ghearele unei mahmureli Îngrozitoare. Se trânti pe marginea patului, ținându-și capul Între mâini, simțindu-l pulsând și umflându-se. Stomacul bolborosea și fremăta Într-un ritm amețitor. Urma să vomite. Icni și ieși cu pas nesigur pe ușa dormitorului În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
sinucizi, Cameron? Am crezut că tu ești el. Cuvintele fuseseră mai mult murmurate decât rostite, dar măcar de data aceasta fuseseră audibile. — Care el? Anderson se cutremură. — El. Bătrânul. — Descrie-l. — Bătrân. Cărunt. Făcu gesturi ca de zgâriat, ca de gheară, la el la gât. Tatuaje. Un ochi cu totul alb. Ca un ou fiert. Logan se lăsă pe spate. — De ce el, Cameron? Ce vrea de la tine? — Geordie era fratele meu. Bătrânul... el... Își duse o mână la gură. Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
l-am rupt și pe el În bătaie. Ticălos bolnav. Logan Își reveni În cele din urmă cât să zică: — Ce s-a-ntâmplat cu fata? Doug Disperatul Își lăsă privirea asupra palmelor. Îi zăceau curbate În poală ca niște gheare zbârcite. Artrita Începuse deja să Îi transforme Încheieturile În bulgări umflați de durere. — A, da, fata... Își drese vocea. Ea... a intrat chiar când i-o trăgeam bine de tot ticălosului la mufă. Era străină. Știi tu, nemțoaică sau vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
vârâse mâna printre gratii, dar nu reușise să-l atingă. Din colțul lui, tigrul gemuse disperat privind puiul de om; el îi șoptise că era frumos, iar tigrul începuse să-și ridice încet trupul puternic, lenevit, pe labele ale căror gheare se lungiseră prea mult în timpul captivității. Copilul îl așteptase să se apropie ca să-l mângâie pe bot, iar el venise, cu geamătul acela răgușit și trist, și era gata să-l atingă, când cineva, fără zgomot și fără să scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Timpul, zeul incoruptibil care se sprijină în coasă. Se plimba; dimineața i se părea foarte blândă. Era ultimul din neamul lui, dar avea ceva ce vechii dușmani nu puteau să dobândească niciodată: Viitorul. El era puiul de leu ale cărui gheare erau deocamdată fragile. Trebuia să aștepte, așa cum așteptaseră papirusul, mierlele, violetele și trandafirii. Auzea răsuflarea Timpului în liniștea grădinii. Tot sucea în minte gândul acela, care devenea tot mai limpede, așa cum o piatră șlefuită cu tocila își pierde asperitățile. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să efectueze votul secret. Lupii aceia, cum spusese atât de elocvent Tiberius “înainte ca mintea să i se întunece“, stăteau ghemuiți în scaune; părea ceremonia unei alegeri solemne. „În schimb, e o capcană ca să-și smulgă unul altuia prada din gheare, ca lupii marsicani.“ Așteptă dincolo de ușă, dispunându-și în ordine cohortele. Între timp, tot mai mulți oameni se adunau în jurul Curiei. Potrivit previziunilor lui Macro, senatorii îi auzeau strigând numele lui Germanicus și pe cel al singurului său fiu supraviețuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aur și sticlă în care introduceai bețișoare de os, iar apoi îți întindeai parfumul pe piele; Herodes spunea că bunicul lui i le trimitea Cleopatrei. O mică sculptură criselefantină, din fildeș și aur: acvila lui Zeus răpindu-l pe Ganymedes. Ghearele strâng trupul băiatului fără să pătrundă în carne, îl ridică de la pământ. Aripile se desfac, puternice, pentru a se ridica în aer, însă băiatul, care știe că este răpit de zeu, nu se opune; dimpotrivă, brațul lui înlănțuie gâtul acvilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui începeau să-i sperie. Numai ușa aceea închisă îl apăra. „Când ești singur nu reușești să plângi cu adevărat. Câteva hohote, apoi te oprești.“ Se întoarse, verifică dacă ușa era bine închisă. „Am deschis ochii când am scăpat din ghearele febrei și am văzut-o pe ea. Acum luna iunie e atât de senină și blândă, dar ea n-o vede. Însă dacă Împăratul arată ce simte e ca și cum s-ar deschide porțile unei cetăți asediate.“ Cu câteva zile înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în anii aceia. Își spuse că era ca și cum ar fi aruncat mereu pietre pe un taler al balanței, numai că el era singur, iar talerul nemișcat. La sfârșitul primului său an de domnie, când descoperise că puterea avea nevoie de gheare, își zisese: „Ar trebui să scriu. Dar scrierile sunt fragile; cu un singur gest, le poți arunca pe foc“. Era primăvară, vremea când privighetoarea cântă în ultimele ceasuri ale nopții. O ascultase cu ochii închiși până când cântecul ei încetase. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Fruntea lui se lipise de piatră. Știa că din acele vise nu mai rămăsese nimic; doar el o știa în momentul acela; milioane de oameni încă nu aflaseră. Simți deodată cum inima i se strânge dureros, ca apucată de o gheară, și furnicături în brațul stâng. I se tăie răsuflarea. Durerea se potoli. Să mergem, spuse, fără să se întoarcă. Astfel, celui care în vremea lui Tiberius fusese închis pentru că dorise să-l vadă pe Gajus Caesar la putere, celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]