2,610 matches
-
simte dureri Și multe dureri-s, puține plăceri. {EminescuOpI 39} A fi? Nebunie și tristă și goală; Urechea te minte și ochiul te-nșală; Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic. Decât un vis sarbăd, mai bine nimic. Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pîn-dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gîndirea-mi în ce să o stîng: Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plîng? La ce?... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu. {EminescuOpI 40} A fi? Nebunie și tristă și goală; Urechea te minte și ochiul te-nșală; Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic. Decât un vis sarbăd, mai bine nimic. Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pîn-dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gîndirea-mi în ce să o stîng: Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plîng? La ce?... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și mușchiu pe al lui sân, Barba-n pământ i-ajunge și genele la piept... Așa fel zi și noapte de veacuri el stă orb, Picioarele lui vechie cu piatra-mpreunate, El numără în gîndu-i zile nenumărate, Și fîlfîe deasupra-i, gonindu-se în roate Cu-aripele-ostenite un alb ș-un negru corb. Arald atunci coboară de pe-al lui cal. Cu o mână El scutură din visu-i moșneagu-ncremenit: O mag, de zile vecinic, la tine am venit, Dă-mi înapoi pe-aceea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
S-asculte orice gură ce-ar vrea ca să mă râdă, Puteri să pue-n brațul ce-ar sta să mă ucidă, Ș-acela între oameni devină cel întîiu Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oiu pune-o căpătîiu. {EminescuOpI 116} Gonit de toată lumea prin anii mei să trec, Pîn-ce-oiu simți că ochiu-mi de lacrime e sec, Că-n orice om din lume un dușman mi se naște, C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște, Că chinul și durerea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Ce mai faci, drăguțule, Că de când nu ne-am văzut Multă vreme au trecut Și de când m-am depărtat, Multă lume am îmblat. - Ia eu fac ce fac de mult, Iarna viscolu-l ascult, Crengile-mi rupîndu-le, Apele-astupîndu-le, Troienind cărările; Și gonind cântările; Și mai fac ce fac de mult, Vara doina mi-o ascult Pe cărarea spre izvor Ce le-am dat-o tuturor, Împlîndu-și cofeile Mi-o cântă femeile. - Codrule cu râuri line, Vreme trece, vreme vine, Tu din tânăr
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
nărue tot cerul... Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare; Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgâne trec rupîndu-și large uliți; Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri, Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri, Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată - Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată. Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mână, Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română. Pe când oastea se așează
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
aș vrea să-mi strig iubirea ce încă o caut ca pe un răsărit. Cum să-mi răscumpăr astfel, împlinirea pe care-am avut-o, și-acuma-i doar un mit? Un bici pocnește-n liniștea eternă; visul se destramă, gonește în pustiu. E ca atunci când tristețile-s în bernă, se face lumină cu-n clinchet argintiu. Și mă trezesc din visul meu de-o noapte; mă uit pe fereastră, sufletu-mi vibrează de bucurie. Parcă aud șoapte: “bine ai venit
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
altora. De aceea apăreau rar, făceau cumpărături, se întâlneau mai mulți ca să comenteze un disputat meci de fotbal sau disprețul politicienilor. Și dintr-o dată a trecut, printre tarabe, parcări goale și chioșcuri tăcute, mașina de fum. Șoferul claxona pentru a goni haitele de câini ce-l asaltaseră, pustiul dușmănos al pieței și, mai ales, admirația copiilor apăruți de niciunde, despre care se bănuiește că nu erau din oraș. Dar ei alergau, prindeau fumul cu palmele, se întreceau în țipete, gălăgia era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
diferite din gama cunoscută a medicației au avut rezultat nul. Virusurile cu genom ADN, folosind enzimele gazdei noastre, se replicau în nucleul celulelor și generau singure ARN-ul. Trăiau bine! Picornavirusurile, semănând cu rinocerii, se asamblau singure în citoplasmă și goneau prin jungla venoasă, eliminând citoliza la fiecare pas pentru a-și marca teritoriul. Virusurile ARNss și retrovirusurile cu polaritate negativă înmugureau, planetele-molecule fiind sufocate cu pădurile lor impenetrabile oricăror încercări de forfecare medicamentoasă, care voiau să spargă codul secret profilactic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vreau un căluț zburător. Mioara avea un balon-cal. Dincolo, Mama se juca între ziduri cu o gărgăriță-balon. Căluțul albastru ocupa o bucată de spațiu unde ar trebui să fie Iisus, dincolo, Iisus se decupa odată cu gărgărița. Și astfel, Fiul era gonit de colo-colo. La radio, se odihnea într-o sonată de Mozart, în celălalt loc plângea divin într-o vioară. Și fiindcă totul aparținea jucăriilor, și Iisus deveni o jucărie. Vigoarea jocurilor se contură în invenții din ce în ce mai selecte. Astfel balonul-cal, ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
le-am smuls, așa cum s-a smuls din limbă cratima și litera slavă î din i rătăcind ici și colo, așa cum rătăcesc și eu pe ogorul acestor pagini împreună cu Mioara Alimentară. Bancnota foșnitoare a nopții imprimată cu stele a fost gonită de vârtejul zilei, zglobiu zornăind soarele pe cupola de cadmiu a cerului. De undeva, un cor se epuiza înalt, coji de timp desprinse de pe trenuri erau duse de vântul circular al Brăilei prin gangurile blocurilor, pe sub tarabele piețelor, măturătorii nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sârmă invizibilă, ceea ce însemna că rămăseseră obiceiurile, iar ideea de acțiune transla spre rezultatul ei, iar cel ce prășise răsadul acum culegea imaginarul fruct sau prezumția de legumă, cea care atârnase rufele așeza imaginea lor împăturită într-un coș imaginar, gonind cu piciorul imaginea unui câine care se gudura la picioarele imaginii gospodină, apoi mâncau împreună imaginându-și că mușcă și mestecă presupusa hrană, pentru ca, în sfârșit, să se întindă pe imaginea unui pat închipuindu-și odihna, mângâierea instinctivă a trupurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să vrea prin cerul de straturi geologice. Văzu cum Mioara Alimentară și Autorul creat de ea, creând ceea ce numai lui îi era dat, Puterea de a ști, și, pentru că îi pătrunseseră violent secretele îndoielii, îi șterse înciudat de pe fața Pământului, gonindu-i în antenaștere. ...Eram în oglinda deformată a orașului Brăila. Doamne, dacă sunt sechestrată înainte de naștere, poate voi fi liberă după aceea! Vreau să ies afară, un afară pe care îl am legat prin cordonul ombilical al suferinței, nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fericită. Dorința e mai înaltă decât împlinirea ei. Ascultă, îți zic ție, Autorule, pentru că înțelegi, nopțile mele sunt neliniștile tale, te-ai contaminat de idealul meu, numai că eu trăiesc în idealul AȘA CUM E! Pe când tu încerci să-l finalizezi gonindu-mă pentru a afla mai repede adevărul. Dar eu îți spun nu plec până nu voi aduna toată Brăila. Pentru a-i duce lui Mitică nu o viață goală, ci una cu zile și nopți, cu bariere și uși zăvorâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vă obișnuiți. Și eu m-am obișnuit. Tu de cine ești, mă, locuit? De alt Bau, mai Bau decât mine. Îmi place că vorbește frumos. Locuim în casa altora fără să știm dacă suntem acceptați de casă, dar ea ne gonește până când o să găsim casa care ne acceptă. Și pământul de sub ea strigă: Ai mei sunteți! Strigă pământul bucuros că își va lua hrana necesară, bucățile care lipsesc pentru a fi întreg și adevărat, pătrunde cu forța luând spațiul vital al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Și pământul de sub ea strigă: Ai mei sunteți! Strigă pământul bucuros că își va lua hrana necesară, bucățile care lipsesc pentru a fi întreg și adevărat, pătrunde cu forța luând spațiul vital al altora, dar câte case n-ați văzut gonind pe oameni, fie pleacă odată cu ei, fie nu, pentru că și ea e tot o ființă care nu se vrea negociată, furată, vândută, înstrăinată. Alege pe cel care îi seamănă, așa cum eu mi l-am ales pe cel potrivit mie, împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cât pe neciopliții aceia înnebuniți de iureșul spiralat al frunzelor, de plesnetul sec-uscat, castanele cădeau crăpându-și coaja verde, capetele damnaților nu crăpau, încercuite de gânduri, întrecând în iureș titirezul de vânt, gândurile depășeau prin viteză conul îndrăcit și plecând gonit de metafizica ciudatelor gângănii care îngrozeau mecanica fluidelor vântoase cu forțele lor celeste. Voi mi-ați luat sufletul? Nu! șuierau ciudații. Ar fi nedemn pentru noi. Avem de dat, nu de luat. Eu nicidecum! răspundea toamna. Ești prea seacă Mioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
înspăimântător, porumbul. Cât uram această simfonie verde, cu partitura foșnetului moale, sfâșietoare, înfrigurată, uscată, seacă, plasticizată osmotic cu croncănitul ciorilor avide de a distruge această imensitate nestatornică, străbătută de acea sperietoare vie cu o șapcă de elev pe creștetul pleșuv, gonind nu se știe de ce printre cocenii drepți, încărcați cu știuleți galbeni și grei, bolborosind versuri sau rugăciuni sau injurii la adresa cuiva care se înfiripa printre nori ca un crochiu tulbure, nesigur, părând a nu fi din neamul păsăresc, ci mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se prefăcu în noapte și vagoanele fură cufundate în întuneric. Trenul fugea pe șinele metalice de aproape o zi întreagă. Și-a găsit somnul la pieptul meu, într-unul din compartimentele din ultimele vagoane, unde nu mai era nimeni. Convoiul gonea de-a lungul liniei sale și în spatele său, eu mă uitam la ea cum își găsește liniștea și pacea alături de mine. Este grozav sentimentul ăsta... A doua zi, târziu în amiază, am putut auzi clinchetele a altor ecluze de vid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
asta. Liberalii erau doar liberali, și atât. Era posibil să fie nevoiți să se mute. Să își vândă casa și să meargă undeva departe, poate în Montana. Deși acolo oamenii poate erau și mai puțin înțelegători. Toate aceste gânduri îi goneau prin minte, în acompaniamentul scrâșnetului de mașini care se izbeau una de cealaltă și în timp ce soția lui și prietena ei râdeau, în bucătărie. Se simțea copleșit. Și, peste toate acestea, în miezul tuturor lucrurilor, era sentimentul său adânc de vinovăție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
doare rău? — E mai rău noaptea. Vrei o pilulă? — Am luat deja una, zise el și inspiră adânc. Știe Robbins ce naiba e asta? — Cred că da. — Ți-a spus și ție? — Nu. — Minți. — Nu mi-a spus, Jack. — Iisuse. Limuzina gonea prin noapte. Watson se uita pe fereastră, respirând greu. Clinica era pustie, la ora aceea. Fred Robbins, treizeci și cinci de ani și frumos ca un star de cinema, îl aștepta pe Watson împreună cu doi doctori mai tineri, într-o cameră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
cuibar. Lângă stup, un roi, Pe povârniș multe oi. Un purcel sub un copac Fluturași pe flori de mac, În gutui un cocoșel Lângă poartă un vițel. PE ARIPI DE PRIMĂVARĂ Primăvară, primăvară Aduci bucurie-n țară Înverzești câmpiile Și gonești vânturile. Înflorești copacii goi Și-aduci cucul în zăvoi. Limpezești izvoarele Și se-ntorc cocoarele. Vine rândunica-n țară Pe aripi de primăvară. Duduie tractoarele Ce ară ogoarele.
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
o expresie plină de compasiune. Baftă. Sper să te simți bine. Lissy e singura persoană din lume care știe că nu-mi face nici o plăcere să Îmi văd părinții. Și nici măcar ea nu știe chiar tot. PATRU Dar În timp ce trenul gonește spre ei, sunt hotărâtă. De data asta o să fie mai bine. Zilele trecute m-am uitat la o emisiune de-a lui Cindy Blaine, despre fiice și mame care se reîntâlnesc după mult timp și a fost atât de emoționantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Katie și cu mine Împingem ușile grele turnante de la intrare și, ne privim nedumerite. Toată lumea parcă a intrat În vrie. Oamenii se foiesc În toate direcțiile, cineva lustruiește balustrada de alamă, altcineva lustruiește plantele artificiale, iar Cyril, directorul administrativ, Îi gonește pe toți, făcându-i să intre În lifturi. — Toată lumea În birou ! Nu vrem să vă vedem că ardeți gazul pe la recepție. Ar trebui să vă aflați deja la voi la birou. Are un aer extrem de stresat. Nu e nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
din picior cu furie. Cotrobăie cartierul de câteva zile și nopți, căutând un evadat periculos, și au dat peste un mort, și un câine care nu s-a dezlipit de trupul lui, până nu a fost lovit cu picioarele și gonit cu urlete bestiale. Legistul a ieșit de câteva minute din pivniță, după ce a plimbat un timp lumina unei lanterne pe chipul decedatului, fără să constate nimic suspect. A rămas autopsia. Ea va stabili cu precizie cauza morții. Acum, el poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]