3,251 matches
-
el o prindea de mijloc. I-a spus că e tehnician dentar, că o duce bine. N-avea salariul prea mare, i-a spus, dar nu era zi lăsată de la Cel de Sus să nu i se strecoare în buzunarul halatului bani. Făcea mare paradă de micile lui învârteli. Fuma țigări scumpe și când se oprea să bea câte ceva răcoritor scotea un portmoneu bine căptușit cu bani. Curând femeia și-a abandonat toată reținerea. Seara au hotărât să meargă la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-o. Părul ei arăta de parcă fusese tuns de o mână nepricepută pentru că, pe alocuri, avea șuvițe ridicate în vârful capului, iar bretonul îi atârna, inegal, pe frunte, dar am recunoscut în sinea mea că tunsoarea o prindea grozav. Purta un halat albastru peste tricoul alb, pantaloni bufanți și teniși în picioare. Era înaltă și slabă și nu avea aproape deloc sâni. Strâmba în permanență din gură, parcă ironic, dar într-o singură parte, iar colțurile ochilor păreau prinse de o ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cu față de veveriță, ce efecte are imponderabilitatea asupra secreției sucului gastric. Amândoi îl ascultau, scoțând câte o exclamație din când în când, dar cu cât îl auzeam mai mult, cu atât eram mai convins că nu e doctor, deși purta halat alb. Nimeni din cantină nu mi-a acordat o atenție deosebită, nimeni nu m-a privit pe sub sprâncene și nu eram convins că prezența mea fusese măcar băgată în seamă. Cred că li se părea normal să fiu și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nu mi-a acordat o atenție deosebită, nimeni nu m-a privit pe sub sprâncene și nu eram convins că prezența mea fusese măcar băgată în seamă. Cred că li se părea normal să fiu și eu acolo. Doar bărbatul în halat alb s-a întors o dată spre mine și m-a întrebat: Cât stai aici? Două nopți, am răspuns. Plec miercuri. — E frumos aici în această perioadă a anului, dar vino iar la iarnă. Zău că e superb când totul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
întors pe același drum pe care venisem. Lumânarea se stinsese și becul din cameră nu ardea. Ușa de la dormitor era deschisă, veioza aprinsă și lumina ei palidă se revărsa în camera de zi. Naoko stătea pe întuneric. ~[i pusese un halat bleu [i-[i ridicase gulerul. Ședea pe canapea cu genunchii lipiți de bărbie. Reiko s-a apropiat de ea și i-a pus mâna pe cap. — Ți-e bine, da? — Da. Te rog să mă scuzi, a spus Naoko cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
fie. După cum bătea lumina în cameră, mi-am imaginat că ar fi ora două sau trei. Mi s-a făcut cumplit de sete, dar m-am hotărât să rămân nemișcat și să o privesc pe Naoko. Era îmbrăcată în același halat în care o l\sasem când a plecat în dormitor, iar părul îi era prins într-o parte cu agrafa în formă de fluture, scoțând și mai mult în evidență frumusețea chipului ei în lumina lunii. Ciudat, gândii eu. Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Îmi înghițeam saliva în speranța că-mi domolesc setea, dar sunetele pe care le scoteam răsunau incredibil de tare în tăcerea desăvârșită a nopții. Ca și când sunetele ar fi constituit semnalul, Naoko s-a ridicat și a venit la capul patului. Halatul ei a foșnit ușor. A îngenuncheat lângă perna mea, fixându-mă cu privirile. Am privit-o și eu, dar ochii ei nu-mi spuneau nimic. Ciudat de transparenți, arătau ca două ferestre spre lumea de dincolo. Am pătruns în adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
priveam degetele subțiri și frumoase descheind nasturii, unul câte unul, de sus până jos, am avut senzația că ceea ce văd este o continuare a visului. Șapte nasturi mici și albi. După ce i-a descheiat pe toți, Naoko și-a aruncat halatul asemenea unei insecte care se leapădă de pielea năpârlită. Nu purta nimic pe sub halat. Doar agrafa sub formă de fluture, pe cap. În pielea goală, a îngenuncheat lângă pat și mă privea. Scăldată în lumina blândă a lunii, trupul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am avut senzația că ceea ce văd este o continuare a visului. Șapte nasturi mici și albi. După ce i-a descheiat pe toți, Naoko și-a aruncat halatul asemenea unei insecte care se leapădă de pielea năpârlită. Nu purta nimic pe sub halat. Doar agrafa sub formă de fluture, pe cap. În pielea goală, a îngenuncheat lângă pat și mă privea. Scăldată în lumina blândă a lunii, trupul lui Naoko avea strălucirea uimitoare a unui nou-născut. Când se mișca - deși mișcările erau aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
uimit, curba superbă a șoldurilor, rotunjimea perfectă a sânilor, silueta suplă, mișcările ușoare ale abdomenului cu fiecare r\suflare și umbra neagră, pubiană. Și-a expus trupul gol, în fața mea, timp de cinci-șase minute, după care și-a îmbrăcat iar halatul și [i-a încheiat toți nasturii. Apoi s-a ridicat și a pășit ușor spre dormitor, a deschis încet ușa și a dispărut înăuntru. Am rămas nemișcat în pat, mut de uimire, o bună bucată de timp. M-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ne-a schițat creieri. Începea un desen, renunța la el, spunând că nu e bun, și făcea altul. Așa s-a întâmplat de câteva ori. După ce-a terminat, a băgat cu grijă hârtia care mai răm\sese în buzunarul halatului alb și pixul în buzunarul de la piept. Avea în buzunarul acela trei pixuri, creioane și o riglă. După ce a mâncat, mi-a spus ce-mi spusese și cu o zi înainte: — Iernile sunt frumoase aici. Să vii neapărat la iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
oricând și voiam să se repete, dar nu puteam să îmi permit așa ceva. „Haideți, măcar o dată pe săptămână, continuă ea. Doar o dată pe săptămână! Nu spun nimănui, o să fie doar secretul nostru.“ Eu m-am ridicat brusc, mi-am pus halatul de baie pe mine și i-am spus să plece și să nu mai calce niciodată în casa mea. M-a privit și-atât. Ochii ei erau complet inexpresivi, de parcă fuseseră pictați pe carton. Nici măcar o clipire. Mărturisesc că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
glumă. Naoko m-a întrebat apoi: — Mai vii să mă vezi? — Vin. — Chiar dacă eu nu pot face nimic pentru tine? Am dat din cap. Îi simțeam sânii lipiți de pieptul meu. Am urm\rit cu palma conturul trupului ei, peste halatul de noapte: de la umeri, în jos, pe spate, până la șolduri. Am repetat gestul de câteva ori, încet-încet, încercând să -mi întip\resc în minte moliciunea trupului ei. Am stat îmbrățiașați o perioadă de timp, iar apoi Naoko mi-a atins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Am repetat gestul de câteva ori, încet-încet, încercând să -mi întip\resc în minte moliciunea trupului ei. Am stat îmbrățiașați o perioadă de timp, iar apoi Naoko mi-a atins fruntea cu buzele și s-a dat jos din pat. Halatul de un bleu palid se unduia ușor, în bezna camerei, asemenea unui pește. La revedere! spuse Naoko în șoaptă. Am adormit, acultând ploaia. Dimineața mai ploua încă. Era o ploaie frumoasă, de toamnă, aproape insesizabilă, diferită de ploaia torențială de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ne uscăm puțin părul. Am luat metroul, l-am schimbat de câteva ori și am ajuns la apartamentul ei din Myogadani. M-a lăsat pe mine să fac duș primul și apoi a făcut și ea. Mi-a dat un halat de baie să-l îmbrac până mi se uscau hainele, iar Midori a îmbrăcat o cămașă și o fustă. Ne-am așezat la masa din bucătărie și am băut cafea. Hai, vorbește-mi despre tine, zise Midori. — Ce anume vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
evoluție... în comparație cu maimuțele, să zicem. Văd că sunt o mulțime de lucruri pe care nu le știi. Watanabe, eu credeam că tu știi totul. — Lumea e mare! am exclamat eu. — Munți înalți, oceane adânci. Midori și-a strecurat mâna pe sub halatul meu și mi-a apucat penisul. Stăpânindu-și emoția, a spus: — Hei, Watanabe! Să știi că nu glumesc, dar chestia asta nu merge. E prea mare și prea tare ca să intre. Zău, crede-mă. — Glumești, am spus eu, oftând. — Normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pentru sfârșit. Dar nu se vedeau decât niște lumini șterse și Întunericul de necuprins. — O fată de șaisprezece ani nu știe multe despre viață. Dacă are mult de câștigat, probabil că poate fi convinsă ușor, chiar Împotriva voinței sale. Un halat alb e Încărcat cu destulă autoritate, să știți. Mă privi gânditor, apoi adăugă: În unele cazuri, nici măcar nu e nevoie să fii doctor. Gândiți-vă numai la Hauptstein. Chiar dacă nu are diplomă de medic, oamenii cred În teoriile lui despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Și, cum a mers? — Foarte bine, mi-a spus și s-a așezat pe taburet. Ar trebui să consulți un medic, chiar dacă răul a fost deja făcut. L-am Întrebat la ce se referă. Un medic, ce dracu? Cineva cu halat alb, care să... Știi bine la ce mă refer. La chestia aialaltă. — Contuziile trebuie... — Bine, atunci la prima. — A. Anton ridică demonstrativ mâinile În aer. Floare la ureche. Apelând la metode care nu vor fi dezvăluite, am vizitat apartamentul doamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ușa astfel Încât se vedea toată camera. Nici priveliștea nu mă Încuraja. În scaunul În care obișnuia să stea Dora, un bărbat cu vârsta neclară avea picioarele legate de picioarele din față ale scaunului, cu mâinile sucite la spate. În afară de un halat de medic și o glugă trasă pe cap, nu mai avea nimic pe el. Pe pelvisul său palid era un tatuaj cu caractere subțiri, gotice, care spunea „Nur für Damen“. Pacientul, vizibil suferind, respira greu. Pe brațul superior stâng Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
interesul lui Froehlich În mame fără surse de venit. Ieșiseră la suprafață informații conform cărora Cancelarul Sănătății nu doar ajuta femeile tinere să scape de sarcini nedorite, dar pe câteva dintre ele le luase sub aripa sa protectoare, Îmbrăcate În halat de laborant. Nouă luni mai târziu, victimele involuntare ale grijii sale erau vândute familiilor fără copii, cu averi considerabile, dar fără scrupule. În acel moment cancelarul era În Copenhaga cu colegul său, Kurt Gielke, unde, Împreună cu cel numit, intenționau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Lakritz. M-am făcut mic. Colegul meu susține că v-a găsit pe canapea, odinindu-vă În camera din Hotel Kreuzer. Se pare că În mână aveați un stilet. În camera de alături, compatriotul dvs. zăcea gol, Îmbrăcat doar Într-un halat de medic. Regret să vă anunț că fusese nu doar Înjunghiat În inimă, ci și supus la anumite acte Înainte de a muri. Mai e nevoie să adaug că acestea sunt interzise de paragraful 175? Manetti mă studie plină de compasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
două ori mai fierbinte ca și ei să fie iertați. Așa că, În dimineața asta, când muezinul a strigat cu glas răsunător: „Allah e cel mai mare, Allah e cel mai mare“ mătușa Banu deschisese deja ochii În pat, bâjbâind după halat și după văl. Însă, spre deosebire de alte zile, Își simțea trupul greu, foarte greu. Muezinul a strigat: „Mărturisesc că nu există alt dumnezeu În afară de Allah“. Însă mătușa Banu nu a reușit să se ridice. Nici chiar când a auzit chemarea „Veniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
neștiutori, fie puterea de a suporta știința. Ți-aș fi recunoscătoare, orice ai hotărî, Însă, te rog, nu mă face atotștiutoare și neputincioasă În același timp. După rugăciunea aceea, mătușa Banu s-a dat jos din pat, și-a pus halatul și cu pași repezi și ușori s-a Îndreptat spre baie să se pregătească pentru rugăciunea de dimineață. S-a uitat la ceasul de pe bufetul dinăuntru: șapte patruzeci și cinci. Stătuse atât de mult În pat certându-se cu domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a dat afară din apartament. V.P.: O clipă, o clipă, don Cezar...am un citat din Jurnalul lui Virgil Mazilescu. Se potrivește: Se sfârșește vodca, începe depresiunea, mi-e dor de Rodica. Redă-mi-o, Doamne! Era ultima oară, în halatul ăla maro, caraghios, cu ciorapii ușor căzuți, nespus de dulce. Trăgea absentă (sau nervoasă?) de câteva fire de păr. Lasă, V.M., lasă. Totul e pierdut... " C.I.: Întâmplarea pe care vreau s-o povestesc eu se petrecea între anii 1979-1980. La
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
clipă, m-a cuprins o revoltă brutală, pardonabilă unui bărbat prin vinele căruia curge sângele de foc și pară al familiei Montenegro. Apoi mi-a căzut fisa. Doamna baronne tocmai se spovedise. Avea părul desfăcut și purta veșminte ascetice: un halat enorm, pe al cărui fond stacojiu erau stampați clovni de aur și balerine de argint. Era nemachiată și, femeie totuși, a fugit drept În cușeta ei, ca să n-o surprind fără blindajul facial. Am aprins o havană din foi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]