2,209 matches
-
sale ciocniri, înfruntări puternice. În nuvela Dimineață de iarnă - care trebuia să constituie prima parte a unui roman - autorul înfățișează descompunerea unei familii din burghezia rurală, dovedind influența exercitată asupra sa de creația lui Maxim Gorki. Împotriva «stăpânului» casei, numit impersonal «ăla0╗, de care tremură întreaga familie, se ridică fiul său mai mare, Paraschiv Moromete (...). Faptul că tirania chiaburului Moromete nu mai poate fi suportată nici chiar de fiul său, este edificator pentru chipul moral al chiaburului (...). Valoarea schițelor și nuvelelor
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
măsură mai mare sau mai mică, au ales prilejul poeziei de dragoste ca pentru o replică promptă tendinței ce începea să-și facă loc printre poeți de a evita problemele vieții personale, sau de a vorbi despre ele abstract și impersonal, în tipare gata-făcute. De altfel, caracterul de manifest și de frondă al versurilor cu pricina e într-atâta vădit, încât una din poete (ghiciți-o!) nici nu se poate reține să nu exclame la mijloc de poezie de dragoste: Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
în stare să scrie despre el însuși, despre vremea în care trăiește. Romanele lui sunt poveștile altora, de preferință eroi din alte vremuri. Dată fiind această nevoie acută de impersonalitate (oare nu pretindea și foarte personalul T.S. Eliot că e impersonal?), volumul de poezie (începutul carierei scriitoricești a lui Peter Ackroyd) este un incredibil striptease sufletesc. Autorul dă istorisirea la o parte. El scrie aici lucruri interzise romanului lui, ne mărturisește ce simte, ce știe despre iubire, sex și moarte. Tragem
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mai uscat, cu atât e mai hazoasă descrierea nou născutului, cu atât e poemul mai atașant, iar Adcock cu siguranță că știe ce face: se preface neutră, când, de fapt, stilul ei e o infinită mângâiere. Folosește un timp trecut impersonal, ocolește cu grijă intensitatea poetică tradițională, încheie cu două propoziții descurajant de scurte: "Se face mare. Are copii frumoși". Sentimentul încheie astfel un cerc. Mama devine bunică, fiul are un copil la rândul lui. Counting e un poem morocănos despre
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lung la plecare și ai adăugat: "Ce crezi tu despre mine e infinit mai mult decât ce cred eu însumi...". E sfială dar e și o enormă îndrăzneală în tot ce scrii. Ești în același timp un poet personal și impersonal. Ți-ai pus în poeme întâmplările dar nu și biografia. Eliot a repetat la nesfârșit că poetul trebuie să fie impersonal, dar el însuși a fost exact pe dos. Cam așa stau lucururile și cu tine. Eu cred că ești
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sfială dar e și o enormă îndrăzneală în tot ce scrii. Ești în același timp un poet personal și impersonal. Ți-ai pus în poeme întâmplările dar nu și biografia. Eliot a repetat la nesfârșit că poetul trebuie să fie impersonal, dar el însuși a fost exact pe dos. Cam așa stau lucururile și cu tine. Eu cred că ești poetul de referință al generației tale. Unde te plasezi tu în epocă? Cum te vezi ca scriitor? AB. Pe măsură ce îmbătrânesc încetez
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de comunicare ce se stabilește între profesor și elev este un factor important al construirii autonomiei celui din urmă, cu aportul consistent al celui dintâi. Utilizând eficient comunicarea didactică profesorul are posibilitatea de a deveni „un exemplu nu abstract și impersonal, ci concret și direct pentru fiecare elev. El este un exemplu de eroism și curaj pentru copilul pe care-l știe înfricoșat și șovăielnic, un exemplu de iubire dezinteresată pentru cel pe care-l bănuiește lacom. el oferă toate exemplele
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
bătrân avar libidinos, devine, în teatrul său, un negustor onorabil, uneori chiar un bun tată. Dacă, în câteva piese rare, Goldoni îi conservă unele din caracteristicile tipului din commedia, este o mare distanță între personajul căruia îi dă viață și impersonala caricatură din commedia. Totuși, ușor deformate de privirea umoristică pe care el le-o acordă, personajele sale nu sunt întru totul realiste. Arlechinul și Brighella mai au aspectul valeților de comedie. Pantalone se situează la jumătatea drumului între negustorul bogat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personal gândirea poetului." De aceea, Jarry se simte și el atras de marionetele care, de la început, dau scenei o dimensiune nerealistă, sau preconizează purtarea măștii care stilizează figura umană. "Le-a plăcut câtorva actori să se facă pentru două seri impersonali și să joace în spatele unei măști, pentru a fi cu exactitate omul interior și sufletul marilor marionete pe care le veți vedea", declară el în Discursul pronunțat la prima reprezentație a lui Ubu-Rege la Teatrul Operei, la 10 decembrie 1896
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu poate atinge perfecțiunea marionetei. Există mai multă grație într-un manechin mecanic, decât în edificiul corpului omenesc", afirmă în mod paradoxal dansatorul. În dorința-i de a face din actor un fel de marionetă, Oskar Schlemmer recurge la măștile impersonale și geometrizează toate formele, cubul scenei, pe care-l tapițează cu negru și-l acoperă cu ecrane transparente sau cu oglinzi, trupurile interpreților, îmbrăcați cu colanți negri, cărora le cere să execute mișcări mecanice, apropiate de acelea ale unor automate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nou limbaj fizic pe bază de semne și nu de cuvinte". El admiră "acești actori cu rochiile lor geometrice (care) par niște hieroglife însuflețite". "Metafizica gesturilor lor" de o precizie absolut matematică, îl fascinează: Totul la ei este reglat astfel, impersonal, niciun joc al mușchilor, nicio clipire din ochi care să nu pară că aparține unui fel de matematică gândită care conduce totul și prin care trece totul." Grotowski 28, în clarviziunea sa, va sublinia contradicția efectuată de Artaud în analiza
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
G. Vârgolici, M. Pompiliu, reprezentativă pentru modul junimist de a o concepe și realiza. Ea pleacă de la ideea că opera literară se definește în primul rând printr-o unitate interioară, capabilă să-i susțină independența. De aici, C. deduce caracterul „impersonal” al poeziei, care trebuie să aibă motivare psihologică și să se desfășoare logic, după norme proprii. Accentul deosebit pus pe individualitatea operei de artă îl atașează și mai mult de critica junimistă, ca și afirmația că sentimentul frumosului este indiferent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286121_a_287450]
-
fiecărei societăți În parte. Printre altele, satisfac nevoia de a Înțelege, de a organiza și controla lumea non-umană, de a se apăra pe sine și de a apăra grupul. Cu regularitate, credințele au fost caracterizate de Încrederea În existența forțelor impersonale, focalizate În lucrurile din lume (un termen tehnic din polineziană este mana), sau a personificărilor de tot felul, duhuri sau zei, gândiți după imaginea omului, fiindcă, pentru a Înțelege, omul trebuie să umanizeze. Astfel, credințele religioase nu permit doar intrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cum ar fi cerul și pământul, stelele, ziua și noaptea, vânturi, ploi, nori -, realități geografice, luate În grup sau individual, cu nume propriu - munți, râuri, izvoare, marea. De asemenea, mai sunt divinizate și anumite obiecte sau locuri. Numele acestor divinități impersonale nu sunt de obicei Însoțite de determinativul „zeu” (Steiner, 1966). Complexul de divinități mai era desemnat și cu expresii rezumative ale unor grupuri aflate În antiteză din punctul de vedere al ierarhiei („zei mari și zeii mici”), al genului („zeitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
credința În viața de „dincolo”, ci ținteau să fie satisfăcute și pe acest pământ. Dorim să afirmăm că exista nevoia unei compensări nu doar față de ceea ce religia nu spunea Încurajator cu privire la destinul omului, ci și față de maniera prea juridică și impersonală În care religia Însăși punea problema raportului Între oameni și zei. Se simțea deci nevoia ca acest raport să nu se limiteze doar la do ut des - rugăciune și jertfă din partea omului În schimbul protecției și darurilor din partea zeilor -, ci să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pierdută. El este puternic chiar dacă moare și este puternic chiar prin moartea lui, pe când celălalt este slab chiar dacă trăiește și este slab chiar prin teroare ca preț al vieții lui. Nehotărârea și absența de destin Pentru că mă smulge din categoriile impersonale ale speciei, orice hotărâre pe care o iau reprezintă nașterea violentă a eului: de îndată ce alții au încetat să hotărască pentru mine, mă descopăr pe mine ca instanță supremă a deciziei. Hotărându-mă, îmi apar ca punct ferm prin care mă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în deplina claritate pe care le-o conferă lumina hotărârii, nu există de fapt niciodată. Orice hotărâre se naște în penumbra șovăielii; ea este prin esența ei crepusculară și tocmai de aceea, în mod esențial, nehotărâre. De îndată ce ies din categoriile impersonale ale speciei și trebuie să hotărăsc singur, mă descopăr de fapt ca punct lipsit de fermitate. Căci singurul lucru cert este tocmai incertitudinea mea. Ceea ce descopăr acum este că hotărârea se mișcă pe fundalul incertitudinii. Tocmai pentru că există incertitudine, există
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în felul acesta să hotărască în privința noastră este legea. Legea este spațiul neutru obținut în urma renunțărilor libere la un cuantum de libertate în vederea obținerii unei constrângeri (și a unei libertăți) comune. Din clipa în care este votată, legea devine libertatea impersonală care funcționează ca limită pentru libertatea fiecăruia dintre noi. Libertatea impersonală este echivalentă cu depersonalizarea puterii, deci cu obținerea garanției că nimeni nu poate fi preluat silnic și arbitrar în proiectul cuiva. Libertatea impersonală și puterea depersonalizată oferă certitudinea libertății
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
spațiul neutru obținut în urma renunțărilor libere la un cuantum de libertate în vederea obținerii unei constrângeri (și a unei libertăți) comune. Din clipa în care este votată, legea devine libertatea impersonală care funcționează ca limită pentru libertatea fiecăruia dintre noi. Libertatea impersonală este echivalentă cu depersonalizarea puterii, deci cu obținerea garanției că nimeni nu poate fi preluat silnic și arbitrar în proiectul cuiva. Libertatea impersonală și puterea depersonalizată oferă certitudinea libertății în spațiul multora și al tuturor. Ca depozit rezultat de pe urma donațiilor
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care este votată, legea devine libertatea impersonală care funcționează ca limită pentru libertatea fiecăruia dintre noi. Libertatea impersonală este echivalentă cu depersonalizarea puterii, deci cu obținerea garanției că nimeni nu poate fi preluat silnic și arbitrar în proiectul cuiva. Libertatea impersonală și puterea depersonalizată oferă certitudinea libertății în spațiul multora și al tuturor. Ca depozit rezultat de pe urma donațiilor de libertate, legea așază libertatea la mijloc între noi toți și toți suntem așezați la aceeași distanță față de rezultatul liberei noastre depuneri. Forța
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
formează euri apte să se hotărască și nu doar să fie hotărâte. Orice societate așezată pe legi bune dă hotare fiecărui eu - îl „hotărăște“ -, pentru ca apoi, prin hotărârile sale, el să aibă ce depune „la mijloc“, în zestrea de libertate impersonală a unei societăți. Când acest dublu transfer de libertate se blochează, o societate își pierde libertatea. O societate este neliberă când cei care o alcătuiesc nu mai primesc și nu mai dau libertate. Cine dintre noi n-a cunoscut măcar
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
niciodată încredere în alt român. El își poate încredința micile găinării sordide doar unui evreu"32 și mai era ceva: statul tradițional român și modul de viață românesc se transformau inevitabil și dureros într-o economie capitalistă guvernată de relații impersonale patron-angajat, înlocuindu-le pe cele care (cel puțin teoretic) erau calde și patriarhale. Aceste modificări și-au făcut apariția în cîteva decenii și au răvășit o ordine socială care dura din timpuri imemoriale. Oamenii aflați în suferință nu au înțeles
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
se identifice cu personajele sale, chiar și istoricul trebuie să scrie astfel, a scrie istoria evocator constituia un element important pentru el. Hennequin reprezenta o școală psihologică, și Iorga, adoptîndu-i doctrina, era convins că nu se poate scrie un "roman impersonal". Personalitatea unui autor este implicată în selectarea materialului pentru subiectul operei sale. Hennequin sublinia importanța analizei estetice, psihologice și sociologice a unei opere. Ca filosof și critic literar, Taine a avut o influență profundă asupra opiniilor lui Iorga despre artă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Botoșani la doamna Zulnia și a respins cu încăpățînare orice tentativă de împăcare, începînd acțiunea de divorț, care a fost pronunțat în iunie 1900. Maria Tasu era o funcționară modestă la Ministerul Sănătății, iar Iorga a continuat să aibă relații impersonale, dar prietenești, cu mama copiilor lui. Petru a devenit ofițer și a murit în 1965. Florica a trăit pînă în 1956. Motivul real al eșecului căsniciei a fost probabil presiunea exercitată de stilul de viață al lui Iorga asupra a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ca punct de plecare obiectivitatea si luciditatea, Împrumutate de la clasici; individul este Înfățișat În dimensiunea lui socială. Scriitorii realiști consideră că literatura trebuie să Întruchipeze realitatea obiectivă, să exprime adevărul, să observe existența reală și să adopte un stil sobru, impersonal. Realimul se Îndreaptă spre viața socială, prezintă personajul În strânsă legătură cu realitatea Înconjurătoare, ca produs al mediului unde trăiește scriitorul. În proza realistă, scriitorul se folosește de analiza psihologică și de reflecția morala, ca mijloace de caracterizare a personajului
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]