2,305 matches
-
potcoave. În Caucaz, configurația reliefului este mai pronunțată, mai abruptă, văile mai adânci, dar acolo totul este foarte sălbatic și aproape de nelocuit, pe câtă vreme aici zona este plină de viață, nuanțele de verde sunt atât de variate că aproape ai senzația irealului. Mulțumesc prietenilor români pentru acest nesperat cadou care îmi va rămâne bine fixat în memorie. Se apropie de mine și îmi strânse mâna, șoptindu-mi: "Spasibo dorogoi" (mulțumesc, dragă). Am mai făcut opriri la Mausoleul din vârful Mateiașului și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
metrou și terminând cu portarul de la Kom Hotel!), te propune la premiul Nobel și îl și iei...! Cam care ar fi primele fraze ale discursului tău de recepție? (Aplauze prelungite). Dragul meu prieten, înainte de a spune fraza de început din irealul ceremonial, te rog să mi-i prezinți pe casiera de la metrou și pe portarul hotelului. Ca să avem și noi "o protecție", acolo... Ți-a fost vreodată rușine că ești poet și nu altceva, om de afaceri, de exemplu? În ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
gri stătea nemișcat, fără nici o expresie pe chip. - Esta cargado („E-ncărcat”), a zis barmanul, fără să-și ridice privirea de la revolver. Am vrut să zic „Bineînțeles - la ce folosește un pistol descărcat?”, dar n-am zis nimic. Scena era ireală și plată și fără sens, ca și cum aș fi pătruns cu de-a sila În visul altcuiva: bețiv rătăcit pe scenă. Și eu eram ireal pentru ceilalți - străinul din altă țară. Barmanul se uita la mine curios. A dat din umeri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
să zic „Bineînțeles - la ce folosește un pistol descărcat?”, dar n-am zis nimic. Scena era ireală și plată și fără sens, ca și cum aș fi pătruns cu de-a sila În visul altcuiva: bețiv rătăcit pe scenă. Și eu eram ireal pentru ceilalți - străinul din altă țară. Barmanul se uita la mine curios. A dat din umeri ușor, a silă nedumerită, și și-a băgat arma la centură. Nu exista ură-n Încăpere. Poate că dacă aș fi fost mai apropiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
răsară și soarele, care reflecta săgeți de lumină de pe suprafața Dunării. Fuioare de ceață rătăceau pe luciul apei, parcă fugind de lumina soarelui, dezvelind câte o barcă cu vreo doi pescari ce-și încercau norocul la somn. Era o lumină ireală. Aveau pescarii ăștia din Moldova Nouă o tehnică foarte interesantă de pescuit la somn. Mergeau prin apropierea zonelor cu stufăriș, și puneau cu fundul în sus pe luciul apei, un lighean destul de mare, cu aer dedesubt. Apoi ridicau cu forță
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
de Medicină din Iași, Ion Nubert, titular al catedrei de anatomie între 1930 și 1950 (dar asistent din 1915), deținea în deceniile din mijlocul secolului trecut un statut special. Astăzi umbra timpului l-a îndepărtat, situându-l într-o lume ireală, dar în acea epocă, la Iași, medicina începea în mod real cu anatomia și cu profesorul Nubert. Anatomia ocupa doi ani de studiu (zilnic, între 14 și 19) și însemna, dincolo de obiectul "didactic", o inițiere și foarte dură, un antrenament
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
trebuit să merg la ea, nu mai știu de ce, și am găsit-o cu un castravete în mijlocul frunții. Castravetele ăla avea o funcție extrem de precisă, îi oxigena creierul. Mirunei lumea asta pe care i-o povestesc i se pare absurdă, ireală. Zice că nu se poate să nu inventez. Râde iar, încet, precaut. Dimineața, asta e situația, nu trebuie să faci gălăgie, să tulburi. Ce lume e asta pe care i-o descriu io? Cum, mă, tanti Fifi asta, la doișpe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
număr de patru cămăruțe în hotelul zis al „Canalului“. Că în două din acestea vor fi cazate femeile. În celelalte două, dirijorul, concertmaistrul, soliștii (Voicu și Arnăutu, și încă trei persoane printre care am cinstea să fiu). Mi se pare ireal, dar aflu că e dorința expresă a lui Cosma... Situația dificilă - ce vor zice ceilalți, există alții mai bătrâni și mai susceptibili decât mine etc. Nu-ți mai spun toată problematica morală prin care am trecut - fapt este că perspectiva
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se găsea Iugoslavia, țara de tranzit în direcția Vest. Se zăreau sate, pomii își mișcau domol frunzele parcă făcându-ți semn să vii. În tren, nici unul nu îndrăznea să-l mai privească în față pe celălalt, pielea obrajilor se încleșta ireal, lucind ca și cum ar fi fost ceruită sau înghețată. Visarea punea stăpânire pe toți, îi frământa întrebarea bine știută: trebuie să fug - dar cum o fac? Aproape că le puteai pipăi gândul, era atât de limpede ce le trecea prin minte
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
fi scăpat de fanteziile unui copil ce n-avusese acasă nici o singură carte de basme și-și făcuse, în schimb, un surogat din Cheia cerului - un surogat ce nu ținea seama de nimic, din moment ce nu putea transfera nimic în sfera irealului și nu profita de deosebirile dintre real și ireal. Pentru că basmele nu se aflau așternute pe hârtie, ci populau casa, ele făceau parte din banalitățile vieții. Prin tot satul se rostogoleau imagini spăimoase. Mai apoi însă, după unsprezece ani trăiți
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
acasă nici o singură carte de basme și-și făcuse, în schimb, un surogat din Cheia cerului - un surogat ce nu ținea seama de nimic, din moment ce nu putea transfera nimic în sfera irealului și nu profita de deosebirile dintre real și ireal. Pentru că basmele nu se aflau așternute pe hârtie, ci populau casa, ele făceau parte din banalitățile vieții. Prin tot satul se rostogoleau imagini spăimoase. Mai apoi însă, după unsprezece ani trăiți la oraș, am ajuns să locuiesc într-unul dintre
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și magnific în același timp. Omul cu crucea traversează piața în diagonală. Florăresele, vânzătorii de soft-uri pirat și DVD-uri pornografice, taximetriștii de la stația din apropiere au înlemnit cu toții. Imaginea ființei acesteia chinuite și pierdute, penitența aceasta inutilă și ireală este mult prea greu de suportat chiar și pentru ei, persoane obișnuite cu nebunia cotidiană a marelui oraș. Poporul român nu are însă obiceiul sfințeniei publice. Cu atât mai puțin al "nebunilor întru Cristos". Mă întreb cum s-ar fi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
extraoridnar de "plutire" pe apele adânci ale memoriei pe care îl resimțeam răsfoind albumele Pallady din fondul imensei biblioteci a Universității Laval, privind zăpada ce curgea din cerul înalt canadian. Lumea pierdută, Bucureștiul ideal imaginat de Pallady părea și mai ireal în iarna canadiană.) Iarăși diverse experiențe de chelner la nunți elvețiene. De data aceasta, căsătorie între un portughez nici negricios, nici măsliniu, ars de vântul șantierelor și o elvețiancă de familie bună. Ea are o piele albă, mult prea "albă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
maternitate de purcei de lapte", după cum spunea tatăl meu pe vremuri, când veneam acasă de la Galați la sfârșit de săptămână, ca tânăr student. Anii petrecuți la Geneva, între octombrie 2000 și iulie 2004, îmi apar acum teribil de îndepărtați și ireali. Anii unei fericiri calme, o existență bogată și irepetabilă. De la serile calde de vară din grădina doamnei Cuendet (acolo unde mâncam cireșe, strângeam iarbă verde și priveam cum urcă încet pe firu-i de oțel telefericul pe muntele Saleva), până la orele
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cotidian din 2 aprilie 1993, scria despre acest vernisaj: „De fapt, pictura lui Mihai Dascălu este foarte aproape de suprarealism. În plus, el are umor. Pictura naivă ne-a obișnuit ochiul cu lipsa proporțiilor. Mihai Dascălu o speculează inteligent...Culoarea este ireală. Premeditat ireală. Scene de basm cu oameni obișnuiți surprinși în poziții nefirești. Și mereu poanta.” Vernisajul de la Teatrul Nottara Vasile Savonea, Mihai Dascălu Am câteva amintiri chiar frumoase de la această expoziție. Una dintre ele se leagă de o lucrare de-
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
2 aprilie 1993, scria despre acest vernisaj: „De fapt, pictura lui Mihai Dascălu este foarte aproape de suprarealism. În plus, el are umor. Pictura naivă ne-a obișnuit ochiul cu lipsa proporțiilor. Mihai Dascălu o speculează inteligent...Culoarea este ireală. Premeditat ireală. Scene de basm cu oameni obișnuiți surprinși în poziții nefirești. Și mereu poanta.” Vernisajul de la Teatrul Nottara Vasile Savonea, Mihai Dascălu Am câteva amintiri chiar frumoase de la această expoziție. Una dintre ele se leagă de o lucrare de-a mea
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
iar apa se aduna într-un mic eleșteu cu papură și trestie, lângă care se mai găsea o salcie bătrână cu scorbură, vreo trei mesteceni și multe flori sălbatice. În acest loc uitai de timp și de tine trăind clipe ireale. Acest loc atât de pitoresc se găsea foarte aproape Colonia Cehă. Drumul care urcă din centrul Steierdorfului spre Oravița trece prin capătul de intrare în Colonia Cehă, situat în stânga direcției menționate iar spre dreapta drumul ducea la stațiunea climaterică Sommerfrische
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
ținuturi din spațiul mirific care ne înconjura. A sosit și timpul să merg la școală. Prima zi de școală a fost impresionantă pentru mine. O zi de toamnă cu un soare care făcea ca tot ce mă înconjura să strălucească ireal, poate și din cauza emoțiilor ce le aveam, a fost și cea mai lungă toamnă de care îmi aduc aminte, care a urmat iernii descrise deja. De la sosirea la școală, la contactul cu colectivitatea, cu sala de clasă, totul a
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
îi configurează noi și noi meta/sub/sensuri. De la chipurile bătrânilor, ce poartă înscrisă pe ele brazda de plug a trecerii timpului, la peisaje de o rară frumusețe, de la „zoom"-area detaliată a realității, la perspective ample ce cochetează cu irealul, de la exploziile cromatice, la simplitate. Expoziția pe care o propune Iftinchi pare a sta sub semnul căutării, senzație iscată de sentimentul că fiecare imagine naște câte o poveste revelatorie pentru un anumit unghi de a privi lumea. În fapt, suma
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Uneori vine o dorință în noi de a ne căuta dragostea și ce ne mai lipsește în altă parte decât în noi înșine. - Nu te înțeleg, tată! - Nici nu ai cum la vârsta ta! - Nu! Am trăit într-o perioadă ireală? Asta vrei să spui? - Am căutat întotdeauna să rezolv aceste probleme pe căi cât mai ocolite, să nu ai tu de suferit, dar inevitabilul s-a produs. O să-ti ofer tot ce meriți. Ai să vezi. Nu sunt simple promisiuni
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
am coborât s-o caut pe Șucuran ca să-i dau comorile; era nebună de bucurie și nu acceptă să mai primească bani pentru cafeaua mea neagră. Am băut o cafea cu lapte, unt și miere; ziua a fost splendidă, aproape ireală. Cortul meu le-a atras atenția Irènei și lui Alecu, care au venit să-mi țină companie o clipă. A sosit și Ina; era emoționată și voia să știe totul; pe urmă au plecat, cu Irène cu tot, și eu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lui Riza, stau singură înnodând tăcere de tăcere până la unu când vin la duș, la masă, la cafenea - de 2 zile la Curti (Muedin nu mai are nici cafea, nici miere). Iau cafeaua pe trotuarul de vis-à vis, în lumina ireal de frumoasă și în strada ce se înclină în povârniș spre Delureanu și statuia cunoscută. Eri am cumpărat 60 kg. de roșii pentru bulion; le-am dus la d-na Lemonide, unde am luat iar o cafea minunată și unde
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
posesiv în casă. M’am așezat în fotoliul cel mare, galben, de lângă Radio și mi-am înfundat capul în mâinile sprijinite pe genunchi și am stat așa, într-o încleștare desperată de singurătatea mea, peste care se proiecta magic umbra ireală a visului meu lăuntric: Tu. Pe urmă veștile proaste. Din pricina Stanei, cred, care a fost închisă două zile pentru că a schimbat data nașterei și a funcției ei din grandomanie, un fel de „Curti“ „musafir“ și un „poet de al nostru
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care ea se repede și ia Contemporary Bride, iar eu înșfac Martha Stewart Weddings. Dumnezeule, ador Martha Stewart Weddings. În adâncul sufletului, îmi doresc SĂ FIU Martha Stewart Weddings. Să mă strecor ușor în paginile revistei, în mijlocul tuturor acelor oameni ireal de frumoși, care se căsătoresc în Nantucket și Carolina de Sud, și care se duc la capela unde va avea loc slujba călare; care își fac singuri suporturile pentru cartonașe care indică locul fiecărei persoane la nuntă din mere roșii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și cu mine am avut mai multe întâlniri cu designerul de eveniment, ale cărui idei despre cum va arăta sala sunt absolut spectaculoase. Acum câteva zile am testat deserturile de la Plaza și era să leșin la toate budincile alea fenomenale, ireal de bune, dintre care a trebuit să aleg. Degustarea a fost bine stropită cu șampanie în permanență, cu chelneri extrem de îndatoritori, și toți mă tratau de parcă aș fi fost o adevărată prințesă... Însă, dacă e să fiu sinceră până la capăt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]