4,839 matches
-
altele care ar putea reprezenta Gîndirea lui Gabriel, dar redate Indirect, dacă sînt lipsite de propoziția-cadru ar putea fi clasate drept Gîndire Indirectă Liberă. Este aceasta o formă hibridă de maximă flexibilitate, care poate suporta toate idiosincrasiile exprimării, ale cîmpului lexical, ale dialectului, epitetelor și ale exclamațiilor personajului, ca și cum ar fi vorba de o redare directă, cu singura condiție că mecanismele de orientare gramatică ale deixisului, timpurile și pronumele, sînt acelea ale naratorului și ale narațiunii. Ajungînd acum la un punct
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
și multipla negație non-standard nu sînt ale avocatului, ci ale vorbitorului. În final, întorcîndu-ne la propoziția lui Gabriel, pe care am reelaborat-o dintr-o matriță DD originală într-una DI, trebuie să admitem că Discursul Direct original nu prezintă idiosincrasii lexicale sau fonologice evidente, de genul celor pe care Discursul Indirect le elimină. În același timp, totuși, originalul DD folosește o construcție care este mai degrabă metaforică și caracteristică tendinței lui Gabriel de a gîndi în tropi și în figuri de
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
banal și greoi. Ca pretutindeni în studiul narațiunii, percepția diferenței (aici, între vorbirea personajului și cea a naratorului) este adevăratul criteriu. În unele narațiuni, precum proza lui Henry James, unde naratorul și personajele par a avea în comun un bagaj lexical unic, contrastele sînt greu vizibile la nivel lexico- gramatical, iar diferențele cu greu pot fi extrase din conținutul discursului protagonistului (fie el mai mult sau mai puțin „rezonabil”), precum și din conținutul trăsăturilor sale. 5.5. Cine vorbește, cine gîndește? Dacă
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
spațiul limbii române nu trebuie demonstrată. Că vorbirea românească de la est de Prut nu se deosebește de cea de la vest de Prut <footnote A se vedea Enciclopedia limbii române, Univers enciclopedic, București, 2001, p. 349: „nici o izoglosă fonetică, gramaticală sau lexicală referitoare la fondul tradițional nu separă Prutul de restul ariei moldovene comune, ci toate izoglosele prin care se disting grupările de graiuri (nordice, centrale și sudice) din cadrul subdialectului dacoromân menționat au direcția de la vest la est, întinzîndu-se și peste Prut
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
regulă, cuvinte aparținînd acestui registru al limbii române. Construcția enunțurilor este însă deficitară adesea din cauza confuziei din planul ideatic. Iată: „Limba moldovenească dispune de aceleași caracteristici pe care le au multe idiomuri vorbite de diferite popoare: originea, structura gramaticală, fondul lexical de bază comune, iar, în temeiul acestor realități-înrudire pînă la gradul de «reciproc inteligibile». Deosebirea esențială, principală și definitorie din atare contexte, inclusiv a limbii moldovenești din ramura lingvistică romanică de răsărit, este că ele au lingvonime (glotonime) diferite. Astfel
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
versului (cuprinse în volumul Studii literare, 1930). Adevăratul creator al disciplinei este Ovid Densușianu, prin cursul său din 1924-1925 și 1929-1932, Evoluția estetică a limbii române, în care definește stilistica drept un studiu lingvistic cu implicații estetice, urmărind formele fonetice, lexicale, morfologice și sintactice ale expresiei. Caracostea amplifică analiza stilistică în Arta cuvîntului la Eminescu, 1938, abordînd prima oară materialul variantelor, introducînd convergența observațiilor la toate nivelurile, compararea procedeelor cu cele ale înaintașilor, asociind analiza expresiei cu intuiții estetice remarcabile, din
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
estetică a faptelor de expresie, oferind numai liste de cuvinte sau fapte gramaticale. Pe de altă parte, nici acestea din. urmă nu sînt privite întotdeauna în convergența lor într-un profil stilistic al scriitorului, rezumîndu-se la serii paralele de observații lexicale, morfologice etc., tot atîtea abateri de la norma istorică, ușor de întîlnit însă la mai toți scriitorii unei epoci. De aceea, obiecțiile lui Wellek si Warren, la studiile englezești, pot fi extinse si la acestea, în limitele similarității de metodă. Materialul
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
maximale a lui B. Dintr-o altă perspectivă, trăsăturile pot fi interpretabile și neinterpretabile. Cele interpretabile sunt lizibile la nivelul Formei logice. De exemplu, Cazul este o trăsătură neinterpretabilă, iar genul și numărul pot fi interpretabile sau neinterpretabile, în funcție de categoria lexicală cu care se combină: în propoziția Ei au intrat, trăsătura număr +plural este interpretabilă la nominal, pentru că desemnează mai mulți indivizi, dar neinterpretabilă la verb, pentru că desemnează un singur eveniment, nu mai multe. Trăsăturile neinterpretabile trebuie să fie verificate înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
universal al lui Krifka: "În limbile naturale, predicatele simple sunt, în general, cumulative")9. Conform analizei lui Kratzer pentru limbi ca engleza (care s-ar putea extinde și la română), există cel puțin două mecanisme de pluralizare. Unul este cumulativitatea lexicală, care pare a fi universal. Celălalt este reprezentat de trăsătura flexionară [plural]. Trăsătura [plural] este întotdeauna interpretabilă și denotă întotdeauna operatorul star, care se poate aplica mai multor categorii lingvistice (substantiv, verb). Trăsătura [plural] își are originea întotdeauna într-un
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acord, posibil deasupra altei proiecții verbale. Când trăsătura [plural] iese din GD-ul său, se obține un operator star care pluralizează nodul soră al GD-ului. (apud Kratzer, 2008) Prin urmare, pluralizarea are două surse: trăsătura flexionară [plural] și cumulativitatea lexicală, conform lui Kratzer. Sunt contexte în care GV ce denotă un singur eveniment are formă de plural (Ion și Vasile au ridicat dulapul împreună) și altele în care GV ce denotă mai multe evenimente are formă de singular (Echipa a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Acordul. Prin urmare, Acordul este considerat un centru, care are o proiecție maximală, cu specificator și complement, conform teoriei X-bară. Proiecția maximală a Acordului (GAcord) este propoziția însăși, complementul său este Timpul, iar specificatorul său este subiectul propoziției. Prima proiecție lexicală este GV, complementul Timpului. Ridicarea verbului la cea mai înaltă proiecție funcțională este ridicare la Acord: (24) GAcord subiect Acord' Acordo GTimp Timp' Timpo GV Capacitatea Acordului de a atrage verbul este un subiect mult discutat, fiind corelată cu natura
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
are loc acesta, adică în propozițiile cu verbul la un mod finit. Mai rar, subiectul se acordă cu o formă verbală non-finită (de exemplu, în portugheză infinitivul se acordă în număr și persoană cu subiectul, în anumite condiții sintactice și lexicale). Prin urmare, subiectul se acordă cu Acordo, iar trăsăturile Acordului sunt transferate asupra verbului. Acestea sunt numărul și persoana, în mod tipic, pentru un verb la un mod finit, sau numărul și genul, în cazul acordului cu formele participiale. După
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
urmare, a apărut ipoteza existenței unei proiecții Acord în preajma verbelor tranzitive, mai precis, între Timp și GV, pentru verificarea trăsăturii Acuzativ. Aceasta ar fi declanșată sau activată de caracteristica tranzitivă a verbului, mai precis, de trăsătura Caz conținută de informația lexicală a verbului tranzitiv. Această activare poate fi analizată ca rezultatul unei operații de verificare implicând ridicarea verbului-centru la AcordO (Acord Obiect). Structura unei propoziții prototipice se considera a fi următoarea 13: (26) GAcordS 14 subiect GAcord' GAcordo GTimp Timp' Timpo
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
direct în nominativ, nu cu subiectul, care este în dativ, acordul se explică prin faptul că obiectul direct în nominativ este cel mai înalt accesibil nominal pentru verbul finit, deoarece nominalul în dativ nu îi este accesibil (fiind un caz lexical, nu morfologic). Potrivit acestei viziuni, verbul finit va căuta cel mai înalt nominal accesibil din structură și se va acorda cu el (o definiție utilă pentru acordul la distanță, când verbul se acordă cu un complement din subordonată). 6. Acordul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
intră și substantivele colective formate prin derivare, cu sufixele -ărie46 (argintărie, aurărie, lemnărie, stufărie), -et (brădet, făget, tineret, puiet), -iș (frunziș, stejăriș), -ime (tinerime, studențime, prostime), -iște (stejăriște, porumbiște, ariniște), -ătate (creștinătate)47. Substantivele colective puternic referențiale au un sens lexical "plin", specificându-și membrii (argintărie - obiecte de argint, armată - soldați, brădet - brazi, guvern - miniștri, personal - persoane care lucrează într-o instituție, tineret - tineri). B. Substantive colective slab referențiale: adunare, adunătură, ansamblu, asociație, bandă, cârd, ceată, cireadă, colectiv, echipaj, echipă, formație
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
adunare, adunătură, ansamblu, asociație, bandă, cârd, ceată, cireadă, colectiv, echipaj, echipă, formație, grămadă, grup, grupare, grupă, haită, hoardă, liotă, maldăr, morman, pâlc, porcoi, puhoi, rețea, sobor, stol, șir, șirag, teanc, trupă, turmă, vraf. Substantivele colective slab referențiale au un sens lexical mai puțin pronunțat, nespecificându-și membrii. De obicei, ele sunt însoțite de un adjunct care specifică membrii grupului: bandă de spărgători / de hoți, rețea de traficanți / de mafioți, teanc de pliante / de documente etc. Există o selecție lexicală între substantivul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
un sens lexical mai puțin pronunțat, nespecificându-și membrii. De obicei, ele sunt însoțite de un adjunct care specifică membrii grupului: bandă de spărgători / de hoți, rețea de traficanți / de mafioți, teanc de pliante / de documente etc. Există o selecție lexicală între substantivul colectiv și substantivul din poziția a doua. Astfel, substantivul stol se combină cu substantive cu semnificația "pasăre" și, prin extensie metaforică, "care zboară" (un stol de avioane - http://voxpublica.realitatea.net; un stol de vorbe). Substantivul turmă selectează
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
substantive [-Animat] etc. C. Substantive colective non-referențiale: droaie, duium, multitudine, mulțime, potop, puzderie, seamă, serie, sumă, sumedenie. Substantivele non-referențiale au o valoare semantică foarte scăzută, fiind aproape complet lipsite de alt sens pe lângă cel colectiv. Ele nu au restricții selecționale lexicale în ceea ce privește substantivul adjunct, aflat pe a doua poziție într-o sintagmă cantitativă (o droaie de copii / de probleme / de cărți etc.). Pot funcționa drept cuantificatori colectivi și substantive care nu exprimă în mod obișnuit colectivitatea: amar, avalanșă, car, căciulă, căruță
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cele trei categorii de substantive colective, doar cele din clasa B admit două posibilități de acord. Cele din clasa A, puternic referențiale, impun întotdeauna acordul, iar cele din clasa C, non-referențiale, nu pot impune acordul, din cauză că nu au suficient conținut lexical, fiind doar termeni de exprimare a cantității. Substantivele din clasa B oscilează între valoarea mai puternic referențială și cea mai slab referențială. Ele participă la formarea sintagmelor pseudopartitive, prin asocierea cu un nominal construit cu prepoziția de, care precizează membrii
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
a făcut o cerere pentru intrarea în legalitate... (www.domnuleprimar.ro, mesajul unui cititor) În contextele în care verbul este la persoana I, acordul este semantic, întrucât substantivul nu are trăsătura gramaticală de persoană. Referirea la persoana I se face lexical. Se poate presupune și că propoziția conține un pronume personal de persoana I nelexicalizat, iar substantivul (subsemnatul) are mai degrabă un statut de apoziție. Verbul poate fi la persoana I deși nu este lexicalizat pronumele personal subiect, româna fiind o
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
N1 este centrul), trebuie să explicăm de ce trăsătura de număr a sintagmei nominale nu este dată de centrul N1, ci de complementul N2. Nedelcu (2009) face o distincție între sintagmele partitive în care relația parte -întreg se stabilește la nivel lexical și cele în care relația parte - întreg se stabilește la nivel sintactic. În prima categorie intră sintagmele în care pe prima poziție se află un nume cu sens partitiv, de tip parte, sfert, jumătate. Acestea se află în poziția de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
vid (nelexicalizat), identic cu cel din N2, este discutabil. Pentru argumentele pro și contra, vezi Nedelcu (2009), unde se preferă analiza cu nume nelexicalizat a sintagmelor partitive de tip sintactic, precum cele din (10). Diferența dintre tipul sintactic și tipul lexical este ilustrată în (11): în (11)a, b avem tipul sintactic, care nu acceptă echivalarea cu o sintagmă pseudopartitivă. În (11)c, d avem tipul lexical, unde este posibilă echivalarea cu o sintagmă pseudopartitivă: (11) a. o parte dintre studenți
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
partitive de tip sintactic, precum cele din (10). Diferența dintre tipul sintactic și tipul lexical este ilustrată în (11): în (11)a, b avem tipul sintactic, care nu acceptă echivalarea cu o sintagmă pseudopartitivă. În (11)c, d avem tipul lexical, unde este posibilă echivalarea cu o sintagmă pseudopartitivă: (11) a. o parte dintre studenți - *o parte de studenți dintre studenți b. 20% din studenți - *20% de studenți din studenți c. o mulțime dintre studenți - o mulțime de studenți dintre studenți
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
studenți - *o parte de studenți dintre studenți b. 20% din studenți - *20% de studenți din studenți c. o mulțime dintre studenți - o mulțime de studenți dintre studenți d. două kilograme din mere - două kilograme de mere din mere Distincția terminologică lexical vs sintactic de la Nedelcu (2009) reflectă faptul că termeni ca parte, jumătate, sfert etc. conțin în matricea lor semantică semul +partitiv sau +partiție (deci ei au un sens partitiv, exprimă lexical partiția), pe când termeni ca doi, fiecare, mulțime, câțiva, kilogram
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mere - două kilograme de mere din mere Distincția terminologică lexical vs sintactic de la Nedelcu (2009) reflectă faptul că termeni ca parte, jumătate, sfert etc. conțin în matricea lor semantică semul +partitiv sau +partiție (deci ei au un sens partitiv, exprimă lexical partiția), pe când termeni ca doi, fiecare, mulțime, câțiva, kilogram etc. nu au un astfel de sem, iar partiția în sintagmele formate cu acești termeni este exprimată prin adăugarea celui de-al doilea GD, precedat de din(tre). Prin urmare, în
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]