2,345 matches
-
schimbat, am coborît tot mai jos, la poalele acestui Olimp personal, pînă ne-am văzut despărțiți pentru totdeauna de propria noastră copilărie al cărei miracol rămîne unica mitologie adevărată. Nevoia de mituri e, poate, și această nostalgie. În ea se limpezește imaginea copilăriei noastre, alergînd nepăsătoare și neștiutoare spre poalele Olimpului, grăbită să-și sacrifice puritatea În schimbul descoperirii că nu există nimic definitiv și că trebuie să ne Îmbătăm ca Dionysos de lucruri cîtă vreme sînt În jurul nostru neatinse Încă de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
uneori de un capriciu al naturii, dacă Într-o zi a fost ploaie sau pe cer a strălucit un semn favorabil... De ce să mă mir că starea mea de spirit urmează un traseu accidentat? Astăzi marea și cerul sînt la fel de limpezi. Și dacă e adevărat că dificultățile artei moderne provin din faptul că ochiul nostru s-a exersat să vadă formele În felul În care le-au reprezentat antichitatea și Renașterea, orice zi ca aceasta ar trebui să ne depărteze de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cărnii și se Înalță În transparența sufletului său solar. Aceasta e fața olimpiană a Greciei peste care plutește un surîs calm și Încrezător. CÎtă vreme stă cu această față Întoarsa spre soare, grecul antic are liniștea lui Apolo, lumina ce limpezește totul. Abia cînd soarele intră În nori și obrazul său revine asupra pămîntului, vom recunoaște trăsăturile lui Oedip, iar buzele Întredeschise vor murmura „socot că totul e bine”, În timp ce În țărînă șarpele se reface din bucățile Însîngerate. Sfinxul nu suie
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
contrare. Ceea ce părea un privilegiu se dovedește a fi doar o formă de sclavie. Are sens să-mi amintesc acum atîtea ezitări de care m-am făcut vinovat? CÎnd cerul e atît de albastru și vîntul sărat și umed Îmi limpezește privirea? Dar dacă Îmi voi retrage mîinile speriat de cîte ori voi simți zvîcnind propriul meu sînge sub Întrebări, ce rost mai are să scriu? Deschizînd buzele pe obrazul Întors spre trecut, Ianus ar vorbi nu ca un zeu, ci ca
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
respins întru totul, pentru că este cu totul greșit; însă al doilea, din a doua notă, este de mare folos să-i fie dat, pentru o vreme, sufletului care se îndeletnicește cu exerciții spirituale; ba mai mult, curățește în adâncime și limpezește sufletul, îndepărtându-l mult de orice umbră de păcat, iuxta illud Gregorii: „Bonarum mentium est ibi culpam cognoscere, ubi culpa nulla est”2. 349. A patra notă. Dușmanul cercetează atent dacă un suflet este necioplit sau fin; și dacă este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
veșnică, și ca să atace și să lămurească toate greșelile și înșelăciunile. Pentru că, învățătorii scolastici, fiind mai recenți, nu numai că trag foloase din adevărata înțelegere a Sfintei Scripturi și a sfinților învățători pozitivi, ci mai mult, fiind ei iluminați și limpeziți prin putere dumnezeiască, se folosesc de concilii, canoane și prescripții ale sfintei noastre mame, Biserica. 364. A douăsprezecea. Trebuie să ne ferim a face comparații între noi, cei vii, și fericiții din trecut; căci nu puțin se greșește în aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
vie, o jucărie preferată. În ochii Carlinei și ai lui Valentin, Nicky era ca o oază-ntrun pustiu, tabloul preferat al celui care îl pictase. Dumnezeu fusese darnic când îl crease. Toți îl iubeau și îl îndrăgeau. Avea ochișorii mari, lucioși, limpezi ca o apă cristalină, cu o privire nevinovată, fără răutate. Pielea o avea albă, fragedă și gingașă ca spuma laptelui, iar privirea îi era pătrunzătoare și iscoditoare. Mânuțele lui, ca două pâinișoare, erau mereu în căutarea unui obiect. Buzele cărnoase
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
copilul întrun scutec și îl vârî în două pungi din PVC, una într-alta. Luându-l în brațe se strecura normal pe poarta spitalului. Își mărturisea în gând că avusese destul curaj, simțind că parcă și cerul voia să se limpezească în jurul ei, lăsându-i drum liber. Râse în sinea ei și își presă fruntea cu palma ca și cum ar fi pipăit niște răni dureroase și invizibile. Își strânse copilul la piept cu multă grijă, pentru a-l proteja de vremea instabilă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o tăcere interioară, simțurile încetase să mai lucreze, iar ochii i se inchiseseră de oboseală. În străfundul lor i se arătau diferite imagini clare, iar altele neclare care se perindau ca niște fantasme ale nopții. Apoi, dintr-o dată totul se limpezise. Adormise. Dimineața era mai liniștită și Carlina încerca pe cât putea să fie, cât mai naturală. Cine o putea înțelege? Se afla singură printre străini. Ce a fost până atunci a fost. La urma urmei, toți avem de dus în spate
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
față de alte persoane. Poate se deosebea prin bunătatea care o caracteriza. Câtă vreme înveți încă din copilărie ce înseamnă mila și bunătatea, să prețuiești valorile morale, nu poți fi altfel, dar și acestea uneori pot tulbura apele sau le pot limpezi. Carlina adăugă: - Nu întotdeauna putem controla și face ordine în sufletul nostru așa cum ne-am dori. Există întotdeauna niște simțăminte care se hrănesc singure, fără voia noastră. Acum, dacă tot ne aflăm la un mini bar, te rog să comanzi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
părea atât de frumos, că dacă ar fi putut l-ar fi sorbit ca pe o picătură de apă dintr-o linguriță. Era îmbujorată, mulțumită de sine, cu respirația precipitată iar zâmbetul ei îi mângâia obrajii. Ochii ei verzi erau limpezi ca o apă cristalină. Amândoi erau vrăjiți simțind că le arde sufletul să se cunoască. Ea continuă să-i zâmbească într-un mod direct nevenindu-i a crede ce i se întâmplă. Alin aruncă o privire în jurul lui ca și când ar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să închid ochii la toate mizeriile tale, să-mi imaginez că totul e bine și plăcut? Iar tu ești un Făt Frumos pe cal alb. Atitudinea ta să devină mereu o scuză pentru toate greșelile? - Exact. Acesta este răspunsul. Îți limpezește mintea și te scapă de stres. Viața trece mai ușor. Nu se poate trăi în lumea asta numai într-o zonă care ți-o dorești comodă. Unii oameni privesc și în jurul lor. Alții sunt mai realizați, se cred mai competenți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
știți nimic? Nici măcar nu bănuiți? Așa, să-mi dați o sugestie... Nu, surîde neputincios blondul. Scot portmoneul din buzunar și trag din el trei sute, punîndu-le pe birou, în fața lui, sperînd prostește în sufletul meu să descopăr ceva, care să-mi limpezească gîndurile răvășite: Chiar nu știți nimic? Nuu, strînge el din umeri. Mi se pare că a strîns din umeri neconvingător, așa că mai trag din portmoneu și celelalte sute, care mai sînt acolo, vreo cinci, și le pun peste cele de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
hainei de azbest. Ce revelație!... Brîndușa era autoarea acelui dosar ce mi-a fost dat spre a-mi spune părerea, ca fizician, în 1970. Abia terminasem de un an facultatea, iar în capul meu formulele și teoriile învățate erau încă limpezi. Am citit o dată dosarul (care, conform regulamentului, nu avea numele autorului pe el), apoi am vrut să scriu două-trei rînduri, să existe și referatul meu anexat, încheindu-mi astfel munca, dar mă sîcîiau niște afirmații de la care se pleca. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ar trebui să fiu fericită știindu-te acolo - și chiar sunt -, dar am ajuns la capătul puterilor; știu că niciodată n-am să te sfătuiesc să te întorci, chiar dacă ar fi să mături străzile la Paris, atât timp cât situația nu se limpezește aici. Fii sigură că asta mi-e voința: oricare ar fi evenimentul nefericitcare te ar obliga să te în torci în țară, nu cumva să te întorci, fiindcă n-ai mai putea pleca înapoi. Și trebuie ca unul dintre ai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
15/1949 II Marți, 11 octombrie [1949] [...] Pe acel disc, îmi spuneai ca emblemă: „Curaj și Iubire. Și apoi 1989 împreună“. Ai rostit cuvinte profetice, draga mea: da, într adevăr cred că numai atunci apele tulburi ale istoriei se vor limpezi, dar din nefericire eu nu voi mai fi acolo să te aștept. [...] M. c. p. 12 octombrie 1949 [...] Am avut iar un accident: am căzut pe treptele Gării de Nord. [...] Întotdeauna m-am consolat, după frecventele mele căzături, spunându-mi că nici una
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a o comercializa În Țările Române <endnote id="(416, II, p. 140 ; 236, p. 194 ; 535, pp. 519-520)"/>. Soluția de „piatră acră” nu se folosea doar pentru stropitul viei Împotriva manei. Ea se punea și În vin, pentru a-l limpezi și pentru a-l face să stea mai mult fără să se acrească. Iată cum sună o rețetă populară, culeasă În nordul Moldovei de Dimitrie P. Lupașcu la sfârșitul secolului al XIX-lea : „Pentru ca să ție vinul mult, fără să se
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și pe cele cu imputări. Acum, cînd le revăd, întrebarea care-mi vine în minte e cum s-a născut fiecare dintre corespondențe. Cine a inițiat-o: eu sau celălalt, și în ce împrejurări? în unele cazurile lucrurile îmi sînt limpezi, în altele nu. Sigur, de cele mai multe ori eu am fost „vinovatul”, fapt ușor de motivat. De regulă, redactorul de la „Literatură” primea ce-i trebuia și fără să ceară, îndeosebi de la poeți; redactorul de la „Critică și istorie literară” era nevoit ca
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
aflu, nici nu aș putea da peste text decît făcînd un tur de forță de care nu mă simt în stare. Iar dacă aș fi știut din timp, probabil l-aș fi refăcut complet: cu trecerea timpului și ideile se limpezesc și exigențele sînt sporite. Așa, rămîne, dacă socotiți de cuviință, în forma actuală, rugînduvă doar să-l recitiți în șpalt. Dificultăți „presei” nu pune, după cîtemi amintesc. Nu știu dacă C.J.C.E.S. Bacău mi-a trimis invitația la ediția a III
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
bine, dar cunosc eu pe cineva care se pricepe să tâlcuiască programele de politică de le înțelege și-un copil de școală primară; numai să îngăduiți să aduc din zămnic o oală de vin, care nu știu dacă s-a limpezit cum trebuie, ca să nu vorbim, politică cu gurile uscate. Ghiță se simți vinovat că au adus vorba despre rege de față cu tata socru, care socotea că regele este trimisul lui Dumnezeu pe pământ. − Tată, merg în ogradă să văd
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
datorează niște bani buni școlii și că din acest motiv nu sunt lăsat să lucrez în pace. Cu această dovadă închid gura secretarului raional, care abia acum se hotărăște să facă lumină în această spinoasă problemă. Ulterior, lucrurile s-au limpezit și din acest conflict am ieșit cu obraz curat față de organele administrative și de învățământ. Abia așteptam să pornim munca în școală, liniștiți și siguri, că nu vom mai avea neplăceri. Asta era dictatura proletariatului cu ascuțirea permanentă a luptei
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
plantat acolo varză. Și am udat varza aia tot restul verii. Cum am sădit-o în iunie, așa era și în septembrie: nici n-a murit, nici n-a mai crescut. Dădeam cu hidrantul cu apă și după aceea se limpezea rigola pe loc, pentru că era prund și nisip, ca pe albia Moldovei. M. M.: Varza și dovleceii v-au marcat viața. S. B.: Varza, nu. Dovleceii și spanacul, da. Primăvara, tot așa: ciorba de spanac și spanac cu rântaș. M.
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
a încheiat după ce-am ieșit din Muzeul Picasso. Am luat-o încet pe strada Mancada înspre galeriile în care poți vedea „operele” lui Dali sau Miro (de a căror paternitate te poți îndoi) la niște prețuri exorbitante. Ca să ne limpezim ochii am vizitat o expoziție de artă precolumbiană, care ne-a încântat. După ce-am poposit o clipă în gradina de la ieșirea din muzeu, am continuat expediția prin galerii. Surpriza a apărut! La etajul unei astfel de galerii am descoperit
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
ocazia prezenței la Bienală. Acum era altceva, nu mai eram "pe fugă", aveam timp destul ca să-l văd, să-l observ, să-l analizez și să mă minunez. Când doream să mă odihnesc, să-mi liniștesc mintea și să-mi limpezesc ochii, trăgeam o fugă spre apusul soarelui sau seara la Copacabana. Uneori mergeam doar cu soția, alteori cu încă o familie din Consulat, pentru mai multă siguranță. Mă feream de orele când plaja era plină de cariocani și turiști străini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pot da seama acum, mai multă experiență în acest gen de întruniri nobile, în care se realiza o comuniune autentică. Îmi amintesc de o dimineață de duminică în care Șeherezada, până atunci nebuloasă pentru mine, a lui Rimski-Korsakov s-a limpezit și condensat ca un cristal, sau de o seară de sâmbătă dintr-un decembrie moale, cețos în care câteva măsuri orchestrale din Traviata au „închis” în ele pentru totdeauna complicata mea stare sufletească de atunci. Stare care reînvie nemodificată, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]