4,922 matches
-
zilei, București, 1979; Tabloul singuraticului, postfață Dana Dumitriu, București, 1979; Pavilionul, București, 1981; Studiul de noapte, București, 1982; Pasagerul, București, 1985; Strada Occidentului, București, 1986; Coridorul, București, 1989; Vizită la domiciliu, București, 1989; Goana după vânt, București, 1999. Traduceri: Din lirica turcă contemporană, îngr. și pref. trad., București, 1974 (în colaborare cu Nevzat Yusuf și Agiemin Baubec); Antologie de poezie lirică turcă, de la începuturi până azi, îngr. trad., București, 1979 ( în colaborare cu Nevzat Yusuf). Repere bibliografice: Anghel Dumbrăveanu, „Templu sub
IOANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287571_a_288900]
-
și nostalgie, atmosfera fiind asemănătoare aceleia din Întunecatul April al lui Emil Botta. I. a mai publicat manuale didactice și lucrări de specialitate, a făcut traduceri de același tip din franceză, italiană, germană și a tălmăcit în aceste limbi din lirica lui Mihai Eminescu. A dat, de asemenea, o transpunere în românește a romanului O viață de Christian Barnard. SCRIERI: Jurnalul unui om inutil, București, 1936; Mirele de Miazănoapte, București, 1937; Ontologia umană și cunoașterea, București, 1939. Traduceri: Christian Barnard, O
IONESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287584_a_288913]
-
îi sunt înfiorate de nostalgii, regrete și doruri pentru graiul „de-acasă”, vorbit, cum spune poeta, de „părințâli” ei. Autoarea vibrează la cântecele aromânilor, la frumusețea rostirii lor, cu inflexiuni de cronică străveche. Adevărata măsură și-o dă însă în lirica erotică: „Steaua mea cu steaua ta / T-ună apă ș-dânăsea. // Ocliu-a meu cu ocliu-a tău / Aidzea Bunlu di-Arău. Mâna mea cu mâna ta / Idvea cheatră u hârsea. Frâmtea mea cu frâmtea ta / Ună Carti minduia. Gura mea cu gura ta: // Ți
IORGOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287606_a_288935]
-
Opinii paralele” și director editorial la „Lumea magazin”. A debutat în 1973 la revista „Flacăra”. Colaborează la „Orizont”, „România literară”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Tribuna”, „Facla”, „Familia”, „22”, „Caiete critice” ș.a. Placheta de debut a autorului, Unde, ce, când... (1990), cultivă o lirică meditativă, cu străluciri mate, în care realul este perceput în versuri intens metaforice, denotând o sensibilitate artistică ce oscilează între ingenuitate și artificialitate. O melancolie surdă străbate întreg volumul, trimițând, în anii sfârșitului de secol XX, la acel mal du
IORDACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287599_a_288928]
-
în civilizația mai largă medievală europeană, încercând să demonstreze că „ele reprezintă, în perioada modernă, o mărturie a existenței unei culturi înalte naționale în Evul Mediu românesc, alături de imnografie, istoriografie, carte juridică etc.” Elaborată în colaborare cu Doina Truță, lucrarea Lirica de dragoste. Index motivic și tipologic (I-IV, 1985-1989; Premiul special pentru studii etno-antropologice „Pitré-Salomone Marino”, decernat de Centro Internazionale di Etnostoria, Italia), impune prin rigoare metodologică, prin minuția cu care înfățișează, aproape micronic, categoria poetică avută în vedere. Este
ISPAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287626_a_288955]
-
În studiile incluse în volumul Sub aripa cerului (1998), autoarea comentează specificul creștin străvechi al culturii populare românești, în speță al colindelor, precum și motivele din legenda tradițională pătrunse în colinde, ca și rolul imnografiei bizantine în configurarea colindelor românești. SCRIERI: Lirica de dragoste. Index motivic și tipologic (în colaborare cu Doina Truță), I-IV, București, 1985-1989; Cântecul epic românesc în context sud-est european. Cântecele pețirii, București, 1995; Sub aripa cerului, București, 1998; Povestea cântată, București, 2001; Cultură și informație transculturală, București
ISPAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287626_a_288955]
-
context sud-est european. Cântecele pețirii, București, 1995; Sub aripa cerului, București, 1998; Povestea cântată, București, 2001; Cultură și informație transculturală, București, 2003. Antologii: Școala sociologică Dimitrie Gusti. Omul românesc, București, 2000 (în colaborare cu Emanuel Pârvu). Repere bibliografice: N. Constantinescu, „Lirica de dragoste. Index motivic și tipologic”, REF, 1986, 2; Ion Cuceu, „Lirica de dragoste. Index motivic și tipologic”, AAF, 1991, 305-306; N. Constantinescu, O recunoaștere internațională, REF, 1994, 5-6; Datcu, Dicț. etnolog., II, 19-21. I.D.
ISPAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287626_a_288955]
-
Povestea cântată, București, 2001; Cultură și informație transculturală, București, 2003. Antologii: Școala sociologică Dimitrie Gusti. Omul românesc, București, 2000 (în colaborare cu Emanuel Pârvu). Repere bibliografice: N. Constantinescu, „Lirica de dragoste. Index motivic și tipologic”, REF, 1986, 2; Ion Cuceu, „Lirica de dragoste. Index motivic și tipologic”, AAF, 1991, 305-306; N. Constantinescu, O recunoaștere internațională, REF, 1994, 5-6; Datcu, Dicț. etnolog., II, 19-21. I.D.
ISPAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287626_a_288955]
-
căutarea Magdei Isanos, București, 2003. Traduceri: Mihai Eminescu, Poezii - Poésies, ed. bilingvă, București, 1994; Magda Isanos, Poezii - Poésies, ed. bilingvă, București, 1996. Repere bibliografice: Constantin Călin, Excelsior, ATN, 1967, 6; Nicolae Baltag, „Orașe nostalgice”, „Scânteia tineretului”, 1969, 6230; Constantin Călin, Lirica feminină. Debuturi, ATN, 1969, 6; Camil Baltazar, „Orașe nostalgice”, IL, 1969, 12; Doinaș, Diogene, 154-155; Constantin Călin, La al doilea volum, ATN, 1981, 2; Constantin Trandafir, Sinceritate și discreție, T, 1981, 11; Mihail Iordache, „Grădina de iarnă”, CL, 1988, 4
ISANOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287623_a_288952]
-
Poezia lui H.-R., scrisă de-a lungul unei jumătăți de secol, exprimă în gradul cel mai înalt structura complexă a unui creator foarte inegal, cu aspirații și ambiții care-i depășesc posibilitățile, cu o bogăție tematică fără pereche în lirica românească de până la Mihai Eminescu. Poetul a încercat toate speciile genului din dorința de a oferi „modele’’ și de a stimula și îndruma tinerele talente, dar și pentru că se credea la fel de dotat pentru toate formele poetice. Prelucrările versificate ale lui
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
curgerea timpului, deșertăciunea vieții, ruinele ca simbol al trecutului, destinul poetului. Interesul acestor scrieri - versificații reușite ale unui bun meșteșugar, lipsite însă de vibrație lirică autentică - stă mai mult în câteva note inedite, care îl detașează de poezia epocii. În lirica erotică, autorul, deloc sentimental sau tânguitor, trece repede peste clișeele elegiace și idilele lui de dragoste devin imnuri închinate căsniciei. Singular în poezia românească din prima jumătate a secolului al XIX-lea este H.-R. prin simbolizarea pornirilor interioare contradictorii
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
și culturală pe care o reprezenta începea să fie depășită. Ca traducător, H.-R. a manifestat de la început preferința pentru poezie și epopee. În tinerețe a tradus fragmente, nepublicate, din poemele lui Hesiod (Operele și zilele și Theogonia) și din lirica poetei Sappho. El are meritul de a fi introdus la noi, prin culegeri cuprinzătoare, poezia lui Lamartine și Byron, deși nu avea afinități cu lirismul delicat al primilor poeți romantici. Din literatura clasică franceză și din cea a Luminilor a
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
o voce a lucrurilor, într-o rostire închegată din simultaneități, unificând iubire și maladie, maternitate și aprehensiune a morții, cotidianul și ritmurile eterne. Efervescența, mobilitatea, gesticulația retorică, iluminările nu pot disimula anxietățile, nici răsucirile lăuntrice, spaimele, nostalgiile acute; însă, spre deosebire de lirica feminină de până atunci, nu șoaptele, nu suavitățile, nu resemnarea sunt caracteristice. Tumulturile acestui lirism, cu urcușuri spectaculoase, accentele în notă socială activă, revoluționară chiar, coborârile în mâhnire, toate comportă trăsături aspre, energice, într-o notă, s-ar spune, masculină
ISANOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287622_a_288951]
-
neliniștile, introspecția și proiectarea în dramele altora le imprimă un tragism răscolitor. Poeme ca Febră, Solii pământului, Păsările devin veritabile documente existențiale, psihologice și etice, despre condiția umană în situații-limită. Pompiliu Constantinescu remarca lirismul de „substanță”, o „simplitate patetică, în lirica atât de feminină, însă fără pic de dulcegărie”, un vers „sugerând mai mult decât spune în esență”. Un panteism învăluitor colorează atitudinea lirică, dând suflu ideii de continuitate, integrarea în natură până la contopire implicând o pseudoîmpăcare, de unde limbajul psalmic, adesea
ISANOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287622_a_288951]
-
logosului. „Vergiliu și latina lui sunt natură”, spune I.-traducătorul, care îl consideră pe autorul Eneidei cel mai mare poet al omenirii tocmai pentru că la el „puterea cuvântului se impune ca o rădăcină a lucrurilor”. Fiind de o atare factură, lirica lui I. cere, pentru înțelegerea ei, o anume inițiere spirituală și o stare receptoare propice conectării lectorului la „calea vie” propusă de autor. Este o poezie care angajează integral sau, în cazul absenței acestui fond aperceptiv și deci a adecvării
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
este redactor la gazeta „Adevărul” (Budapesta, Sibiu). Ia parte în 1918 la Congresul al IX-lea al Partidului Social Democrat din România (participarea la mișcarea social-democrată și colaborarea la ziarul „România muncitoare” al lui I.C. Frimu vor avea ecouri în lirica sa), iar la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia e ales în Marele Sfat Național. În 1919-1920 va fi șef al biroului de presă al Consiliului Național Român din Transilvania, calitate în care a militat pentru cauza românească la Conferința
ISAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287621_a_288950]
-
descoperă citind colecția de poezii populare alcătuită de Vasile Alecsandri, povestirile lui Ion Creangă și basmele lui Petre Ispirescu. Se distinge între româniști tocmai prin foarte buna cunoaștere a graiurilor populare, ceea ce îi înlesnește și editarea unei ample colecții de lirică populară, Doine și strigături din Ardeal (1885), realizată în colaborare cu Andrei Bârseanu. Pe lângă participarea la selecția și clasificarea pieselor folclorice, culese de Ioan Micu Moldovanu cu elevii săi blăjeni, J. contribuie la elaborarea unui erudit glosar în limba franceză
JARNÍK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287668_a_288997]
-
al „generației estetice” a literaturii din zonă, marchează desprinderea polemică de modalitățile lirice ale epocii. S-a manifestat ca un poet egal cu sine, cultivând modele, teme, aspirații ce nu au trădat niciodată sensul armonios al existenței. Dominantele tematice ale liricii lui sunt erosul și bucolicul. O întreagă figurație clasicizantă (Pan, Narcis, Elena, nimfe, fauni) însoțește aceste scenarii, transpuse într-o poezie elaborată în respectul formei. Rigoarea prozodică spre care poetul aspiră îl face să opteze pentru sonet sau alte forme
JEBELEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287670_a_288999]
-
Balcic, Morarul, Noapte de Crăciun). Poezia de dragoste, limitată în faza anterioară la o contemplare lucid-distanțată a sentimentului, se modifică, încercând tonuri noi, nostalgice, interiorizate (Final, Elegie). Unele sonuri și imagini mărturisesc influența discretă a poeziei bacoviene, dar în ansamblu lirica lui J. rămâne una minoră, cantonată în surse și formule uzate prin folosire îndelungată. SCRIERI: Vechiul refren (în colaborare cu Gh.I. Chițibura), Cluj, 1926; Icoane, Craiova, 1928; Cu duhuri rele, Craiova, 1928; Arabescuri, Craiova, 1929; Liniște, Craiova, 1934; Versuri, Craiova
JALES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287664_a_288993]
-
activă în presa interbelică. Importantă a fost mai cu seamă activitatea sa de traducător și de prezentator al realităților literare din unele țări slave. Traducerile și informațiile privind literatura rusă au, pe anumite segmente, un caracter sistematic. În studiile Dinamopoezia, Lirica teroarei și în alte articole, I. face o radiografie a fenomenului postrevoluționar din Rusia, iar Sufletul rus și marea, Toamna în poezia rusă sunt largi expuneri tematice, susținute de numeroase exemple. La acestea se adaugă zecile de transpuneri din scriitorii
IVANOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287652_a_288981]
-
Premiul de Stat pentru romanul Sfârșitul jalbelor. Între 1956 și 1966, în urma unor luări de poziție ce contraveneau dogmei politice a epocii, i se interzice să mai publice. În cadrul istorico-politic al României postbelice, în care regimul comunist se instaurează agresiv, lirica lui J. din volumele Sânge și vis, Poemul marii deșteptări (1946) și Fragment de veac (1946) nu reușește să se sustragă tematic prezentului opresiv, aspect care va vicia și calitatea poetică în sine. Versurile, exhibând adeseori o tonalitate cu pronunțată
JAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287667_a_288996]
-
pozitiv: Ion Creangă și Mihail Sadoveanu reprezintă, în literatură, „maximum de românism”. În esență, „istoria politică și socială, istoria limbii și literaturii sunt cultivate mai mult de moldoveni”, pe când în Muntenia, mai tentată de politică, se dezvoltă genul oratoric și lirica patriotică. Cum caracterele literaturii din Moldova sunt de găsit și în cea din Transilvania, concluzia e că în aceste regiuni, diferite ca evoluție istorică, sunt mai numeroși scriitorii specifici decât în Muntenia, unde proza mai veche e reprezentată „prin romanele
IBRAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287494_a_288823]
-
limitată e caracteristică pentru discursul liric. Poeta nu construiește „tablouri”, nici „perorații”, ci oferă consistență semantică unor trăiri și reflecții, uneori printr-un imagism auster, alteori pe ton baladesc, nu o dată cu accente de calofilie. Temele, subiectele sunt cele obișnuite pentru lirica de acest gen (chestiuni și chestionări existențiale, erotica, morala și responsabilitatea umană, comuniunea cu natura, dar și autointerogarea asupra scrisului, prin eboșe de artă poetică). Ulterior se ivesc modulații diferite ale aceluiași tip de discurs poetic, însoțite de inovații tematice
IULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287644_a_288973]
-
folosit semnătura Nicolai Iestrate, a recurs la inițiale sau, cum s-a întâmplat cu prozele din „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, la una sau două cruciulițe; un pseudonim, curios improvizat, este Narrateur Identique. Nota socială și aceea patriotică domină lirica lui I., însuflețit de imaginea trecutelor vremi de mărire și întristat în fața decadenței prezentului. A scris și fabule, dar mai izbutite sunt satirele (din ciclurile „scene din iad” și „scene din lume”), în care viziunea alegorică și cu o tentă
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
1970), deși scrise în vers alb, au o anume muzicalitate interioară, izvorând dintr-o sensibilitate feminină aparte, cenzurată cerebral, și dintr-un lirism profund, fără ca poezia să cadă în desuetudine sau în monotonie. Lucidă, inteligentă, plină de asocieri imagistice insolite, lirica pe care o scrie I. conține aluzii fine, subtile. Procedeul constant folosit este simularea, mimarea folclorului infantil, a stilului epic, a cadrelor basmului, a romanului de aventuri etc. Această parodiere, intenționat ludică, ascunde o durere abia percepută. Poeta va trece
IUGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287642_a_288971]