14,805 matches
-
grație, ca o fată Îndrăgostită. Pe fața lui lată se Întipărise un ușor zâmbet ironic. - Pot să te salut și eu pe drum? Sau numai Beatricelor și celorlalte doamne ale dragostei dumitale le este Îngăduit să Îți adreseze un semn luminos? Și totuși, aș putea și eu să fac văzduhul să tremure asemenea lor... eventual cu câte o bășină. Poetul se Îndreptă Înspre el, strângând din pumni și roșu la față. Celălalt se feri, simulând o expresie de groază caraghioasă. - Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Închisă, Cecco. În mintea mea, Împărăția Binelui nu a căpătat Încă o formă definită. Nimic din ceea ce m-am gândit până acum nu este pe măsura puterii tronului lui Dumnezeu. Uneori, prin cap Îmi străfulgeră imaginea nelămurită a unui lac luminos, În jurul căruia se Încălzesc sufletele drepților... - Un cerc de prostovani În jurul unui foc de tabără, ca niște drumeți cu cămilele, care și-au făcut tabăra În deșert. Ăsta ar fi paradisul tău? Asta-i răsplata pentru amarul și pentru căcatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
locul În zilele și nopțile mele. - Și care ar fi? Întreabă Arrigo. - Binele și Răul. Și Întrebările privitoare la natura lor: de ce Își Împart Între ele inima omului, de ce și În ce fel se luptă unul cu celălalt. De ce Împărăția luminoasă nu domină Încă, ci, dimpotrivă, adesea dă Înapoi dinaintea Șarpelui. - Fii cu băgare de seamă, prietene, Îl Întrerupse Arrigo. Privirea sa devenise dintr-o dată serioasă. În Nord, nu puțini au cunoscut flăcările rugului pentru această idee. Toată Provența, până sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să fie acolo, În fața lui, chiar dacă devenise invizibilă printr-o vrăjitorie. Poate că numai ochii lui fuseseră vrăjiți, se gândi. Dintr-o dată, o groază superstițioasă puse stăpânire pe dânsul. Stăpânirea aparenței nu era oare domeniul puterii diavolești? Alungat din realitatea luminoasă a cerurilor, Lucifer fusese surghiunit pe domeniile inferioare ale viziunilor nelămurite. Vârî mâna sub postament, dând peste un obstacol nevăzut. Ceva era ascuns acolo, dedesubt, se gândi Înfiorat, desprinzându-se de ceea ce atinsese cu degetele. Se dădu Înapoi ca ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Tinca, cu puțin timp Înainte să dispară, descoperise secretul prin care lumina putea fi oprită În oglinzi. - Ce? - O modalitate de a opri În oglindă ultima imagine reflectată. Se spune că, grație alchimiei, descoperise o materie care reacționa la razele luminoase În funcție de variația sursei. Trebuia ca obiectul să stea Înaintea oglinzii pentru mai multe ore, În plină lumină și, Încetul cu Încetul, imaginea sa era capturată. - Dacă toate acestea ar fi adevărate, arta picturii ar primi o lovitură mortală, observă Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
izbucni În râs. - Se pare că nimic nu te poate urni din certitudinile dumitale. - Cu siguranță, nu din aceasta. Mai curând, m-a făcut curios Întrebarea pe care le-ai formulat-o elevilor dumitale: dacă lumina este altceva decât corpurile luminoase. Cum te aștepți să Îți răspundă? Arrigo Îndepărtă cu piciorul o piatră din drum. Apoi ridică un deget. Deasupra capetelor lor, soarele ardea ca un cuptor. - Este evident că ele coincid și că Scriptura e În afara adevărului. Când soarele coboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
capetelor lor, soarele ardea ca un cuptor. - Este evident că ele coincid și că Scriptura e În afara adevărului. Când soarele coboară dincolo de orizont, atât lumina cât și căldura se sting. Semn sigur că flacăra lui este cea care produce fascicolul luminos, și nu poate exista lumină fără combustie. - Gândește-te la natura corpurilor cerești, replică priorul. Și luna iradiază o luminozitate a sa, și la fel și stelele, În nopțile senine. Dar de la ele nu provine nici o căldură. Semn sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
oamenilor. Cardinalul se Întrerupse, continuând să cântărească hârtiile și scuturându-și capul masiv, pe urmă continuă: - Se pare că În domnia ta există două persoane diferite, messer Alighieri. Mai Întâi tânărul iubitor al vieții vesele, poetul cu purtări plăcute, lasciv și luminos, scufundat cu totul Într-un vis de iubire imposibilă. Am citit și eu versurile dumitale pentru acea Beatrice, oricine ar fi ea. Pentru că doar nu vei vrea să mă faci să cred că cea care te-a Întors pe dos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dintre cele opt săli, fiecare marcată de o frază, „lucis imago repercussa”, și de o măsură unghiulară. O trăsătură subțire de cerneală lega Între ele semnele roșiatice, ca pentru a indica un traseu care le Înlănțuia. - Reflex al unei imagini luminoase... murmură Dante, mușcându-și buza inferioară. Descoperirea parcă Îi Învinsese durerea, ca și când surescitarea sufletului putea Înfrânge orice slăbiciune a trupului. - Opt reflexe... În opt oglinzi. Continua să studieze desenul lui Bigarelli, fascinat de geometria perfectă a liniilor ce străbăteau planșa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
deschidea capacul lămpii. Apoi, cu un gest mai hotărât, apropie flacăra vie de micul clondir. Praful alb se aprinse cu o străfulgerare incandescentă. Concentrată de pe scutul de alamă, raza păru să sară pe suprafața de sticlă. În jurul lor, o fantasmagorie luminoasă se aprinse de-a lungul pereților Baptisteriului, ca o cunună de flăcări. Strălucirea luminii lui Elia Înflăcăra pulberea fină, transformată de raze Într-o galaxie de stele. Sus, rămâneau, nedeslușite În umbră, chipul lui Cristos suveran și toate oștirile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pulberea fină, transformată de raze Într-o galaxie de stele. Sus, rămâneau, nedeslușite În umbră, chipul lui Cristos suveran și toate oștirile sale Îngerești, martori muți ai celor ce se petreceau. - Iată! strigă Dante către adversarul său, arătându-i benzile luminoase reflectate dintr-o suprafața de sticlă În cealaltă. Iată razele despre care vorbește al-Kindi. Lumina a alergat de la o oglindă la cealaltă! - Greșești! Cercul de străfulgerări din jurul nostru a apărut la unison, nu gradat. Dovadă nu a mișcării, ci a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
însă totul era aranjat. Uneori, îl vedeam așteptând momentul potrivit, și apoi sărind de parcă nu ar mai fi existat nimic altceva. Iar ea, ea părea că nu înțelege, nici nu știu dacă își dădea seama. Îl saluta cu o expresie luminoasă și plină de voioșie, iar apoi pleca mai departe. El îi răspundea la salut, dar aproape în surdină, cu o voce înceată, și rămânea înfipt în locul unde se salutaseră. Putea rămâne acolo mult timp, așteptând ca și cum ar fi urmat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cine știe? Mai târziu, mi-am simțit din nou inima bătând și sângele curgându-mi în vine. Țineam ochii deschiși. Procurorul era lângă mine, în stânga mea, puțin mai în spate. Ne aflam într-o cameră plină de tapițerii în culori luminoase și de buchete de flori. Erau și câteva mobile, un dulap din lemn masiv și un pat. Iar pe acest pat era întinsă Lysia Verhareine. Cu ochii închiși. Cu ochii închiși pentru totdeauna. Mâinile îi erau împreunate pe piept. Purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai uita de moartea aceea care punea stăpânire peste tot. Mi-am pus pe mine hainele nu tocmai uscate. Mi-am dat cu apă pe față. Părintele Lurant încă mai dormea și sforăia ca o locomotivă. Chipul îi era zâmbitor. Luminos. Mi-am spus că până și-n somn probabil descoperea în jur multe, multe flori. Cu stomacul gol, am plecat. Berthe e în bucătărie. Nu o văd, dar aud cum pufnește și dă din cap, în dreapta și-n stânga. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îl desfăcu. Apoi smulse metodic, unul câte unul, nasturii de la vesta micului breton și pe cei de la cămașă, după care îi tăie maioul. Îi scoase cu precauție hainele, iar torsul gol al prizonierului se ivi ca o pată mare și luminoasă în penumbra curții. Când Matziev termină cu hainele, făcu același lucru cu pantalonii, izmenele și chiloții. Îi tăie șireturile pantofilor, apoi le ridică încet fluierând melodia lui preferată, Caroline și pantofii ei verzi. Tânărul urla, scuturând din cap ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai suport să nu fiu în brațele tale. Te îmbrățișez pe cât de tare te iubesc. A ta, Lyse. Pe măsură ce timpul trecea, scrisorile tinerei învățătoare prindeau culorile amărăciunii, depresiei, uneori ale urii. Ea, pe care o văzusem întotdeauna cu un zâmbet luminos întipărit pe chip, având pentru oricine un cuvânt bun, era cea cu inima plină de fiere și de durere. Scrisorie ei exprimau tot mai mult dezgustul ei de-ai vedea pe bărbații din oraș, pe toți cei care mergeau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
timp pe Podul Hoților. Râul este același. Aceiași nuferi mari, aceleași alge pletoase, aceleași maluri de pământ argilos. Aceeași răcoare și aceeași mireasmă de ierburi amestecate, dar nicăieri parfumul tău. Un copil a venit lângă mine. Un băiat cu ochi luminoși. Mi-a spus: „Te uiți la pești?“ Și a continuat, puțin dezamăgit: „Sunt o mulțime, dar nu-i vezi niciodată“. Sunt atâtea lucruri pe care nu le vedem niciodată. S-a așezat lângă mine, sprijinindu-se în coate și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
tânără! — Juravle înseamnă la noi scul de in, de cânepă, m-a visat că înșiram sculurile printre oameni, era un fir alb, cântam și îi înconjuram pe oamenii de-i întâlneam pe un drum ce urca mereu, oamenii erau fericiți, luminoși când puneau mâna pe firele alea. Eu îi conduceam. Ne-ai făcut fericiți, îmi spuneau ei, trăim în lumină! Ursitoarele au urat bine, ghiuleaua de foc intrase în mine, dar 1948 a fost pentru România un moment crucial, de schimbări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
aud mereu cum, la obsedantul meu „cum mă iubești?”, răspundea invariabil: ca sarea-n bucate... Doar taică-meu mai spunea asta. * — Aaa, te-am prins, ce făceai aici? „Aici” însemnând garsoniera lui de vizavi de Copou, o singură cameră, foarte luminoasă, care avea vedere spre parc, o bucătărie îngustă și o baie ca pentru bebeluși. Era aproape goală camera, doar patul - o dormeză autentică a anului aceluia, 1973, îngustă, cu arcurile ieșind, hodorogind la fiecare mișcare -, un dulap, două scaune, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
respectuos, Kerry, oamenii ăștia importanți... Amory a roșit ușor și i s-a părut că Ferrenby, un candidat Învins, schițase o grimasă. Firește, Kerry glumea, dar de acum Încolo era bine să nu mai pomenească de Princetonian. Era o zi luminoasă și tihnită și, cum se apropiau de țărm și se făceau simțite brizele sărate, a Început să-și imagineze oceanul și lungile și netedele Întinderi de nisip, precum și acoperișurile roșii atârnând deasupra apelor albastre. Pe urmă au străbătut În viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Și-un vechi actor, mâncat de molii, ‘Ți-ncântă secile orgolii... Un radical apare și-l șochează Pe ateul ortodox? - Tu reprezinți bunul simț Cu gura căscată, din public. Ba uneori chiar și capela Îți atrage Acea toleranță conștientă, Larga, luminoasa opinie despre adevăr (ce-i include pe Kant și pe generalul Booth...) Și-așa trăiești, din șoc În șoc, O palidă-afirmație cu noroc. Dar ora-i gata... Treziți din letargie, O sută de copii ai celor binecuvântați Te păcălesc c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fată, vocea unei fete foarte răzgâiate, zice „Dintre toate toantele...“ După o pauză, intră a treia căutătoare, nu cea cu vocea răsfățată, ci ediția mai tânără. Este CECELIA CONNAGE, În vârstă de șaisprezece ani, drăguță, vicleană și cu un temperament luminos. Este Îmbrăcată de seară, cu o rochie a cărei simplitate evidentă probabil că o agasează. Se Îndreaptă spre primul teanc de lenjerie, alege un mic articol roz și-l ridică la lumină apreciativ. CECELIA: Roz? ROSALIND (de afară): Da! CECELIA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
unul dintre optimiștii ăia găunoși. DUPĂ CINCI SĂPTĂMÂNI Ne-am Întors În biblioteca din casa Connage. ROSALIND, singură, șade pe sofa, privind În gol, posomorâtă și nefericită. Este mult schimbată - puțin mai slabă, printre altele; ochii nu-i mai sunt luminoși și scăpărători; Îi poți da ușor un an În plus. Intră mama ei, Înfășurată Într-un mantou de operă. Îi aruncă o privire nervoasă lui ROSALIND. DOAMNA CONNAGE: Cine vine deseară? (ROSALIND n-o aude sau, În orice caz, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
straniu și totuși familiar... Simultan, două cufere mari se materializară de fiecare parte a lui Amory. Totul s-a petrecut În mintea sa chiar atunci, durând mai puțin de zece secunde În timp real. Primul fapt care i-a fulgerat luminos conștiința a fost marea impersonalitate a sacrificiului. A Înțeles că de fapt ceea ce numim iubire sau ură, răsplată sau pedeapsă nu are mai multă legătură cu acesta decât o anumită zi a lunii. Și-a reamintit repede istoria unui sacrificiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
alta. Am râs. Râdeam atunci, mă miram oarecum, căci mai auzisem mari regizori spunând asta, mă miram,dar râdeam, chiar dacă mi se părea că este ceva adevăr în asta. Timpul avea însă atunci altă dimensiune, zilele păreau mai lungi, mai luminoase, avea momentele lui de relaxare în care parcă totul era oprit, nici vântul nu părea să adie, nimic din ceea ce înseamnă acum acest accelerator diabolic în care pare că trăiesc nu funcționa, căldura era mai cuprinzătoare și parcă nu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]