10,420 matches
-
nou surpriză cu nașterea. Am fost blamat, criticat, spune cum vrei, pentru nenorocirea prin care am trecut amândoi, pierzându-ne copilul. Astăzi doresc să te consult la cabinet, vino la mine, după ce termini lucrul, te aștept. O săruta pe obraz, mângâindu-i abdomenul. — Vin, iubitule, voi avea ocazia să stau de vorbă cu tine, Remarc că nu prea ai timp pentru casa, iar ai venit târziu. Te-am așteptat, dar nu mi-a fost bine și m-am culcat. — Draga mea
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1800 din 05 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383291_a_384620]
-
mic, descoperit, cum vegheam, uneori, nopți întregi asupră-ți, cum trezeam îngerii din somn și-i rugam să-ntindă aripile lor ocrotitoare... Copilul meu, bucură-te că mă ai, că-ți sunt încă mamă! Și lasă-mă obrajii să-ți mângâi, și fruntea s-o sărut - a binecuvântare. Referință Bibliografică: Dragoste de mamă / Vavila Popovici : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2343, Anul VII, 31 mai 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
DRAGOSTE DE MAMĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2343 din 31 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383309_a_384638]
-
Acasa > Poezie > Afectiune > TRECĂTORULE! Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului Trecătorule! oprește-ți gândul și ascultă cum se perindă primăvara prin pletele noastre mângâindu-ne dorul, cum și-așează blând înflorirea de teamă să nu ne dezgolească cu bătăile ei,inima, cum își lasă izvorul să ne treacă pe sub umbra cu care ne dezvelim de suflet, cum foșnetul ei ne cuprinde înserările pe umerii
TRECĂTORULE! de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383331_a_384660]
-
scoate ruladă, o sticlă cu vin alb și țigări; într-o cutiuță pentru medicamente are cafea, în alta zahăr. După ce va pleca, totul va mirosi a tutun câteva zile; vei aerisi, va pătrunde smogul. Asculți; privește sânii Caravellei, încerci substituirea. Mângâi părul încremenit de prea mult fixativ. Pe buze, simți unsoarea rujului, nările inspiră un parfum provenit dintr-un radical folosit la fabricarea gazelor de luptă; e adormitor, iritant, dulceag, periculos. Într-o consonanță malignă, radioul anunță un accident feroviar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
femeii din marmură, transformându-l Într-o mască Înspăimântătoare. Se aplecă să bea o gură de apă Înghețată. Apoi șezu o clipă pe margine, pentru a-și recăpăta suflarea. Chiar și aici, moartea pândea pe la spate, ca o prezență ticăloasă, mângâindu-l cu privirea ei oarbă. Ce idee bizară, o prăvălie de leacuri Într-un asemenea loc. Ori poate că alegerea era motivată de vreo Înțelepciune secretă? Grija și Moartea, nedespărțite precum cele două fețe ale aceleiași monede În geografia acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o mare masă Întunecată ce abia se distingea prin Întunericul de la țară. Doar turnul se deslușea, lămurit, peste discul lunar. Își deschise drum printre dărâmăturile de dinaintea pragului. Înainta pe bâjbâite, prin bezna abia sfâșiată de lumina ce pătrundea prin ferestruici, mângâind cu mâna pietrele peretelui. Își amintea bine prăpastia din mijlocul naosului și o ocoli fără dificultate. În absidă trebuiau să se mai găsească Încă torțele, lăsate acolo de polițai. Ajuns În hemiciclu, dinaintea umbrei nelămurite a mozaicului, scoase din pungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de bărbați care se Întrunesc pentru conciliabulele lor. Noi nu ne ducem niciodată Într-acolo, ca să nu tulburăm somnul morților, dar glasurile lor ajung până aici. — Ce spun? — Nu se poate desluși; vorbe amestecate, discuții... Uneori se roagă. Dante Își mângâie bărbia, perplex. Pentagrama desenată În fața altarului, pentru invocarea diavolilor... Își ridică brusc privirea spre interlocutorul său. Mutra lui Giannetto ieșea dintre bandaje asemenea botului unui șoarece dintr-o gaură În zid. În minte Îi Încolți Îndoiala că ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai bun, messer Alighieri? zise omul prevenindu-i cuvintele. — Nu sunt aici ca să Îți apreciez vinul, răspunse Dante fără să dea semne că ar vrea să ia loc. Vreau să vorbesc cu femeia care dansează În taverna ta. Baldo Își mângâia bărbia În timp ce Îl scruta cu viclenie. — Așadar, o vrei pe Antilia mea. Splendida Antilia. Subliniase cuvântul „splendida“ cu un accent lasciv. — A ta? Poetul nu se gândise niciodată că femeia putea fi o sclavă, capturată Într-una din bătăliile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu discreție. Își Îndreptă Încet privirea spre el. Noffo Dei era În picioare În fața ușii. La un gest al cardinalului Îngenunche, sărutând inelul pe care acesta i-l Întindea, cu gluga dată pe spate dezvăluindu-i tonsura. Înaltul prelat Îl mângâie pe ceafă binevoitor cu mâna liberă. — Ce ai aflat? Îl Întrebă cu o nuanță de neliniște În glas. Ceea ce știam deja. Pentagrama e vizibilă În mod limpede. Iar mesajul ei e fără echivoc. — Crezi că intrigantul acela i-a Înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe poet la prima Întâlnire. Părea mai umană, ca și când pantera din ea dăduse bir cu fugiții, lăsând Îndărăt doar umbra fiarei. Chipul ei strălucea de reflexe, Încă și mai roșu În flacăra caldă a opaițului. Cu degetele, prinse a-i mângâia chipul, Încetișor, cu blândețe, ca o oarbă care căuta să descopere trăsăturile unui amant necunoscut. Onixul ochilor ei părea Încă și mai negru: două lacuri de tenebre fără fund. Dante se ridică spre dânsa, fără să Își dea seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Svevia și templierii continuau să o ocrotească? Sau... Își dădu un pumn peste frunte. Acum Își amintea vorbele lui Domenico, cămătarul. Nu Ordinul Templului era cel care Îi urmărea pașii Antiliei, care o ținea de mână la primejdie, care Îi mângâia trupul de aramă. Era un singur om. Locuitorul acelui turn. Chipurile membrilor celui de Al Treilea Cer i se roteau prin minte asemenea unui vârtej. Strânse grăbit hârtiile În mantie și alergă spre intrare. Trecu pe dinaintea cufărului fără să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la antipozi, În mijlocul unei mări clocotitoare. Cine știe căror locuitori le hărăzise Dumnezeu o asemenea viziune? Silueta Antiliei prinse contur dinaintea ochilor săi. Poate că străbunii noștri dintru Început erau ca ea, se gândi. Poate că așa era paradisul pământesc. Mângâie cu mâna colierul de pietre verzi ascuns sub vestă. Nemurirea. Da, o va avea. MULȚUMIRI Multă lume a colaborat la Întocmirea și la tipărirea acestui roman. Care este, În definitiv, asemenea tuturor operelor fanteziei, un precipitat de glasuri, imagini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai văzut prizonieri care se plimbă ca vodă prin lobodă si, pe deasupra, mai sunt dotați și cu pistoale căpătate Într-un mod dubios, dacă nu subversiv de-a binelea? Dar dacă Elvira urmărea, totuși, ceva cu obiectul pe care Îl mângâiam debusolat, cu mâna ținută ostentativ degajat În buzunar? Spusese că ea pleacă undeva, nu se știe pentru cât timp. Poate că În aceste vorbe strecurase subtil o sugestie: folosește-l! Încearcă să ieși de-aici și să pleci și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
proaste... Cu puținii bani pe care Îi mai avea, descinde direct la cazinoul din Monte Carlo, fără a se mai osteni măcar de formă să Închirieze o cameră la hotel. Joacă și pierde tot. Calm, iese afară și o pornește, mângâind În transă metalul rece al unui revolver ascuns În buzunar, pe aleea care reprezintă ultimul drum al celor pe care ruleta Îi lasă lefteri. Se și numește, de altfel, Aleea Sinucigașilor. Nu ajunge să comită gestul fatal, pentru că un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a pus straie verzi și a pornit o sărbătoare cât un anotimp de lungă. A ținut să anunțe în cele patru zări că este bine și că a trecut iarna. În semn de mulțumire pentru mândrul soare, care i-a mângâiat călduros crengile în vremurile grele, pădurea a înflorit. Iar florile au răspândit în jur miresme bogate și amețitoare. Noapte de noapte, sub adierea vântului molcom de primăvară, pă durea salută prietenește luna, amica sa de-o viață. O prietenă fidelă
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
-și o lacrimă. Episodul 60 COSETTE NU SE MAI SATURĂ DE POVESTIT Ultimele vorbe ale Cosettei sa stinseră și-n camera ce începea să se cufunde într-un dulce semiîntuneric, Broanteș simți nevoia să facă un gest tandru, s-o mângâie pe fată. în decursul istoriei, în vremea când ieșind aplecați și ușor buimaci din peșterile de la Neanderthal, oamenii se răspândeau care-ncotro în păstori și-n agricultori, asemenea gesturi aveau o certă semnificație cognitivă. Cu timpul, însă, datorită înăspririi relațiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
alte pături sociale. Carevasăzică, veniți de la Râm. Și de ce v-a trimis Papa aici, dragii mei? Metodiu își drese glasul: — Nu Papa ne-a trimis aici, Măria-Ta, ci Barzovie-Vodă ne-a trimis la Papă. — I-auzi! Se minună Sima-Vodă, mângâindu-și firele rare din barbă și împrăștiindu-și astfel pe veșminte o fină mătreață. Și ce voia Barzovie? — Tâlharul voia o alianță cu creștinătatea împotriva turcilor - interveni întunecat Ximachi vistiernicul. — Ce vorbești?! - făcu Sima-Vodă. Nu e rea ideea! Și Papa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ani ce tușește din copilărie. Oaspeții plecară privirile jenați, pironindu-și ochii în farfurii, unde borșul grecesc începea să capete o patină maronie. — Termină, dragă! - șopti nervoasă, din dreapta, Ruxăndrița. Ca prin minune Sima-Vodă se opri, reveni la verticală și-și mângâie barba. Cei din față, în frunte cu Husain Ramza-pașa, avură impresia ciudată că Vodă arăta mai tânăr. — Nu este bucurie mai mare pentru un Domn - începu Sima-Vodă - decât să-și vadă supușii săi dragi adunați în jurul lui pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dat? - scrâșni Ximachi. — Sima-Vodă, domnul nostru - zise Metodiu. Fața lui Ximachi se contractă un moment, apoi se destinse într-un zâmbet. Ridică ochii spre Sima-Vodă și spuse cu blândețe: — Doamne, când am simțit cocoloașa aruncată cu gingășie de domnia-ta mângâindu-mi fruntea, mi-am zis: ferice de pământul îmbelșugat al cărui domn zvârle în slujitorii săi nu cu plumbi, ci cu pâine. Episodul 99 TOT MAI SUS Auzind vorbele lui Ximachi, Sima-Vodă, ajutat de Doamna Ruxăndrița, ridică paharul cu amândouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Metodiu. De ce să fii numai urechi? Ca să asculți tot ce spune soțul, om al muncii, la o oboseală, la un necaz. Să nu fi numai urechi, să fii și brațe pentru spălat, picioare pentru alergat, cap pentru plecat, ochi pentru mângâiat, spate pentru purtat, nas pentru adulmecat, gură pentru, mă rog, dumicat, și câte și mai câte! De toate voi face, părinte - zise Malgorzata. — Da’ de ce să faci de toate? - spuse nervos înțeleptul călugăr. Cine te pune? Să faci ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
atunci Barzovie-Vodă, deschizând un ochi - că știam că s-ar fi putut să fii pus domn în locul meu. Aveam pe cineva la Poartă - fie-i țărâna ușoară! - care mi-a șoptit: „Vezi că spătarul Vulture...”. însă pe vremea aceea mă mângâiam traducând din Tacit și mi se părea mai important ablativul decât fumăritul. — Măria-Ta - răspunse spătarul Vulture - faptul că am stat să mă gândesc dacă să te schimb sau nu arată, cred, marea dragoste ce ți-o purtam. Să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Pământ!”, se sparseră în zeci de silabe, conjuncții care nu mai legau nimic, propoziții stinghere și ascuțite care luând înălțime, tulburară zborul ordonat al unui stol de cocori îndreptându-se spre țările calde. Știi ceva, Măria-Ta? - zise țigăncușa Cosette, mângâindu-și salba de monede feudale ce-i acoperea ca o platoșă forma eternă a pieptului. Dacă ți-ai da jos veșmântul de domn ce-l îmbraci, și-ai lua altul mai slab și mai prost croit, de unde-aș mai ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i croiască pe spinare. Din învălmășeala potolită apăru capul înlăcrimat, dar fericit al fetiței care ținea strâns în brațe, ca pe-un frățior de aceeași vârstă, șalăul cel durduliu. — Cum o cheamă? - întrebă cu admirație spătarul Vulture, aplecându-se și mângâind cârlionții firavi ai fetiței. Covaliov surâse cu mândrie de tată, apoi răspunse oarecum rușinat: — Știucî. — Cum? - făcu Vulture. — Știucî - zise Covaliov. în ziua când s-a născut, am prins o știucî foarte mare și m-am gândit că dacă îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Și ți-ai ținut jurământul, copilă dragă? - întrebă Metodiu. — Ținut, părinte. — - Și-atunci, care-i necazul? - întrebă Metodiu. — Părinte - suspină zvelta femeie - după cum se vede, eu dudui de sănătate și de la o vreme visez aiurea. — înțeleg - făcu Metodiu și-și mângâie aspra barbă. Se gândi puțin apoi spuse: Cu dovleac ai încercat? Nu. Ce să-ncerc? — Să mănânci dovleac, dovleac copt. Cât mai mult dovleac, mai ales seara - zise Metodiu. E foarte liniștitor. Azi un pic, mâine un pic, până te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe cale s-ațipească. Se-așeză pe o bancă de marmură și-și frecă încet cu podul palmei ochii obosiți, căprui. Dintr-un Fraxinus excelsior pogorî în zbor frânt un sticlete și i se așeză pe un genunche, ciripind. Papa îl mângâie pe cap și pe spate, își țuguie buzele și scoase câteva sunete asemănătoare cu ale micii păsări colorate din față. Sticletele ascultă atent, cu capul într-o parte, apoi începu să cânte. Când termină, fața sfântului părinte se întunecă: — Cardinalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]