10,397 matches
-
să-i observ discret pe vizitatori, În caz că... — O zi bună totuși, mormăi Maigret, ieșind din bucătărie. Apucă cu un gest mecanic cartea legată În piele neagră de pe gheridonul care fusese probabil În salon și Îl aduseseră În sufragerie cu restul mobilei. Era Lucien Leuwen. HÎrtia Îngălbenită păstra mirosul deosebit al cărților din bibliotecile municipale și librăriile care fac abonament de lectură. O ștampilă cu tuș violet indica numele librarului și adresa. Puse cartea la loc și ieși din casă. O fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
duce singură? Cura mă obosește. Voi profita ca să mă culc devreme...” Ce informație dorea să afle de la Hélène Lange și de aceasta refuza cu Încăpățînare să vorbească? Intrase În casă Înaintea ei, forțînd broasca de la ușă, și căutase În toate mobilele Înainte de venirea ei? Sau venise abia după ce femeia ajunsese acasă, comisese crima și apoi scotocise peste tot? — De ce zîmbiți, șefule? — Pentru că mă gîndesc la un detaliu stupid. — PÎnă să ajungă la Hotelul Gării, asasinul, dacă a luat-o În ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Înfuriat: — Ce naiba caută de riscă atît de mult? Răspunse o voce de bărbat: — Alo! Cu cine doriți? Aș vrea să vorbesc cu domnișoara Francine Lange. — Cine o caută? — Comisarul divizionar Lecoeur. — O clipă. Maigret stătea În fața lui, În biroul fără mobilă, și ținea la ureche al doilea receptor. — Alo!... Nu puteți suna mâine dimineață? — Nu. — Peste o jumătate de oră? — Peste o jumătate de oră voi fi pe drum... Abia am sosit. Francine... adică domnișoara Lange face baie. — Vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
brusc răbufniri scurte de vânt. Apucaseră, parcă inconștient, pe strada Bourbonnais, unde era lumină la una dintre ferestrele de la primul etaj, În camera grăsanei doamne Vireveau. Soții Maleski erau plecați la plimbare sau la cinematograf. La parter: Întuneric și liniște. Mobila era din nou la locul ei. Dar Hélène Lange dispăruse pentru totdeauna. Probabil că, Într-o zi, toate lucrurile din casă vor ajunge pe trotuar și un evaluator glumeț va scoate la mezat tot ce constituise ambianța unei existențe. Francine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
dăm de Shutters on the Beach, cel mai tare hotel din zonă, după cum spune Brad. Mergem prin hol, și chiar că e frumos. Podele de lemn strălucitoare, canapele umflate, tapițate cu damasc alb, vaze frumoase cu trandafiri proaspeți, așezate pe mobila veche. Mergem prin hol și ne așezăm pe terasa care cu vedere la ocean, desfătându-ne cu mâncarea delicioasă, și desfătându-ne unul pe altul. După prânz mergem înapoi acasă, luăm mașina și Brad mă duce la Palisadele Pacificului, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cap despre bucătăria ei și toate defectele și neajunsurile ei. O, nu, nu putea fi de acord cu ceea ce numea ea În batjocură „o spoială“. Nici nu voia să audă de refasonarea dulapurilor; bucătăria trebuia desfăcută până la ultimul șurub. Voia mobilă de comandă, o mașină de gătit La Cornue cu o plită care se Înfierbânta atât de tare că putea suda camioane pe ea, un bufet pe rotile cu chiuvetă din cupru cu patină, un blat de lucru din marmură roasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pe care Moff nu-l văzuse niciodată. Îl lua și-l lăsa pe Rupert Întotdeauna la curba din fața casei Lanei. Fosta lui soție părea aceeași femeie stăpână pe cum arată, pe viața și gândurile ei. Dar interiorul casei Îl uimi. Mobila era confortabilă și simplă, fără pretenții, cum și-o imaginase el. De fapt, În cameră domnea dezordinea dintr-o cameră locuită, o dezordine plăcută, cu un teanc de ziare pe masă, Încălțări Împrăștiate pe podea, o cutie de șervețele Kleenex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
potrivită, descuie lacătul și deschise în fine lada. Un roi negru, zumzăitor îi păli peste față. Rămaseră buimaci câteva minute, până ce vârtejul produs de mulțimea de molii minuscule, zburătăcind orbite de lumină prin cameră, se domoli. Moliile acoperiră uniform pereții, mobilele, hainele, lăsând să plutească, suspendat în aerul încăperii, o pulbere fină ca polenul, care provocă celor doi o criză de strănutat. Când se dezmetici puțin și când prăfăria din aer se rarefie, Filip se putu uita în interiorul lăzii. Ceea ce văzu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
apăi acela capătă puteri magice, șerpești, de a năpârli, de a renaște, de a călători în lumea lor, a balaurilor, în lumea de dincolo. Speriat de amintire, Bătrânul aruncă inelul în sertăraș, prăvăli capacul boltit al cufărului, îngrămădi gâfâind câteva mobile grele deasupra și se prăbuși vlăguit într-un somn fără vise, ca într-o prăpastie fără fund. Capitolul II TOAMNA ERA CALMĂ ȘI AERUL mirosea a miere de salcâm. Bătrânul tânjea după acest anotimp plin de grație și maiestate. Traversa
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
iar carnea o dădea de mâncare jderilor. Făcuse astfel un sistem închis, care se autoalimenta, un sistem în care nu introducea nimic, dar din care ieșeau încontinuu blănuri de jder și de vizon. Numea cu mândrie această invenție "un perpetuum mobile biologic". Afacerile începură să prospere și toată familia se bucura cu voce tare. Dar la un moment dat, după câteva generații de animale, mecanismul se blocă. Jderii refuzau să mai mănânce carnea tocată a vizonilor, care avea gust de jder
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mișcătoare într-un cărucior, la care se înhămă Bătrânul. Pe Vanghele îl lăsă, urmărindu-l cu privirea, sub smochinul uscat din fața hanului. Capitolul III DUPĂ ALTE CÂTEVA VIZITE ȘI ACHIZIționări de obiecte stranii, Bătrânul începu să-și golească încăperea de mobile și lucruri stupide de uz casnic. Se înconjură de acele neînchipuite obiecte și se lăsă inundat și copleșit de fluxul lor subtil, de existența lor, pe care o bănuia mai vie decât însăși existența sa. Hotărî să conviețuiască cu ele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
din același aluat, dospit în alte forme. Ca aerul și marea se simțeau a fi fiecare reflecția celuilalt, așa cum două oglinzi puse față în față se reflectă reciproc până când imaginea începe de la sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant. Fiind foarte tânăr, Pimen avusese un vis în care îi apăruse imaginea unui schit departe de lume, într-o peșteră în vârful munților. "Dumnezeu îmi trimite un semn. Mă cheamă la el", își zisese și se călugărise spre stupoarea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
victimelor. Când reuși să topească și să suprime timpul, apele înșelătoare ale oglinzii părură că freamătă și că prind viață. Fragmentate și disparate apăreau pentru o clipă, ca prin ceață, imagini cu copii strâmbându-se, colțuri de încăperi încărcate de mobile și draperii grele, pe care cu greu le recunoștea ca fiind din casa părintească, vreun bărbat privindu-și cu dezgust dinții gălbejiți sau trupul diform îngrășat și multe alte personaje, dintre care poate nimeni nu mai era acum în viață
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Bătrânul Arhivar se regăsește în sihastrul Pimen: "Ca cerul și marea se simțeau a fi fiecare reflecția celuilalt, așa cum două oglinzi puse față în față se reflectă reciproc până când imaginea începe de la sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant". Iar în ceea ce privește imperfecțiunea, ni se spune: "Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Perfecțiunea e un joc pe care numai natura
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și Irina a putut merge cu mine într-un sat mic în mijlocul munților, lângă Sinaia. Casă țărănească, cu cerdac, cu patru camere și cu antrețel la mijloc. Camera noastră cu oale pe pereți, cu perne multe cu broderie românească, cu mobile țărănești diferite. Când ne-am găsit acolo, exultam, ne amuzam pe socoteala camerei. Găseam colțuri stil "Louis XIV", "Louis XV" (un scăunaș cu trei picioare) sau "Empire", și ligheanul reprezenta epoca burgheză a lui Louis-Philippe. Viață pașnică de studii. Seara
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
venea, mă lua ca pe un copil și mă punea în pat. Și atunci, în pat, începea pentru mine o existență fantastică. Nu eram nici trează, nici adormită. Adică, aveam prezente în mine, în același timp, locul unde mă culcasem, mobilele, toate preocupările pentru a doua zi, dar și imaginam aventurile cele mai extraordinare, lucidă totuși că totul este ireal. Și ziua chiar, consideram momentele acestea drept singurele clipe de fericire. Totdeauna jucai un rol, și dacă trează făceam tot ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
reședință, din trunchiuri de copac și cu tavan înalt. în sălile sale largi - Utrigúr îi spusese în mai multe rânduri - oriunde ai fi privit puteai descoperi o sumedenie de obiecte de aur și de argint, ornamente bătute cu pietre prețioase, mobile din lemn scump, perne de puf, țesături de mătase provenite din îndepărtatul Regat de Mijloc. Acolo, pe covoare minunate, moi, de Persia ori de Bactriana, defilau splendide copile acoperite cu văl alb, împodobite cu brățări de aur și cu coliere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
roșu aprins. Șei, arme, pături, saci cu grâu fuseseră îngrămădite haotic și rezemate de pereți. Două lăzi fără capac și două trepiede date cu bronz, răsturnate, erau tot ceea ce rămăsese din conținutul încăperii, căci zilele acelea o bună parte din mobile fusese făcută bucăți ca să alimenteze focurile aprinse de războinici. Din vatră, fumul urca leneș spre o gaură mare de tiraj, care, cu câteva lovituri de baros, fusese deschisă sus, între bârnele masive de brad. Odolgan, săturat deja, părăsise cercul tovarășilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
copii pe care-i pierduse, băieți amândoi, niște spiriduși plini de viață, de șapte și zece ani, care deja își ajutau tatăl în atelier. îi spuse despre grădina din spatele casei, în care cultiva de ani de zile zarzavaturi, și despre mobilele din lemn de brad, bine lustruite, despre vesela de Lugdunum pe care soțul ei o cumpărase pentru ea și de multe alte lucruri. Sufla un vânticel cald, ce mângâia frunzișul copacilor. Țârâitul neobosit al greierilor se suprapunea peste murmurul încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iveau când și când din beznă. Ecoul unui galop tot mai apropiat arăta că o bandă de barbari se găsea acum la mică distanță de edificiu. De la pars dominica veneau, în plus, și alte strigăte însoțite de un vacarm de mobile răsturnate și de felurite obiecte sparte. — Ce-ți spuneam, domina, spuse Clemantius. Chiar acum jefuiesc casa. în vocea libertului vibra acum teama. Cu toate acestea, Hippolita nu se mișcă. — Soția ta și copiii tăi? Sunt toți aici? întrebă, deși știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
potrivită, descuie lacătul și deschise în fine lada. Un roi negru, zumzăitor îi păli peste față. Rămaseră buimaci câteva minute, până ce vârtejul produs de mulțimea de molii minuscule, zburătăcind orbite de lumină prin cameră, se domoli. Moliile acoperiră uniform pereții, mobilele, hainele, lăsând să plutească, suspendat în aerul încăperii, o pulbere fină ca polenul, care provocă celor doi o criză de strănutat. Când se dezmetici puțin și când prăfăria din aer se rarefie, Filip se putu uita în interiorul lăzii. Ceea ce văzu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
apăi acela capătă puteri magice, șerpești, de a năpârli, de a renaște, de a călători în lumea lor, a balaurilor, în lumea de dincolo. Speriat de amintire, Bătrânul aruncă inelul în sertăraș, prăvăli capacul boltit al cufărului, îngrămădi gâfâind câteva mobile grele deasupra și se prăbuși vlăguit într-un somn fără vise, ca într-o prăpastie fără fund. Capitolul II TOAMNA ERA CALMĂ ȘI AERUL mirosea a miere de salcâm. Bătrânul tânjea după acest anotimp plin de grație și maiestate. Traversa
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
iar carnea o dădea de mâncare jderilor. Făcuse astfel un sistem închis, care se autoalimenta, un sistem în care nu introducea nimic, dar din care ieșeau încontinuu blănuri de jder și de vizon. Numea cu mândrie această invenție "un perpetuum mobile biologic". Afacerile începură să prospere și toată familia se bucura cu voce tare. Dar la un moment dat, după câteva generații de animale, mecanismul se blocă. Jderii refuzau să mai mănânce carnea tocată a vizonilor, care avea gust de jder
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mișcătoare într-un cărucior, la care se înhămă Bătrânul. Pe Vanghele îl lăsă, urmărindu-l cu privirea, sub smochinul uscat din fața hanului. Capitolul III DUPĂ ALTE CÂTEVA VIZITE ȘI ACHIZIționări de obiecte stranii, Bătrânul începu să-și golească încăperea de mobile și lucruri stupide de uz casnic. Se înconjură de acele neînchipuite obiecte și se lăsă inundat și copleșit de fluxul lor subtil, de existența lor, pe care o bănuia mai vie decât însăși existența sa. Hotărî să conviețuiască cu ele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
din același aluat, dospit în alte forme. Ca aerul și marea se simțeau a fi fiecare reflecția celuilalt, așa cum două oglinzi puse față în față se reflectă reciproc până când imaginea începe de la sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant. Fiind foarte tânăr, Pimen avusese un vis în care îi apăruse imaginea unui schit departe de lume, într-o peșteră în vârful munților. "Dumnezeu îmi trimite un semn. Mă cheamă la el", își zisese și se călugărise spre stupoarea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]