4,012 matches
-
spus: „Nu uita că cel mai bun cedează, du-te și arată-i lui PAM că ai iertat- o”. Plin de bunăvoință, m-am suit pe fotoliu, m-am așezat lângă ea și am lăsat-o să se joace cu mustățile mele. Abia am împlinit patru luni și chiar nu vă mirați de câte pot să vă spun? Nu vorbesc, frate, cum să vorbească o pisică ?! Dar judec. Gândesc. Și mă exprim fără cuvinte. Știți ce-i asta? Se numește „comunicare
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
de la reporteri că vine frigul, de pildă, oamenii vor ști că trebuie să se îmbrace mai gros, ca să nu răcească. Vă vine să râdeți că veștile despre starea vremii sunt printre cele mai așteptate? ...Că în loc să-și scoată nasul sau mustățile pe balcon ca să vadă cum e vremea, oamenii mari dau fuga la televizor sau vor să afle de la radio cum e la ei în balcon? Un om deștept spunea odată că oamenii, ca să fie fericiți, au nevoie de 5 lucruri
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
pletele lui s-au revărsat în bucle strălucitoare, lungi până la călcâie... Abia acum văd eu - și văd bine, să știți - ...îmi dau seama, în sfârșit, că Grădinarul ăsta seamănă a... grădinăriță. Are obrazul fin, fără urmă de barbă sau de mustață... Da, da, așa e, Grădinarul e Grădinăriță. Cred că Împăratul îi spune „fiule” pentru că îi întruchipează pe toți grădinarii și e la fel de puternică și de vitează ca frații ei, dar Grădinarul din fața mea nu e fiu ci e fiică. Da
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Ghici cine te însoțește ca un câine credincios dar nu e câine ci pisică? Fără să mai aștepte vreun răspuns de la Ana, Prințul a luat de undeva o pensulă și a desenat cu ea, prin aer, ochii, nasul, gura, urechile, mustățile, coada și picioarele mele. Am înțeles: Prințul a folosit Culoarea Culorilor pe mine și, ah, ah, ah, m-a făcut vizibil. Cine ești tu? - m-a luat imediat la rost Ana. Sunt umbra ta - am mieunat eu. ─ Te-au trimis
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
decât mine cum e cu zmeii și poate de aceea preferă să facă planuri acum, împreună cu fiii lui Verde Împărat și cu Prințul Culorilor. ...Dar, ia priviți, copii, ce minunăție de balauri s-au adunat aici, la nasul meu, sub mustățile mele ! Adică nu chiar la nasul meu, că ei sunt ma-a-a- rim-a-a-a-ri și eu sunt, deocamdată, mi-i-i-c. În fruntea lor e zmeoaica cea rea, mama zmeilor, Lăcomia. ...Înțeleg că Lăcomia i-a chemat numai pe fiii ei cu chip de
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
fără cîrmaci cu bărbatul de la proră, privind constant în jur ca să stabilească traseul și, mai ales, atunci cînd barca se apropia de debarcaderul clubului ca să ancoreze. Pereche cu cîrmaci cu ritmul ponderat al vîslașilor, de cele mai multe ori niște uriași cu mustață. Schifurile care nu păreau să aibă trăsături intrinseci, ci împrumutate pe de-a întregul de la bărbatul sau femeia care mînuia cele două vîsle, laborios croindu-și drum, cu lamele lovind apa cînd barca înainta, balansînd tensionat de la o lovitură la
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
supărat, cînd vroiam să mergem mai repede, și barca, vremea și apa păreau să fie în asentimentul nostru. Mai repede, să depășim stufărișul fanat și copacii veștejiți și uscați. Mai repede, să-i depășim pe bărbații din celelalte bărci, cu mustățile și cu cămășile lor colorate. Mai repede, treaba terminată și înapoi acasă. Decembrie. Furtunile de toamnă au făcut loc primei lapovițe. Cînd mă întorceam acasă de la birou, apa abia dacă se vedea, ca un negru tărîm al nimănui în orașul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
cînd am coborît pe apă, nu a arătat-o. Eu eram, aveam sufletul la gură. Mă simțeam și puțin ridicol, aveam un sentiment de inadecvare. Celelalte echipe erau alcătuite din vîslași cu experiență. Erau mai vîrstnici, purtau echipament costisitor, aveau mustăți, iar unii chiar purtau niște caschete sport ștrengărești. Îmi puteam imagina ce urma să se întîmple: în cîteva minute, jumătate de oră cel mult va fi evident că nu eram în aceeași clasă valorică; nu numai că vor merge mai
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
înregistrat, e adevărat că nu erau sculele de acum și nici nu sunt sigur că ar fi acceptat să părăsească banca de la uliță și să vorbească în fața unor drăcii cărora nu le pricepea rostul. Refac din memorie imaginea moșului cu mustățile lui cam ca ale lui Hitler, așa cumva erau. Figura lui de baci ardeleano-bănățean de pe malurile Mureșului o mai revăd întipărită prin colțuri de casă de pe vremuri sau monumentele astea urâte care amintesc de cei împușcați prin te miri ce
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
lume. Ca să fi astăzi politician trebuie să ai obrazul gros, să fi tupeist, mincinos, arogant, suficient, să dai din gură despre orice, oricând. Văd pe marginea unui trotuar central din Timișoara panouri electorale cu politicieni cărora tinerii le-au făcut mustăți asemenea lui Farfuridi. Aud o doamnă spunând alteia, în vreme ce trece pe lângă un panou scump: "nesimțiții ăștia ne cer votul după tot ce au făcut...". E de priceput din spusa doamnei că făcutul acela s-a petrecut prin Parlament, prin agențiile
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
zîmbind. Avea aproape doi metri și era îmbrăcat într-un pulover pe gît și pantaloni kaki și, deși avea probabil cincizeci de ani, radia o tinerețe viguroasă. Capul chel îi era bonzat și avea niște smocuri albe în spatele urechilor, o mustață albă scurtă și trăsături tinerești, agreabile și vioaie. Cred că nu vă cunosc, îi spuse Lanark încurcat. — întocmai. Mulți din grupul vostru nu mă cunosc. Cu toate acestea, casa e a mea. Amuzant, nu-i așa? întotdeauna îmi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Dumnezeu știe cum își va reveni în urma călătoriei pînă aici. Sub veioză, proptită de mai multe perne era un chip care semăna atît de șocant cu un craniu gălbejit, că singurul indiciu în ce privea vîrsta și sexul era o mustață albă cu colțurile căzute. Orbitele îi erau atît de adîncite, că era imposibil să-i vezi ochii. Un braț scheletic zăcea deasupra cuverturii și printr-un tub de cauciuc curgea un lichid dintr-o sticlă suspendată într-un bandaj din jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dulapuri de epocă. Firește, aceste amănunte interveneau în conversațiile lor, dar i-am auzit mîndrindu-se și cu obiecte cu atît mai entuziasmați, cu cît obiectele erau mai inutile. „Iată, narcisele au revenit printre noi“ sau „Doamne! Harrison și-a ras mustața“. Acolo unde eu vedeam o frunză, ei vedeau „o frunză verde încîntătoare“. Unde eu vedeam o nouă termocentrală, ei vedeau „progres tehnologic“ sau „industria care devastează zona rurală“. Odată, la o petrecere, un cuplu a început să se certe. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de la un capăt, era o placă din marmură cu un cavaler roman în armuură și numele elevilor uciși în Primul Război Mondial. Fotografiile directorilor erau agățate între ușile din jur: cei mai vechi cu bărbi zburlite, cei mai noi cu mustăți aranjate, dar toți aveau frunți severe și guri încleștate. De la un balcon se auzi detunătura groaznică a unei curele lovind o mînă. Undeva se deschise o ușă și o voce plîngăcioasă zise: — Marcellus animadvertit, Marcellus a remarcat acest lucru, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
voi. Dar dacă se iscă vreo dispută între noi, voi veți avea de suferit. Nu eu. Se uită la clasă cu o lucire în ochi, iar clasa înspăimîntată îi întoarse privirea. Avea o față colțuroasă și un nas strîmb, o mustață roșcată dichisită și buze cărnoase. Thaw observă că pe dedesubt, mustața era astfel potrivită încît să cadă exact pe suprafața netedă a buzei superioare. Acest detaliu îl sperie mai mult decît micul lui discurs fioros și nervos. Pe parcursul dimineții deprimarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
avea de suferit. Nu eu. Se uită la clasă cu o lucire în ochi, iar clasa înspăimîntată îi întoarse privirea. Avea o față colțuroasă și un nas strîmb, o mustață roșcată dichisită și buze cărnoase. Thaw observă că pe dedesubt, mustața era astfel potrivită încît să cadă exact pe suprafața netedă a buzei superioare. Acest detaliu îl sperie mai mult decît micul lui discurs fioros și nervos. Pe parcursul dimineții deprimarea i se strînse în piept și în creier ca o greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și patru, un bărbat cu înfățișare saturniană, îmbrăcat în robă academică stătea aplecat peste o catedră în fața unor șiruri de bănci goale. întoarse spre Thaw o față lungă, brăzdată și triunghiulară sub bolta unui craniu oval și chel. Avea o mustață neagră și mică și sprîncene ironice. Ridicînd două foi, îl întrebă: — Tu ai scris asta? — Da, domnule. — De unde ți-a venit ideea? — De nici unde, domnule. — Hm. Bănuiesc că citești mult? — Destul de mult, domnule. — Ce citești acum? O piesă intitulată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Cum putea fi oare justificată lumea dacă nu doar ca pedeapsă? Pedeapsă pentru ce? în seara aceea, domnișoara Maclaglan chemă un doctor. Acesta intră în camera lui Thaw și se așeză lîngă pat - nu tocmai între două vîrste, cu o mustață neagră și un cap pătrățos, într-atît de vîrît între umeri încît părea că nu și-l poate mișca independent de corp. îi luă lui Thaw pulsul și temperatura, îl întrebă de cînd era în starea asta și mormăi cu gravitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în strada cenușie, simțindu-se depreciat și învins. Cu o împunsătură ciudată, își aminti că domnul Tulloch nici măcar nu se interesase de tatăl lui. Peste o săptămînă, Thaw și tatăl lui se întîlniră cu directorul școlii Whitehill, un bărbat cu mustață albă care îi privi cu amabilitate din spatele biroului. — Duncan, zise el, domnule Thaw, are o imaginație prodigioasă. Și un talent neîndoielnic. Și un fel aparte de a vedea lucrurile, din păcate. Zîmbi. Am spus din păcate pentru că, în situația asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la marginea hîrtiei pentru a le arăta cum ar trebui reprezentat becul. Thaw lucra impasibil, cu un chip cînd inexpresiv, cînd zăpăcit luptîndu-se cu furia și dezgustul. La un moment dat, îi șopti vecinului său, un student cu fața pătrată, mustață blondă, bine-îmbrăcat: — E incredibil. — Ce anume? — Să faci artă cu un bec mort. — Recunosc, nu-i prea amuzant, dar poate că e cazul să învățăm să mergem înainte de a alerga. Avea un limbaj nesărat, de student care-și plătește cursurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în dulapul gol. — Ar fi trebuit să-ți iei un lacăt înainte de a-ți lăsa lucrurile de valoare aici, zise el. Poți să-ți cumperi unul destul de bun cu doi-trei șilingi de la Woolworth. Thaw îl recunoscu pe vecinul lui cu mustață blondă, care stătuse lîngă el de dimineață, cel care doarea să meargă înainte de a alerga. O străfulgerare de intuiție, care nu avea de-a face cu logica sau vreo probă materială, îl convinse că el era hoțul. — Ai dreptate, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prin caracterul lor ciudat. Molly Tierney expunea un peisaj exotic în care douăzeci sau treizeci de blonde ca ea își spălau părul într-o cascadă. Pictura lui Macbeth părea ca un Van Gogh fals. Un profesor grăsuliu, cu părul și mustața albe, intră și se plimbă prin fața tablourilor, vorbind pe un ton superior despre țelurile artei și indicînd cu mîna lui grăsulie acele tablouri ale căror calități sau defecte îi ilustrau ideile. O dată sau de două ori se opri și privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
unor rînjete care mai de care, a unor priviri strivitoare și capete care hohoteau. Veselia se prăbuși ca un val peste carapacea lui de singurătate și gravitate. Am nasul verde sau ce? rînji el și se așeză lîngă studentul cu mustață blondă pe care îl urîse instictiv cîndva. — Nu, dar arătai ca Cezar care meditează cu capul lui Pompei în mînă. După curs, merseră la cantină împreună. Pe studentul mustăcios îl chema Kenneth McAlpin. — E ciudat să-ți bei cafeaua în locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Vecinii care se urau de moarte îi încredințau secretele. Dar, uite că s-a dus. Și bunică-tău, bătrînelul acela bun. Tonul ei îl irită pe Thaw. Nu și-l mai amintea pe tatăl mamei lui, un bărbat înalt cu mustață albă care locuia într-o vilă cuplată, pe strada următoare. Femeia oftă și zise: — Bineînțeles că bunică-ta a murit prima. O iubeai mult de tot pe bunicuța ta. — Chiar așa? întrebă Thaw uimit, pentru că nu-și mai amintea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Simți că se odihnise bine, dar Rima încă dormea, așa că se hotărî să nu se miște. Alte cupluri stăteau întinse și chiar se mîngîiau la adăpostul sacilor de dormit. Se auziră aplauze și un bărbat mărunt și încruntat, cu o mustață bogată, stătea cu un microfon în mînă pe trepte. — Oameni buni, mă bucur să mă întorc în legendarul Unthank, unde am avut parte de experiențe legendare. Am de gînd să-i dau drumul cu o chestie nouă, i-a bombardat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]