75,178 matches
-
trebuie să fie repartizate Între toți, după capacitățile fiecăruia. Este un fapt recunoscut că viața individuală și a societății În Întregime, poate să fie amenințată atât din interiorul Statului, cât și din exterior, prin intervenția altor State. Deci, apare problema necesității de a asigura dubla protecție a siguranței private și publice, prin mijloacele organismelor judiciare și de poliție, de asemenea a organismelor militare, apte să Îndeplinească funcțiile lor respective. Este de Înțeles că o apărare solidă contra agresiunilor exterioare presupune o
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Bulletin trimestriel de la Société de Legislation comparée de Paris (1934, nr. 4) . În sumar ni se prezintă: I. Organizațiile statale și prestatale; II. Definiția Statului, Etatism, legalitate, pozitivitate; III. Productivitatea juridică originară a indivizilor și grupurilor. Consecințe pentru viața Statului: necesitatea unei lucrări (activități) permanente a acestuia; IV. Exemple istorice. Disoluția Imperiului Carolingian și și fenomenologia politicii subsecventă. Manifestări caracteristice ale crizei și formării etatismului: V. Criza Statului modern. Tentative și soluții. VI. Concluzie. Adevărul de la care pleacă analiza filosofului, este
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sânge, anterioară, În linie maternă, constituie legătura primelor unități sociale”. Aici, se menționează „legea răzbunării (a vendetei)” sau „legea talion”ului, În perioada „gentilică” a evoluției istorice. Statul se formează, ca urmare a unirii ginților, Într-o „unitate superioară, pentru necesități temporare, apoi permanente, de conciliere sau de apărare; Statul ar fi deci, În mod esențial, o unitate supragentilică”. 2. Cea de-a doua poziție - relevă filosoful neokantian - rezidă În afirmația că „un anumit caracter politic” poate fi constatat chiar În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
tinzând de a impune activității altuia limitări corespunzătoare, cu condiția de a-și recunoaștelui Însuși supuneri față de limitări analoge, vis-à-vis de exigențele altuia”. Reflectând la „rezultanta” ce decurge, psihologic, din diversele tendințe individuale, gânditorul ajunge la concluzia că: „Printr-o necesitate profundă și umană, se poate afirma că acolo unde este societate (ceea ce e totuna cu a spune: acolo unde există un om), există un drept”. Ceea ce nu e totuna cu a spune că există, deja, un Stat În realitatea lui
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cu pretenții arbitrare sau extra-legale) și regulile coerente ale Statului. În scara evoluției juridice, există grade extrem de diverse ale unor astfel de contradicții firești, „naturale”. Toate Însă, trebuie să recunoaștem, aparțin „genului logicii dreptului”. Filosoful Dreptului face observația profundă asupra „necesității În care se găsește Statul, de a Îndeplini continuu acest efort de a atrage În puterea sa organismele inferioare, care, insidios, pun existența sa În pericol”. Aceasta este, În fond, trama, „textura vieții istorice a Dreptului și a Statului și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
eu sunt poporul». «Orice spune el, el minte; și tot ceea ce el posedă, el a furat. Totul este fals În el: cu dinți de furat el mușcă». «Numai acolo unde Statul Încetează, Începe omul care nu este superfluu: Începe cântecul necesității, melodia unică și căreia nimic nu i se poate substitui. Acolo unde Statul Încetează, nu vedeți voi acolo-jos, frații mei, arcul-În-cer și punțile supraomului?»”. Mihail Bakunin - alt reprezentant al poziției critice față de rolul statului - scria: „Statul este o instituție istorică
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
al XIX lea Statul ar fi dispărut. Astfel de doctrine confundă sistematic conceptul de Stat cu acela de guvernământ. Din erorile sau greșelile fiecărui guvernământ, aceste doctrine trag concluzia - printr-un paralogism manifest - că Statul trebuie distrus. Ele reafirmă apoi, necesitatea unui număr de reguli juridice fără care viața În comun ar fi imposibilă, „dar care presupun totuși, realmente și logic, existența unui Stat”. Pentru că una din regulile juridice, adesea invocate de Înșiși teoreticienii anarhismului, este aceea a obligației, „așa cum ea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
concluse”. Aceste doctrine, care coincid cu cele ale lui Proudhon și Tucker, fac abstracție de „complexitatea oricărui regim contractual și de problemele ce izvorăsc inevitabil din el”. „O experiență milenară probează că: cine zice contract, zice posibilitate de controverse și necesitățile unei puteri de a le judeca”. Expresia extremă a doctrinelor individualiste se găsește În formula care declară Statul ca fiind un „rău necesar” și care afirmă că acest rău este destinat să dispară Într-un viitor mai mult sau mai
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
la dificultăți insurmontabile, când este vorba de probleme concrete, cum ar fi problema războiului, când blamul coexistă cu aprobarea. Astfel, Humboldt declară contradictoriu: „Statul nu trebuie prin nici un motiv să provoace războiul, nici chiar să-l Împiedice prin violență, dacă necesitatea se impune la asta; el trebuie să acorde o deplină libertate cu scopul ca influența acestuia asupra spiritului și asupra caracterului să se răspândească În toată națiunea; și el trebuie special să evite toate instituțiile pozitive care pregătesc națiunea pentru
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Război Mondial, ideea că poate fi admis „ca un ideal de ordin etic sau deontologic care, filosoficește, să se opună realității empirice existente; dar ar trebui totuși a proba bine fondat, adică valoarea acestui pretins ideal. Ar trebui deci, cu necesitate, să se demonstreze că slăbirea progresivă a ordinii juridice ar crește valoarea vieții, și ar permite de a fi atinse forme de activitate mai Înalte și mai perfecte”. Argumente contrare ar putea fi aduse, anume că: „slăbirea ordinii juridice, ca
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
tins să atribuie Statului o funcție cu mult mai amplă, mergând până la a-i Încredința sarcina de promovare a culturii („Kultur-Staat” sau „Stat cultural” și de „organizare a muncii”). Astfel este Teoria lui Fichte expusă În opera Statul comercial Închis. Necesitatea unei energice intervenții a Statului pentru rezolvarea problemelor economice și sociale, În genere a fost susținută, de asemenea, de „Școala socialismului de catedră” etc. Giorgio del Vecchio remarca faptul important că această autoritate, care este esențială oricărei organizații juridice, poate
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Un principiu care ar declara valabile a priori toate acordurile posibile, oricare ar fi caracterul și conținutul lor, a parte subjecti și a parte objecti, nu s-ar putea justifica În nici un mod. Validitatea acordului se poate deduce numai din necesitatea rațională care determină În acelaș timp conținutul acordului. Este valid pactul prin care Statele se pun de acord a se recunoaște și a se respecta reciproc Într-o societate de egali; e Însă o simplă iluzie a voi să derivăm
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ar implica Între State „un raport de preeminență și de subordonare (adică unul dintre ele ar comanda altuia!) nu rezistă criticii reale! Aceasta, pentru motivul exact că aici, nu este vorba despre o expresie unilaterală de voință, ci despre o necesitate rațională care se impune tuturor”. „Suveranitatea Statului, ne spune profund gânditorul italian al Dreptului, se afirmă Într adevăr ca atare numai atunci când Statul nu reneagă presupunerea sa, cu alte cuvinte calitatea sa de membru al unei Societăți posibile de State
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
prin aceasta să-și nege Însăși natura sa.” Așadar, există, În ordinea rațională, o Societate necesară a Statelor, constituită din obligația reciprocă de recunoaștere și coordonare. „Există, de asemenea, În ordinea istorică sau empirică o convingere general răspândită a acestei necesități, cu alte cuvinte un sens mai mult sau mai puțin obscur, dar Întotdeauna adânc, al obligativității coordonării internaționale. Această convingere juridică, care e reflexul pozitiv al acestei necesități de drept natural sau rațional, se manifestă Înainte de toate În valoarea atribuită
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
asemenea, În ordinea istorică sau empirică o convingere general răspândită a acestei necesități, cu alte cuvinte un sens mai mult sau mai puțin obscur, dar Întotdeauna adânc, al obligativității coordonării internaționale. Această convingere juridică, care e reflexul pozitiv al acestei necesități de drept natural sau rațional, se manifestă Înainte de toate În valoarea atribuită În mod universal tratatelor liber consimțite, care nu implică În obiectul lor nerecunoașterea principiului fundamental menționat mai sus. „Ea se manifestă prin urmare, mai concret, Într-o serie
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
constata Giorgio del Vecchio - departe de a corespunde postulatului Societății universale a Statelor, la care visase și Kant. Imperfecțiunile acesteia, În comparație cu acel Înalt Ideal, s-au dovedit tot mai grave și mai evidente. Numeroasele probleme ivite În interpretarea Pactului, și necesitatea deseori respectată a modificării sale, erau indiciile unei stări de criză, cu alte cuvinte se vădea că „organul nu era Încă adaptat funcției sale”. Giorgio del Vecchio nădăjduia profetizând: „Fără Îndoială deci - scria filosoful - o organizație nouă și mai adecvată
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
birouri, și, bineînțeles, la ce distanță față de pivnița bibliotecii orășenești, unul dintre cele mai tăinuite locuri din oraș. Ca și cum un administrator, adică eu, trebuia să știe și aceste secrete. Sau ca și cum ziua următoare s-ar fi declanșat o stare de necesitate și ar fi trebuit să ne ascundem cu toții, cu mic, cu mare, acolo. Dl. Valy, după ce amintește de anul în care fosa fusese inundată, vine cu unele explicații: Ușile astea două dau spre fosa exterioară unde-și aveau locul până
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mare plăcere chinuitorul apel zi de zi, dimineața, seara și foarte des noaptea. În apropierea lagărului, aproximativ la 300 m, se afla o clădire în care erau cazați tineri care frecventau o școală profesională. Când erau nevoiți să-și facă necesitățile, săreau pe ferestrele clădirii, se răhățeau și săreau iarăși pe fereastră, înapoi. E vorba, după cum ți-ai dat seama, de treaba mare, că pe cea mică o făceau direct de pe pervazul ferestrei. Se picurau cu boltă imitând fântânile arteziene. Spectacolul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
descărcat bateriile, încercați să vă găsiți o priză de unde să vă puteți încărca, indiferent ce cale veți urma pentru că toți suntem liberi să alegem calea sau priza, important este să o căutați și să doriți reîncărcarea bateriilor proprii, fiind o necesitate umană. În filosofia mea fantezistă, compar viața cu o casă, pe care noi am construit-o, cu pod, cu garaj sau beci și cuprinde de toate casa noastră, o avem acum întreagă și trebuie să o întreținem curată, nu? Facem
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
care noi am filozofat pe marginea subiectului nu a fost Însumată la așteptarea personajelor. E doar o buclă În narațiune, o pauză care n-a fost resimțită de către eroii noștri . La fel, dacă autorul acestor rânduri, mânat de o neașteptată necesitate fiziologică, s-ar ridica și s-ar duce la baie, asta n-ar Însemna că cititorul ar trebui să aștepte, bătând nervos darabana pe masă, Întoarcerea acestuia de la cele lumești pentru a-și continua lectura. Chiar și fără a traversa
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și șapte, ar fi rămas acolo, cu privirea opacă lipită de aer, până când cineva l-ar fi luat de-acolo sau l-ar fi Împins, ceea ce i-ar fi fost perfect egal. Nu avea puls, simțuri, conștiință, nedumeriri, sentimente, reflexe, necesități fiziologice, preferințe sexuale. Nu respira, nu transpira, nu bea, nu mânca. Nu se gâdila. Nici măcar nu se scobea În nas, lucru care a făcut numeroase somități medicale să se scarpine Încurcate În creștete. Nu putea fi Încadrat nici la catatonici
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
asta, imaginați-vă că aveam baie comună nu doar toate familiile de pe scară, ci toate familiile de pe toate scările, din toate casele, blocurile și cartierele, iar pentru a fi cât de cât sigur că prindeai loc când te surprindea o necesitate, cum ieșeai, trebuia să te așezi din nou la coadă, deși, ca să fiu sincer, nici nu aveai cum să ieși, pentru că baia ținea loc și de sufragerie, și de dormitor, era și sală de cinema, și stadion de fotbal, de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
minuțioasă, monolitică și plurivalentă a romanului ca gen proteic, semn de maturitate a unei culturi. Prozatorul a repetat de nenumărate ori această pledoarie, adunând cu bună știință toate locurile comune care s-au rostit și se mai pot rosti din necesitatea de a-l promova sau de a-l apăra, presantă și permanentă în cultura română. O reia, la fel de patetic ca alte dăți, și în primul volum de memorii, Sensul vieții și o vom regăsi, aproape identic și în celelalte volume
Nicolae Breban ca personaj by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9183_a_10508]
-
328, în volumul I), ocolișuri, divagări, juxtapuneri, restructurări din mers - reflexe și practici regăsibile în romanele brebaniene. Voi pleda - continuă autorul - până la ultima suflare pentru roman, așa cum îl văd eu, mărturisindu-mi de fiecare dată credința în viabilitatea sa, în necesitatea sa" etc. (p. 329, tot în vol. I) și argumentația e reluată cu obstinație de mai multe ori. Nicolae Breban este, în sensul bun al acestor sintagme, un preot al romanului, un oficiant superior al epicului, un credincios până la bigotism
Nicolae Breban ca personaj by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9183_a_10508]
-
capetelor noastre vii și înfierbântate desena cu claritate acea "cale lactee a destinului" - "cale" pierdută mai târziu, în timp și în alte vârste, poluate, cum sunt marile orașe care nu mai au stele în nopțile de august, de interese și necesități de toată mâna, derizorii, spre care ne împing poftele noastre mărunte și tiranica opinie publică". Volumul IV încheie periplul memorialistic, care, ai impresia, putea la fel de bine să continue alte sute sau mii de pagini. Discursul memoriilor brebaniene ia adesea aspectul
Nicolae Breban ca personaj by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9183_a_10508]