2,425 matches
-
Mă nedumerea Însă faptul că pentru tata această ființă fascinantă trecea drept pe jumătate nebună. Astfel de rude au stârnit foarte curând În mine pasiunea pentru istoria naturală și peisajul de țară, adică dorința de a scăpa de pomii extrem de nefirești din grădina din spatele casei, ca și de tot ceea ce reprezentau ei. Iar asta Însemna, fără să-mi dau seama, că Începusem deja să calc În picioare sufletul tatălui meu. Tânjeam din ce În ce mai mult, În taină, după ceea ce nu găseam la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
schițe ale lui Pisanello care au supraviețuit, având ca subiect animale și păsări individuale, este aproape total. Schițele și desenele sunt pe de-a-ntregul și izbitor de naturaliste: și totuși, În tablou, subiectele lor devin la fel de heraldice și simbolice, la fel de nefiresc alăturate, ca animalele Într-o tapiserie. Nu cunosc o altă pictură care să demonstreze mai convingător și mai emoționant această stranie orbire culturală; și este cât se poate de potrivit ca Pisanello să-l fi ales pe sfântul patron al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
și învățătoarea. Moașa arăta ca fiind pregătită pentru o lungă călătorie, cu un măgar acoperit cu pături și coșuri de-o parte și de alta. Caravana nu avea să se oprească doar pentru că se întâlnise cu o femeie singuratică; era nefiresc să oprești turma într-un loc fără apă, în care nu s-ar fi putut nici măcar adăpa. Totuși, Inna s-a apropiat de Iacob, mânându-și măgarul și așezându-se în mers cu un pas în urma lui. Inna nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și a cerut țipând o haină ca să-l acopere și apoi l-au cărat pe brațe pe deasupra apei. Vaietele s-au potolit când a fost adus Iacob, fără simțire, atârnând în brațele fiilor săi, cu piciorul stâng într-o poziție nefirească de parcă nici n-ar mai fi fost atașat de corpul lui. Inna s-a precipitat și a pus să fie ridicat cortul tatălui meu. Bilha a făcut focul. Bărbații stăteau neputincioși. Ruben nu știa să le spună nimic și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
sunt faimoși ca magicieni și vindecători. Doamna o privea cu bunăvoință pe Meryt și, când a văzut că e fată deșteaptă, Ruddedit a trimis-o să învețe meserie de la o moașă bătrână de-a locului, o femeie cu niște degete nefiresc de lungi care le purta noroc mamelor. Meryt se făcuse femeie în toată firea în acea casă și, la fel ca mama ei, se măritase cu un brutar de acolo. Fusese un om bun și se purtase frumos cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
oară. Armatei i se dăduse un răgaz de două zile, pentru odihnă. Fiecare făcea ce putea. Unii dormeau, alții se plimbau, ori depănau amintiri. Alte desfătări nu aveau la îndemînă. Iahuben se plimba acum printre corturi. I se păru destul de nefiresc să vadă mereu printre căpitani și sfetnici pe un rob negru, al cărui cort era întins chiar lângă cortul din mijlocul taberei al marii căpetenii a armatei. Strălucitul și viteazul Puarem, marea căpetenie, stătea uneori de vorbă cu sclavul. Adesea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se auziră strigăte și se zări învălmășeală. Satul, ca toate satele oamenilor negri, era foarte mic și se putea cuprinde tot într-o privire. Țipau femeile, însă parcă țipau de bucurie, simțământ care în aceste împrejurări nu putea fi decât nefiresc. Unul dintre robii cei noi, care fusese luat să care hrană pentru frații săi dinăuntrul țarcului, veni repede, lăsând hrana săracă pe pământ, și strigă din răsputeri: - Au adus-o pe Ntombi!... Ntombi e aici! Mai-Baka simți că îi tremură
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soarele ardea prea tare... El m-a înnegrit! Copilul nu pricepu. Se uită spre răsărit, la soarele care se ridica deasupra munților, apoi se uită din nou la Auta. Sclavul începu iar să râdă. Copilului i se părea straniu și nefiresc nu numai trupul negru al omului străin, dar și glasul lui gros în care putea recunoaște și bubuitul tunetului, așa de des în acești munți, dar și ceva ce parcă semăna cu sunetul pe care-l scot ciobanii bătând cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mă îngrijorează mai mult de când nu mai este, decât atunci când era. Marele Preot păru că se gândește la ceva nou. În privirea lui nu se vedea nici nehotărâre, nici îndoială, dar în tăcerea sa, care lui Auta i se păru nefirească, clocoteau parcă ape ciudate. Apoi, pe neașteptate, bătrânul surâse și, oricât de stăpân era pe sine, lui Auta nu-i scăpă că surâsul era adus de voință. - Știu că ai să te întristezi pentru ceea ce am să-ți arăt; zise
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bătrân, Tefnaht clătină din cap cu îndoială, părîndu-i-se că Marele Preot aiurează. Zise: - Să mergem m corturile noastre, sa nu-i supărăm șezând aici prea mult. Și slăvitul nostru stăpân e obosit. Marele Preot îl privi mirat. I se păru nefirească această nepăsare, tocmai acum când începeau să afle atâtea lucruri uimitoare. Dar gîndindu-se mai bine, își dădu seama că nu era nepăsare, ci oboseala pe care le-o stârneau toate aceste minuni învălmășite și neașteptate, care năvăleau asupra lor de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Altminteri i-ar fi dat daruri și jertfe, iar Auta nu vroia decât hrană dobândită cinstit. Stătea la marginea lanului, cu sacul alături, și se gândea la mijlocul cel mai bun al strămutării luntrei mari pe Piscul Sfânt. I se părea nefiresc să se gândească la asta anume el. Dar străinul cel vârstnic, pe care Auta îl socotea un fel de căpetenie chiar dacă ei ziceau că nu au căpetenii, i-a spus o dată că nu știa cum să strămute luntrea mare în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
douăzeci de mii de ani... Hor îl întrerupse: - Asta nu înseamnă că Auta are de așteptat douăzeci de mii de ani. Nu, Auta, în câțiva ani ai să înțelegi și tu multe lucruri care ți se par acum întunecate sau nefirești... Mai ales dacă ai veni cu noi... - Unde cu voi? strigă Auta. - Pe planeta noastră, pe Hor cel roșu, cum i-ai spus tu. Știi că nu e chiar roșie, se vede numai așa pentru că avem multe nisipuri și aer
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nici o taină?... Hai să-ți spun. Egiptenii, sau poporul roșu, rome, cum se numeau ei înșiși, n-au avut, sau cel puțin istoria nu cunoaște, "o copilărie sălbatică". Și limba și scrisul se prezintă azi evoluate de la început, ceea ce e nefiresc. Dacă n-au fost atlanții de același neam, deci cu posibilitatea unei contopiri ușoare, de unde toată explozia aparent subită de cunoștințe și certitudini, de îndemînare superioară în construcții, în irigații? Chiar așa, din nimic? - E foarte greu de admis... S-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corespunzător. Iar la asta ești expert, spuse Emilian. Ai încărcat toată mașina numai cu lucruri de ale tale. Noi nu ne-am luat mare lucru, spusei. Numai haine, nu-i așa, Angi? Deja mă comportam cu el cu o naturalețe nefirească. Privirile aruncate în continuare sunt sigură că i-au atras atenția Améliei, însă noi continuam așa. La cea mică atingere pe sub masă clipeam într-un anume fel, ce mai, ne comportam ca doi îndrăgostiți furișați. Avea farmec. Mie mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fără a fi băgată de nimeni în seamă, chiar cu puțin înainte ca liceeanul să se fi dedicat fâlfâirilor sale stratosferice. Colțișorul de hârtie era (cea mai probabilă ipoteză) scris tocmai de către Sinistrat, în interminabilele ore în care zăcuse, sub nefireasca lui narcoză, înțepat exact la degetul la care majoritatea vecinilor se așteptaseră să-l vadă înțepat. Dacă l-ai fi putut examina. Caligrafie, firesc, roșie. Tremurată. Vag incoloră. Petecul, transcris cu sânge, lua acum apă, se usca, liorpăit de vânt
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vomă veche, probabil, de câteva zile. Fetița a fost dusă la orfelinat, de unde a menținut o relație sincopată cu mama - niște vizite lipsite de regularitate, pentru care Bev făcea un efort ca să apară în stare de trezie. Cele două interacționau nefiresc, supravegheate de o asistentă socială conștiincioasă și zâmbitoare. Apoi, când Susan avea vreo șase ani, vizitele au încetat cu totul. Când a întrebat unde e maică-sa, i s-a spus că Bev s-a mutat în străinătate, ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a început să plângă - la început mai liniștit, după care din ce în ce mai tare, cu sughițuri pe care a încercat să și le reprime în spatele mâinii cu care își acoperise gura. — Îmi cer scuze, a bolborosit el. —N-ai de ce. Ar fi nefiresc dacă nu ai suferi, l-a asigurat Fiona cu blândețe. Nu știu cum o să reușim să trecem peste toate astea. Fiona s-a aplecat peste pat și l-a strâns de mână. —E mai bine așa, decât să fii nevoit să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
te împiedică să te bucuri de ce-ți oferă „acum”. - Și ce-mi oferă „acum”? - Iubire și șansa la fericire. - Mă faci să râd. - Mereu neîncrezătoare, mereu suspicioasă. E firesc să alungi fericirea în acest mod. - Cu el firescul devine nefiresc și tot ce e firesc mă strânge într-o nefirească neputință de a plânge. - Mai ești și poetă pe deasupra... - Doar mă joc uneori cu cuvintele, la fel cum alții se joacă cu mine. - Și uite că a ieșit ceva frumos
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Și ce-mi oferă „acum”? - Iubire și șansa la fericire. - Mă faci să râd. - Mereu neîncrezătoare, mereu suspicioasă. E firesc să alungi fericirea în acest mod. - Cu el firescul devine nefiresc și tot ce e firesc mă strânge într-o nefirească neputință de a plânge. - Mai ești și poetă pe deasupra... - Doar mă joc uneori cu cuvintele, la fel cum alții se joacă cu mine. - Și uite că a ieșit ceva frumos până la urmă. - Din mine? - Da. - La ce-mi folosește? - La
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
amețitor ca o cascadă cu cădere Încetinită. Dar ce m-a năucit peste măsură, lipsindu-mă de orice consistență, a fost atunci când am trecut pe lângă umărul ei și am simțit adierea stârnită de genele-i enorme, care clipeau cu foșnet nefiresc, umbrindu-i obrajii Îmbujorați, cu pomeții ușor ridicați. În scurtă vreme, majoritatea băieților din școală se Îndrăgostiseră de Otilia. Era Într-o clasă paralelă cu a noastră, Într-a 11 B,”la agro”, cum le spuneam celor de la mecanică agricolă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mea ca pe o neînțeleasă curiozitate. Și au rămas cu gurile strâmbe când bruta de Buzat m-a Îmbrâncit cu toată puterea, rânjind samavolnic. Însă rânjetul i-a Înghețat pe gură, căci m-a văzut prăbușindu-mă În aceeași poziție nefirească În care mă aflam, izbindu-mă cu capul și trunchiul de platou cu un zgomot surd, Într-o verticalitate perfectă. Au rămas toți fără grai, Înmărmuriți. Nicio zgârietură, nicio sângerare, niciun vaiet. Auzeam vag și percepeam totul ca prin țesătura
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pahar cu apă, să-și revină. Tremura din tot corpul și avea broboane mari de transpirație pe frunte. Prin ușa deschisă a capelei năvăliră ultimele raze crepusculare, iar un vântișor rătăcit fâlfâi o clipă limbuțele incandescente ale lumânărilor, alungindu-le nefiresc. La scurt timp se ivi și preotul, Înalt și slab, Însoțit de “nea Gore”, un burtos cu mustățile arcuite, “tovarăș de haită” cu tata, cum Își spuneau ei În momentele de “grațioase Întâlniri nocturne”. Se apropie de sicriu și așeză
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
timp după ce se făcuse nevăzut, a apărut de după colțul blocului, cu o privire de Învingător. Era Îmbrăcat Într-un costum de tergal, cu dungi verticale, luminoase, de un alb strălucitor. Poate că părea așa și din cauza luminii de o limpezime nefirească, datorată soarelui ivit de după ploaia generoasă de mai Înainte. Mânecile și poalele hainei Îi erau Într-adevăr cam lungi, iar pantalonii i se Încrețeau bine pe la glezne. Cu toate astea, ne uitam cu toții ca prostiți. Iulian nu mințise. Îl priveam
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cameră, țopăia și râdea minute În șir. Florile erau culese din Grădina Mănăstirii, aflată undeva, la marginea orașului, dincolo de câmpie. O dată la șapte zile călătoria lui Într-acolo se transforma Într-o adevărată aventură. Era Înalt și slab, cu degetele nefiresc de lungi, fapt care Îi conferea o anume delicatețe În a apuca orice obiect. Locuia Într-o clădire veche, din cărămidă roșie, undeva spre Mahalaua Cărbunarilor, și, pentru rarele lui apariții printre oameni, i s-ar fi putut spune, cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o vrăbiuță hoinară. Sărea de pe un picior pe altul, mă căuta cu privirea și se Înființa În grupul de băieți unde mă aflam, sorbindu-mă lung, cu niște ochi imenși. Se bâțâia pe lângă mine mereu, legănându-se pe piciorușele ei nefiresc de subțiri, ca și cum ar fi mers pe sârmă. Băieții Încercau să o Îndepărteze din preajma mea răstindu-se la ea, Împingând-o cu piciorul ori trimițând-o să se joace cu fetițele de vârsta ei. Poate că-i nebună, a zis
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]