2,731 matches
-
August II Mocny"), Stanisław Leszczyński, August al III-lea și Stanisław August Poniatowski. Statul polono-lituanian de după Uniunea de la Lublin a reprezentat un contrapunct interesant în perioada monarhiilor absolute din Europa Occidentală. Sistemul său politic cvasi-democratic, numit „libertatea de aur a nobilimii”, a reprezentat o situație politică fără precedent în istoria Europei. Din nefericire, luptele puternice dintre nobilimea mai săracă, magnații ("panii") și regii aleși au subminat valorile cetățenești și au erodat, treptat, autoritatea și puterea guvernului. După seria războaielor pustiitoare din
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
Uniunea de la Lublin a reprezentat un contrapunct interesant în perioada monarhiilor absolute din Europa Occidentală. Sistemul său politic cvasi-democratic, numit „libertatea de aur a nobilimii”, a reprezentat o situație politică fără precedent în istoria Europei. Din nefericire, luptele puternice dintre nobilimea mai săracă, magnații ("panii") și regii aleși au subminat valorile cetățenești și au erodat, treptat, autoritatea și puterea guvernului. După seria războaielor pustiitoare din secolul XVII (cele mai notabile fiind Răscoala lui Bogdan Hmelnițki și Potopul), Polonia-Lituania a devenit un
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
învățători, preoți, medici, etc). Reformele sociale, ca urmare a revoluției de la 1848, au în vedere în principal ștergerea iobăgiei, urmată de câștigarea libertăților individuale pentru miile de locuitori ai județului, dar și restrângerea unor drepturi și privilegii de care dispunea nobilimea până în acel moment. Aceste măsuri au drept rezultat crearea categoriei țăranilor liberi stâpâni pe munca și pe beneficiile muncii lor. În 1872 are loc desfințarea sistemelor de bresle și a îngrădirilor care nu permiteau libera deprindere a unor meserii de către
Județul Mureș () [Corola-website/Science/296665_a_297994]
-
șerbie), la afirmarea unei identități proprii și a revendicărilor sociale și politice consecutive, a căror concretizare este statul român independent. În Evul Mediu, religia era, mai degrabă decât limba, principalul reper identitar al populațiilor. În Transilvania, pe atunci condusă de nobilimea maghiară catolică, schisma religioasă din 1054 a inaugurat o discriminare negativă a populațiilor credincioase Ortodoxiei, anume „șcheii” (slavii precum sârbii, bulgarii sau rutenii) și mai ales românii, care au fost considerați doar ca „națiuni tolerate”, deși constituiau populația majoritară a
Renașterea națională a României () [Corola-website/Science/296814_a_298143]
-
a populației române din Transilvania. Pe 3-16 septembrie , tot la Blaj, a fost convocată o adunare populară, adunându-se 60 000 de oameni înarmați ce nu acceptau unirea Transilvaniei cu Ungaria, cerând autonomia provinciei și încetarea represiunii. Determinați de intransigența nobilimii maghiare, reprezentanții români transilvăneni au sprijinit chiar și o posibilă apropiere cu Imperiul Habsburgic prin crearea unui stat autonom românesc în inima acestuia. Se dorea chiar unirea celor trei provincii sub conducerea Austriei. În toamna 1848 a fost aplicat principiul
Renașterea națională a României () [Corola-website/Science/296814_a_298143]
-
caimacani-locțiitori de domn, având sarcina de a pregăti alegerile. În octombrie 1857, la București și la Iași, s-au deschis cele două adunări ad-hoc, prin care numai marii boieri și clerul au participat la vot direct, în timp ce țăranii și mica nobilime au participat prin delegații. Ambele adunări au votat rezoluții privind unirea, denumirea viitorului stat-România, ideea instaurării monarhiei străine. Propunerile au fost înaintate la Paris, și după discuții prelungite, la 7/19 august 1858 a fost semnată Convenția de la Paris, oferind
Renașterea națională a României () [Corola-website/Science/296814_a_298143]
-
maghiar va atinge o mare dezvoltare economică și militară, care îl va transforma în centru de rezistență anti-otoman. După bătălia de la Mohacs, partea centrală a Ungariei este supusă Imperiului Otoman. În partea nord vestică va guverna o dietă din vechea nobilime ungurească. Vechea cultură maghiară va conviețui în Principatul Transilvaniei. Numărul total al vorbitorilor limbii maghiare ca limbă maternă este estimat la cca. 14,5 milioane de oameni, dintre care 10 milioane trăiesc pe teritoriul Ungariei. O parte a populației vorbitoare
Maghiari () [Corola-website/Science/296871_a_298200]
-
numi un castelan cu drept de reprezentare, pe Gheorghe Stolcz. În 1514 a izbucnit răscoala țărănească ce a fost condusă de Gheorghe Doja. Cu acest prilej, mulți țărani de pe domeniul Hunedoarei au fost închiși în cetate drept pedeapsă. Cu sprijinul nobilimii, Ioan Zapolya a înăbușit răscoala. Sfârșitul sec. XVIII, precum și secolele XIX și XX, marcheză probleme noi, legate de conștiința de neam, de spiritualitate. Aici s-a dezvoltat o spiritualitate românească autentică. În numeroasele biserici sau mănăstiri ortodoxe ca cele de la
Hunedoara () [Corola-website/Science/296882_a_298211]
-
Ungaria nu a fost transofrmata în pașalâc, ci într-un stat supus suzeranității otomane. Ambii pretendenți, Ioan Zapolya și Ferdinand de Habsburg au fost încoronați ca regi ai Ungariei, desfășurându-se un război civil. Ioan Zapolya s-a impus cu ajutorul nobilimii, turcilor și al lui Petru Rareș. A făcut un act de supunere solemnă față de sultan. Ungaria plătea tribut anual, iar politică externă era în conformitate cu Poarta. În 1538, Ioan Zapolya și Ferdinand de Habsburg au încheiat pacea la Oradea. În Transilvania
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
ca rege al Ungariei pe fiul lui Ioan Zapolya, un prunc de câteva luni. Au urmat lupte între cele două tabere. În 1541, sultanul Soliman Magnificul a intervenit direct în problema succesiunii pe tronul Ungariei, i-a arestat pe fruntașii nobilimii la Buda și a impus divizarea Ungariei în patru părți. Transilvania și câteva comitate din estul Tisei, inclusiv cetățile Oradea și Casovia au rămas sub stăpânirea lui Ioan Sigismund II Zapolya. Banatul a fost oferit unui nobil maghiar, Petru Petrovici
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
regale, dreptul asupra moșiei fiind exercitat de familie sau clan nobiliar, fiind toți descendenții unui strămoș comun. Unii obțineau noi moșii prin donație. Elitele de sași și secui au dobândit moșii prin danie regală sau achiziții și s-au integrat nobilimii. Mulți cnezi și voievoizi au urcat la rangul nobiliar. Țăranii erau în mare parte iobagi, indiferent că erau români sau unguri. Obligațiile iobagilor erau însă mai mari pentru că rezervă seniorială era mai mare. Iobagii plăteau dijma bisericii catolice, iar a
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
ultimele regiuni păgâne ale Europei care au trecut la creștinism. După două războaie civile, Vytautas cel Mare a devenit mare duce al Lituaniei în 1392. În timpul domniei lui, Lituania a ajuns la apogeul expansiunii teritoriale, a început centralizarea statului, iar nobilimea lituaniană a căpătat un rol din ce în ce mai important în politica de stat. În marea bătălie de pe râul Vorskla din 1399, forțele combinate ale lui Toktamiș și Vytautas au fost învinse de mongoli. Datorită strânsei cooperări, armatele Lituaniei și Poloniei au obținut
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
strânsei cooperări, armatele Lituaniei și Poloniei au obținut apoi o mare victorie împotriva cavalerilor teutoni în 1410 în bătălia de la Grunwald, una dintre cele mai mari confruntări din istoria medievală a Europei. După moartea lui Jogaila și a lui Vytautas, nobilimea lituaniană a încercat să rupă uniunea între Polonia și Lituania, alegând independent mari duci din dinastia Jagiellonă. Dar, la sfârșitul secolului al XV-lea, Lituania a fost obligată să caute o alianță mai strânsă cu Polonia după ce puterea crescândă a
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
Între mijlocul secolului al XVI-lea și mijlocul secolului al XVII-lea, cultura, arta și educația au înflorit, alimentate de Renaștere și de Reforma Protestantă. Din 1573, regii Poloniei, în același timp mari duci ai Lituaniei, au fost aleși de nobilime, care a primit Libertățile de Aur, din ce în ce mai largi. Aceste libertăți, în special cea de "liberum veto", a dus la anarhie și în cele din urmă la disoluția statului. În timpul Războaielor Nordului (1655-1661), teritoriul și economia Lituaniei au fost devastate de
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
Război al Nordului (1700-1721). Războiul, o epidemie de ciumă, și o foamete s-au soldat cu moartea a circa 40% din populația țării. Puterile străine, în special Rusia, au început să domine politica internă a Uniunii. Numeroase facțiuni din sânul nobilimii au utilizat Libertățile de Aur pentru a bloca orice reformă. În cele din urmă, Uniunea a fost divizată în 1772, 1792 și 1795 de către Imperiul Rus, Prusia, și Austria Habsburgică. Cea mai mare parte a teritoriului lituanian a devenit parte
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
în casta militară. Naționalist înainte de toate, el voia să țină Rusia în război, fie sub autoritatea guvernului provizoriu, fie fără. Mai degrabă sau chiar pre-fascist decât monarhist, el a devenit totuși destul de repede o speranță a fostei clase conducătoare, a nobilimii și burgheziei, și a tuturor celor care aspirau la o revenire la ordine, sau doar la pedepsirea severă a bolșevicilor . În fabrici și în armată, a început să se prefigureze pericolul unei contrarevoluții. Sindicatele, în care bolșevicii erau în majoritate
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
ci luptau pentru răsturnarea țarismului (în copilărie, Nicolae și familia lui au supraviețuit unei tentative de asasinat cu bombă plasată în tren). Radicalizarea grupurilor politice era consecința refuzului țarului Alexandru al II-lea de a accepta cererea secțiunii liberale a nobilimii de adoptare a unei forme de guvernare reprezentativă (nu un regim parlamentar și cu atât mai puțin un sistem bazat pe sufragiu universal, era vorba doar de un sistem tipic epocii, care să fie bazat pe o adunare consultativă în
Nicolae al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/298304_a_299633]
-
din partea țarului. De altfel nu mai târziu de 6 august 1905 devine clar că țarul nu intenționează să accepte un parlament democratic și cu putere de legislator, așa cum cerea populația, ci doar unul pur consultativ și format în majoritate din nobilime. În aceste condiții protestele de masă și confruntările de stradă continuă și începând cu 20 septembrie este declanșată spontan prima grevă generală din istoria țării; cu această ocazie fiind formate primele soviete ("consilii" sau "sfaturi") muncitorești la Petrograd și Moscova
Nicolae al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/298304_a_299633]
-
-l în frunte pe Oliver Cromwell. La puțin timp după moartea acestuia, se va produce restaurația Stuarților (1660-1688). Tentativele regilor Stuarți de a reinstaura absolutismul monarhic, precum și frica de catolicism a unora dintre supuși, va determina burghezia, aliată cu noua nobilime, să înlăture definitiv de la tronul Angliei dinastia Stuart și să-l aducă pe Wilhelm de Orania, ca regent al Angliei, în noiembrie 1688. Instalarea pe tron a acestuia, fără nici un fel de incident, a intrat în istorie sub numele de
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
sate, plus la aceasta, societatea începe a gândi altfel, deja nu mai sunau afirmații ca regele e sfânt, și încep a se gândi la drepturile și privilegiile pe care ar trebui să le posede, se referă, în mare parte, la nobilime și boieri. În domeniul agrar apar primele forme de tip capitalist. Se dezvoltă manufacturile. În plan social apare noua nobilime și se dezvoltă burghezia. Există două tradiții ale opoziției parlamentare față de monarhie. Magna Charta Libertatum (1215) stabilea un echilibru între
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
a se gândi la drepturile și privilegiile pe care ar trebui să le posede, se referă, în mare parte, la nobilime și boieri. În domeniul agrar apar primele forme de tip capitalist. Se dezvoltă manufacturile. În plan social apare noua nobilime și se dezvoltă burghezia. Există două tradiții ale opoziției parlamentare față de monarhie. Magna Charta Libertatum (1215) stabilea un echilibru între rege și reprezentanții Stărilor din regat. Monarhii din dinastia Tudorilor, Henric al VIII-lea și Elisabeta I, introduseseră anglicanismul și
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
urmându-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă față opoziției, permițând astfel victoria regaliștilor. Restaurația stuarților a apărut ca o soluție acceptabilă atât pentru burghezie cât și pentru mare parte a nobilimii. Restaurația s-a produs datorită faptului că opoziția era îndreptată împotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituție. În perioada 1660 - 1688, cât a durat restaurația, pe tronul Angliei s-au succedat Carol al II-lea Stuart (1660 - 1685) și
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
încredințată unui parlament bicameral alcătuit din Camera Lorzilor (membri ereditari sau numiți de rege), și Camera Comunelor (membri aleși prin vot cenzitar). Se edifică un sistem al partidelor politice: Tory, care susțineau puterea regală, erau în principal reprezentanți ai marii nobilimi; și Whig, protestanți și antiabsolutiști, erau reprezentanți ai burgheziei și claselor mijlocii, fiind adepți al liberalismului.
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
se executa doar asupra femeilor decedate. Cezar a crescut într-o locuință modestă dintr-o construcție antică (insula) în Suburba, cartier al clasei mijlocii a Romei. Familia lui Cezar, deși cu descendență patricienă, deci aristocrată, nu era înstărită, după standardele nobilimii romane. Astfel, niciun membru al familiei nu s-a făcut remarcat în societate în timpul copilăriei lui Cezar, deși, în generația tatălui său, avusese loc o reînnoire a averilor familiei. Mătușa paternă, Iulia, s-a căsătorit cu Gaius Marius, un general
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]
-
se executa doar asupra femeilor decedate. Cezar a crescut într-o locuință modestă dintr-o construcție antică (insula) în Suburba, cartier al clasei mijlocii a Romei. Familia lui Cezar, deși cu descendență patricienă, deci aristocrată, nu era înstărită, după standardele nobilimii romane. Astfel, niciun membru al familiei nu s-a făcut remarcat în societate în timpul copilăriei lui Cezar, deși, în generația tatălui său, avusese loc o reînnoire a averilor familiei. Mătușa paternă, Iulia, s-a căsătorit cu Gaius Marius, un general
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]