4,526 matches
-
în genunchi și în clipa următoare scoteau afară căruța aceea la care erau înhămați, și care era înfundată în ghearele pământului. Cine să iasă cu lopețile și să umple drumurile degradate? Păi cine să iasă? Nimeni! Dar nu ne smulgea noroiul când ieșeam după-amiezile în sat, devale, în zilele de lucru și de sărbătoare, tălpile opincilor și ale bocancilor? Ei, și ce dacă ni le smulgea? Nu le pingeleam la loc? Neputîndu-se adapta la acest joc complicat al pierderilor și al
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
să scuipe pe pereți și să-și șteargă picioarele de ei? Și discuția lui despre Pușkin?" Da, zice, da..." Dar se vede că lectura nu i-a spus nimic și genul acesta de literatură care scoate la iveală sau descrie noroiul vieții oamenilor îi e profund dezagreabilă. Bine, zic în sinea mea, luîndu-i cartea din mână și punînd-o în raft, o să-i dau acum ceva în care prin pasiunile oamenilor trece fiorul tragediei, dar purificat de beția care îi împinge pe
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
mai mic, Sae, a avut săracu grijă de vite, ba chiar a dat și la secere și la sapă, ca să pot eu să învăț, să nu trebuiască să mă întorc după ce toți au răbdat de pe urma mea, și să umblu prin noroi în opinci. Ce adică, a izbutit bietul Nilă, care abia știe să se iscălească, și n-o să izbutesc eu? De ce adică să nu izbutesc?! ― De ce să nu izbutești, mă, Marine?! Sau tu nici nu asculți ce bălmăjesc eu aicea?!! Auzindu
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
monumental al secției de învățămînt era în perfect contrast cu furnicarul omenesc ce-i asalta ușile. În dosul acestora, inspectorii ședeau bine ascunși. Murdari, nerași, mulți dintre ei băuți, solicitanții pîndeau cu îngrijorare pe coridor. Surtuce ponosite, ghete pline de noroi, mutre neroade și figuri viclene exprimînd orice afară de preocupări intelectuale, dădeau secției culoarea sordidă a sălilor de tribunal. Agățîndu-și speranțele de ceva mai puțin rău, mulțimea asta de suplinitori căuta, la fiecare început de an, alte posturi decît cele vechi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fost o întîmplare care a stîrnit în mine ecouri nostalgice, ca o pietricică azvîrlită în lac: cînd apa își reface oglinda, la mal încă se mai sparg valurile. Chiar din prima zi porni o ploaie cleioasă. Șanțurile se umpleau cu noroi. Ca să intre înăuntru mireasma ploii, am deschis larg ușa, geamurile fiind înțepenite în vopsea. Pe zbiceala de sub gard se apropiau doi inși. În smîntîna de pe șosea, clefăia cu cizme de cauciuc altul. În ploaie oamenii grăiau domol. Unul povestea cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Intri pe ea, bați la ușa din dreapta și ceri să-ți puie ștampila.” În povestire urma ceva nedeslușit apoi glasurile se pierdură. Din nou, pe o pală de vînt, sosiră cu putere și mai mare. Mergînd de a hoarța prin noroi, un flăcău cu privirile buimace traversa șoseaua. Bucuros, unul din glasuri îl strigă: - Ce-i, Petrache, ai căzut? - Noah! - Te-ai îmbătat, măi!... Încă nu contenise ploaia cînd s-a lăsat întunericul. După ce a șters cu ziar funinginea de pe steclă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nimic. G.G. (poet local) Pînă să înceapă școala am trecut o singură dată pe la hardughia din chirpici clădită în mijlocul satului și care era de obicei pustie. Prin ușile largi de hangar, deschise în peretele dinspre deal, se scurgeau fără opreliști noroaiele din curte. De curînd, din sălile de clasă fusese evacuat grîul, depozitat acolo în timpul campaniei de treieriș. Prin ferestrele cu perdele de tifon, grele de praf, nu puteai zări nimic. Aflată într-un hal fără de hal, de curățenia clădirii nu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nu se ocupa nimeni, nici chiar forfetarul Jugan care avea menirea s-o facă. Dumnealui era prea filosof ca să-și irosească timpul cu o îndeletnicire avînd rezultate atât de vremelnice. Curînd vor începe ploile iar copiii vor căra din nou noroaiele în clase. Raționînd cu justețe, forfetarul o trimitea pe fie-sa cea mică să descuie școala ca să măture dimineața în cancelarie. După un sfert de ceas, atât cît îi trebuia ca să-și bea țigara, dînsul făcea inspecție. Rezemat de parmalîcul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
săptămâna viitoare, că intru În inventar. Se muncește aici, ce să facem, trebuie să ținem lumina cărții aprinsă”. N-am luat niciodată cărți cu Împrumut de la biblioteca sătească. O singură dată am furat una, pe care am găsit-o În noroi, scăpată din buzunarele lui Foiște care se Îndrepta, gata beat, spre Bufet. Am ridicat cărticica, am șters coperțile cu o frunză de lipan și am vârât-o cu grijă În sân. Era o carte de poezie din care nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-n timp ce pulimea de rând se distra (chiar ne distram!) cu roadele toamnei pe câmpurile patriei noastre socialiste, acei părinți Își trimiteau odraslele la oraș să se mediteze cu profesori „adevărați” (adică din cei care nu se afundau În noroaie până la genunchi prin viile și lanurile de porumb ale IAS-ului) la materiile ce se cereau la examenele de admitere În liceu. Copiii ăștia cocoloșiți nu aveau ce căuta Între noi. Nu era vina lor, Îi obligaseră părinții, dar ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Văii. Fără să vrea, grăbiră pașii din ce În ce, până o luară de-a dreptul la goană, fără să le pese că stârneau cu zgomotele lor toate jivinele ce sălășluiau pe acolo. Nu le păsa că se târmoceau În noroiul Împuțit de pe marginea pârâului, că-și bășicau mâinile și obrajii În urzici, că se zgâriau și lăsau ațe și petice de țoale În spini. Răvășită, Valea se burzuluia În jurul lor. La o cotitură urlară de groază: de o cracă groasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Băieții se sprijiniră cu spinările de trunchiul cireșului. Erau murdari ca niște porci În care intrase Aghiuță. Aveau zgârieturi și vânătăi peste tot. Pielea le tremura și se scutura ca a cailor când alungau muștele și tăunii. Răsuflau din ce În ce mai adânc. Noroiul se zbicea pe ei și se făcea zgrunțuri. Zgomote Îi făcură să-și Întoarcă privirile către culmea dealului pe care acum se Înălța, semeț, conacul boierului cu os domnesc. Ei nu apucaseră să vadă casa cea mare, căci fusese demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
noastre nu cunoșteau șoseaua și se trezeau brusc, după cotitură, că le apare În față fundul pătrat al autobuzului. Cei mai mulți izbuteau să frâneze, dar au fost și destui care și-au boțit mașinile, dacă pe jos era mâzgă făcută de noroiul de pe roțile tractoarelor, polei ori zăpadă. Câțiva nefericiți nici n-au apucat să cârmească așa cum trebuia, au lăsat volanul drept și s-au repezit fie În duzii de pe marginea șoselei, fie printre ei și apoi În curtea unuia mic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dinți și ascuțea privirea neagră. Daie Gulu Îi spusese Într-o zi, nitam-nisam, că n-o să găsească nimica, degeaba caută. Îl miraseră cuvintele nebunului, căci el chiar nu căuta nimica atunci. Sta numai la soare și aștepta să se zbicească noroiul pe el. Era pe la amiază, pământul se Încinsese și mirosea a pâine coaptă În țest pe foi de nuc. După strânsul dinților, Învățase să se bată. Nu era Înalt, nici prea voinic, Însă cine Îi intra În pumni căpăta lovituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pucioasă, iadul cel negru Raiu-l izgoni. Muza se stinse În colțul ei albastru și-n loc de mângâioase și tăcute vorbe, În aerul odăii prinseră a se-nvârti spurcate creaturi din afunduri și Împuțiciuni scăpate: dihănii și monștri cu gheare-ascuțite, noroi și strigoi, pricolici, vârcolaci, năluci, arătări, un zgripțor de sânge-nsetat; negre stoluri de-naripate reptile și rău, printre ele, un Încruntat vasilisc ce năzuia ca ucigașa-i privire s-o-nfigă În a mea căutătură. Dar tot de pân-aci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ciudă, mai ales că Directorul, după ce scotocise prin cabinetul foto - cel cu geamurile vopsite -, Îi atârnase de gât șnurul de care se bălăbănea busola, pitită ca o țestoasă Între două carapace negre de metal. Copiii intraseră aliniați câte doi prin noroaiele adânci ale CAP-ului. Baronu Îi șoptise lui Ectoraș: „Diliu mai e și tac-tu ăsta...”. Fiul Directorului nu găsise argumente ca să-i dea un răspuns potrivit. Așa că se mulțumise să-i aducă la cunoștință celuilalt: „Tac-tu-i prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vesel Veterinarul. „Adu mata niște sârmă, că eu m-am luat cu treaba și am uitat.” Copiii se uitau cu Încântare la acea reprezentație și aproape că nu le părea rău că-și mânjiseră cizmele de cauciuc până sus În noroaiele Colectivei. Cei doi din țarc se murdăriseră ca niște porci, se Înjurau Între ei și aruncau vorbe grele și vițelului, fără să le pese că erau priviți de vreo treizeci de perechi de ochi. „Acestea, copii, sunt operațiunile de imobilizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nici oamenii ca toți dracii prin nămol. Frânghia de care porcul Înspăimântat atârna cu picioarele din spate În sus s-a rupt În zvâcnetul suprem de Împotrivire, când cuțitul pătrunsese, căutând beregata. În agonie, porcul o luase la goană, prin noroi, Îl ocolise pe cel care atunci se numea Ectoraș și zăcea căzut pe spate În nămol și se repezise spre via care Începea unde se sfârșea curtea. Fusese prins din urmă de vărul cel scund, Încălecat și lovit amarnic Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Învățaseră să zboare, legănați de zefiruri blânde, feriți de vreme rea și cu belșug de rai pe ogoare. Visul, Însă, apucase să se urâțească și, În cele din urmă, să pomeniseră iarăși fără aripi În spinări și cu tălpile În noroiul gras al ulițelor. În acea rătăcire a firii, nea Mitu Păcătosul - căruia, de la Întâmplarea cu aripile, i se spusese și Necredinciosul - nu putuse cu nici un chip să creadă În visul În care ceilalți se lăsau trași și Învăluiți. Mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Deși știa că Îl mințea ca să-și râdă de el, Ectoraș se hotărâse pe loc să lase baltă marea lui iubire, mai ales că, la câteva clipe după ce văru-său pomenise numele Mariei, dintr-o gospodărie de pe acea uliță plină de noroi Începuseră să se audă țipete și vaiete de femeie bătută. Băieții recunoscuseră glasul Mariei, fiica lui Toporan - omul cu care muierile bătrâne ale satului Îi speriau pe copii spunându-le că, dacă nu erau cuminți, Toporan Îi va descăpățâna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Își pierdu cunoștința. Remorca plină cu stupi alunecase Într-un șanț și stătea aplecată, gata să se răstoarne. Tractorul Încerca În zadar s-o urnească, roțile sale mai Înalte decât un stat de om se Învârteau nevolnic pe loc În noroiul gros. De o parte și de alta a drumului forestier pădurea fremăta, Înspăimântată, parcă, de urletele mașinăriei. Câțiva stupi, clătinați de zvâcnetele de animal rănit ale tractorului, se prăbușiră cu zgomot și se sparseră. Zeci de mii de albine Întărâtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
transmite Miliției, așa cum prevedea legea, situația cu abandonuri școlare, pentru ca părinții să primească amenzi pe care nu le-ar fi putut niciodată plăti - spre a-i convinge să-și trimită de bunăvoie copiii la Învățat carte. Pășeau cu greu prin noroaiele adânci și clisoase, iar din gura lui Foiște ieșeau niște mormăituri cu neputință de deslușit, bănuite de Director a fi Împotriviri la trudnica misie de a aduce pe făgașul cel bun pe rătăciții fii ai țiganilor. „Zi mai tare, maestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la mare dacă Însoțești grupuri de elevi și câte și mai câte. Păi dacă vrei, tovarășu’ Foiște, să mănânci franzeluță de pe urma Învățământului, nu e de ajuns numai să profiți În neștire de avantaje: mai trebuie să și transpiri nițeluș prin noroaie, că statul nu te ține În puf numai să te rățoiești de la catedră când nu pricep elevii care e diferența dintre comparație și metaforă...” Foiște pufni de câteva ori, apoi răspunse cu un glas vesel și din care se Înțelegea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ale poeziei, vehicule spre nemurire.” Aurel Martin Prefață la „Dor” poezii de dragoste”, Editura tineretului, 1969 MAMA Mama - i bătrână. și plânge ades. Câte leagăne ochii mamei țes pentru fratele meu - mort în război, fărâmițat în așchii de sânge și noroi! Plângi mamă ... Ca tine mai sunt atâtea mame bune pe pământ, ce‐ au alăptat copiii bucălați, și le‐ au fost tăiați, tescuiți, sfârtecați. Dar alte mame ca să nu mai plângă, din plânsul tău un vifor să se strângă, neiertătoare ură
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
furișat spre gară prin râpă să nu ne vadă cerberii primăriei alcoolul era monopol de stat; După ce cărarea ne‐a scos din hăul prăpastiei, ai leșinat Am început să țip dar nu era nimeni prin jur durerile te tăvăleau prin noroi mușcai iarba complice; După o vreme te‐ ai liniștit. Am reluat calea țuicii și m‐ am întors la liceu; În sat aș fi rămas cu mai puține întrebări dar poate mai zdravene. Una o știu de la tine: Oare de ce trăim
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]