37,536 matches
-
misterul montării, în pereții respectivelor încăperi, camere ascunse, de luat vederi. Briceagul intra ușor în carnea peretelui, faptul îl incită. Își intensifică scobilitura. Ieși la iveală, ceva, ca un capac de cutie de râme, căci cu astea era, el, mai obișnuit. Se întrebă: ce să fie, oare, aia de acolo? și continuă. Ieși la iveală, ceva, ca un alt capac de cutie. Insistă. Dădu peste o măruntă măgăoaie, cu care se ascultă. Se întrebă: ce să asculte? Păi, ce altceva, decât
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
din nou,la Pisc, și te-am găsit pe dumneata, aici, și, ce a mai urmat, știi. Asta-i tot. Din gelozie, dar, și din spirit de dreptate. Pentru mine, evident. Leacul Părinții îi puseseră un nume comun, serios și obișnuit prin partea locului: Maria. Frumusețea și fragilitatea ei, încă de la naștere, atractivitatea, care îi sporea pe măsură ce avansa în vârstă, determinaseră să i se ducă vestea de Licurica. și, cu adevărat, strălucea, licurea, ca să mă exprim în ton cu numele pus
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
totdeauna. Cine s-a întâmplat să treacă, în ziua aceea, prin valea Rășchitoarei, nu v-a uita momentele surprinse, chiar și fugitiv, întreaga viață. Eșecul Nunta fusese organizată la Hotelul de cinci stele din centrul orașului Caransebeș. Era o nuntă obișnuită: nici prea fastuoasă, nici prea sărăcăcioasă. Totul, normal, față de opulența multor altor nunți de prin zilele acelea. A început la ora stabilită și s-a încheiat la ora stabilită. Cu puțin înnainte de terminarea petrecerii, doi dintre nuntași, în pas
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
rostindu-mi, la fiecare sărbătoare deosebită, numele: badea Minciună - ocrotitorul, păstrătorul și iubitorul de povești adevărate, din viața noastră, cea de toate zilele, atât de amarnic de frumoasă, și de pus la candela aducerilor aminte, ale tuturor. Urșii Păpăuți - sat obișnuit, comparabil cu o mărgea din colierul sfintei Românii - strălucea, pe văioaga dinspre pădure, incitând la gândire profundă și dragoste strămoșească. Moș Costache, bătrân și frumos ca un stăpânitor de mulțimi, pe tron, chema, în stânga și în dreapta: urșii! Au sosit urșii
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
și circumstanțial în circuitul valorilor noastre spirituale, fiind receptată precar și incoerent, la nivelul individului și nu la nivel de grup sau comunitate lingvistică! În ciuda unor străduințe admirabile ale unor organisme internaționale, cum ar fi UNESCO... În ceea ce privește pe noi, românii, obișnuiți să privim de când ne știm spre Occident (ex occidente lux, nu-i așa?), reducând cel mai adesea cultura universală la cea occidentală, europocentristă, ignorând cu bună știință tot ce nu este european sau nord-american, am rămas împietriți în gestul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
tâmplă. Delicatețea picioarelor și impasibilitatea eternă a mișcărilor spuneau mult despre existența Ei trecătoare și fragilă, numai o dansatoare dintr-o pagodă indiană putea avea mișcările Ei armonioase. Atitudinea melancolică și bucuria Sa sfâșietoare arătau că nu era o creatură obișnuită, de altfel, frumusețea Ei nu era naturală: Se înfățișa ca o priveliște din visul unui opioman... Ea făcea să urce în mine ardoarea dragostei pe care o împrăștie mandragora. Cu silueta Ei zveltă, cu liniile suave alunecând de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
compatibilă cu lucrurile acestei lumi. Astfel, apa cu care-Și spăla cosițele de păr nu putea fi decât dintr-o fântână unică și necunoscută sau poate izvora dintr-o peșteră vrăjită. Hainele Sale nu erau țesute din lână sau bumbac obișnuit și nu le cususe o mână de om, oarecare. Era o ființă excepțională. Am înțeles că florile acelea de nufăr nu erau flori obișnuite. Aveam de-acum certitudinea că, dacă Și-ar fi udat fața cu apă obșnuită, S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sau poate izvora dintr-o peșteră vrăjită. Hainele Sale nu erau țesute din lână sau bumbac obișnuit și nu le cususe o mână de om, oarecare. Era o ființă excepțională. Am înțeles că florile acelea de nufăr nu erau flori obișnuite. Aveam de-acum certitudinea că, dacă Și-ar fi udat fața cu apă obșnuită, S-ar fi ofilit imediat, iar dacă ar fi cules cu degetele Ei lungi și subțiri o floare pământească de nufăr, degetele i s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
trebuiau ca să nu mă vadă nimeni! În plus, nu voiam, nu voiam s-O atingă vreo privire străină. trebuia să execut totul singur, cu propriile mele mâini. La dracu! La ce-mi servea să-I supraviețuiesc? Dar Ea? Nici un om obișnuit, nimeni în afară de mine nu trebuia să-I vadă cadavrul. Niciodată! Ea venise la mine încredințându-Și trupul de gheață și umbra, ca să nu fie văzută de cineva, nici murdărită de o privire străină. Până la urmă mi-a venit o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
s-au rupt toate punțile între mine și lumea celor vii, amintirile trecutului să se materializeze sub ochii mei. Trecut, viitor, zi, lună, an să aibă aceeași durată. Diferitele vârste, copilăria, tinerețea, bătrânețea - cuvinte goale. Ele există doar pentru oamenii obișnuiți, canalia - iată cuvântul pe care îl căutam -, pentru canalia a cărei viață comportă perioade și limite bine determinate, ca anotimpurile, și se situează în zona temperată a existenței. Dar viața mea n-a avut decât un singur și uniform anotimp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
avea o viață autonomă. Dispărea sau căpăta corporalitate după bunul ei plac, voința mea părea că n-are nici o putere asupra ei. Dar nici asta nu era sigur. Imaginile care se formau astfel în fața mea nu erau cele din visurile obișnuite: nu mai eram victima somnului. Cu calm și în liniște, le analizam, le comparam. Mi se părea atunci că eu eram necunoscut de mine însumi. Lumea, așa cum mi-o reprezentasem înainte, își pierdea semnificația și vigoarea și, în locul ei, domnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pe imbecilii ăștia. Doctorul sosi, cu trei fire de păr în barbă. Îmi permise să fumez opiu. Ce leac nemaipomenit pentru martirajul meu! În timp ce fumam, gândurile mi se măreau, deveneau grațioase, fermecătoare, ușoare. Evoluam într-un alt mediu, dincolo de lumea obișnuită. Imaginația mea, eliberată de greutatea lucrurilor pământești, își lua avânt spre o sferă liniștită și taciturnă. Aveam impresia că rătăcesc, purtat de aripile aurii ale unui fluture de noapte, de-a lungul unei lumi vide și strălucitoare, unde nu exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
privea în albul ochilor. O cunoșteam. Mi se părea că o mai văzusem când eram copil, în a treisprezecea zi după Nouruz, pe malul apei Surenului, jucându-se de-a v-ați ascunselea cu alți puștani. Îmi apăruse cu trăsăturile obișnuite ale piticilor grotești și inofensivi. Fața sa îmi amintea de cea a măcelarului din față. Ființa asta trebuie să fi jucat un rol în viața mea; fără îndoială că o întâlnisem de mai multe ori. Această umbră era dublul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
îndrăzneam să fug de teamă să nu se ia după mine. Eram ca două pisici care se înfruntă într-o bătălie. Am ridicat mâna și mi-am acoperit ochii pentru a crea în căușul palmei o noapte eternă. În mod obișnuit, spaima îmi crea o beție stranie; simțeam cum mi se învârte capul, genunchii mi se înmuiau și simțeam nevoia să vomit. Surprinzător, remarcam că mă țineam încă pe picioare. Asta mi se păru extraordinar, miraculos. Cum puteam să mă țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
îmi otrăveau spiritul: cu siguranță, un criminal, un nebun furios, ocupase locurile astea înaintea mea. Nu numai pereții camerei, ci tot ceea ce vedeam în afară, măcelarul, bătrânul negustor de mărunțișuri, doica mea, târfa, oamenii pe care îi vedeam în mod obișnuit și chiar castronul în care mi se aducea fiertura de orz, hainele pe care le purtam, totul conspira să-mi întrețină aceste reverii morbide. Cu puțin timp în urmă, cursul reflecțiilor mele s-a schimbat. Era într-o seară, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Prin 1975, cei de la revista Teatrul nici nu mă mai lăsau să ies pe ușa redacției din strada C. Mille, fără să mă ...controleze. CÎnd li se părea că sărisem calul, confiscînd o poză prețioasă, mi-o opreau; cu fotografiile obișnuite Însă, mă lăsau să trec, probabil și impresionați de Înduioșătoarea și inedita mea pasiune... Nostim a fost un episod dintr-o vară a acelor ani : primesc un telefon de la unul din redactori - Virgil Munteanu - și sunt luat la-ntrebări Băi
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
ca eveniment și ca frumusețe a descrierii :”...’De mult n-am mai băut șampanie!’ Și-a golit paharul și s-a Întors pe partea stîngă. După cîteva clipe, nu mai res pira. Trecuse din viață În moarte cu simplitatea-i obișnuită. Era 2 iulie 1904. Pendula arăta ora trei. Un fluture mare de noapte, cu aripile negre, intrase pe fereastra deschisă și se izbea cu disperare de lampa aprinsă. Această zbatere Înăbușită În jurul mortului, devenea cu timpul obsedantă. Medicul s-a
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
decât voiam să recunosc, poate că o curiozitate teribilă îmi dădea târcoale, oricum simțeam nevoia să mă reped până acolo. O dată înșurubată această idee în mintea mea, trebuia să văd cum să fac să o pun în practică. În mod obișnuit aș fi ieșit din bloc, m-aș fi îndreptat spre stația de metrou și, după ce schimbam la Unirii, aș fi ieșit exact la Universitate. De aici, în cinci minute aș fi ajuns la dragul meu loc de muncă. Acum însă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
de obicei, cu cât stăteam mai mult să analizez problema pe toate părțile, cu atât se înmulțeau dilemele, sporindu-mi nehotărârea. O nehotărâre care tindea să se amplifice până la dimensiunile unui blocaj total, menit să aneantizeze orice acțiune. În mod obișnuit, când ajungeam la faza asta, mă apuca un soi de disperare sau de lehamite care mă determinau să las lucrurile să se desfășoare de la sine, mizând mai apoi, când ajungeam la deznodământ în situație de avarie, pe inspirația de moment
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
răspunsul doar în interiorul fiecărui individ în parte. Acolo sunt ascunse toate secretele noastre, totul este să începem să ne vedem și să ne ascultăm în interior. Adevărul este ceea ce simplifică lumea, nu ceea ce crează haos. Nu trebuie să fim oameni obișnuiți, pentru că avem dreptul să fim extraordinari. Filosofie și teorie, este toată viața și faptele care o construiesc. Sunt interesante și frumoase, dar nu cred că sunt adevărate și nu cred că mă pot ajuta, vor spune cei mai mulți. Așa credeam și
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
o detoxifiere a organismului meu cu mult curaj, dar fără mare încredere. Mă simțem un pic cam ciudat, se înt=mpla ceva extraordinar în corpul meu dar nu-mi dădeam seama. Corpul meu era spălat pe interior și nu eram obișnuită, aveam senzația că mă simt mai rău. A fost o săptămână de luptă interioară, între corpul meu intoxicat și mintea mea posesivă canalizată pe boală și dureri. A fost o luptă interioară, cu un mic disconfort abdominal și dureri de
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
centrul atenției ca fiind o victimă neajutorată, am renunțat la călătoriile lungi și interminabile în căutarea sănătății, am renunțat la acel Ego, care îmi permitea să trăiesc doar ca persoană bolnavă, am renunțat să mai fiu blocată în tiparele mentale obișnuite (ce știam sau credeam deja) și am privit dincolo de aceste puncte de vedere conflictuale și egocentrice. În final, cred că am renunțat la puțin, în comparație cu ce am obținut. Eu cred că nu ne putem aștepta niciodată la nimic, dacă nu
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
nu ne mai sufoce și să ne tragă în jos, pe noi și pe cei din jurul nostru. Marea provocare a noastră, constă în a ne da seama dacă ducem cu noi un bagaj emoțional în exces pentru că suntem atât de obișnuiți să cărăm multe bagaje încât nici măcar nu ne dăm seama că le târâm după noi de colo-colo fără să ne servească la nimic. Călătoria noastră ideală este cea în care ducem cu noi cele mai puține bagaje psihice posibile, iar
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
este foarte odihnitor. Deci, cea mai bună modalitate de a vă da seama dacă duceți cu voi bagaje vechi și inutile sau nu este starea voastră de spirit din timpul zilei și cum vă duceți la culcare după acea zi obișnuită: fericiți sau deprimați, obosiți sau energici, morocănoși sau veseli, mânioși sau calmi, etc. Iar partea bună a celor menționate mai sus este că de voi depinde și voi trebuie să decideți cum veți călători și ce bagaje veți lua cu
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
de-a fluidiza circulația, fie fluierând academic, fie arătându-le șoferilor drumul care trebuia urmat prin mișcări dirijorale din brațe? Știa, o, da!, prea bine că de data aceasta va fi mult mai greu, Întrucât nu putea rezolva problema prin obișnuita cerere a actelor la control sau prin suspendarea unui permis. Îi reveneau Însă În minte toate testele din tomurile de specialitate tocite În lungile săptămâni de școlarizare - „de intersecția din imagine se apropie un tramvai, o ambulanță, o motocicletă și
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]