4,431 matches
-
Drîngă, despre care s-ar putea scrie de altfel o epopee, ne vorbea despre pekinezul ei preferat), poem care se compunea până la urmă doar din două versuri, rămase celebre: "în penumbra unei lămpi / Stau doi oameni 'nalți cu bărbi." Mai obscuri erau Grigoriță și Negruță, frați gemeni, și o altă pereche, Mlhalache, luptător de greco-romane, unu patruzeci și opt înălțime, care purta tocurile de șapte centimetri, și Neagu, un colos cu capul strâmb de la forceps, interesat de un singur lucru în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ce e al ei de ce e al meu? Iarăși mi-e frică. Pierdut în peisajul creierului ei, călcând pe terenuri nesigure, prin zone roze și sidefii, afundîndu-mă în văile circumvoluțiunilor ei, în râpele vestibulare. Afundat pe cărări înguste în pădurea obscură a paleoencefalului ei, oglindindu-mă în apele epifizei (dar văzând pe cine?), trecând pe deasupra bolgiilor cu amintiri care urlă în smoală topită, sucindu-mă sub ploi cu fulgi de foc, suind purificat în mezencefalul plin de reptile și de păsări
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dusă pe altă lume, dar ar trebui să dai drumul la capac și toată cafeaua s-ar risipi prin cameră. Mă potolesc și, în timp ce pui apa la fiert, stăm de vorbă, calm, despre ultimele noastre lecturi. Tu citești o carte obscură, ai luat-o mai mult pentru titlu și ai plimbat-o în poșetă pe la serviciu. Cartea se numește Adâncuri și ți-ai imaginat că nu poate fi decât profundă. Sigur că e vorba despre adâncurile insondabile ale unei femei, îți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tânărului saxofonist. Ea își dăduse de mult seama că, atâta vreme cât cânta, Emil Popescu practic ieșea din lumea concretă, rămânând orb și surd la orice fel de stimul exterior. Orice i-ai fi spus, el mormăia același text cu claxonarea, din ce în ce mai obscur, mai delirant. Așa că nu se sfii să se plângă în toate felurile de bărbatul ei Profesorului, care o ascultă mai întîi cu o ureche, apoi cu amândouă, fără să se dumirească prea tare. Când deschise însă și ochii, sau mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aud vorbindu-se de rău de cei pe care îi iubesc sau de care mă simt aproape, sau care îmi sunt prieteni. Când iubesc cu adevărat pe cineva, îmi place să ascult lumea bîrfindu-l; asta îmi verifică oarecum anumite procese obscure ale conștiinței mele, pe care nu le pricep și de care nu-mi place să-mi aduc aminte. S-ar spune că, paralel cu pasiunea sau interesul meu sincer față de cineva, crește și o pasiune vrăjmașe, care cere suprimarea, alterarea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Abelard și a Heloisei. Aș fi vrut să mă simt iarăși liber, să-mi verific libertatea, ca s-o pot iubi pe Maitreyi fără teamă că mă retrag din fața vieții. Mi-este foarte greu să lămuresc aici toate acele sentimente obscure care m-au îndemnat atunci la o descătușare, la o nouă experiență. Poate nici eu nu le înțeleg. Poate. Jenia își hotărâse plecarea într-o luni dimineața și trimisese chiar vorbă la Ranikhet pentru hamal. Cu trei zile mai înainte
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în mai multe rânduri La Presse medicale. Voiam ca ceea ce se putea afla să se afle direct de la sursă. Evident, n-am spus tot; m-am mulțumit să raportez etapele restabilirii fizice și intelectuale; doar o aluzie, și aceea destul de obscură, la regenerare și întinerire. Și nimic despre hipermnezie... Dar s-a aflat tot; și despre memoria dumitale fenomenală, și faptul că ai recuperat toate limbile pe care le-ai învățat în tinerețe. Ai devenit deci cel mai prețios exemplar uman
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
a pacientului lovit de trăsnet... Se întrerupse și, fără să-l fi apropiat de buze, așeză atent paharul pe măsuță. - ... Mi-am permis să forțez această întîlnire, reluă, în speranța că veți putea aduce unele lămuriri într-o chestiune destul de obscură. Mi-ați mărturisit că l-ați cunoscut bine pe profesorul Bernard. De curând s-a răspândit zvonul că cele mai importante documente le avea cu el, în două valize, și că avionul în care trebuia să treacă Atlanticul a fost
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
special a mamiferelor... Începând cu un milion două sute de mii de volți până la două milioane. - Și cu ce rezultate? Încercă să râdă și își umplu din nou paharul cu bere. - E o poveste lungă, începu. I se păru, într-adevăr, lungă, obscură și inconcludentă. Primii cercetători ai arhivei Rudolf ar fi afirmat că, în anumite cazuri, victimele nu au fost ucise de șocul electric, dar experiențele începînd puține luni în urmă n-au putut fi urmărite consecințele electrocutării. În alte cazuri, s-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mea, trei logodne. Și toate astea pentru o povestire. Da, Maria Daria Maria, spuse ridicând ochii și privind-o, brusc emoționat, pur și simplu pentru o povestire. E adevărat, o povestire cam stranie, și probabil scrisă de un autor destul de obscur, pentru că i-am uitat de mult numele, și nimeni nu auzise nici de el, nici de povestirea aceasta, spune-i, dacă vrei, nuvelă, deși era destul de scurtă, era mai degrabă o schiță... Se întrerupse, privind visător, aproape absent, cum chelnerul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îl ascultase fascinată, când foarte palidă, când îmbujorîndu-se. - De ce s-or fi supărat? M-or fi crezut naiv sau sentimental, sau poate prost de-a binelea, căci cine ar fi putut lua în serios o povestire scrisă de un autor obscur și atât de absurdă? - N-a fost chiar atât de absurdă, șopti Maria, dacă v-a schimbat viața... Pentru întîia oară, Antim izbucni în râs. Râdea împăcat și totuși amar, așa cum râd uneori bătrânii. - Îmi pare bine că te-am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
demonice cazul unei constrângeri a eului împotriva opțiunilor interiorității sale? Demonul obligă la gândul, trăirea și acțiunea negativă pe cel în preajma căruia și-a ancorat prezența malefică? Dacă această prezență ar înlănțui conștiința umană impunându-i, fără acordul ei, tensiuni obscure atunci ființa adamică ar fi doar o victimă inocentă a unor decizii elaborate dinspre ne-omenescul transcendent. Ne-aderând în interioritatea sa la astfel de imperative ea s-ar afla în afara sferelor păcătuirii, însăși noțiunea de păcat, dintru început corelată
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
risipesc așa ceva ? Nu pot ieși din senzația că suntem năpădiți de spioni și trădători, i-am mărturisit. Privindu-le alături, trăiam o acută neliniște, ce aproape îmi dădea crampe : și totuși, mai mult ca sigur, nu riscam nimic. O teamă obscură, născută de firea mea convențională, pentru că, scrutându-mi altminteri sufletul, am fost conștient că nu-mi resimt în niciun fel vinovăția. De fapt, răul exista în alăturarea celor două doamne, pe care doar eu o știam exact ce înseamnă. Brusc
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
privire foarte scurtă. Viața plină de succese i-a Împietrit pe chip o expresie acră, chinuită, dar care În acest context pare milă. „De ce mă Întrebi prostii? O să vezi tu de ce“, pare să spună el. Amenințarea fără chip a Aparatului obscur funcționează Într-un cîmp atavic. E ceva abstract, toată lumea cunoaște aceste lucruri, dar nimeni nu poate să facă referire la un caz concret, nimeni nu poate să arate cu degetul spre ceva anume. Sau poate că oamenii se feresc să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Cum dracu’ se spune „sudoare“ În engleză? Deșteptareaaa! Se pare că zilele bune ajung la un sfîrșit. E din ce În ce mai toamnă și pe aleile dintre dormitoare noaptea se instalează prea devreme. Iar știrea venirii CI-stului Încă nu și-a risipit amenințarea obscură. Mă Întorc de la sala de mese, cînd cineva mă strigă din ușa corpului de gardă. — Mă șmechere, ai fost ieri afară și nu treci pe la tovarășu’ veteran să dai ceva? Mă zgîiesc prin Întunericul chior, să văd a cui e
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
schimbi cîteva impresii generale, chestii serioase, dar inofensive, și te așezi În fotoliul din sală, rumoarea se liniștește și bate gongul de trei ori, grav, să te pătrundă spiritul, și luminile scad, primele acorduri ale uverturii se aud În clar obscur, se ghicește jumătate de dirijor agitîndu-se În fosă, unde orchestra Își face de cap, pur și simplu Înțepenești În admirație cînd cortina se ridică, decoruri, costume, lumini, muzică, timp de aproape două ore ești vrăjit, iar la final sopranei Îi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cine cîntă. — Cine mă-sa cîntă tocmai acum? La vreo cîțiva metri, Înrămată de toate acele structuri metalice, se vede silueta lui Gărăgău stînd pe un pat cu o valiză În brațe, trăsăturile tăioase i se creionează Întunecat În clar obscur, mormăie o melodie de armată, care parcă se aude dintr-o altă realitate. Se deslușesc versurile, dar melodia e o improvizație. E cuprins de un exces de sensibilitate și Își modulează vocea, arătîndu-și dinții albi. Știe că ne uităm la
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ultima vreme, începuse să simtă că se apropie momentul unei crize. Poate că această senzație nu era decât expresia dorinței ei inconștiente ca totul să se năruie, să ajungă odată la soluția finală. Nu era oare muncită uneori de temeri obscure că, până la urmă, George o s-o omoare? — Acum că mi-am ucis nevasta, sunt mai popular ca oricând, îi spuse George. — Nu mă amuză deloc. Mă rog, cel puțin am încercat din răsputeri. Poate că data viitoare o să am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei, le-a distrus (fără știrea băiatului) de cum au sosit. Din momentul în care Tom devenise proprietatea ei, Alex nu a mai suportat nici umbra vreunei revendicări asupra lui, provenită din cealaltă parte. Nu-i vorbise niciodată lui Tom despre obscurii săi bunici și tot Robin Osmore a fost acela care l-a informat despre ei, după decesul lor. Mai târziu, Tom regretase că „nu a făcut ceva“ pentru ei. Și mai târziu, a simțit că era vorba de un mister
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să i se spună ce și cum: și Brian nu se putuse împiedica să nu iubească ființa pe care o ajutase și o ocrotise. George, în măsura în care s-a pus și el in loco patris, a făcut-o din motive mai obscure. Uneori, în copilărie, Tom fusese înspăimântat de George, dar într-un sens imediat. În câteva ocazii memorabile, s-a nimerit a fi ținta violenței lui George. Totuși, nu-i purta resentimente. Straniu era faptul că Brian, deși semăna mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mișcător amănunt, situația pe care o descrisese: el, eroul, îndrăgostit, dar înfrânându-și apriga dorință posesivă; fata, sfioasă, blândă, reținută (o virgină?), incapabilă să ia o hotărâre. El îi respectă nehotărârea, ba chiar îndrăgește indecizia care-l chinuiește, nesiguranța cețoasă, obscură, neputincioasă, ilogică, și lipsa de contur definit, pe care Tom le asocia cu fata de care se va îndrăgosti odată și odată. (Chiar în acea seară el și cu Emma ajunseseră la concluzia că nici unul din ei nu fusese vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o măsurau pe Hattie cu nedumerirea unui tânăr sălbatic. Hattie se uită la el și-i spuse: — Îmi plac knickerii tăi. Americanismul desprins de pe buzele lui Hattie îi făcu pe toți cei de față să-și dea seama, în mod obscur, de ciudata ei nonapartenență, de calitatea ei de apatridă, de lipsa unei limbi natale și a unei țări natale. Adam se înclină politicos. — E uniforma școlii lui, preciză Gabriel. — Ce drăguț... — Ei, e timpul să plecăm, se repezi Brian. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să-l ofenseze, să-l irite, să-l zgândărească pe acest mare om - sau care să-l facă pe marele om să-și închipuie că fusese ofensat, iritat, zgândărit? Tom își scormonea conștiința, simțindu-se, totodată, prada unei imense, dar obscure remușcări. Unde, în purtarea lui nesăbuită, zăcea greșeala? Își închipuia oare John Robert că Tom îl încurajase pe George să... ori că-i spusese lui George că... Dar, aproape în același moment, în timp ce se acuza confuz de nici el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un fel de excrescență pe cercul perfect al vieții sale, ceva cu totul din afară. John Robert a reflectat profund asupra acestui fapt și a ajuns la concluzia că fenomenul persista. Începuse să se gândească la nepoata lui cu o obscură înfiorare. În fața ei, însă, nu-și dezvăluia nici un strop de emoție. Mai târziu, mult mai târziu, aveau, uneori, să-l roadă remușcările, acel mușcător „Dacă aș fi...“ care își perforează drum până în miezul sufletului și se statornicește acolo, iscând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nepoata „aplecându-se“ să se mărite cu un McCaffrey. John Robert nu intenționase, conștient, să-l domine și să-l prindă pe Tom în cursă, dar, subconștient, o făcuse cu oarecare satisfacție. Acestea constituie, desigur, o sumă de motive mai obscure. Dar filozoful era informat de armonioasa dezvoltare a lui Tom nu numai datorită unor amintiri ancestrale sau lecturii regulate a fițuicii Ennistone Gazette, ci și pe calea ocazionalelor sale „vizite secrete“ făcute la Ennistone, când locuise la Hotel Royal, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]