2,422 matches
-
armată, în bătălia de la râul Garonne - cronicarii vestici au scris: "numai Dumnezeu știenumărul celor uciși "- iar orașul Bordeaux a fost ocupat și jefuit. Odo a fugit la Charles, cautând ajutor. Charles a fost de acord să vină în ajutorul lui Odo, cu condiția ca Odo să-l recunoscăm pe Charles și casa sa ca stăpânii ai săi. Charles a fost pragmatic, în timp ce majoritatea comandanților nu și-ar folosi inamicii în luptă, Odo și ceilalți nobili aquitani rămași au format flancul drept
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
râul Garonne - cronicarii vestici au scris: "numai Dumnezeu știenumărul celor uciși "- iar orașul Bordeaux a fost ocupat și jefuit. Odo a fugit la Charles, cautând ajutor. Charles a fost de acord să vină în ajutorul lui Odo, cu condiția ca Odo să-l recunoscăm pe Charles și casa sa ca stăpânii ai săi. Charles a fost pragmatic, în timp ce majoritatea comandanților nu și-ar folosi inamicii în luptă, Odo și ceilalți nobili aquitani rămași au format flancul drept al forțelor lui Charles
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
a fost de acord să vină în ajutorul lui Odo, cu condiția ca Odo să-l recunoscăm pe Charles și casa sa ca stăpânii ai săi. Charles a fost pragmatic, în timp ce majoritatea comandanților nu și-ar folosi inamicii în luptă, Odo și ceilalți nobili aquitani rămași au format flancul drept al forțelor lui Charles la Tours. Bătălia de la Tours a fost câștigată de Charles cu titlul "Martel" (Ciocan), pentru modul în care și-a învins dușmanii fără milă. Mulți istorici, printre
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
Willibrord și Bonifaciu, pentru a invada din nou. În acel an, l-a ucis pe duce în bătălia de la Boarn și astfel a subjugat în întregime populația (distrugând fiecare altar păgân). Situația s-a schimbat în 735, din cauza decesului lui Odo cel Mare, care a fost obligat să recunoască, cu rezerve, suzeranitatea lui Charles în 719. Deși Charles a dorit să unească ducatul direct, mergând acolo pentru a obține sprijinul aquitanilor, nobilimea l-a proclamat pe fiul lui Odo, Hunald de
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
decesului lui Odo cel Mare, care a fost obligat să recunoască, cu rezerve, suzeranitatea lui Charles în 719. Deși Charles a dorit să unească ducatul direct, mergând acolo pentru a obține sprijinul aquitanilor, nobilimea l-a proclamat pe fiul lui Odo, Hunald de Aquitania, a cărui ducat a fost recunoscut de Charles când Umayyazii au invadat Provence anul viitor, și care la fel a fost forțat să-l recunoască pe Charles ca stăpân al său. Această invazie navală arabă a fost
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
lui Pessoa ortonimul. Alberto Caeiro este deținătorul echilibrului perfect, poezia în stare frustă și ingenuu elementară, refuz al filozofiei și al artisticului. Álvaro de Campos, inginerul din Glasgow, poetul modern ce nu-și refuză niciun experiment, nicio nebunie. Mult citata "Odă maritimă", precum și "Opiarium" sau "Tutungeria" sunt dovada că aici imaginația debordează iarexcesul este la el acasă. Ricardo Reis, cel pe care Pessoa nu l-a înmormântat înainte să se retragă el însuși la "Cimitirul plăcerilor" din Lisabona, este ipostaza simplității
Fernando Pessoa () [Corola-website/Science/309706_a_311035]
-
și maestrul său, este Alberto Caeiro. Imediat simte nevoia de a-i găsi niște discipoli lui Caeiro. Îl "smulge" pe Ricardo Reis din păgînism și în "derivație juxtapusă" cu acesta îi apare un nou individ. Scrie, fără pauze și corecturi, "Oda triumfală" și astfel se "naște" și Álvaro de Campos. În notele pe care Pessoa le-a scris "Despre heteronimie în concepția ei generală", în ultimul paragraf face următoarea precizare: "Niciodată nu sînt mai portughez ca atunci cînd mă simt diferit
Fernando Pessoa () [Corola-website/Science/309706_a_311035]
-
cinci silabe, dintre care prima și a patra sunt accentuate, îndeplinind totodată și funcția de „încheietor“ de strofe safice». Tratatele îl explică printr-un «dactil acataletic și altul cataletic: — v v / — v » ("Dicționar de termeni literari", 1976, p. 15). În "Odă - în metru antic" de M. Eminescu, fiecare strofă safică se încheie cu un adonic / adoneu: Singurătății; Ne-ndurătoare; Apele mării; Pasărea Phoenix ?" și Mie redă-mă " (v. "ritm" / "strofă safică"). Pentru prima dată, în românește, se face aluzie / trimitere la "adonicul
Adonic () [Corola-website/Science/310192_a_311521]
-
Istoria companiei începe în anul 1616, când Sokubei , refugiindu-se de trupele lui Nobunaga Oda la Matsusaka (80 km sud de Kyoto), a renunțat la privilegiile de samurai și a deschis o fabrică de sake și sos de soia. Nu a prosperat prea mult din această afacere, dar datorită faptului că soția sa, fiica unui
Mitsui () [Corola-website/Science/309093_a_310422]
-
a parvenit mai ales prin însemnări grecești sau latinești (în vremea Daciei romane). De aceea, genurile muzicale și instrumentele de care se vorbește sunt, de cele multe ori, echivalate prin concepte similare din patria autorului. Autorii identifică genuri muzicale precum oda (în caracter epic, eroic), peanul (cântec liric), epoda (descântec) sau "torelli" (bocetul). În schimb, ca datării, vom întâlni instrumente specifice grecilor (liră, kithară, "aulos" - fluier), instrumente romane (mai noi: cornul, tuba, "tibia" - echivalentul latin pentru "aulos"), dar și varietăți cu
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
la dreapta, perioadele Octoihului, Triodului și Penticostalului. Octoihul este, întradevăr, particularizat pe ușorul stâng de opt rozete laterale, exterioare compoziției, reprezentând cele opt glasuri succesive în care sunt cântate slujbele Octoihului. O altă caracteristică a Octoihului sunt cele nouă cântări (ode) ale canonului. Această caracteristică nu a fost scăpată de meșter, care în partea de jos a ușorului stâng, după șirul celor opt rozete laterale a adăugat, separat, și o a noua rozetă. Această ultimă rozetă poate de asemenea reprezenta tipicul
Biserica de lemn din Sârbi Susani () [Corola-website/Science/309176_a_310505]
-
Oda bucuriei cunoscută și ca simfonia a 9-a este una din cele mai renumite compoziții ale lui Ludwig van Beethoven. Mai este renumită și pentru grandiosul final coral pe versurile poetului Friedrich Schiller. Această simfonie este actualul imn oficial al
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
Fantezia Corală este găsită în piesa "Gegenliebe" ("Împotriva iubirii"), pentru pian și voce înaltă, care datează dinainte de 1795. Potrivit lui Robert W. Gutman, K. 222 Ofertoriul lui Mozart în re minor, "Misericordias Domini", scris în 1775, conține o melodie care prefigurează "Oda Bucuriei". Beethoven a fost dornic să facă premiera la Berlin, cât mai curând posibil deoarece el crezuse că în Viena domina aerul compozitorilor italieni ca Rossini . Atunci cănd prietenii și finanțatorii săi l-au auzit, l-au îndemnat să facă
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
muzicală a lui Beethoven. Iar alții susțin că ar fi cea mai mare simfonie scrisă vreodată. Totuși, criticii timpurii invidioși au respins în mod excentric și criptic compoziția catalogând-o "Capodopera muzicală a unui moș surd". Întrucât, atunci când a compus "Oda Bucuriei", Beethoven era surd și era în pragul îmbâtrânirii, având peste 50 de ani atunci. Giuseppe Verdi s-a plâns de scrierea vocală, scriindu-i doamnei Clarina Maffei o scrisoare pe 20 aprilie 1878 în care spunea: "... minunat în primele
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
în trecut. Nimeni nu va depăși niciodată sublimul primei mișcări, dar aceasta va fi o sarcină ușoară de a scrie la fel de mult pentru voci cum se face în ultima mișcare." Apoi, Gustav Leonhardt obiectat la textul în sine spune: "Asta, "Oda Bucuriei" vorbesc despre vulgaritate! Și versurile! Sunt complet puerile!" Corul Filarmonicii din Londra a debutat pe 15 mai 1947 interpretând Simfonia a IX-a cu Orchestra Filarmonică din Londra, sub bagheta lui Victor de Sabata, la Royal Albert Hall. În
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
aceasta a inclus soliștii: Helena Juntunen, Katarina Karnéus, Daniel Norman și Neal Davies, precum și Corala Minnesota. Acesta a primit o receptare critică pozitivă, inclusiv o nominalizare la premiul Grammy la categoria Best Performance Orchestral. În timpul divizării Germaniei în timpul Războiului Rece, "Oda Bucuriei", segmentul de simfonie, a fost cântată ca imn la Jocurile Olimpice pentru echipa unită a Germaniei între 1956 și 1968. În 1972, o parte a simfoniei (fără cuvinte), a fost adoptat ca imn al Europei de către Consiliul Europei și, ulterior
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
imn la Jocurile Olimpice pentru echipa unită a Germaniei între 1956 și 1968. În 1972, o parte a simfoniei (fără cuvinte), a fost adoptat ca imn al Europei de către Consiliul Europei și, ulterior, de către Comunitățile Europene (în prezent Uniunea Europeană), în 1985. "Oda bucuriei" a fost folosită și ca imn național a statului Rhodesia între 1974 și 1979, cu titlul "Rise, O Voci de Rhodesia". Mulți compozitori de mai târziu ale perioadei romantice și dincolo de, au fost influențați în mod special de Simfonia
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
Mulți compozitori de mai târziu ale perioadei romantice și dincolo de, au fost influențați în mod special de Simfonia a IX-a de Beethoven. O temă importantă în finalul compoziției de Johannes Brahms "Simfonia 1 în do minor" este legată de "Oda bucuriei", tema din ultima mișcare a simfonia a IX-a de Beethoven. Atunci când acest lucru a fost subliniat de Brahms, el are reputația de a replicat "Orice prost poate vedea asta!" În notele de deschidere a celei de-a treia
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
După război, orchestrele și corurile, în curs de vremuri economice dificile în timpul reconstrucției din Japonia, au promovat spectacole ale piesei în jurul Anului Nou, din cauza popularității de muzică cu publicul. În 1960, simfonia de Anul Nou a devenit mult mai răspândită. "Oda bucuriei" a fost dirijată de mulți dirijori celebri, dintre care austriacul Herbert von Karajan și americanul Leonard Bernstein. "Oda Bucuriei" - orchestră "Symphony No. 9 for piano - Cipryen Katsaris" Manuscrisele lui Beethoven "Allegro Ma Non Troppo un Poco Maestoso" "Scherzo:Molto
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
piesei în jurul Anului Nou, din cauza popularității de muzică cu publicul. În 1960, simfonia de Anul Nou a devenit mult mai răspândită. "Oda bucuriei" a fost dirijată de mulți dirijori celebri, dintre care austriacul Herbert von Karajan și americanul Leonard Bernstein. "Oda Bucuriei" - orchestră "Symphony No. 9 for piano - Cipryen Katsaris" Manuscrisele lui Beethoven "Allegro Ma Non Troppo un Poco Maestoso" "Scherzo:Molto Vivace" "Adagio Molto e Cantabile" "Presto - Choral Fantasia" Partituri, manuscrise și versuri Analiză Audio Video Alte Materiale
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
sinteză a Renașterii portugheze. El a stăpânit și a practicat toate genurile și stilurile că niciun alt poet portughez. A scris versuri în maniera tradițională, în "redondilha", si a cultivat toate genurile clasice: egloga (mic poem pastoral asemănător idilei) virgiliană, oda horațiană, cântecul și sonetul petrarchian, elegia și altele. A cultivat, de asemeni, comedia clasică și "auto-ul" vicentin. În sfârșit, a fost primul poet portughez care s-a încumetat să scrie o epopee clasică, visul neîmplinit al italieniștilor dinaintea lui
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
o expediție navală poetul își pierde un ochi). După care se îmbarca pentru India, ținuturi unde va rămâne timp de 17 ani, si de unde - dupa numeroase peripeții- se va întoarce aducând manuscrisul Lusiadei, capodoperă să (în afara celor vreo 500 de ode, elegii, sonete etc). Opera să însă nu-i va putea asigura o viață liniștită, încât marele poet va trăi în sărăcie și va muri, bolnav de ciumă, la vârsta de 55 de ani. Compozițiile lirice ale lui Camões oscilează între
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
Nicu Alifantis. În 1946 Lesnea a fost premiat pentru traduceri din Aleksandr Pușkin. Din 1951, revistele „Iașul nou” și „Viața Românească” au început să publice fragmente din romanul în versuri Evgheni Oneghin în versiunea lui Lesnea. George Lesnea a scris ode și pentru Carol al II-lea al României, pentru Ion Antonescu, căruia i-a fost sergent pe front, pentru industriașul Nicolae Malaxa, dar și pentru Partidul Comunist Român și pentru Nicolae Ceaușescu. Când Regele Carol al II-lea era sărbătorit
George Lesnea () [Corola-website/Science/308788_a_310117]
-
ediție a acestor cântări nemuritoare, ce apare sub titlul "Să cântăm Domnului" . Cu toate că poetul a cunoscut suferința pe toate treptele ei, el rămâne un poet al luminii, al iubirii, al credinței și smereniei. Versurile sale îmbracă expresia imnului și a odei sau devin, când e cazul, o antiteză de mare putere artistică, puse în slujba lui Dumnezeu într-o lume în care cel rău se silește pe orice cale să împingă pe om la păcat, adică la desfigurarea sa moral-spirituală. Așadar
Traian Dorz () [Corola-website/Science/308803_a_310132]
-
note două poeme de-ale compatriotului său înstrăinat, intitulate "Cântece poloneze". În 1849 Mickiewicz pune bazele ziarului "La Tribune des Peuples" („Tribuna poporului”), care rezistă doar un an. Speranța în restaurația Imperiului Francez pare să-i dea aripi, așa că apare "Oda latină", dedicată lui Napoleon al III-lea. Reacțiunea contrarevoluționară reușește însă să-i interzică a mai ține cursuri în fața studenților. Au loc manifestații de simpatie ale tinerilor. În 1852 Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz sunt concediați de la Collège
Adam Mickiewicz () [Corola-website/Science/309859_a_311188]