3,713 matches
-
iasă în față, încerci să te dezvinovățești și deodată constați că altul este subiectul discuției, anume că autoritatea statului este în discuție, apoi iarăși problema cu faptul că ești manipulat de unguri în beneficiul lor și că la orizont, implacabil, pândește regiunea autonomă maghiară care ar fi fructul unic al naivității noastre utilizate pe din dos. O să încerc să răspund cât mă pricep la fiecare din aceste repezi treceri de la o chestiune la alta, cu observația că sunt dispus să accept
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
ea acasă. De aceea reforma justiției ca și a educației nu au ajuns la un punct ireversibil. E adevărat că astăzi nimeni nu va mai putea desființa cu superioritate suficientă ceea ce a reușit să facă Monica Macovei, dar toți vor pândi răbdători ca să o dea jos. Nu există astăzi în România un demnitar mai incomod și mai inconfortabil decât ministrul justiției pentru o parte importantă a clasei politice, pentru o altă parte a serviciilor secrete, foste și actuale, pentru magnații de
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
poate spune că Greciei nu i-a mers prea bine. Oricum este mult peste ce putem noi spera: măcar de-am fi pe măsura lor. La noi sunt codri verzi de brad și câmpuri de mătase. Și tot la noi pândește la colț mentalitatea moștenită ca primejdie letală a viitorului. Despre ea știam că se schimbă mai greu, dar nicidecum nu am crezut că este atât de greu de schimbat. Jafuri insuportabile, justiție coruptă, administrație abuzivă, politicieni demagogi și puși pe
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Antipatie personală? Posibil. Se întâmplă lucruri și mai ciudate. Tot gândindu-se, Gosseyn consideră, totuși că nu asta era explicația. Mai profund își lăsă mintea să lucreze asupra ideii lui Crang despre jucătorii de șah posibili și pericolul ce-l pândea pe Gosseyn. Era ciudat de convingător și gândul zbură din nou la Janasen ca fascicolul unui far. Acest om era punctul de plecare. Cineva îl plasase pe "eșichier", poate pentru un moment infinitezimal al timpului universal, simplu pion într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
trebuia să se decidă ce va face după aceea. Problema directă a sa, în raport cu Discipolul nu suferise modificări fundamentale. Pericolul era mare și iminent. Dar, cel puțin, poseda un teren de retragere exterior. Cu băgare de seamă, ca un combatant pândind un adversar periculos, Gosseyn îl observa pe Jurig, gorila, care va încerca să îl omoare. - Leej, zise, fără să se uite la prezicătoare vino aici, în spatele meu. Ea veni, fără o vorbă, aproape fără zgomot. Îi zări fața când trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
care se întorceau spre el pe când alerga. Zări, răsucindu-și capul, o aglomerație de clădiri, clopotnițe și turnuri, mase de piatră și de marmură, ferestre de sticlă colorată. Această imagine a "refugiului" Discipolului îi rămase în minte și când stătea pândind sursele de energie ale castelului. Era tot timpul pregătit să se similarizeze dinainte înapoi pentru a scăpa de suflori și armele de energie. Dar nu se producea nici o variație în fluxul dinamului și nici a pilei atomice. Automat, o similariză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
aspect pe care l-am luat în considerare, zise. Trecură prin fiecare dormitor. În timp ce subofițerii și căpitanul Free făceau apelul, Gosseyn vorbea cu oamenii. Adoptă o formulă: - Cum te numești? Care sunt impresiile dumitale? Te supără ceva? La fiecare răspuns pândea nu numai fața, dar și fluxul nervos emanat de om, ca o aură. Treaba era astfel mai rapidă, mai ales când oamenii începură să răspundă. "Merge, doctore. - Da, doctore", Gosseyn nu făcu nimic, îi lăsă să creadă că aveau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
amintea că se materializase Discipolul. Descoperi distorsorul la câțiva centimetri de locul în care se aștepta să-l găsească. Părea destul de convingător. Verifică pentru a doua oară în celula pe care o ocupa la sosirea lui pe Yalerta. Yanar îl pândea furios de după bare cum spinteca podeaua de metal masiv și descoperi al doilea distorsor. Imaginea devenea și mai clară. Criza trebuia să fie aproape. A doua noapte fu la fel de calmă ca prima. Gosseyn își petrecu a treia zi răscolind dosarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
cunoștea drumul de multă vreme. O mie de nopți, ca aceasta, se târâse pe aici ca să ajungă la patul lui de paie de la câmpurile cu cartofi. Ajunse în umbrele și mai negre ale Templului și iar se opri. O vreme pândi zgomotul care să-i indice o activitate. Nici un zgomot. Cu hotărâre, dar și cu precauție, trase spre el ușa de metal și porni pe scara de metal pe care urcase în ziua ceremoniei. Ajunse fără probleme la camera interioară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
care observau un punct luminos apropiindu-se de marginea substanței de umbră. Ce era aceasta, nici omul din criptă nici mașina ale cărei vibrații se difuzau prin el, nu știau. Un punct luminos, mișcându-se lent - și oameni care-l pândeau gânditori. Oamenii născuți și morți cu milioane de ani în urmă. Punctul strălucitor rămase o clipă la marginea umbrei, și o trecu în sfârșit. Dispăru instantaneu. Structura spațiului înconjurător, se modifica ușor. Se produse o tensiune subită, care introduse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
înțelepte, faimoase și frumoase, și toate îmbrăcate superb. Apoi apărea el singur, în haine obișnuite, se ducea spre centrul sălii și, fără să se grăbească, începea să urce scara spre ceva amenințător, uriaș, decisiv, aflat în vîrful ei. Această amenințare pîndea întreaga umanitate dar numai el era făcut s-o confrunte, deși era un drum fără întoarcere. Urca într-un crescendo tragic în care orgi, voci și orchestre se amestecau într-un lamento care combina cele mai expresive efecte din Beethoven
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
spre bal. Afară felinarele erau aprinse, iar tramvaiele zăngăneau și sclipeau. în oraș părea că se derulează o piesă criptică. O bătrînă și un bătrîn se certau în liniște la colțul unei străzi, sub privirile furișate a două fetițe care pîndeau un magazin de fructe iluminat. într-o cameră în care ardea focul, pe care o vedeai prin fereastra de la parter, stătea un bărbat cu un prosop în jurul gîtului, bărbierindu-se probabil. în apropierea școlii intrară într-o sală plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Unthankul Mare Naosul era plin de umbre și părea imens și gol pînă se apropie de ușă și-l văzu pe Jack stînd pe baptisteriu. Lanark dori să treacă pe lîngă el cu o scurtă înclinarea a capului, dar Jack pîndea cu o privire atît de deschisă, că se opri și-i zise încordat: — Ai putea să-mi spui cum să ajung la un oficiu de forțe de muncă? — Nu se mai numesc forțe de muncă, se numesc centre de joburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-nalta. Ascultă. Lac amurgit, lucios ca limpedele-oțel, fiece stea o lance sclipindă în ale tale-adîncuri. Pozeie. La vremea mea, am fost luat în zeflemea că-s rezistent, Gloop. Om plicticos și rezistent, care nu știe decît două-trei cuvinte. Dar pozeia pîndește în aceste andîcuri, Gloop! spuse Lanark bătîndu-se cu pumnii în piept. Se bătu prea tare și începu să tușească. — Lasă-te pe mine, Nark, spuse Gloopy. Lanark se sprijini de el și ajunseră la o pasarelă albă și zveltă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
toate celelalte tinere femei din univers, țâșnise înnebunită dintr-o stradă laterală. Groaza ei era adevărată sau simulată. Mintea lui Gosseyn elimină varianta inocenței și aprecie că respectiva aparență de groază era simulată. Își și imagină un grup de indivizi pândind după colțul străzii, avizi să-și împartă roadele jefuirii unui oraș fără poliție, dar nedispuși să-și asume riscul unui atac direct. Se simțea indiferent, bănuitor, fără simpatic. Pentru că. dacă fata era inocentă, ce căuta singură într-o asemenea noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
realiză că Eldred Crang, agent galactic, detectiv venusian și adept în ascuns al non-A se întorsese în sfârșit acasă. Mai întâi se simți ușurat. Deoarece, până când oamenii de încredere și cu educație ― vor fi la curent cu pericolul care pândește civilizația, el ― Golbert Gosseyn ― trebuia să aibă grijă să rămână în viață. Încercă deci să privească sosirea lui Crang ca un element pozitiv în acest sens ― Se ridică în picioare, cu mâinile sus, privindu-i cu curiozitate pe cei patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
prinselea. Ne-am hotărât deci să ținem o consfătuire generală în prezența ta. Și peste o oră plecăm spre pământ. ― Spre Pământ, îngână Gosseyn. Își strânse buzele înciudat. De când era pe Venus nu apucase să aducă la cunoștință amenințarea ce pândea sistemul solar decât unei singure persoane. Și, în cel mai bun caz, această unică persoană ― Amelia Prescott ― transmisese respectiva informație confreeriei detectivilor, ignorând că respectiva organizație nu era decât o ramură anexă a bandei. O persoană din două sute de milioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
lui Gosseyn, inamicii se prăbușeau unul câte unul, părând cum nu se poate mai morți. Totul părea de neînțeles. 15 Gosseyn simți dispărând senzația de paralizie. Se repezi la gardianul cel mai apropiaf și-i luă arma. În picioare, încordat, pândea cea mai mică mișcare a corpurilor prăbușite. Dar nu observă nimic. Toate zăceau absolut imobile. În grabă, Gosseyn începu să-i dezarmeze pe paznici. Oricare ar fi fost cauzele ocaziei ce i se oferise, n-avea timp de pierdut. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
mă sinucid. Toți mă urăsc... mă urăsc... mă urăsc..." Milioane de oameni neintegrați se gândesc iar și iar la asemenea lucruri, fără să ajungă vreodată până la sinucidere. Era o problemă de intensitate continuă și de acel înfiorător dezechilibru care-i pândește pe cei căzuți din înălțimile integrării în hăurile disperării. De ce să mai trăiesc... La ce bun... sunt fără speranță.., să mă sinucid..." În timpul primei ore gândurile încă îi mai reflectau voința proprie: "e o prostie. Creierul meu este prea echilibrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
între inteligențe ― zise dr. Kair. În ce mă privește, eu pariez pe creierul suplimentar. Trecuse mai mult de o oră de când discutau. Crang se mărginea să facă, din când în când, unele remarci. Neliniștit și chinuit de îndoieli, Gosseyn îl pândea cu coada ochiului pe omul cu ochii de culoare alunei. După spusele lui Kair, el fusese cel care îl găsise și îl arestase. Tipul, sigur că trebuie să-și joace rolul de agent al lui Thorson, dar și-l juca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
sentimente; dar noaptea, când cerul își desfășura miriadele de stele deasupra noastră, mă simțeam necăjit și mic și murdar, îmi simțeam cămașa găurită și ciorapii idem, îmi pipăiam fruntea murdară de pământ și îmi venea să mor;iar înăuntru mă pândeau ochii lui Dragoș, care luceau descurajant și trist. Am stat așa zile și nopți, nu mai știu câte, până când am simțit din nou, lângă umărul meu, umărul adorat al Zenobiei. „Lasă-mă în pace“, i-am spus, „ce mai vrei
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cald în cârpele noastre“. Apoi m-am întors de la fereastră și m-am uitat spre masă; cum era și firesc, Dragoș închisese ochii. 12. Vă rog să recapitulați în timp ce eu, ghemuit în fața golului aceluia pe care l-am numit fereastră, pândeam venirea primăverii; încet, încet, zăpezile se topiră, o adâncă seninătate îmi umplu inima când se ivi, din micșorarea lor, pământul negru, și umed; băltoacele rămăseseră ca niște mărturii de-a lungul văii; cât vedeam cu ochii, un fel de presimțire
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
marca celui mai fin porțelan englezesc. * A fost replantat la locul său faimosul măslin al lui Platon care fusese dezrădăcinat de un autobuz. Specialiștii au confirmat că vârsta măslinului depășește 2 500 de ani. 6. Pe coridorul acela mă cam pândea o vârstnică mireasă, o doamnă vieneză, de vreo patruzeci și doi de ani, frumos oxigenată, ușa odăii sale se afla spre capătul coridorului, alături și puțin pieziș față de ușa odăii mele, doamna locuia cu maică-sa, ale cărei gemete de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
oxigenată, ușa odăii sale se afla spre capătul coridorului, alături și puțin pieziș față de ușa odăii mele, doamna locuia cu maică-sa, ale cărei gemete de veterană a suferinței le auzeam ziua și noaptea, poate exagerez când spun că mă pândea, s-ar fi putut să fie vorba de simple coincidențe, dar aproape în fiecare dimineață, când mă duceam să cumpăr pâine sau vinete, doamna aceea (se numea cam Gerda) ieșea din cameră, să mă întâmpine. În mâna dreaptă ea ținea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
culcam lângă el, noaptea era frig, de multe ori mă trezeam cu capul pe grămăjoara caldă de bălegar, mâncam din puținele merinde pe care le aveam, toate acestea se petreceau pe un spațiu de patru metri pătrați, dincolo de care mă pândea moartea. Stăteam acolo, pe stratul de frunze umede așternut de-a lungul anilor, câteodată ploua, îmi puneam peste cap pătura împuțită scoasă de sub șa, într-o bună zi am început să scormonesc stratul de sub mine, să dau la o parte
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]